"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




luni, 20 septembrie 2010

Vadim şi Funar au depus o coroană de flori cu Tricolor la Cimitirul Eroilor Patriei din Chicheru de Jos (jud. Mureş)

Domnul Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European, preşedinte al Partidului România Mare, s-a aflat, sîmbătă şi duminică, în Comuna Chiheru de Jos, Jud. Mureş, la festivităţile prilejuite de Zilele localităţii. Tribunul a fost salutat cu deosebită căldură de primarul PRM al comunei, Emanoil Hurdugaci, care i-a făcut invitaţia de a se afla aici cu ocazia acestui moment festiv. În faţa Primăriei, se aflau numeroşi locuitori ai comunei, care i-au mulţumit domnului Corneliu Vadim Tudor pentru vizită, întîmpinîndu-l, după datina românească, cu pîine şi sare. Comuna Chiheru de Jos se află în Munţii Gurghiului, între Reghin şi Sovata, peste deal de localităţile Hodac şi Ibăneşti, în cea de-a doua locuind eroul Mihăilă Cofariu, cel care avea să cadă victimă furiei iredentiştilor unguri în timpul evenimentelor de la Tg. Mureş, din martie 1990. Duminică dimineaţa, domnul Corneliu Vadim Tudor a luat parte la Sfînta Liturghie oficiată în biserica satului, ctitorită în anul 1837.


Au urmat Parastasul după Eroi şi inaugurarea Monumentului închinat memoriei celor 170 de oameni din Chiheru de Jos, căzuţi la datorie în cel de-al II-lea război mondial. Domnii Corneliu Vadim Tudor şi Gh. Funar au depus o coroană de flori cu Tricolor la Cimitirul Eroilor Patriei din această localitate.
Preşedintele PRM a semnat apoi în Cartea de Aur a Primăriei, unde a susţinut şi o Conferinţă de Presă.

Festivităţile au continuat, duminică după-amiază, pe un cîmp deschis aflat între cele două comune chiherene. Domnul Corneliu Vadim Tudor a primit, în aplauzele celor 4.000 de oameni prezenţi la această emiţionantă manifestare, titlul de Cetăţean de Onoare al Comunei Chiheru de Jos. Cu acest prilej, Tribunul a rostit un discurs fulminant, în care s-a referit la situaţia dezastruoasă în care au adus România toate guvernările de după decembrie 1989, şi îndeosebi Regimul criminal Băsescu-Boc. Preşedintele PRM i-a chemat pe români să lupte pentru drepturile lor, să-i dea jos pe cei din actuala Putere, care n-au făcut altceva decît să-i trădeze pe aceia care pretind că îi reprezintă, înrobindu-i, prin împrumuturile şi datoriile externe inimaginabile pe care le-au făcut, pentru mai multe generaţii. Prezenţa UDMR în toate guvernările din ultimii 20 de ani nu a făcut decît să ducă la pericolul sfîrtecării teritoriului naţional, astfel încît, astăzi, românii trebuie să lupte nu numai împotriva sărăciei, ci şi pentru păstarea Ardealului între fruntariile ţării.
Au mai primit titlul de Cetăţean de Onoare al Comunei Chiheru de Jos comisarii-şefi Ioan Viorel Inţa şi Vasile Oltean, comandanţi ai Poliţiei municipiilor Bristriţa şi, respectiv, Reghin, care s-au născut pe aceste meleaguri, precum şi deputatul PSD Vasile Gliga.
Frumosul spectacol care a urmat a fost prezentat de Octavian Ursulescu, şi el om al acestor locuri.

Preşedintele PRM a promis că va trimite la Bruxelles şi Waterloo, într-o excursie finanţată de Parlamentul European, un număr de 20 de elevi de la şcolile generale din Chicheru de Jos şi Petelea, unde sînt primari PRM, însoţiţi de 4 profesori, 2 preoţi şi cei 2 primari. De asemenea, domnul Corneliu Vadim Tudor a donat bibliotecilor de la şcolile din Chicheru de Jos şi Petelea mai multe lucrări ale sale cu autograf, precum şi CD-uri cu Muzici Naţionale.

La Zilele localităţii Chiheru de Jos au fost prezenţi membri ai conducerii centrale şi locale a PRM, domnii Gh. Funar, Adrian Popescu, Cristian Stănescu, Dan Zamfirescu, Ioan Aurel Rus, preşedintele Filialei Bistriţa-Năsăud, Constantin Amza, preşedintele Filialei Arad, reprezentată, de asemenea, de domnii Adrian Moisoiu, fost deputat, Maria Diaconescu, Viorel Moldovan, Remus Pop, Adrian Crăciun, Ioan Vlad, preşedintele Filialei Harghita şi Gh. Apostol, preşedintele Filialei Borşa-Maramureş.

BIROUL DE PRESĂ AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE
19 sept. 2010


http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=8602&format=html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu