"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




luni, 24 octombrie 2011

Cîte case au şefii judeţelor din România! Topul preşedinţilor de Consilii Judeţene după numărul imobilelor pe care le deţin

Casa este cea mai importantă bogăţie a omului, baza familiei şi a existenţei sociale. După ani de muncă, posesia unei case poate fi mulţumirea supremă şi, probabil, unul din cele mai de valoroase lucruri care se lasă moştenire următoarelor generaţii. Tocmai din acest motiv, pentru unii dintre noi, casa este cel mai important obiectiv din viaţă. Pentru alţii, însă, să deţii o casă este un lucru aproape banal. În schimb, să ai mai multe case – acesta este un lucru mai greu de realizat. Nu şi pentru anumite categorii sociale! Iar Econtext vă prezintă o astfel de categorie socială, o categorie în care membrii ei deţin, în marea majoritate, mai multe case. Despre cine este vorba? Despre nişte bugetari, dar despre nişte bugetari de top. Econtext vă arată cîte case deţin preşedinţii de Consilii Judeţene. Datele provin din Declaraţiile de Avere ale acestora.


Alte analize


Econtext a publicat şi alte analize referitoare la proprietăţile preşedinţilor de Consilii Judeţene. Recent, am publicat un top referitor la sumele de bani pe care le au în bănci şefii judeţelor. Acest articol a fost precedat de un altul, publicat în luna august, despre salariile pe care le încasează preşedinţii de Consilii Judeţene.


Imobile


Acum a venit rîndul unui alt lucru de preţ: casele. Şi am extins această analiza de la case la toate tipurile de clădiri. Vă prezentăm cîte imobile (apartamente, case de locuit, case de vacanţă, spaţii comerciale/industriale) deţine fiecare din cei 41 de preşedinţi ai Consiliilor Judeţene din România. În plus, vă prezentăm şi cîţi metri pătraţi au aceste proprietăţi. În total, cei 41 de preşedinţi deţin 89 de imobile, ceea ce înseamnă peste 2 imobile de şef de judeţ. Cea mai mare parte din aceste imobile sînt apartamente şi case de locuit. Mai exact, cei 41 au 38 de apartamente, 42 de case de locuit, 5 case de vacanţă şi 4 spaţii comerciale. Toate aceste clădiri au împreună o suprafaţă de 16.778,97 de metri pătraţi. Adică aproape 2 hectare.


Top 


Pe primul loc, cu cele mai multe case, se plasează Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean din Cluj. El are 7 imobile (6 apartamente şi 1 casă de locuit), care au, împreună, o suprafaţă de 580,94 de metri pătraţi. Dacă luăm drept criteriu suprafaţa, atunci pe primul loc se plaseaza Liviu Dragnea, preşedintele CJ Teleorman. Dragoş Benea din Bacău şi Edita Lokodi din Mureş nu au nici o casă, nici un imobil. Probabil locuiesc la părinţi sau dorm la locul de muncă!


Partide 


Daca analizăm pe partide, PSD conduce detaşat, atît la case, cît şi la suprafaţa acestora. Explicaţia rezidă în faptul că ei au cei mai mulţi preşedinţi de Consilii Judeţene. Astfel, cei 17 preşedinţi din partea PSD au 38 de case, care ocupă 8.167,75 metri pătraţi. La rîndul lor, cei 14 şefi democrat-liberali deţin 36 de case, care măsoară 5.477,25 de metri pătraţi.
Dar iată exact cîte apartamente, case de locuit, case de vacanţă, etc. are fiecare şef de judeţ din România. Vezi şi cîţi proprietari sînt în celelalte partide:


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu