"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




luni, 15 noiembrie 2010

La Librăria "Mihail Sadoveanu", din Capitală, preşedintele PRM şi-a lansat cărţile "Europa Creştină" şi "Artificii"

Comunicat de Presă


Vineri, 12 noiembrie a.c., la Librăria "Mihail Sadoveanu" din Capitală au fost lansate cărţile "Europa Creştină" (în 3 volume) şi "Artificii", semnate de dr. Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European, preşedintele Partidului România Mare.
Cei prezenţi i-au făcut o primire călduroasă autorului, care a ales, de fiecare dată, acest lăcaş de cultură din centrul Bucureştilor pentru a-şi prezenta în public ultimele apariţii editoriale. De menţionat că lucrarea monumentală "Europa Creştină" a apărut sub egida Parlamentului European. Pe prima copertă a fiecăruia dintre cele 3 volume - tipărite în culorile roşu, galben şi albastru - este reprodusă fotografia realizată la întîlnirea, de la Vatican, cu Papa Benedict al XVI-lea a domnului Corneliu Vadim Tudor, singurul om politic din România care a purtat dialog cu ultimii doi capi ai Bisericii Romano-Catolice.

Cele 3 volume cuprind discursuri externe, pastorale şi alte alocuţiuni rostite de autor, apreciat drept cel mai important orator din politica românească postbelică. Sînt reproduse, de asemenea, Mesajele primite de Tribun, pentru cărţile sale în limbi străine, din partea unor personalităţi internaţionale de prim-rang: Regina Marii Britanii, Regele Norvegiei, Regina Olandei, Regele Spaniei, Regele Suediei, Regina Danemarcei, preşedinţii Italiei, Franţei, Poloniei, Irlandei, Croaţiei, Estoniei, Israelului, Ciprului, secretarului general ONU ş.a.

Amfitrioana evenimentului a fost doamna Georgeta Munteanu, şefa Librăriei "Mihail Sadoveanu". Cărţile au fost prezentate de prof. univ. dr. Gh. Buzatu şi de Geo Saizescu. Înainte de a lua cuvîntul, îndrăgitul regizor i-a înmînat pamfletarului Corneliu Vadim Tudor Premiul de Excelenţă "Tudor Arghezi".

Vorbitorii au evidenţiat prodigioasa activitate scriitoricească şi politică a domnului Corneliu Vadim Tudor, subliniind prezenţa activă a acestuia atît în viaţa politică internă, ca singurul lider autentic al Opoziţiei din ultimele două decenii, cît şi în Parlamentul European, unde vocea domniei - sale este ascultată, întotdeauna, cu respect şi interes.

În încheiere, a luat cuvîntul autorul, care a mulţumit gazdelor sale, cît şi celor care i-au prezentat cele mai recente volume. El a adus un cald omagiu memoriei prietenilor săi Eugen Barbu, Mihai Ungheanu, Mircea Micu şi Adrian Păunescu, aflaţi în repetate rînduri la Librăria "Mihail Sadoveanu", cu ocazia unor asemenea evenimente editoriale. Domnul Corneliu Vadim Tudor a amintit cum a salvat sediul Librăriei "Mihail Sadoveanu" din ghearele Mafiei imobiliare, care vrea să pună mîna acum şi pe sediul central al Partidului România Mare. Domnia-sa a anunţat organizarea unui protest de amploare, care va aduce mii de oameni în faţa locuinţei lui Traian Băsescu, nedemnul ocupant al funcţiei de şef al Statului, care a băgat ţara în faliment şi i-a adus pe români în pragul disperării.

Autorul a dat, apoi, autografe pe lucrarea "Artificii". Menţionăm că "Europa Creştină" nu se află la vînzare, fiind o carte de propagandă comunitară, apărută sub egida Parlamentului European. În încheiere a fost oferit un cockteil.

BIROUL DE PRESĂ AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE

12 noiembrie 2010

http://www.ziarultricolorul.ro/?cmd=displaystory&story_id=9864&format=html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu