"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




joi, 21 aprilie 2011

PRM, PESTE TOT

În cursul lunilor martie şi aprilie a avut loc, în judeţul Suceava, instruirea activului de partid din municipiile Vatra-Dornei, Cîmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi din oraşele Gura-Humorului şi Siret. La aceste instruiri au participat şi preşedinţii filialelor comunale din zona fiecărui municipiu, precum şi cei din oraşele Broşteni, Frasin şi Solca. Cu acest prilej au fost ascultate rapoartele din partea şefilor de zone, care, de regulă, sînt preşedinţii filialelor din municipii şi oraşele mari, precum şi preşedinţi ai organizaţiilor comunale şi alţi membrii ai Biroului din zonele respective. S-a reţinut preocuparea conducerilor filialelor în vederea pregătirii fondului de cadre pentru alegerile locale şi parlamentare. De asemenea, s-a raportat modul în care se întregesc rîndurile tuturor organizaţiilor comunale, prin primirea de noi membrii. În acest sens, s-au evidenţiat municipiile Vatra-Dornei, Cîmpulung Moldovenesc, Fălticeni şi oraşele Siret şi Gura-Humorului, unde efectivele PRM au crescut, în ultimul timp, cu 15-40 membri de partid. Cei mai mulţi s-au înscris în ultima perioadă în oraşul Siret, peste 40. Din informările prezentate au rezultat şi greutăţile pe care le întîmpină filialele Partidului România Mare în confruntarea cu celelalte forţe politice, ostile politicii naţionale, şi neajunsurile create de unele cadre cu muncă de răspundere din PDL, care se comportă ca nişte vătafi în teritoriu. Se cred chiar moşieri şi mari baroni, de parcă ei ar dispune în mod direct de tot ceea ce mişcă în România, încercînd să umilească celelalte formaţiuni politice, din Opoziţie. Activul nostru apreciază măsura luată de conducerea PRM, de a pregăti toate forţele noastre pentru a obţine în alegerile locale şi parlamentare rezultate din cele mai bune. Sîntem siguri că, venind în faţa electoratului cu oameni de valoare, vom avea rezultate bune. S-a dispus întărirea forţelor, pentru a scoate în faţă membri cunoscuţi ca apărători ai celor care muncesc cu braţele şi cu mintea, cu oameni hotărîţi sa-şi apere şi să-şi iubească semenii care, la ora actuală, o duc greu datorită măsurilor antipopulare luate de Guvernarea Băsescu-Boc. S-a pus un accent deosebit pe soluţiile cu care vine Partidul România Mare prin programul său economic şi politic, aprobat de Consiliul al V-lea al PRM. Concluzia noastră este că forţele politice care vor asigura creşterea economică a ţării şi crearea de noi locuri de muncă, prin programele lor, vor avea sprijinul electoratului. Românii sînt în stare să învingă toate greutăţile şi să realizeze dezvoltarea economică şi socială care să îmbunătăţească viaţa poporului nostru. Toţi cei care au luat cuvîntul s-au referit la contribuţia pe care o aduce preşedintele Partidului România Mare, dl.  Corneliu Vadim Tudor, europarlamentar, la rezolvarea problemelor politice, atît interne, cît şi pe plan internaţional. S-a apreciat faptul că s-a reuşit  difuzarea ziarului „Tricolorul” prin Poşta Română (publicaţia se găseşte în Catalogul presei la poziţia 19301), care este aşteptat de toţi patrioţii români din ţară. În cadrul acestor întruniri cu activul, preşedintele filialei judeţene, însoţit de un număr important de vicepreşedinţi, a ridicat şi unele probleme în faţa activului. În final, s-a hotărît ferm şi unanim ca Filiala Judeţeană Suceava să îndeplinească fără nici o abatere Programul Partidului România Mare, program care corespunde intereselor poporului nostru. Ne vom mobiliza toate forţele pentru îndeplinirea ideilor conţinute în acest program.
În a doua parte a lunii aprilie se va continua cu instruirea activului de partid din zonele Rădăuţi şi Suceava.
*  *  *
Sub masca unei politici de asigurare forţată a bunăstării naţionale, prin reforme de tot soiul, în ultima perioadă sînt de-a dreptul bătătoare la ochi dezechilibrele din cadrul diverselor sectoare ale economiei naţionale, dar şi dintre diferitele categorii sociale, opinează vicepreşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a Partidului România Mare, Marcel Murariu. Acesta consideră că exemple relevante sînt situaţia din agricultura românească, nivelul de trai scăzut şi proasta calitate a vieţii locuitorilor din mediul rural. „Cu dotările pe care le au gospodăriile ţărăneşti, activitatea agricolă s-a întors la nivelul anilor ’40 ai secolului trecut. Cei mai mulţi dintre agricultori muncesc din zori şi pînă tîrziu, doar pentru a-şi asigura supravieţuirea. Aceasta este doar o mică parte a gunoiului pe care actualii guvernaţi îl ascund sub preş, minimalizînd tendinţa tot mai evidentă şi accelerată de pauperizare a imensei majorităţi a populaţiei”, a declarat vicepreşedintele PRM Suceava într-o Conferinţă de Presă. Marcel Murariu susţine că Partidul România Mare nu militează pentru egalitarismul din era comunistă, însă nu poate să nu constate tendinţa de polarizare extremă a societăţii româneşti. Marcel Murariu crede că este vorba despre o pătură, foarte subţire, de îmbogăţiţi peste noapte şi de o alta, de dimensiuni îngrijorătoare, de trăitori de azi pe mîine, rezultat, mai ales, al politicilor economice proaste din ultimii 2 ani. „PRM este în profund dezacord cu politica făcută de coaliţia de la guvernare. Pe de-o parte se diminuează drastic drepturile salariale, pensiile şi ajutoarele sociale, iar pe de altă parte avem de face cu mărirea accelerată a preţurilor la alimente, produse şi servicii de bază, fără nici o urmă de compensare a acestor creşteri. De aceea, nu cred că românii se vor comporta, la viitoarele alegeri, ca o turmă care să poată fi momită cu cadouri la urne, ei fiind conştienţi că, de această dată, vor putea să-şi croiască în mod liber viitorul”, a conchis Marcel Murariu, vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Suceava a Partidului România Mare. (A consemnat V.I. ADOMNICĂI)
*  *  *
În ziua de 16 aprilie 2011, la sediul Filialei PRM Sector 2, din Şos. Pantelimon nr. 352, a avut loc o acţiune umanitară, de care au beneficiat 36 de bătrîni, cu vîrste cuprinse între 70 şi 90 de ani. Această acţiune a fost posibilă datorită sponsorizării făcute de domnul Bogdan Herea-Buzatu,  membru PRM din anul 1992. Era student, dar cînd a primit primul salariu, a început să aibă grijă de cei nevoiaşi şi, în fiecare an, de Sfintele Sărbători ale Paştelui şi de Crăciun, a trimis bani, pentru a aduce o rază de lumină în sufletele celor necăjiţi. De fiecare dată, la această acţiune au contribuit, pregătind pachetele cu alimente, d-na Constanţa Herea-Buzatu - profesor universitar la Facultatea de Construcţii Bucureşti, d-na Cavaleru Ioana - vicepreşedintă în Biroul Executiv al Filialei PRM Sector 2 şi d-na Anghel Maria. Acestea au avut grijă mereu ca pachetele cu alimente să ajungă în căminul bătrânilor, unii bolnavi, cu pensii mizere, între 129 şi 324 de lei. Celor netransportabili li s-au dus pachetele acasă, aducîndu-li-se în suflete bucuria că nu au fost uitaţi. Tînărul Bogdan este un om bogat sufleteşte, cu un comportament excepţional. Este căsătorit, are o fetiţă în vîrstă de 2 ani şi, la finele lunii aprilie 201l, va avea şi un băieţel. Acum, cînd ţara trece prin momente grele, cînd cetăţenii sînt amărîţi de lipsurile în care se zbat şi de nesiguranţa zilei de mîine, puţini sînt cei care se mai gîndesc să facă gesturi umanitare. Îi urăm lui Bogdan fericire, sănătate, noroc, realizări în viaţă şi multe bucurii în sînul familiei. (A consemnat INA BĂLAN)

http://www.ziarultricolorul.ro/special/prm-peste-tot-5.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu