"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




vineri, 25 februarie 2011

Investiţia în partid produce milionari

Oamenii de afaceri generoşi cu partidele politice în campanile electorale reuşesc să-şi amortizeze „investiţiile” în timp record. Riscul publicării firmei sau numelui în „Monitorul Oficial“ este anihilat de contractele de zeci de milioane de lei obţinute ulterior din relaţia cu statul. Nume deja celebre, ca Nicolae Buzăianu sau Petre Badea, sînt lesne de găsit pe lista proprietarilor de companii care au o relaţie apropiată cu instituţiile publice. Romaniacurata.ro propune factorilor decizionali ca, prin modificări legislative, persoanelor fizice sau juridice care sponsorizează formaţiunile politice să li se interzică participarea la licitaţii organizate de instituţii ale statului.

Cateva povesti de succes ale sponsorilor de partid din ultimele doua campanii electorale

Firma General Turbo SA a donat PDL-ului suma de 40 000 de lei, în două tranşe, pe 5 octombrie şi pe 27 noiembrie 2009. Pe parcursul anului 2010, această societate a obţinut contracte cu statul în valoare de 35.882.167 lei. Contractele, care au vizat echipamente energetice, încheiate cu Complexul Energetic Turceni, Regia Autonomă a Activităţilor Nucleare sau Electrocentrale Bucureşti, au fost încredinţate, mai toate, prin negociere directă, fără licitaţie. Cele mai multe contracte le-a încheiat firma SC General Turbo SA cu Complexul Energetic Turceni, toate prin negociere directă (cu o excepţie, în care a fost organizată licitaţie cu un singur ofertant), motivîndu-se că numai această societate poate furniza produsele şi serviciile solicitate. Valoarea contractelor derulate pe parcursul anului 2010 a ajuns la 16,588 milioane de lei. De asemenea, SC General Turbo a încheiat cu Regia Autonomă a Activităţilor Nucleare 5 contracte în cursul anului 2010, în valoare de peste 7,3 milioane de lei. Cu Electrocentrale Bucureşti, această firmă a semnat 4 contracte, 3 prin negociere directă şi 1 prin licitaţie cu un singur ofertant, în valoare de 21 de milioane de lei. SC General Turbo a mai semnat un contract cu CET Govora, prin negociere directă, în valoare de 9,561 milioane de lei. Această firmă îl are ca administrator pe Nicolae Buzăianu, cunoscut în presă drept unul dintre „băieţii deştepţi” ai energiei, care a controlat şi controversata firmă Energy Holding. El a fost unul dintre sponsorii PDL în 2009, dar în 2001 a finanţat şi campania electorală a PNL. Potrivit presei, Buzăianu ar fi unul dintre apropiaţii prim-vicepreşedintelui PDL, Adriean Videanu, dar şi al lui Ionel Manţog, liderul PDL Gorj, care ocupă funcţia de director economic la Complexul Energetic Turceni.

Afaceri de milioane din restaurari si informatizare

Aedificia Carpaţi a donat, în luna mai 2008, partidului de guvernămînt suma de 20.000 lei. De atunci a cîştigat 17 contracte de renovare sau reparaţii, înţelegeri semnate cu Banca Naţională a României, Ministerul Culturii şi Cultelor, Universitatea Bucureşti, RAAPPS, Muzeul Naţional de Artă al României şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Valoarea însumată a acestor contracte se ridică la 587,8 milioane lei. Firma este deţinută de omul de afaceri Petre Badea, fost inginer al Trustului „Carpaţi” înainte de 1989. Printre cele 17 contracte, se regăsesc 2 de amploare: reabilitarea Bibliotecii Naţionale şi a Palatului Victoria, acestea fiind printre cele mai mari investiţii ale statului în constructii de patrimoniu din ultimii 20 de ani. Asesoft International SA este deţinută de ploieşteanul Sebastian Ghiţă, firma sa contribuind la campania prezidenţială a PDL cu 135.000 lei. Potrivit portalului e-licitatie.ro, numai în 2010, firma a semnat 20 de contracte cu societăţi ale statului. Valoarea totală a acestora este de peste 200 milioane lei. De la Ministerul Finanţelor pînă la Servicul de Telecomunicaţii Speciale, de la Agenţia de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pînă la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, mai toate instituţiile ce beneficiază de finanţare peste medie au semnat contracte cu firma lui Ghiţă. În schimb, acesta le-a oferit sisteme de videoconferinţe, implementarea unui „sistem integrat de mediu”, „sistem de management al traficului de nave pe Dunăre” sau „sistem de comunicaţie pentru nvis”.

Sponsorii lui Mazare

Cele mai mari donaţii către Alianţa PSD-PC, în timpul campaniei electorale din 2008, sînt făcute de două SRL-uri ce lucrează cu primarul Constanţei, Radu Mazăre. Astfel, SC Seaview SRL Constanţa a donat 230.000 de lei, iar Elite Center SRL Constanţa – 500.000 lei. SC Seaview SRL este controlată de Sorin Ionuţ Barbu, un om apropiat al primarului Radu Mazăre. Acesta cîştigă pe bandă rulantă, prin mai multe firme, contracte cu Primăria Constanţa, pentru publicitate stradală sau organizarea de evenimente estivale pe Litoral, cum ar fi celebra Formulă 1 pe apă de la Mamaia. În 2008, SC Seaview SRL Constanţa a obţinut un contract de 800.000 euro de la Institutul „Marius Nasta”, pentru demararea unei campanii anti-fumat. Unul din acţionari era Elan Schwartzenberg, iar campania a folosit imaginea vedetei TV Mihaela Radulescu, pe cînd aceasta era încă soţia lui Elan. De panouri publicitare în Constanţa se ocupă şi Compania Elite Center SRL, firmă implicată în campania electorală a lui Radu Mazăre. Acţionar majoritar la această firmă este Hristina Magdalena Antonescu, fostă Barbu. Aceasta este nimeni alta decît sora lui Ionuţ Barbu, patronul Seaview SRL.

Donator fara culoare politica
SC General Concrete Cernavodă a făcut 3 donaţii către PDL, în valoare de 250.000 de lei, pe 9 şi pe 30 septembrie 2009. În 2010 a încasat din contracte cu statul peste 17 milioane de lei. A încheiat contracte cu Nuclearelectrica pentru echipamente nucleare, prin negociere directă, fără licitaţie, dar a executat şi o serie de lucrări, în asociere cu alte firme de constructii de parcuri şi centre de instruire a tineretului, contracte cîştigate în urma unor licitaţii. Astfel, pe 9 septembrie 2010, împreună cu alte firme, precum SC Termogaz Company SA şi SC Elcomex IEA SA, a obţinut un contract pentru contrucţia unui Centru de instruire şi agrement pentru tineret în oraşul Cernavodă. Valoarea lucrării: 28,699 milioane de lei. De asemenea, SC General Concrete a obţinut un contract, pe 19 august 2010, pentru executarea unei reţele de încălzire şi apă caldă menajeră pe două străzi în Cernavodă. Pe 27 august a primit din partea Primăriei Călăraşi un contract în valoare de 4,597 milioane de lei, pentru construcţia unui parc la Sala Polivalentă din acest oraş. Această firmă este deţinută de omul de afaceri Valentin Popescu, un binecunoscut client al contractelor cu statul, în special cu SN Nuclearelectrica. În perioada Guvernării Năstase, Popescu a fost unul dintre sponsorii PSD.

Un milion de lei pentru plantele liberiene

În 2009, Societatea Nitech SRL din Bucureşti a donat PDL-ului pentru campania electorală prezidenţiala 1.000 de lei. A încasat, în schimb, 1.000.000 de lei fără TVA de la Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad. Pentru un proiect intitulat „Plantele liberiene –resurse regenerabile strategice pentru economia europeană”, societatea din Capitală a furnizat, montat şi instalat aparate şi echipamente utilizate în scopuri demonstrative de laborator. Alţi 700.000 de lei au fost viraţi în conturile aceleiaşi firme de către Institutul Naţional de Dezvoltare-Cercetare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare, pentru achiziţia unui microscop „de forţă atomică”. Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Galaţi a cumpărat de la Nitech SRL „ansambluri echipamente laborator nutreţuri” în valoare de 1.324.436 lei. Firma este controlată de Nicolae Stancu (50%), Nicolae Dumitru (40%) şi Liliana Bumbeş (10%). Firma de construcţii Lefter Construct din Focşani a sponsorizat cu 29.000 lei Partidul Democrat Liberal în ultimele două campanii electorale. Investiţia a meritat riscul, avînd în vedere că, în data de 1 aprilie 2010, firma a cîştigat, în asociere cu alte trei societăţi, construcţia unor apartamente ANL în Tecuci. Valoarea contractului a fost de 5.254.419 lei. O săptămînă mai devreme, aceeaşi firmă cîştiga proiectarea şi realizarea unui cartier ANL în Odobeşti, valoarea acordului fiind de 5.905.000 lei. Unicul asociat al firmei este Lefter Sorinel Radu. În 2009, firma a obţinut un profit brut de 367.000 euro şi avea 26 de angajaţi.

Oamenii lui Pinalti si motorina pentru autobuzele Clujului

Societatea Bercas SA din Piatra Neamţ apartine lui Doru Vasile Berea, directorul Hidroserv Bistriţa (o filială a Hidroelectrica), cu sediul în Neamţ. La data de 14 iulie 2010, firma a cîştigat o licitaţie pentru construcţia a 30 de module, locuinţe sociale. Valoarea contractului a fost de 5,2 milioane lei. Alte 2,3 milioane de lei au fost alocate aceleiaşi firme pentru „lucrări suplimentare la obiectivul Locuinţe sociale cartier Văleni, Str. Gh. Asachi, Piatra Neamţ”. Societatea a cotizat 120.000 lei pentru campania electorală a PDL. În aceeaşi perioadă, Inserco SRL din Zalău sponsoriza partidul de guvernămînt cu 10.000 lei. „Investiţia” s-a dovedit a fi mai mult decît inspirată, dacă avem în vedere că societatea a primit sau a cîştigat ulterior contracte de zeci de milioane de lei de la instituţii ale statului. Ultimul a fost semnat la data de 11 septembrie 2010, cînd firma amintită şi-a adjudecat un contract de modernizare a unor străzi dintr-o comună din Cluj. Autorităţile locale nici măcar nu au anunţat intenţia de licitaţie, contractul în valoare de 2,4 milioane lei fără TVA fiind atribuit direct. Cîteva luni mai devreme, în mai 2010, aceeaşi firmă cîştiga un proiect în valoare de 11,5 milioane lei, livrînd motorina pentru Regia Autonomă de Transport Urban Cluj-Napoca. Era a doua înţelegere între cele două societăţi, prima fiind parafată în februarie 2009, cînd societatea din subordinea primăriei cumpăra motorină de la Inserco în valoare de 10,7 milioane lei. Un alt contract, în valoare de aproape 1.000.000 de lei, a fost semnat la data de 30 martie 2010 şi a avut ca obiect furnizarea de bitum către Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca. În aceeaşi perioadă, societatea finanţatoare a obţinut o nouă livrare de combustibil, către Urbis SA Baia Mare, în valoare de 4,4 milioane lei. Societatea este deţinută integral de Mirel Chiş, om de afaceri care deţine 3 staţii de alimentare cu carburanţi, depozite de materiale de construcţii şi 2 balastiere.

Echipamente nucleare cu garantie libaneza

Firma SC Titan Echipamente Nucleare a donat 70.000 de lei PDL, în data de 3 septembrie. În cursul anului 2010, această societate a încheiat contracte cu statul în valoare de 1.336.864 lei. A încheiat contracte cu SN Nuclearelectrica pentru livrarea de echipament nuclear, toate prin negociere directă, fără organizarea unei licitaţii deschise. SC Titan Echipamente Nucleare Bucureşti este deţinută de o companie libaneză, „Bertrand Freres et Compagne”, cu sediul în Beirut, cu 87% din acţiuni şi SIF Muntenia cu 4,2% acţiuni. SC Elcomex IEA SA a finanţat PDL cu 15.000 de lei şi a primit contracte, în 2010, în valoare de peste 1.000.000 de lei. A încheiat două contracte, în asociere cu alte firme (General Concrete şi Termogaz Company), pentru lucrări de construcţie a Centrului de instruire şi agrement Cernavodă. Firma este deţinută de omul de afaceri Ion Grecu, un abonat la contracte cu statul. Potrivit presei, în campania electorală din 2004, el a sponsorizat toate partidele mari aflate în competiţie: PSD, PNL şi PD. În 2008 a finanţat PDL în campania pentru alegerile generale, iar în 2009 a primit un contract în valoare de 15 milioane de lei de la Administraţia Portului Constanţa.
FinanŢatorii OpoziŢiei au cĂzut În picioare
Firma Ecolact Prod din localitatea Păuleşti – Prahova a plătit 300.000 lei pentru PSD. La sfîrşitul anului trecut, firma distribuitoare de lapte, cornuri şi fructe pentru elevii din Judeţul Prahova a dat lovitura printr-un contract cu Consiliul Judeţean Prahova. Instituţia i-a acordat, pe 4 ani, exclusivitatea de a distribui „cornul şi laptele” în toate grădiniţele şi şcolile cu clase I-VIII din judeţ. În acest interval, Ecolact s-a angajat să împartă produsele amintite contra sumei de 53,7 milioane lei. Firma aparţine lui Gheorghe Petrache, un investitor care a deschis în 2007, printr-o finanţare SAPARD, o fabrică de prelucrare a laptelui. Petrocons Constanţa este specializată în realizarea de conducte magistrale şi este instalator de platforme marine. În această calitate, firma a cotizat cu 20.000 lei pentru bunăstarea PSD. Chiar dacă nu a cîştigat Mircea Geoană, societatea „supravieţuieşte” cu ajutorul vechilor prieteni. Unul dintre aceştia este Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, sau Radu Mazăre, primarul oraşului. În septembrie 2009, firma amintită a încasat 3,8 milionane lei pentru construcţia pasarelei din Mamaia. Un an mai tîrziu, Petroconst cîştigă o licitaţie organizată de Transgaz Mediaş pentru reparaţia unei conducte pe traseul Taşaul – Isaccea, lucrare pentru care a încasat 6,6 milioane de lei. Pentru înlocuirea unor conducte de termoficare din Municipiul Constanţa, firma administrată de Dumitru Cilibia a primit alte 2,6 milioane lei. Această înţelegere se adaugă unui alt contract, tot cu Transgaz Mediaş, în valoare de 2,1 milioane lei, pentru repararea unei conducte de gaz dintre localităţile Isaccea şi Negru Vodă.

Prietenul tuturor partidelor

Victor Mihalachi este un prosper om de afaceri din Botoşani. Cum afacerile merg bine în criză numai dacă beneficiezi de ajutorul unor politicieni, Victor Mihalachi s-a gîndit să sponsorizeze toate partidele importante. El deţine două firme: Consproiect SRL Botoşani şi Victor Construct SRL Botoşani. Prima a donat 15.000 lei către PNL, iar a doua firmă 40.000 lei către PSD-PC şi 100.000 de lei către PDL. Rezultatele acestei strategii s-au văzut imediat: firmele lui Victor Mihalachi au cîştigat contracte de zeci de milioane de lei. Astfel, în 2010, firmele lui Mihalachi au semnat contracte cu ANL pentru construirea de locuinţe la Alba-Iulia (6,8 milioane lei), Cristuru Secuiesc – Harghita (4,6 milioane lei), Sibiu (7,8 milioane lei), modernizare PTF Stînca-Costeşti (Iasi, 1 milion lei), dar şi contracte acordate de Consiliul Judeţean Prahova, Consiliul Judeţean Brăila, Consiliul Judeţean Galaţi. În 2011, Consiliul Judeţean Botoşani a atribuit firmei Victor Construct SRL un contract în valoare de 8 milioane lei pentru amenajarea Muzeului Ventura, aceeaşi firmă cîştigînd un alt contract cu ANL pentru construirea de locuinţe în Reşiţa (2 milioane lei).

Cistiguri garantate

Bilga Prest SRL, înregistrată în Sectorul 1 al Capitalei, a donat 150.000 lei către PNL, bani pe care i-a recuperat rapid, printr-un contract atribuit, în decembrie 2010, de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, în valoare de 394.000 lei (furnizarea de cuşti metalice). Bilga Prest SRL este deţinută de Murtaza Bilent (98% din acţiuni), cetăţean român cu domiciliul în Constanţa. Ondine Travel & Events a donat liberalilor 43.000 lei. Compania este deţinută de Liliana Lucia Paraipan şi Dragoş Paraipan. În timpul Guvernului Tăriceanu, Liliana Paraipan a fost directoare adjunctă a Bursei Române de Mărfuri, de unde a plecat în august 2005. În octombrie 2008, Ondine Travel & Events a primit un contract controversat de la CNVM, în valoare de 650.000 lei, pentru servicii de transport aerian. Paluni SRL Timişoara a donat partidului condus de Crin Antonescu 14.000 lei. Deţinută de Lucian Nicolae Panait, compania este o abonată la contractele oferite de instituţii publice din Timişoara. Astfel, în iunie 2010, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Timişoara i-a dat un contract în valoare de 12 milioane lei, pentru lucrări la Facultatea de Silvicultură, şi un alt contract de 6,3 milioane lei pentru construirea unui cămin de garsoniere destinat studenţilor. În martie 2010, Paluni SRL a obţinut un contract de la ANL, în valoare de 6 milioane lei, pentru construirea de locuinţe pentru tineri. Tot în 2010, Paluni a cîştigat un contract din partea Universităţii Politehnice Timişoara, în valoare de 7,8 milioane lei, pentrui construirea sediului Institutului de Cercetare pentru Energii Regenerabile.

Afaceri prospere cu apă şi cimitire

SC Aldona SRL Copşa Mica este deţinută în proporţie de 100% de Alina Roxana Vescan, fiica omului de afaceri Mircea Vescan, cel mai important acţionar la Armax Gaz şi fost consilier personal al fostului ministru liberal al Economiei, Varujan Vosganian. SC Aldona SRL a donat către PNL 14.500 de lei, însă a „recuperat” investiţia prin mai multe acorduri încheiate cu statul. Astfel, în noiembrie 2010, în asociere cu Veolia Water Solutions & Technologies Romania SRL O.T.V. France – Saint Maurice Cedex (Franţa), Aldona pune mîna pe un megacontract de 42 milioane lei (10 milioane euro), atribuit de SC Apa Tîrnavei Mari SA, avînd ca obiect lucrări la captarea de suprafaţă şi staţia de tratare a apei din Municipiul Mediaş. În octombrie 2010, Aldona SRL reuşeşte să devină subcontractori la un alt proiect în valoare de 35 milioane lei, pentru construirea de staţii de epurare în oraşele Agnita şi Dumbrăveni. În ianuarie 2010, Aldona SRL cîştigă de la ANL un contract de 3,5 milioane lei pentru construirea unui bloc de locuinţe în comuna Praid, Judeţul Harghita. Nicolae Jianu din Brăila este membru în Colegiul Director al Ordinului Geodezilor din România, fiind şi patron la SC Infotop SRL, ce are ca domenii de activitate topografie, geodezie, cadastru şi cartografie. SC Infotop SRL Brăila a donat către PNL, prin punctul său de lucru al firmei de la Galaţi, 8.000 de lei. Compania a beneficiat, în 2009 şi 2010, de mai multe contracte încheiate de instituţii publice. Astfel, se remarcă acela semnat cu Consiliul Judeţean Buzău, în valoare de 60.000 lei, pentru realizarea unui sistem unitar de evidenţă a regimului de proprietate al terenurilor şi construcţiilor permanente. O altă convenţie a fost parafată între Infotop şi Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane Bucureşti, în valoare de 4,8 milioane lei, în asociere cu alte firme, pentru „crearea unui sistem riguros de evidenţă a ocupării cimitirelor şi monitorizarea activităţilor conexe”. Un ultim contract priveşte Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA. Contra a 52.000 lei, firma lui Jianu s-a angajat să întocmească documentaţiile de cadastru necesare obţinerii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente serelor şi pepinierelor de pe raza SRCF Galaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu