"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




vineri, 22 aprilie 2011

Rememorări Iar batjocoresc evreii Istoria României?




Interpelare pe adresa preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului. Stimate domnule profesor Titus Raveica, este a doua oară, în decurs de o săptămînă, cînd mă văd nevoit să vă interpelez în plenul Senatului. Am să mă refer la emisiunile „Serata Muzicală", realizată de Iosif Sava, şi, respectiv, „La puterea a doua", realizată de Gabriel Giurgiu şi Virginia Gheorghiu. Prima emisiune, care trebuie să-şi schimbe numele, fiindcă n-are nimic comun cu muzica, e doar un pretext ieftin pentru refulările politice ale fostului dogmatic stalinist Iosif Sava, care, în urmă cu vreo 35 de ani, scria articole de propagandă sovietică în organul CC. al U.T.M. „Scînteia tineretului", pe care, ce-i drept, le semna cu adevăratul său nume, Iosif Sava. Sîmbătă seara, acest Iosif Sava, împreună cu invitatul său Gabriel Liiceanu, i-a minţit pe telespectatori, afirmînd în mod iresponsabil că, în 1990, revista „România Mare" ar fi ameninţat cu moartea 10 intelectuali - aberaţie scandaloasă, care nu poate fi dovedită prin absolut nimic. Noi, în schimb, putem dovedi maniera frauduloasă în care fostul teoretician marxist-leninist Liiceanu a privatizat patrimoniul foarte bogat al Editurii Politice, împărţind prada cu nişte afacerişti francezi.
În privinţa emisiunii „La puterea a doua", difuzată duminică seara, s-a produs un sacrilegiu: un oarecare Andrei Cornea a batjocorit ziua de 1 Decembrie 1918, Sărbătoarea Naţională a Poporului Român. Am aflat că acest personaj cu barba fundamentalistă şi privire tenebroasă, ce aduce cu celebrul Ygal Amir, care l-a lichidat pe primul-ministru al Israelului, nu este altul decît fiul fostului torţionar stalinist al culturii române, propagandistul Komsomolului, Paul Cornea. N-are decît să fie sănătos, din partea noastră poate fi şi odrasla lui Hitler sau a lui Rîmaru, dar noi, românii, nu-i vom permite să terfelească cea mai înaltă culme a mîndriei naţionale. În ceea ce priveşte prestaţia penibilă a celor doi angajaţi ai Televiziunii, Virginia Gheorghiu şi Gabriel Giurgiu, ei au, totuşi, o scuză: duminică, 3 decembrie, a fost Ziua Internaţională a Handicapaţilor, aşa că s-au simţit în largul lor. De remarcat şi dezinformarea repetată, de luni de zile, cum că transmisia este în direct, cînd, în realitate, aveam de-a face cu o înregistrare în studio, care le permite micilor haimanale de presă să cenzureze telefoanele telespectatorilor după pofta inimii lor în forma de portofel. Aceşti diversionişti se poartă de parcă România ar fi o ţară sub ocupaţie. De amintit că emisiunile cu pricina sînt patronate de Grupul pentru Dialog Social, cel care acţionează pe faţă împotriva Unirii Basarabiei cu România şi îi ştampilează ca „fascişti" pe toţi românii unionişti.
Stimate domnule profesor Titus Raveica, întrebările mele legitime, pe care, în alte împrejurări, le-au adresat şi colegii mei Gheorghe Dumitraşcu şi Adrian Păunescu, sînt: * Oare cît timp Programul II al Postului Naţional de Televiziune va mai fi ocupat de banda asta de diversionişti? * De ce sînt „abonaţi" la emisiuni aceiaşi şi aceiaşi agitatori, care întreţin în mod artificial un „război rece", pe cale de a se stinge în toată Europa? * Cu ce sînt datori contribuabilii români ca, pe banii, pe nervii şi pe timpul lor, să vină o echipă de zgomote şi să insulte acest popor, poate prea blînd şi prea răbdător cu aventurierii fără Patrie?

CORNELIU VADIM TUDOR
(Interpelarea a fost rostită în plenul Senatului,
 luni, 4 decembrie 1995, şi a fost transmisă în direct pe postul Radio România)

 http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/rememorri-iar-batjocoresc-evreii-istoria-romniei.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu