"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




marți, 1 martie 2011

Microsioane istorice: Dragobetele

De cum am intrat în Mileniul III, am preluat dintre atîtea alte sărbători şi pe aceea a zilei de început de februarie, denumită Sfîntul Valentin, sau Valentine’s Day, cum se spune în engleză. De la americani a venit şi se pare că prinde rădăcini şi la noi. N-avem nimic împotrivă, chiar de-ar fi această sărbătoare o invenţie a italienilor (se ştie că poporul american este doar o aglomeraţie de etnii). De fapt, ei n-au făcut altceva decît să aducă o tradiţie străveche, rămasă de la romani, de pe timpul împăratului Claudius Goticul (268-270). Valentin a fost un preot, martirizat şi condamnat la moarte, la data de 14 februarie 269. Adică, la un an după ce s-a urcat pe tron Claudius. Dar ce făcea acest preot creştin? El propăvăduia iubirea, ca stare sublimă, dînd ca model de comunicare între oameni scrisorile de dragoste, precum făcuse în poezie, cîndva, Ovidiu. Într-una din scrisori, el a redactat şi un final surprinzător: „Al tău, Valentin. Te iubesc!“. Ceea ce nu i s-a iertat lui Valentin a fost faptul că oficia căsătorii în secret, într-un timp în care împăratul avea nevoie de ostaşi în războaiele pe care le declanşa pentru menţinerea coloniilor. Astfel, data de 14 februarie, cînd a fost executat, a rămas ca fiind o zi specială a îndrăgostiţilor şi, chiar dacă este împrumutată, este sărbătorită şi la noi. Însă, românii au o sărbătoare proprie a dragostei, pe 24 februarie, de Dragobete. Care este explicaţia mitologică? Cine este acest zîn, cum s-ar spune femininei zeiţe? Fireşte că originea este mult mai îndepărtată decît a lui Valentine’s Day. După aşezarea romanilor în Dacia, sărbătoarea îndrăgostiţilor devenise una dintre cele mai ample. La jumătatea lunii februarie, zi socotită începutul primăverii, avea loc, pe colinele Carpaţilor, fuga băieţilor după fetele dacilor. Băieţii erau, de fapt, romanii adolescenţi, care aveau ca scop prinderea fetelor ce alergau pe dealuri, pînă ce acestea cădeau în braţele voinicilor şi, astfel, se logodeau printr-o sărutare.
Era, de fapt, o integrare în rutul păsărilor cerului şi pămîntului, cînd avea loc marea logodnă a tuturor vieţuitoarelor, cînd apăreau florile primăverii şi totodată şi fluturii, iar prin copaci păsările îşi făceau cuiburile. Tot de Dragobete (zînul zeiţei Dochia, înalt, frumos, cu pletele pînă-n brîu), se făceau înfrăţirile de cruce, fete cu fete, băieţi cu băieţi, pînă se despărţeau unindu-se în tinere familii. Era şi perioada Zburătorului, care se strecura prin uşa întredeschisă, luînd în braţe fata şi sucindu-i minţile, iar băieţilor le punea aripi de cuceritori, ce se voiau eliberaţi de sub dominaţia fetelor eastîmpărate şi aţîţătoare. „Dragostea de unde-ncepe? De la ochi, de la sprîncene/ de la buze, de la gene/ dragostea de und-se naşte?/ De la gîtul cu mărgele/ de la sîni cu drăgănele/ de la ochi ca două muri/ de la mijloc, de la nuri?/ De la mersul legănat/ de la umărul rotat?…“. Şi tot aşa, pînă ce puberii romani nu se mai alegeau de fetele dacilor, pînă ce din dragoste se năştea poporul român.
Şi aşa se repetau alergările februarie în februarie, pînă ce farmecele şi vrăjile de dragoste alcătuiau după întecele lirice un capitol bogat al folclorului erotic din care s-a inspirat Eminescu, culminînd cu mitul erotogonic al „Luceafărului“, în care o făptură nemuritoare se îndrăgosteşte astral de o făptură muritoare, repetînd oamenilor, la modul transsimbolic, mitul Zburătorului.
Astfel, la români, „Ziua îndrăgostiţilor“ din străvechime este la sfîrşitul lunii februarie (24 februarie), cînd băieţii şi fetele se cuprind în dansuri, cu marea dorinţă a sărutului de logodnă, odată cu luminoasa logodire a păsărilor.

Vasile Băran

http://rromare.wordpress.com/2011/03/01/microsioane-istorice-dragobetele/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu