"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




duminică, 27 noiembrie 2011

TRAIAN BĂSESCU ŞI-A VĂZUT VISUL CU OCHII: CRIMA, LEGIFERATĂ DE PARLAMENT


În plin post al Crăciunului, iubitorii de animale din România şi din Uniunea Europeană au trăit cea mai neagră zi a anului 2011: 22 noiembrie, data la care slugile lui Băsescu au adoptat „Proiectul Morţii”, legiferînd eutanasierea celor mai devotaţi prieteni ai omului.
Urmărind „logica” acţiunilor lui Băsescu, individul cel mai vinovat de decimarea bugetarilor, a pensionarilor şi a persoanelor cu dizabilităţi, n-ar fi de mirare să ne confruntăm şi cu alte presiuni asupra Parlamentului, acelea de a legifera eutanasierea categoriilor sociale care nu „produc nimic“. Dar cine sînt servitorii greţoşi ai preşedintelui, aciuaţi prin Camera Deputaţilor?
Spre surprinderea generală, nu doar deputaţii portocalii au executat ordinul ucigaş; şantajaţi sau mituiţi cu minciuni, 9 deputaţi ai PSD (exemple: Bogdan Niculescu Duvăz, Matei Brătianu) şi 4 ai PNL (exemplu: Mircea Irimescu) şi-au dat arama pe faţă cu această ocazie şi au votat alături de reprezentanţii Puterii. Grav este că voturile trădătorilor pomanagii şi puşcariabili au înclinat balanţa în favoarea Morţii. În ipoteza în care noua Lege de gestionare a cîinilor ar intra în vigoare, edilii călăi ar da cale liberă eutanasierii în massă, iar masacrul canin de la Botoşani, petrecut în urmă cu cîteva luni, emblematic, de acum, pentru profilul criminal al Stăpînirii, s-ar extinde în toată România. Psihologii şi criminaliştii au constatat deseori că indivizii care torturează şi ucid animale fără motiv sînt potenţiali sau chiar devin ucigaşi de oameni, mai devreme sau mai tîrziu. De altfel, studii de specialitate demonstrează că 85% dintre criminali au început cu maltratarea animalelor. Aş reaminti, în contextul de faţă, evenimentul tragic, petrecut într-o localitate argeşeană, unde un adolescent care tăiase lăbuţele unui căţel, ulterior, şi-a înjunghiat bunicul mortal.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ OPREŞTE MASACRUL

Din fericire, nebunia legiferată de nişte „aleşi” iresponsabili se poate contracara. Aşadar, împreună cu reprezentanţi ai iubitorilor de animale, am întreprins demersuri pe lîngă deputaţii oneşti ai Opoziţiei. Nu mai puţin de 50 de parlamentari ai PSD s-au adresat Curţii Constituţionale, sesizînd grave încălcări ale Constituţiei României în textul legii de gestionare a cîinilor. Cu siguranţă că judecătorii Curţii Constituţionale vor analiza lucid, cu profesionalism, inepţiile Legii în discuţie şi vor stopa abuzurile legislative ale Puterii portocalii.
Ţinem să mulţumim tuturor deputaţilor care ni se alătură în lupta pentru drepturile animalelor, în special domnilor Victor Ponta, preşedintele PSD, şi Mircea Duşa, liderul grupului deputaţilor PSD, care s-au ocupat în mod direct de atacarea strîmbei Legi de gestionare a cîinilor, la Curtea Constituţională.
Printre articolele aberante, supuse analizei Curţii Constituţionale, se numără:
I. Articolul 7 din Lege, care permite Consiliilor Locale să decidă dacă aplică sau nu eutanasierea cîinilor aflaţi pe teritoriul fiecărei Primării. Prevederea încalcă grosolan articolele 1 şi 16 din Constituţie, deoarece România este un stat unitar, nu federal, iar legile trebuie aplicate cu aceeaşi măsură la nivel naţional, şi nu în mod discriminatoriu.
II. 1) Articolele 4 şi 5, cu referire explicită la eutanasierea cîinilor, contravin articolului 148 din Constituţie, unde se stipulează că tratatele europene ratificate sînt prioritare faţă de legea internă. Astfel, Convenţia Drepturilor Animalelor din 2003, ratificată, în 2004, de Parlamentul României, interzice eutanasierea cîinilor, excepţie făcînd cei bolnavi incurabil.
2) Articolele 4 şi 5 încalcă şi articolul 16 din Constituţie, cu privire la discriminare. Actuala Lege de protecţie a animalelor, nr 9/2008 (Legea Marinescu), care este şi va rămîne în vigoare, interzice eutanasierea animalelor în general, nu doar a cîinilor fără stăpîn. Dacă legea criminală reclamată la Curtea Constituţională s-ar aplica si ea, ambele legi funcţionînd în paralel, atunci autorităţile ar trece la eutanasierea cîinilor, nu şi a exemplarelor fără stăpîn ale altor specii, precum pisicile sau caii. Consecinţa? Cu timpul, s-ar elimina rasa comună de cîine (cîinele comunitar), ceea ce ar însemna o discriminare faţă de celelalte specii nesupuse eutanasierii.
III. Alineatul 1 al articolului 5 nesocoteşte articolele 44 şi 136 ale Constituţiei, referitoare la dreptul la proprietate, dar şi articolul 21 al Legii Fundamentale, cu privire la dreptul la justiţie. Şi anume, impunerea abuzivă a unui termen de 3 zile pînă la eutanasierea cîinilor pierduţi de proprietari sau fără stăpîn ignoră dreptul la proprietate şi dreptul proprietarilor de a se adresa Justiţiei pentru recuperarea animalelor. Se ştie că, în România, durata unui proces depăşeşte cu mult perioada de 3 zile stabilită de legiuitor. De asemenea, forţa majoră sau situaţiile obiective în care un cîine poate fi pierdut (calamităţi naturale, spitalizarea stăpînului etc.) anulează posibilitatea recuperării legale a animalului.
IV. Alineatul 3 al articolului 8 din Legea de gestionare a cîinilor nu respectă prevederile articolelor 44 şi 136 din textul Constituţiei, privind dreptul la proprietate, articolul constituţional nr.53 privind restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor priorităţi, dar şi articolul 16 cu privire la discriminare.
Conform aiuritoarei Legi în discuţie, este interzisă adopţia a mai mult de 2 cîini, fără acordul vecinilor. De asemenea, printre documentele cerute de reprezentanţii Primăriilor pentru adoptie, va figura şi dovada resurselor financiare. Nemaisocotind că salariul unei persoane este confidenţial, aceeaşi Lege nu impune prezentarea unor astfel de documente (acordul vecinilor şi sursele de venit) la achiziţionarea cîinilor de la Pet Shop-uri.
V. Articolele 134 şi 141 ale Legii de gestionarea a cîinilor, reglementări privitoare la sterilizare şi contravenţii, încalcă articolele constituţionale nr.35 (privind dreptul la un mediu sănătos), 51(privind dreptul la petiţionare), nr. 44 şi 136 (privind dreptul la proprietatea privată) şi nr.21 ( privind dreptul la justiţie).
Legea controversată stabileşte sancţiuni pentru proprietarii care nu-şi sterilizează cîinii, dar nu precizează limita de vîrstă de la care animalele să fie supuse sterilizării obligatorii. Din punct de vedere medical, pentru că sănătatea animalului să nu fie periclitată, subiectul sterilizării trebuie să fi împlinit 6 luni de viaţă.
Iată de ce eventuala aplicare a articolelor menţionate ar da naştere abuzurilor din partea autorităţilor, proprietarii cîinilor nesterilizaţi fiind pasibili de plata unor amenzi contravenţionale, chiar dacă sînt stăpînii unor pui sub vîrsta de 6 luni.
Am expus doar cîteva dintre prevederile absurde, fără legătură cu raţionalul şi cu bunul-simţ, ale actului normativ trecut cu forţa, nu cu mintea, de Camera decizională a Parlamentului României. Specific faptul că, la redactarea sesizării înaintate Curţii Constituţionale, m-am bucurat de colaborarea unor specialişti de elită, precum doamna avocat Paula Iacob, doamna Veronica Popescu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul avocat Daniel Ionaşcu, domnul avocat Cătălin Georgescu, domnul Mircea Popescu, profesor universitar de Drept Constituţional, domnul Mircea Şerbănoiu, şi alte personalităţi de prestigiu din rîndul iubitorilor de animale şi din Partidul Social Democrat. Sperăm că înalta instanţă a Curţii Constituţionale să judece obiectiv şi să elimine articolele neconstituţionale, astfel încît ruşinoasa Lege să ajungă din nou în forul legislativ, pentru înlăturarea prevederilor criminale. Împreună cu doamna avocat Paula Iacob şi specialişti în Drept Constituţional ai PSD, alături de domnul  Corneliu Vadim Tudor, europarlamentar şi preşedinte al Partidului România Mare, voi fi prezent la Curtea Constituţională, atunci cînd se va decide asupra sesizării noastre, şi voi continua bătălia pentru apărarea drepturilor celor mai buni prieteni ai omului. Atenţie! La ora actuală, în vigoare este numai Legea nr.9/2008 (Legea Marinescu), lege care interzice eutanasierea şi sancţionează dur, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, infracţiunile de maltratare şi ucidere a animalelor!
Sînt convins că filtrul Curţii Constituţionale va spulbera „Legea Morţii”, act normative care nu va ajunge niciodată pe masa lui Băsescu, în forma contestată.

Şi pentru că astăzi domnul preşedinte Corneliu Vadim Tudor, cel mai mare apărător al drepturilor animalelor, împlineşte o frumoasă vîrstă, îi urăm, atît eu, cît şi familia mea, La Mulţi Ani!

MARIUS MARINESCU,
Vicepreşedinte al PRM

Ziarul TRICOLORUL, nr 2330 / 28.11.2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu