"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




miercuri, 9 martie 2011

Un nou şi important discurs rostit de preşedintele PRM în Parlamentul European (Strasbourg)


 


REGIMUL BĂSESCU ASTĂZI EUTANASIAZĂ CÎINI, IAR MÎINE VA EUTANASIA OAMENI!
 
Doamnelor şi domnilor,

zilele acestea, partidul de guvernămînt din România a luat o decizie aberantă: a votat eutanasierea – adică uciderea cîinilor fără stăpîn. Fac apel la Partidul Popular European, care are ca doctrină creştin-democraţia – vă rog să vorbiţi cu colegii dvs. de grup politic de la Partidul Democrat – Liberal din România, să nu-şi păteze mîinile cu sînge nevinovat. Iisus Christos a iubit animalele. „Milă voiesc, nu jertfă!” – a spus Mîntuitorul. Fac apel şi la ceilalţi colegi – aproape toţi aveţi cel puţin un cîine acasă, pe care îl iubiţi ca pe un înger. Din păcate, România se întoarce la Evul Mediu întunecat. Se barbarizează. Regimul Băsescu astăzi eutanasiază cîini, iar mîine va eutanasia oameni! Uciderea cîinilor reprezintă, totodată, şi o afacere profitabilă pentru Mafie. Ajutaţi România să nu se transforme în Uganda lui Idi Amin. Indiferent ce motive ar invoca unii, există soluţii paşnice şi civilizate, iar crima n-a rezolvat, niciodată, nimic în Istorie. (Aplauze)

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare
(Discurs rostit luni, 7 martie 2011, şi transmis pe Internet în întreaga lume)

http://tricolorul.wordpress.com/2011/03/09/un-nou-si-important-discurs-rostit-de-presedintele-prm-in-parlamentul-european-strasbourg/ 

Pentru împrospătarea memoriei

Singur, cu palmele goale, împotriva tuturor hienelor (I)


Motto 1: „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!”. ALEXANDRU LĂPUŞNEANU
Motto 2: „Pînă la moarte te luptă pentru adevăr, iar Dumnezeu Se va lupta pentru tine”. BIBLIA



Luni, 31 iulie 1995, mi-a fost dat să văd una dintre cele mai uluitoare scene din viaţa mea. Părăsisem celebra rezervaţie naturală „National Krüger Park” şi ne îndreptam, cu maşinile, spre micul Aeroport Skukuza, pentru a lua avionul spre Johannesburg şi, mai apoi, spre Cape Town. Întreaga delegaţie senatorială se afla sub puternica impresie a uriaşei rezervaţii în care petrecuserăm 3 zile de neuitat, despre care, cu siguranţă, voi scrie mai pe larg.

Am apucat să vedem, în stare naturală, mai toate animalele lăsate de Dumnezeu să populeze Savana africană: elefanţi, girafe, hipopotami, zebre, antilope impala, antilope gnu, cerbi de apă, hiene, şacali, maimuţe, vulturi, şopîrle albastre şi multe altele. Parcă ne aflam pe legendara Arcă a lui Noe. Impresia era cu atît mai grozavă, cu cît le vedeam la doi paşi de noi, traversînd şoseaua spre ochiurile de apă sau către unul din cele 5 rîuri ce străbat marele parc natural, ba chiar, într-o bună zi, eu cu profesorul Nicolae Manolescu, am coborît din maşină (ceea ce, fireşte, nu era voie) şi am alergat după o girafă superbă, să ne „prindă” în poză Cristian Dumitrescu. Numai rinoceri n-am văzut. Vînaţi în mod sălbatic, ei sînt pe cale de dispariţie – în unele ţări africane nu mai există nici măcar un exemplar, iar în „National Krüger Park” mai sînt doar vreo 250, număraţi din helicopter. Explicaţia? Fiare cu chip de om, mai fiare decît sălbăticiunile, le tot măcelăresc, cu convingerea că vestitul corn al bietului animal ar putea servi pentru obţinerea unui afrodisiac. Şi n-am mai văzut alte două specii: lei şi leoparzi. Dar Creatorul îi răsplăteşte pe cei răbdători şi încrezători! În ultima zi, aveam să dăm ochii cu ambele specii, care fac mîndria Africii şi înflăcărează imaginaţia atîtor şi atîtor generaţii de oameni, de pe toate meridianele lumii. Leopardul (din specia Cita) l-am văzut datorită unei agitaţii neobişnuite printre cîrdurile de antilope, sporită şi de salturile fulminante ale unui fel de iepure mai mare (sau căprioară mai mică): „Cineva le vînează!“ – a exclamat şoferul microbuzului nostru roşu, marca Toyota, care nu era altul decît unul dintre cei 4 şefi supremi ai rezervaţiei, Christo Van Der Linde (german de origine, din părinţi sosiţi în Africa de Sud în anul 1710). A oprit maşina şi a început să dea înapoi. Leopardul şchiopăta, probabil fusese rănit de vreun animal, ori se înţepase într-una din labele din faţă. A renunţat la pradă. S-a tolănit într-un crîng, a căscat prelung şi s-a culcat la umbră. Impresia extraordinară ne-au produs-o, însă, doi lei, femelă şi mascul. Prima a fost identificată leoaica, nu de către noi, ci de ceilalţi vizitatori, care veneau cu maşinile din sens opus, pe şosea, şi ne-au informat. Într-adevăr, ceva mişca în iarba înaltă şi îngălbenită de seceta iernii africane. Era la mai puţin de 150 de metri de noi. Şi-a ridicat capul. Unii dintre noi am crezut că vietatea se spală, ca orice felină. Eu am bănuit că mănîncă ceva, prea făcea mişcări bruşte cu capul. Impresia mea dintîi s-a întărit atunci cînd am văzut, în jurul ei, dînd tîrcoale, tot mai multe animale de pradă. Parcă o ştafetă nevăzută a Savanei a vestit că acolo e un ospăţ, aşa că s-au adunat, în cercuri tot mai strînse, toţi mîncătorii de cadavre. Primii sosiţi au fost şacalii, vreo 20 la număr. Pe urmă, a înaintat tiptil, cu precauţii, trădînd o rafinată viclenie, un animal cu mult mai mare decît şacalii: o hienă. În scurtă vreme, au săgetat văzduhul tremurător de căldură cîteva stoluri de păsări de pradă. Nimeni, însă, nu cuteza să se apropie: regina animalelor încă era acolo! Orice lovitură a ei ar fi putut fi fatală fiecărei sălbăticiuni care stătea la pîndă. Într-un tîrziu, leoaica a isprăvit cu masa. M-am uitat, instinctiv, la ceas. Era 8,30 dimineaţa. A pornit agale spre… noi! Da, da, venea spre noi, tacticoasă şi plictisită. A trecut la vreo 15 metri de noi şi a traversat şoseaua – „E rănită!” – a exclamat cunoscătorul desăvîrşit care e Van Der Linde. Într-adevăr, în zona interioară a pulpei drepte, sus, aproape de pîntec, o rană mare şi roşie trăda o proaspătă încăierare; poate tot cu o leoaică, fiindcă mi-e greu să cred că vreun alt animal s-ar încumeta să atace o leoaică. Preşedintele Senatului Africii de Sud, fenomenalul domn Koetsee (localnicii pronunţă Kuţia), care ne-a însoţit tot timpul, a fost de părere că e rănită la ambele picioare din spate. Şi acum, începe spectacolul: nici nu s-a îndepărtat leoaica la cîţiva paşi, nici nu s-au oprit din balans firele de iarbă ridicate de sub povara greutăţii sale, şi prădătoarele s-au şi repezit asupra rămăşiţelor acelui leş! După hălcile de carne şi oasele cu care tot fugeau, era vorba de un animal ceva mai mare: poate o zebră, poate o antilopă gnu, care e ca un tăuraş negru, cu coamă şi coarne, cunoscută mai mult din romanele comice ale lui Ilf şi Petrov. Întîi au hărtănit cadavrul şacalii: mici şi ageri ca o vulpe, galbeni spre roşietici, chiar simpatici la înfăţişare, ei au fugit, însă, repede din calea hienei şi a marilor păsări de pradă pogorîte din înalturi. Iar acestea, la rîndul lor, au dispărut ca prin farmec la apariţia Lui, a Regelui Animalelor, fără de care Cartea Junglei n-ar avea nici un farmec : Măria-Sa, Leul! M-am mîndrit ca un copil că am fost primul care l-a văzut, în fundul zării, sub dunga de un verde închis a unui deal. Atunci, au început o agitaţie şi o vînzoleală imposibil de descris în cuvinte, poate doar peliculele prezentate sîmbătă seara, la Teleenciclopedia, v-ar putea convinge. Parcă întreg pămîntul se cutremura de pasul majestuos al magnificului animal. Era un exemplar fabulos, cu un cap uriaş şi o coamă ca o aură cosmică, aşa cum mai văzusem pe ţărmul Mediteranei, la Nisa, în cuşca unei Grădini Zoologice ambulante, în februarie 1987. Numai că leul de la Nisa se plimba neputincios între 4 pereţi de gratii, traversînd cuşca în diagonală, dus-întors de mii de ori pe zi, iar leul din Savană era liber şi în stare naturală, era unul dintre acei lei care, cînd rag noaptea (după cum ne spunea fotoreporterul Günther Komnick), fac să vibreze aerul pînă la mari depărtări. La vreo 200 de metri de el, o antilopă gnu se dădea de ceasul morţii: cum l-a simţit, a ciulit urechile, a mai fremătat o dată nările în vînt, s-a arcuit pe picioarele din spate, şi cu un salt năpraznic a pornit ca o bezmetică în partea opusă. Era spaima dezordonată a morţii. Numai că leul nu părea că are chef să ucidă. Mergea leneş şi trist, ca un suveran părăsit de consoartă. Părea decupat dintr-o altă variantă de final la filmul „Out of Africa“, mai ţineţi minte leul şi leoaica tolăniţi pe mormîntul pilotului întruchipat de Robert Redford. Leul nostru, probabil că îşi căuta perechea, ar fi venit el către şosea, dar prea se strînseseră vreo 10 maşini gălăgioase şi prea multe braţe ridicau prin ferestrele deschise aparate de filmat şi de fotografiat. Şi aşa am văzut noi, pe parcursul unei jumătăţi de ceas, doi lei despărţiţi de o şosea argintie, după vreo ceartă matinală, de-a lor. Se ciorovăiseră, probabil, pe cursul dolarului. Şi aşa am mai văzut şi un întreg ciclu al pîndei şi al vînătorii, în toată sălbăticia lui. Atunci m-am gîndit, cu tristeţe, la însuşi destinul meu. Asistam la propria mea vînare! Tot astfel, în urmă cu vreo 15 ani, un operator şi-a filmat, involuntar, propria moarte: a fost atacat în adîncul Oceanului de un rechin, a scăpat aparatul din mînă, iar acesta, fiind pornit, a înregistrat uciderea omului, secundă cu secundă. Ce sînt eu, oare, în jungla societăţii româneşti: leoaica rănită, cadavrul nevăzut din care smulgeau şi fugeau şacalii şi hienele, ori poate antilopa ameninţată de fălcile morţii, sau, cine ştie, poate chiar leul care i-a pus pe fugă pe absolut toţi? Cine ştie, s-ar putea să fiu cîte puţin din toate. În orice caz, de un lucru pot fi sigur: la ora la care urmăream scena asta tocmai bună de Premiul Oscar pentru imagine, şacalii, hienele şi pasările de pradă rupeau din mine de zor, în contumacie, năpădind presa cu cele mai scelerate minciuni. „Cînd stăpînul nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă“ – nesecat proverb! Familia şi colaboratorii mei apropiaţi, cu care vorbeam la telefon aproape în fiecare seară, nu mi-au relatat nimic din toate astea, ca să nu-mi strice plăcerea acestei experienţe unice pe care am avut-o în Africa de Sud. Ce nu ştiu, însă, oamenii din jurul meu este că sînt mult mai tare decît se poate bănui şi că Noul Testament pe care îl ţin în buzunarul de la cămaşă, deasupra inimii, îmi dă izvoare veşnice de putere. Liber-cugetătorii nu vor putea intui niciodată ce forţă tainică întăreşte şi păzeşte casa omului credincios. Ei şi-au simţit poziţia ameninţată, aşa că au declanşat, din umbră, un atac furibund împotriva mea. Pentru nişte personaje care au mîinile pătate de sîngele lui Nicolae Ceauşescu şi al atîtor şi atîtor oameni nevinovaţi, în acel „măcel cu public“ din decembrie 1989, nici măcar nu e foarte greu să însceneze diversiuni împotriva unui simplu om, care n-are nici armată, nici conturi în bănci, nici sprijinul unor Servicii străine. Practic, vînătoarea împotriva mea a început atunci cînd, exasperat de dezastrul fără precedent al ţării, m-am spovedit în faţa celor 100 de bătrîni de care am grijă, prin programul umanitar „Cina Creştină“, şi am spus cu năduf: „În faţa ticăloşirii acestei ţări, n-am decît o alternativă: ori mă retrag definitiv din viaţa publică, ori îmi depun candidatura la Preşedinţia României“. Sărmanii mei bătrîni! Au izbucnit în lacrimi, au aplaudat cu mîinile lor umflate de muncă şi strîmbate de artrită, unii mi-au sărutat mîna într-un elan pe care mi-a fost imposibil să-l opresc, deşi eu nu sînt vrednic – vorba Bibliei – nici să le spăl lor picioarele. Ei,. bine, atunci a intrat multă pleavă politică într-o adevărată panică! Unii eterni candidaţi mi-au dat de înţeles că, dacă voi face eu acest pas, ei se retrag de pe acum. Eu, în realitate, nu anunţasem nici o opţiune politică, darmite o candidatură! Pur şi simplu mă aflam într-un moment de maximă surescitare şi revoltă: un general de Aviaţie intrase în greva foamei din pricina Mafiei Caselor, un număr impresionant de gangsteri zburdau în libertate şi ne sfidau pe toţi, băncile încăpuseră pe mîna unor nemernici fără scrupule, ţiganii răpeau copii de români în Roşiorii de Vede, iar un maior de Poliţie, colorat şi el, o teroriza pe mama unuia dintre copii, care venise la sediul P.R.M. într-o stare de şoc imposibil de reprodus etc. Aşadar, şandramaua cu păianjeni şi şobolani s-a cutremurat din temelii! „Păzea, nenorocire, vine ăsta, care a anunţat că în 48 de ore ne va băga la puşcărie şi ne va confisca averile!“ – cam aşa se şoptea, pe la colţuri. Iar o ziaristă năbădăioasă şi cu ochii împrăştiaţi, care lucrează pe la B.B.C., o intimă a Convenţiei Democratice, dar şi a Palatului Cotroceni, a mărturisit recent cuiva: „S-a dat undă verde ca în 2 luni Vadim să fie lichidat!“. Desigur, e vorba de o lichidare politică, fiindcă nu-l cred pe cineva atît de inconştient să mă lichideze fizic, întrucît a doua zi ar fi o revoltă populară greu de stăvilit. Carevasăzică, s-a deschis sezonul de vînătoare! Toate lepădăturile mă atacă din toate părţile! Se pun pariuri, se organizează concursuri de scenarii care mai de care mai demenţial, pentru a fi aruncate pe piaţă! Se fac „monstruoase coaliţii“ valabile numai în perioada vînării mele, după care foştii atacanţi se vor sfîşia, din nou, între ei. Nici o armă din panoplia minciunii, a calomniei, a falsului grosolan, a murdăriei, a intrigii şi a ticăloşiei n-a fost cruţată şi n-a rămas agăţată în cui, s-a pus la bătaie toată recuzita de tip K.G.B. şi Mossad, pentru a fi compromis cu orice preţ. Şi cum orice gogoaşă nu poate lua naştere decît ca o secreţie a viermelui de mătase, a avut loc şi anomalia secolului: un Serviciu de Protecţie şi Pază, care funcţionează încă ILEGAL, a aruncat pe piaţă, cu voie de la stăpînire, demenţiala acuzaţie că aş fi colaborat cu Securitatea! Imediat, în jurul acestui vierme al intoxicării informaţionale, s-a ţesut şi s-a umflat gogoaşa, zi de zi, tenace, diabolic. Canaliilor de profesie le picase un plocon nesperat, din partea unei instituţii oficiale, normal că au intrat în joc şi l-au dus pe culmile nebănuite ale delirului. Adevărul? Nu contează, important e să-l exterminăm pe Vadim! Întîi, a apărut în ruşinea presei româneşti, „Ziua“, minciuna jenantă că m-aş fi îmbătat (?!) la Restaurantul Select, aş fi căzut cu scaunul (?!), m-aş fi lovit la cap (?!), apoi m-aş fi dus val-vîrtej la Institutul Medico-Legal, ca să-mi scot un certificat medical, cum că m-ar fi lovit (?!) nişte salariaţi ai S.P.P. Aici, una din două: ori cineva a intoxicat, cu bună-ştiinţă, ruşinoasa publicaţie, pentru a o compromite definitiv, ori altcineva şi-a pierdut complet simţul măsurii şi publică fabulaţiile unor minţi bolnave, la grămadă, ca să-şi vîndă şi fiţuica, dar ca să-i tragă în mocirlă şi pe patrioţii români. Înclin să cred că a doua variantă e cea corectă, pentru că „ştirea“ a fost preluată şi de ziarul unguresc de limbă română „România liberă“. Fireşte, s-a profitat de absenţa mea din ţară. Dar autorii diversiunii au uitat că Partidul România Mare are şi un Comitet Director, care în numai cîteva ore a spulberat toate aberaţiile astea: 
1) Patronul localului cu pricina atesta, cu martori, că eu n-am mai fost pe-acolo de 8 luni (în realitate, n-am mai luat masa acolo de exact 3 ani, din vara lui 1992); 
2) Institutul Medico-Legal declară că n-am fost acolo după nici un certificat; 
3) Nimeni nu poate susţine că m-a văzut vreodată în stare de ebrietate, darmite să mai cad şi cu scaunul (?!); 4) În fine, la ora la care pretind lichelele astea că s-ar fi produs încăierarea, mă aflam de două zile la 10.000 km distanţă, la capătul lumii! Profitînd de absenţa mea din ţară, nedemnul minoritar care s-a proţăpit în fruntea fiţuicii „Ziua“ şi care, pentru a şterge impresia dezastruoasă produsă de turnătoriile lui, cu plată, la Securitate, produce nişte zgomote tot mai jenante – publică un fel de serial despre viaţa mea, abject şi mincinos de la un capăt la altul. N-are rost să repet tîmpeniile acestui gunoi uman, ele aparţin de domeniul patologicului şi i-ar da satisfacţie individului, care abia aşteaptă să-l bage cineva în seamă, să-i ridice vreo minge la plasă, ca să ţipe ca o broască călcată de căruţă, să dea în judecată, să facă sondaje de opinie despre cocina aia în care îşi amestecă tărîţele cu fierea etc. De la un asemenea derbedeu, care a fost în stare să-şi bată tatăl şi să o declare pe mama copilului său, lunile trecute, în „Tinerama“, ţigancă sută la sută, ne putem aştepta la orice. Îi e foame animalului, şi sete, are maţul gros şi nesăţios, el din ce să trăiască? Ca la un semnal, s-a lansat pe piaţă, tot în lipsa mea, o altă diversiune, la fel de prost ticluită: cică o Asociaţie Naţională a Patrioţilor din Securitate (?!) a trimis un fax ciudat, cu pagini lipsă şi reveniri ulterioare, din care reiese că eu aş fi colaborat cu Securitatea (?!), aş fi fost infiltrat prin cercurile arabe (?!) şi vorbeam pe telefonul guvernamental (?!) din localurile de noapte, pentru a-mi informa legăturile superioare. Multă lume necăjită! Cine poate crede asemenea imbecilităţi? În faţa mărturiilor scrise ale generalilor Iulian Vlad, Ion Coman şi Aron Bordea, dar şi ale colonelului activ de S.R.I. Ilie Merce, care din proprie iniţiativă au declarat public că n-am avut nici o legătură cu nici o Securitate, în faţa celor 2 dosare imense (de circa 1.000 de pagini), pe care le am şi care atestă că, dimpotrivă, am fost urmărit şi interceptat zi şi noapte de Securitate – cine e atît de idiot să creadă invenţiile unei „asociaţii“ care nici nu există, nu e înregistrată nicăieri? Cea mai sinistră acuzaţie e chestia cu arabii, la fel de „adevărată“ ca şi falsificarea semnăturii ambasadorului unei ţări ca Irakul, acum vreo 3-4 ani, din care reieşea că aş fi primit ca mită milioane de dolari, astfel încît diplomatul a trimis „României libere“ o dezminţire vehementă. Cel mai mult regret tîrîrea în noroi, de către un infractor sinistru şi primitiv, ca Dumitru Iuga, a memoriei generalului Ioan Alexandru Munteanu, care, fiind mort de cîteva luni, nu mai are cum să se apere. Sărmanul om a fost chinuit toată viaţa lui: singurul lui copil e handicapat din naştere, el a fost închis 6 ani, pe motive de divulgare a secretelor Securităţii, după care, cînd a zis şi el că a ieşit la lumină, a făcut ciroză din pricina tratamentului din închisoare (îmi mărturisea că mînca fiertura de urzici cu cozi de şopîrlă tăiate cu secera pe cîmp) aşa încît, la numai 50 şi ceva de ani, a murit. A fost înmormîntat cu onorurile cuvenite, sub drapel, şi cu salve de puşcă, la Cimitirul Ghencea Militar. În privinţa colonelului (nu maiorului, cum greşit se scrie) Ilie Merce, nu pot să spun decît că îmi era vecin, stătea la doi paşi de mine, tot la bloc, şi a fost, şi a rămas un om sărac. Pentru a pune lucrurile la punct, voi spune, o dată pentru totdeauna, că atît eu cît şi Eugen Barbu, am fost PRIETENI cu aceşti doi ardeleni minunaţi pe nume Ioan Alexandru Munteanu (fost student la Istorie al profesorului David Prodan) şi Ilie Merce, aşa cum toate familiile din ţara asta au avut cîte un prieten în Miliţie, în Securitate, în Consiliul Popular, fără a considera aşa ceva ca fiind degradant. Adevăraţii patrioţi din Securitate au fost oameni ca Vlad, Merce, Munteanu, Bordea (nu Bondrea, cum tot îi scriu eronat „fax“-iştii anonimi) – iar nicidecum membrii aşa-zisei Asociaţii inexistente, care mint de îngheaţă apele. Nutresc speranţa că aceşti securişti rataţi nu au pretenţia să ne rescrie ei viaţa şi să ne interzică a fi fost prieteni cu cine am dorit noi. Eu atîta le spun acestor secături: să producă dovada aşa-zisei mele recrutări, adică ANGAJAMENTUL meu la SECURITATE. Există aşa ceva? Nu există! Există vreun alt ofiţer de Securitate, în afara unui general mort şi a unui colonel activ, prieten în continuare cu mine şi cu familia mea, care poate fi invocat de fantomele astea ca pretinse „legături“ ale mele? Nu există! În schimb, există un colonel Georgescu, care, pe cînd era maior, m-a anchetat în februarie 1969, în căsuţa noastră de paiantă, împreună cu un locotenent, există toate notele şi rapoartele prin care eram pîrît, încă din 1967, că cer Basarabia şi Bucovina pentru România, că iau apărarea studenţilor demonstranţi, în decembrie 1968, că protestez faţă de demolarea bisericilor, că mă bat pentru viza de ieşire din ţară a artistului Nuni Anestin (bolnav de cancer, plecat să se opereze în Spania, aşa e, Olga Bucătaru?) şi pentru viza de intrare în ţară a istoricului Radu Toma ş.a.m.d. Dar, n-ai cu cine dialoga. Aşa e la vînătoarea politică, se folosesc toate trucurile, toate capcanele, prada trebuie să fie hăituită pînă la epuizare. Am învăţat de mult să nu mă mai mir de porcăriile publicate în „Ziua“, ţiganul care conduce fiţuica şi îşi plimbă în public hoitul în putrefacţie fiind în stare să-l acuze, post-mortem, de colaborare cu Securitatea, pînă şi pe fostul nostru ambasador la Washington, Mihai Botez, care fusese, de fapt, un autentic rezistent. De fapt, inepţia asta a fost lansată de monstrul acela castrat, pe nume Cornel Dumitrescu. (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR
(Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 18 august 1995)

http://tricolorul.wordpress.com/2011/03/09/pentru-improspatarea-memoriei-3/ 

marți, 8 martie 2011

În atenţia hingherilor Elena Udrea, Traian Băsescu şi a altor ucigaşi de cîini

DUMNEZEU NE RĂSPLĂTEŞTE SAU NE PEDEPSEŞTE ŞI ÎN FUNCŢIE DE COMPORTAMENTUL NOSTRU FAŢĂ DE ANIMALE

* Am îngrijit şi-am tipărit, la editura mea, o carte despre viaţa şi opera lui Albert Schweitzer. În final, am găsit ,,Rugăciunea pentru animale”, care m-a mişcat. Textul sună astfel: ,,Oh, Tată ceresc, protejează şi binecuvîntează toate cele ce respiră, apără-le de tot răul şi lasă-le să doarmă în tihnă. Ascultă umila noastră rugă, oh, Dumnezeule, pentru prietenele noastre, animalele, pentru animalele care sînt suferinde, mai ales; pentru animalele care sînt extenuate, nemîncate şi crud tratate; pentru toate creaturile însetate din captivitate, ce-şi zdrobesc aripile de gratii;pentru cele ce sînt vînate, sau rătăcite, sau abandonate, sau flămînde; pentru toate care trebuie să fie sacrificate. Pentru toate, Doamne, mila şi compasiunea Ta le implorăm. Iar pentru cele care le-au primit, dorim o inimă caldă, şi mîini gentile, şi vorbe prietenoase. Fă-ne pe noi să fim prieteni adevăraţi ai animalelor, şi astfel să împărţim binecuvîntările iertării. Amin”.
* Frederic cel Mare a lăsat, prin testament, să fie înmormîntat lîngă cîinii săi. Acesta mi se pare cel mai înălţător lucru făcut vreodată de un neamţ.
* Am ţinut mult la Alice Vera Călinescu, văduva ,,divinului critic”. În 1992, i-am decernat Premiul Fundaţiei ,,România Mare”, într-o ceremonie desfăşurată la Casa Lido.
Atunci, mi-a făcut surpriza să-mi dăruiască, din avutul ei, două statuete din jad, mai mult ca sigur aduse din China de ilustrul ei soţ. Mai şi vorbeam la telefon cu ea, cu sentimentul că dialoghez cu aceea pentru care Călinescu scrisese ,,Cartea Nunţii”. Într-un volum de interviuri realizate de I. Oprişan (,,G. Călinescu, spectacolul personalităţii”) găsesc amintirile acestei femei devotate, cu privire la dragostea soţului ei pentru cîini: ,,Fofează cît a trăit? • Fofează?! Uite-i fotografia colo! Acela a fost celebru. A fost de-o deşteptăciune rară. Cu părul ăla lung, aşa… Cînd s-a dus în China Călinescu, Fofează n-a vrut să mănînce deloc. Cînd a plecat în China. Cum făcea el gură mare: că aia e aşa, că aia e aşa… Şi-a făcut bagajele… Cîinele între noi… Ce-o fi zis el?! Şi pe urmă a dispărut. Ce-a zis cîinele? Că l-am dat afară… A interpretat… • Că l-aţi alungat… • …Că eu sînt de vină, că nu se mai întoarce… Am chemat doctorii să-l îngrijească. «Doamnă – zice – ăsta face greva foamei. Nu pot să fac nimic. Cîinelui ăsta trebuie să-i puneţi hainele Profesorului, cu care s-a îmbrăcat ultima dată. Altfel moare. N-am ce să-i fac! I-am făcut injecţii.» Era un doctor foarte bun de cîini. Fofează se plimba prin casă, al dracului, nici nu mă băga în seamă! I-am pus hainele… I-a dat doctorul mîncare… De la mine nu primea nimic. Se făcuse schelet. De-abia l-am refăcut. Îl mîngîiam… Se ducea în colţ, mai departe, şi urla. Urla. Urla după stăpîn. A stat trei luni. După trei luni, cînd a venit, de-abia mergea. Cînd a venit, i-a căzut în braţe. Călinescu – cum era el! Întîi cu zbieretele: «Mi-aţi omorît cîinele! Ce-aţi făcut?!» S-a culcat cu el în pat, aicea… Cîinele nu mai putea! A-nceput să mănînce… S-a înzdrăvenit. A mai trăit vreo 2 ani, dar cîinele se-mbolnăvise de inimă… • Atunci cînd a lipsit Profesorul? • Da. Aşa era de delicat!… Călinescu lucra cu toate hîrtiile în pat şi c-un fir electric ca să aibă lumină… Cîinele ştia că nu trebuie să calce pe hîrtii… Am chemat doctorul… I-a făcut o injecţie… Îi era rău… Era jos, acolo… Şi zic: «Uite că Fofează a început să meargă!» A venit cîinele încet, încet, s-a rugat să-l urce în pat… A venit acolo… S-a urcat în patul lui Călinescu şi-a murit. Aoleu ce rău i-a fost! A plîns cum n-a plîns cînd a murit mama lui. Am văzut un bărbat plîngînd în hohote! Plîngea în hohote, cu cîinele în braţe. Cîinele a venit şi i-a murit în braţe. E îngropat acolo, lîngă casă. Acestea trebuie să le ştiţi! Ce deştept era cîinele ăla!”
* Tot aşa a plîns, în hohote, Eugen Barbu cînd i-a murit Codiţă, un caniş mic şi alb, ca un bulgăre de omăt, jucărie vie, păpuşă. M-am pomenit într-o zi cu un telefon de la Patron: urlete, nu alta! Pe urmă, şi-a luat un alt caniş, Bică. Avea să moară şi ăsta. Eugen Barbu, cinstit, mi-a recunoscut, ceva mai tîrziu: ,,M-a bătut Dumnezeu! La Poiana Ţapului, am otrăvit doi cîini ai unor ţărani, care se dădeau la mine şi la Codiţă, cînd ieşeam la plimbare. Şi uite că doi cîini mi-au murit şi mie…”
* Isadora Duncan chiar a iubit revoluţia bolşevică! În Autobiografia sa, cea care avea să devină nevasta lui Esenin scrie cum a fost invitată la Moscova, în 1921 – încă mai trăia Lenin: ,,În primăvara anului 1921 am primit telegrama următoare din partea Guvernului Sovietelor: «Numai Guvernul rus poate să vă înţeleagă, veniţi la noi: vă vom face şcoala». Privindu-mi casa pustie, pustie prin plecarea arhanghelului meu, pustie de speranţă şi de dragoste, am răspuns: «Da, voi veni în Rusia, îi voi învăţa pe copiii voştri arta mea; cu singura condiţie: să-mi daţi un studio şi banii necesari pentru a lucra». Răspunsul a fost «da»; m-am găsit, aşadar, într-o zi, pe bordul unui vapor pe Tamisa, părăsind Londra spre Reval, poate spre Moscova. Înainte de a părăsi Londra, m-am dus la o prezicătoare, care mi-a spus: «Pleci într-o călătorie lungă. O să ai aventuri ciudate, o să ai griji, o să te măriţi…»
La cuvîntul «măriţi» am întrerupt-o, rîzînd: «Eu, eu, care am fost întotdeauna împotriva căsătoriei?! N-o să mă mărit niciodată!» Ghicitoarea îmi răspunse: «Aşteaptă şi o să vezi». În timpul călătoriei, aveam un sentiment de detaşare, cum trebuie să aibă un suflet după moarte, cînd pleacă spre alte sfere. Mă gîndeam că las în urmă, pentru totdeauna, formele de viaţă europene. Credeam sincer că statul ideal conceput de Platon, Karl Marx şi Lenin îşi găsise acum, printr-un miracol, întruchiparea pe pămînt. Eram gata să pătrund pe tărîmul ideal al noii orînduiri, cu toată energia fiinţei mele, după decepţiile încercărilor făcute în Europa pentru realizarea visurilor mele de artă. Nu-mi luasem cu mine nici o rochie. Mă vedeam petrecîndu-mi restul vieţii îmbrăcată cu o bluză de flanelă roşie printre tovarăşii îmbrăcaţi cu egală simplicitate şi plini de o dragoste frăţească. Pe măsură ce vaporul înainta spre Nord, priveam în urma mea cu dispreţ şi milă vechile instituţii şi vechile obiceiuri ale Europei burgheze, pe care o părăseam. Aveam să fiu un tovarăş printre tovarăşi, aveam să lucrez, după un plan vast, pentru generaţia de oameni noi. Adio, inegalitate, nedreptate şi brutalitate a unei lumi care făcea imposibilă şcoala mea! Cînd, în sfîrşit, vaporul sosi, inima îmi bătu de bucurie; iată, gîndii eu, «noua lume» minunată care a fost creată; iată «lumea tovarăşilor»; iată visul care a fost conceput în capul lui Buddha; visul întrezărit în cuvintele lui Christos; visul ce a fost speranţa supremă a tuturor marilor artişti… Intram acum în acest vis, pentru ca munca şi viaţa mea să conteze de acum înainte… Adio, lume veche! Lume nouă, te salut!”
Să descifrăm şi cum avea să moară ea, în 1927, datorită blestemelor care au ajuns-o (chinuia animalele, scotea ochii păsărilor, chipurile, ca să cînte mai frumos etc.): ,,Manuscrisul acestei cărţi a fost terminat de Isadora Duncan la începutul anului 1927, cu cîteva luni înainte de accidentul de automobil în care avea să-şi afle moartea. Amănuntele sfîrşitului său tragic, întîmplat la Nisa, la 14 septembrie 1927, au fost relatate în ziarele de a doua zi: «Ieri seară Isadora Duncan a plecat să se plimbe cu automobilul de curse (un Bugatti – n.m.). Dar eşarfa purtată în jurul gîtului şi care flutura în spate, s-a agăţat de roata din urmă şi s-a înfăşurat pe ea. Înainte de a putea striga sau face un gest, a fost strînsă atît de tare, încît a murit aproape imediat, ştrangulată. Eşarfa a continuat să se înfăşoare, capul Isadorei basculă şi sfîrşi prin a cădea pe şoseaua Promenade des Anglais. De acolo, capul ei a fost ridicat mutilat şi plin de sînge». („Petit Parisien”, 15 septembrie 1927)”. Eşarfa ca o ghilotină.
* Un sfîrşit poate şi mai tragic, din pricina aceluiaşi sadism manifestat faţă de animale, a avut şi Arhiducele Rudolf, moştenitorul coroanei habsburgice. ,,Încă de la vîrsta de 9 ani, Rudolf ştia să călărească, dar la 16 ani, în 1874, a căzut de pe cal, lovindu-se grav. Moral şi fizic, din păcate, tînărul făcea dovada unei oarecare instabilităţi. Cu o carabină de salon trăgea asupra păsărilor, pe care se spune că le mînca apoi fripte. În acest timp, surioara sa plîngea, gîndindu-se la soarta bietelor păsări, iar Rudolf desena impasibil scene violente de vînătoare, în care sîngele animalelor doborîte era colorat cu roşu. (…) O mare parte din timpul liber, Rudolf şi-l consacra vînătorii, preferînd-o pe aceea cu gonaci. Vînătoarea a fost la început un bun prilej de a observa natura. Era prieten apropiat cu Brehm, autorul cărţii, celebră şi în zilele noastre, «Viaţa animalelor». În aprilie 1879, Rudolf şi Brehm au întreprins împreună un voiaj, timp de 3 luni, în Spania şi Maroc, efectuînd partide de vînătoare. În 1880, a făcut o altă călătorie, în Orientul Mijlociu, pe care a descris-o în cartea «Eine Orient Reise» («O călătorie în Orient» – n.m.). Vînătoarea, ocupaţie principală şi preferată a prinţului moştenitor, devenise o veritabilă pasiune. Pentru a ne da seama cît de mult era obsedat de pasiunea pentru vînat, ce devenise o adevărată patimă, căci uciderea animalelor îi provoca o veritabilă voluptate – fapt ce dezvăluie o înclinare sadică – să reamintim episoadele petrecute la Bethleem şi Ierusalim, unde s-a gîndit să vîneze, în ciuda veneraţiei pe care milioane de credincioşi o au faţă de aceste locuri. Aşa cum menţionează în cartea sa, a pus să fie tîrît un măgar mort pe munte, pentru a atrage vulturii, şacalii şi alte animale sălbatice de pradă. Lîngă piramidele de la Gizeh la fel, a organizat, cu sprijinul arabilor, o vînătoare de şacali, prilej cu care au fost ucişi foarte mulţi dintre aceştia. Arhiducele le-a adus craniile albe, precum şi alte trofee de vînătoare, pe care le-a agăţat în apartamentele sale. Cu trecerea anilor, pasiunea vînatului devenise tot mai puternică. Blestemat din ziua în care a tras într-un cerb alb, bătrîn şi solidar, lucru care, după legenda locului, ar atrage întotdeauna moartea vînătorului, Rudolf părea că trăieşte o altă existenţă. Nimic nu-şi găsea scăpare în faţa sa, nici păsările de apă ale Dunării, nici căprioarele Alpilor, nici vulturii de la Gödöllö. (…) Era groaznic de îmbătrînit, avea pielea buhăită şi flască, privirea înfierbîntată, trăsăturile total schimbate, ca şi cum şi-ar fi pierdut voinţa de a mai trăi. Sifilis, blenoragie pe de o parte, tuberculoză, alcoolism şi morfină, pe de alta, totul pe un fond ereditar încărcat, la care se adăuga acum o viaţă extenuantă, de excese: iată imaginea completă a arhiducelui Rudolf, moştenitorul tronului austro-ungar. (…) Rudolf cină cu Hoyos şi bău mult, peste puterile sale. Bratfisch i-a amuzat cu cîntecele sale tiroleze, în timp ce Maria, în camera sa, abia dacă s-a atins de mîncare. Era supărată. I-a scris o scrisoare mamei sale. Rudolf a venit în cameră. Era într-o avansată stare de ebrietate, abia se ţinea pe picioare. Cu greu a mai putut să-i dea dispoziţie lui Loschek să nu fie deranjat sub nici un pretext, chiar dacă e solicitat de împărat. Micul dejun să fie servit a doua zi dimineaţa, fix la 6,30, şi trăsura să fie gata. A intrat apoi fluierînd în apartament, clătinîndu-se, şi apoi s-a auzit cum încuie uşa. Dimineaţa, cînd încă nu se luminase de ziuă, Loschek a auzit zgomotul unui foc de armă venind dinspre apartamentul arhiducelui. A alergat, a bătut la uşă. Nici un răspuns. A încercat să intre, dar zăvorul era pus. A mers să-l caute pe contele Hoyos. Cînd uşa a fost forţată, celor doi bărbaţi li s-a oferit un spectacol înfricoşător. Rudolf era pe jumătate culcat, aplecat în faţă, cu capul pe marginea patului, într-o baltă mare de sînge şi cu o rană groaznică în partea inferioară a abdomenului. Patul era impregnat cu sînge, pereţii la fel şi totul era stropit. Maria Vetsera zăcea strangulată. Pe duşumea, un pistol şi un brici plin de sînge. Reconstituirea celor întîmplate era uşor de imaginat. Arhiducele, într-o stare avansată de ebrietate, i-a spus Mariei că o va părăsi, conform ordinului împăratului. Maria a văzut, dintr-o dată, prăbuşindu-se toate planurile ce şi le făcuse. «Dar sinuciderea?» – «Nici nu-mi trece prin cap», i-a răspuns prinţul. Ameţit, a pus capul pe pernă şi a adormit, căzînd într-un somn greu. Au urmat cîteva ore cumplite pentru Maria. În cele din urmă, dîndu-şi seama că a pierdut totul, înnebunită de ură faţă de prinţ, a luat briciul de la toaletă şi i-a retezat sexul. Durerea cumplită l-a trezit pe Rudolf. Într-o clipă, şi-a dat seama de cele ce-i făcuse amanta sa: sîngele şiroia în valuri, împroşcînd totul. A mai avut puterea s-o sugrume şi apoi, vîrîndu-şi ţeava pistolului pe gură, a apăsat pe trăgaci. S-a constatat, într-adevăr, că faţa îi rămăsese intactă şi doar bolta craniană, în partea din spate, era zdrobită. (…) Prin anul 1937, şi-a făcut loc o altă explicaţie a celor întîmplate la Mayerling. În cartea scrisă de Arhiducele Leopold, acesta mărturiseşte că «nimeni nu cunoaşte adevărul» şi adaugă imediat: «Ungurii, care ar putea relata ceea ce s-a petrecut, sînt martorii tragediei: contele Hoyos, birjarul Bratfisch şi valetul de cameră Loschek».” (Fragmente dintr-o carte a inimosului cronicar al enigmelor Istoriei, Paul Ştefănescu).

CORNELIU VADIM TUDOR

http://rromare.wordpress.com/2011/03/08/in-atentia-hingherilor-elena-udrea-traian-basescu-si-a-altor-ucigasi-de-ciini-2/ 

Mitingul pentru ocrotirea cîinilor fără stăpîn a fost un mare succes!


 


Parcul Izvor din Capitală a fost gazda unui asalt decisiv al iubitorilor de animale împotriva hingherilor de la Putere. Au venit aici aproape 2.000 de oameni, care nu vor ca această ţară să se întoarcă în Evul Mediu. De asemenea acte de barbarie sînt loviţi atît oamenii, cît şi animalele fără stăpîn. Intenţia eutanasierii bietelor necuvîntătoare nu ascunde în ea altceva, decît comportamentul abject al actualei guvernări, subjugată banului, dar mai ales păstrării Puterii, în condiţiile în care populaţia înfuriată o va călca, în curînd, în picioare.
 
La Mitingul din faţa Palatului Parlamentului au luat cuvîntul prinţesa Maja de Hohenzollern (Spania), Dieter Ernst, reprezentant al Federaţiei Asociaţiilor de Protecţie a Animalelor din Uniunea Europeană, Marius Marinescu şi Codrin Ştefănescu, vicepreşedinţi ai PRM, fosta atletă Maricica Puică, actriţele Carmen Tănase şi Monica Davidescu, avocata Paula Iacob, interpreta de muzică populară Valeria Arnăutu, Liliana Marinescu, Graţiela Vântu. Oamenii au strigat „Jos Băsescu!“, „Udrea şi Sulfina / Poartă toată vina“, „Jos criminalii!“, „Hoţii!“. Asistenţa a aplaudat îndelung la aflarea veştii că, la Strasbourg, europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor va vorbi despre această stare de lucruri intolerabilă din România. Din partea liderului PRM, prinţesei Maja de Hohenzollern i-au fost oferite cărţile cu autograf ale acestuia, precum şi mai multe CD-uri cu muzică românească.

Victorie importantă a Opoziţiei

LA CAMERA DEPUTAŢILOR, HINGHERII LUI BĂSESCU AU FOST SILIŢI, IERI, SĂ RETRIMITĂ LA COMISIE LEGEA CÎINILOR FĂRĂ STĂPÎN!

Deputaţii au decis, luni, ca proiectul de Lege privind programul de gestionare a cîinilor fără stăpîn să fie retrimis la Comisia de Administraţie, pentru a fi reanalizat în termen de 3 săptămîni. În felul acesta, hingherii lui Traian Băsescu au suferit o puternică înfrîngere din partea Opoziţiei, care a luat în calcul faptul că Legea Marinescu oferă cele mai bune soluţii pentru îngrijirea şi protejarea cîinilor comunitari. Este o lege care apără viaţa, chiar şi atunci cînd este vorba de animale. Criminalii de la Putere ar fi în stare să-i eutanasieze şi pe oameni, să rămînă numai ei şi să împartă ce a mai rămas de furat din această ţară. Cum spunea cineva, căţeluşii sînt mai oneşti decît oamenii, ei sînt nişte îngeri care merită întreaga noastră afecţiune. Vor plăti scump aceşti nemernici pentru toate fărădelegile lor!

http://tricolorul.wordpress.com/2011/03/08/mitingul-pentru-ocrotirea-ciinilor-fara-stapin-a-fost-un-mare-succes/

Un succes în lupta împotriva cancerului

Stimate domnule Corneliu Vadim Tudor,
 
Dorim să vă informăm cu privire la succesul istoric al demersului UEGF în lobby-ul efectuat în domeniul gastroenterologiei în Uniunea Europeană.
La Bruxelles a fost adoptată miercuri, 2 martie, Declaraţia Scrisă pentru Lupta împotriva Cancerului Colorectal în Europa, semnată de 5 membri ai Parlamentului (Pavel Poc, Frieda Brepoels, Cristian Silviu Buşoi, Jo Leinen, Alojz Peterle). Vă mulţumim pentru promptitudinea cu care aţi răspuns invitaţiei noastre de a semna Declaraţia.

Prof. MONICA ACALOVSCHI,
Preşedintele Societăţii Române de
Gastroenterologie şi Hepatologie


http://tricolorul.wordpress.com/2011/03/08/un-succes-in-lupta-impotriva-cancerului/ 

luni, 7 martie 2011

Saptamana pe scurt

* Divorţul Columbofililor: gata, e prea mult, mai schimbaţi placa! * O curvă proastă şi mincinoasă: Anca Machidoanca Fofoloanca * Mamutul Că-că-cărtărescu trage împrăştiat, în tot ce mişcă * Nici Monstrul cu Barbă nu se lasă… * Urît final de carieră pentru Nicolae Manolescu * Gh. Falcă o alintă pe Elena Udrea: „Curvă proastă şi parvenită!“


* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Scandalul divorţului familiei Columbeanu a început să ne calce pe nervi. Iar pentru chestia asta numai presa e de vină. Ce e mult, strică. Talleyrand zicea: „Tot ce este exagerat devine insignifiant“. Iar Goethe are acest aforism: „Un curcubeu care stă mai mult de un sfert de oră pe cer nu mai e privit de nimeni“. În ţara asta sînt milioane de oameni nefericiţi, unii n-au nici după ce bea apă, dar nimeni nu-i întreabă ce-i în sufletul lor, nimeni nu-i bagă-n seamă. Mai mult decît atît, dar există sute de mii de copii care n-au văzut cum arată o portocală, sau un baton de ciocolată – în schimb, presa roieşte, de nebună, în jurul fetiţei de 4 ani, pe care a făcut-o o prostituată unguroaică din Bacău. E mult. E prea mult. E sufocant de mult. Dacă asta înseamnă libertatea presei, atunci mai bine lipsă. * Ziarul „Click!“ reproduce, din revista „Tango“, un interviu pe care Anca Boagiu şi l-a comandat singură. A simţit, curva bătrînă, că e momentul să atragă atenţia asupra ei şi a plodului ei din flori. Cui? În primul rînd lui Băsescu, tatăl copilului. Afirmaţiile machidoancei sînt mincinoase sută la sută: „Cînd l-am văzut prima dată, era plin de cerneală roşie pe faţă şi era pedepsit, pentru că refuza să facă ce i se ceruse în clasă“. Care clasă? Vrei să zici că bastardul era la şcoală, adică avea 6-7 ani? Pe cine crezi tu că păcăleşti? Toată lumea – mai ales din PDL – ştie că acest plod nu e înfiat, ci l-ai făcut cu Băsescu. Pentru a-l naşte, ai dispărut o perioadă. Apoi, ai reapărut cu „Piticul“ în braţe. Pe care l-ai botezat Daniel, după cel de-al doilea nume al tău: Anca Daniela Boagiu. Aşa-zisa înfiere a avut loc – conform mărturiilor celor din PDL –. în 1997 sau 1998, pe cînd băiatul avea 3-4 ani, deci nu era la nici o şcoală. Şmecheră cum eşti, tu l-ai născut pe ascuns, apoi l-ai dat la o casă de copii, de unde l-ai recuperat după cîţiva ani. De altfel, fotografia pe care a publicat-o revista „Tango“ (preluată de „Click!“) demonstrează că mama şi copchilul seamănă, aşadar acesta nu e înfiat, ci e al ei. Ce ruşine! Cum poate să mintă o mamă, în halul ăsta, falsificînd biografia propriului ei copil? Ce urmăreşte putoarea asta? Să se mărite? N-o ia nimeni, în ciuda sutelor de milioane de euro pe care le-a plasat prin băncile străine. * Marţi, 1 martie, la emisiunea Gabrielei Vrânceanu, de la Antena 3, György Frunda s-a lansat în nişte acuzaţii stupide, reproşîndu-i liderului PRM că l-ar fi făcut „trădător de ţară“ fiindcă, în anii ’90, el vorbise nu ştim ce în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. În realitate, lucrurile au stat cu totul altfel, dar ungurul minte, ca de obicei. Memoria revistei noastre este, însă, imbatabilă. În şedinţa Biroului Permanent al Senatului, din 5 decembrie 1994, a fost luată în discuţie şi o cerere scrisă, a lui Frunda, care suna astfel: „Domnule Preşedinte, subsemnatul senator György Frunda, membru al delegaţiei parlamentare române la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, urmează să particip, la 12 decembrie curent, la şedinţa Comisiei Juridice a A.P.C.E. la Paris. Vă solicit să aprobaţi să mă reîntorc în ţară prin Budapesta, unde, în 15 decembrie, urmează să am discuţii în legătură cu activitatea mea de raportor al CE pentru Lituania. Din acelaşi motiv, urmează să rămîn o zi în plus la Paris pentru discutarea datei la care voi face vizita în Lituania şi a ordinei de zi, la Bucureşti, la 5 decembrie 1994. Cu stimă, György Frunda“. Atunci, Vadim l-a făcut pulbere pe măgar, care nu numai că înjura ţara, dar cerea să fie plătit (evident, în dolari), pentru drumurile făcute la Budapesta şi Paris. De altfel, avem, în copie, scrisoarea neruşinată a acestui ticălos. * O poveste emoţionantă, relatată de presa acestor zile: „Un cîine care convieţuia laolaltă cu soldaţii britanici din Afganistan – A murit de dorul stăpînului său, care fusese omorît de talibani“. Reproducem textul din „Libertatea“, semnat de Bogdan Coroamă : „Cîinele a murit, miercuri seară, de tristeţe, după ce stăpînul său, locotenentul Liam Tasker, a fost omorît, marţi dimineaţă, într-un atac al talibanilor afgani asupra convoiului în care se afla soldatul. Colegii militarului britanic ucis spun că, de marţi dimineaţă pînă miercuri seara, atunci cînd a murit, cîinele a fost trist, a refuzat să mai participe la acţiuni, nu a mai vrut să mănînce sau să bea apă. Medicii veterinari care i-au constatat decesul au precizat că patrupedul a suferit o congestie cerebrală din cauza supărării, aceasta cauzîndu-i moartea“. * Postul B1TV a difuzat, serile trecute, un vechi film românesc: „Celebrul 702“, realizat după piesa cu acelaşi titlu de Al. Mirodan. Cum a fost piesa, aşa a fost şi ecranizarea: o catastrofă. Fiindcă acest individ, Mirodan, n-avea strop de talent, el făcînd parte din gaşca acelor evrei înfipţi şi fără carte, care năpădiseră revista „Urzica“ şi emisiunile de umor de la Radio şi, mai apoi, de la Tel-Aviv-Ziune. Pe urmă, la fel ca şi fîrtaţii lui, a emigrat în Israel, unde şi-a făcut o fiţuică, parcă „Minimum“; efectiv, o maculatură jenantă. Am auzit că, recent, nefericitul a murit. Dumnezeu să-l ierte, fiindcă are ce ierta. Revenind la film, putem spune doar atît: păcat de actori! Minunaţi actori: Radu Beligan, Mircea Şeptilici, Ştefan Ciubotăraşu, Sanda Toma, Ion Finteşteanu, Dem Rădulescu, Jean Lorin Florescu şi atîţia alţii, cei mai mulţi fiind acum în lumea umbrelor. * Un alt anti-talent îndîrjit, şi tot minoritar (ăsta-i ţigan, nu evreu) se dovedeşte a fi Mircea Că-că-cărtărescu. Băiatul e plecat rău cu sorcova, altminteri nu s-ar explica spumele la gură pe care le face, în ideea fixă că reprezintă ceva. Ca dovadă că e diliu, putem invoca obsesia bolnavă de a ataca, în fiecare compunere şcolară a lui, PRM-ul. Ultimul lui pîrţ, intitulat, pompos, „Satyricon“ (deşi titlul corect al romanului scris de Petronius e „Satiricon“), conţine şi următoarea bulă de sulf: „Cum e cu putinţă ca focare de mizerie ideologică (?!) precum PRM sau (sic!) PC să fie curtate în continuare de cele mai puternice partide româneşti?“. Aţi văzut prostul? Nu le are cu gramatica limbii române. Vorba lui Bichineţ, ot Vaslui: „Da’ deloc, deloc, deloc/ Să răsară busuioc!“. Ar fi trebuit să scrie „şi“, nu „sau“, fiindcă verbul e la plural. Dar, altceva e jegos la handicapatul ăsta cu ochi de maimuţă şi falcă de mamut: de ce sînt mă, aurolacule literar, PRM şi PC „focare de mizerie ideologică“? Adică, pe cine au contaminat ele? Doctrina PRM este cea naţionalistă, iar doctrina PC este cea conservatoare. Ce nu-ţi place la ele? Sau nu ştii despre ce e vorba? Atunci, de ce te bagi mă, boul dracului? Ulcerat de ură, trogloditul ăsta cu picioare scurte şi mîini lungi trage împrăştiat, într-un singur articolaş împroşcîndu-i cu scuipat pe următorii: Marian Vanghelie, Eugen Simion, Mircea Dinescu, Emil Hurezeanu, Claudiu Săftoiu, Aurelian Pavelescu, Marko Bela, Radu Vasile, Varujan Vosganian, Stelian Tănase, Dan Voiculescu, Mona Muscă, Crin Antonescu, Bercea Mondialul, Theodor Stolojan, Mircea Băsescu, Gigi Becali. Adică 17 oameni, la grămadă! Prea puţini, puradelule mic şi pizmaş! Ia, mă, Cartea de Telefon, ca să nu-ţi scape nici unul… * TAROM livrează curselor aeriene nişte reviste absolut idioate. Una dintre ele se intitulează „SKY LADY“ şi o are pe copertă pe grăsana Margareta, nevasta lui Radu Duda. Titlul e schizofrenic: „Aşteptînd Crăciunul cu principesa Margareta a României“, interviu realizat de o pocitanie sufocantă, Cristina Manolache. Care „principesă“? Ce „principesă“ e asta? Şi încă „A României“? Mai aflăm că „Editorial Manager“ este una Sonia Borţoi, în paranteză Rusu – probabil, urîta aia, care întuneca ecranul la TVR, s-a pripăşit aici. La preţurile din ce în ce mai piperate ale biletelor de avion, pasagerilor li se mai vîră pe gît şi porcăriile astea. * Redacţia revistei noastre este alături de prof. dr. Constantin Buchet, membru al Colegiului CNSAS, în momentele grele prilejuite de stingerea din viaţă a iubitului său tată. Acesta avea 71 de ani şi l-a lăsat inima. Dumnezeu să-l ierte. * Monstrul cu Barbă îşi consumă, în linişte, sinecura pe care i-o azvîrle, sub masă, Dinu Patriciu. În fosta şi viitoarea „Scînteie“, Andrei Pleşu comentează, în stilul său băşcălios-mofluz, o carte a unei oarecare Raluca Grosescu. Am văzut şi noi tipăritura: e proastă, se prăfuieşte prin librării, fiind ocolită pînă şi de şoareci. Dar Pleşu, cu ochii săi mici şi ageri, a sesizat-o şi s-a rostogolit către ea, şontîc-şontîc, cu burdihanul ăla de Jupîn Titircă Inimă Rea. La un moment dat, crezînd că a dat lovitura cu fo găselniţă, el grohăie: „Mahalaua e eligibilă“. Da, şi? Uite că tu n-ai fost eligibil, fiindcă ai candidat odată pentru Parlament, dar te-ai ales-bules. Ce-ai mă, strîmbule, cu oamenii săraci, născuţi şi crescuţi la mahala? Ce-s ei de vină că n-au avut un tată turnător la Securitate, ca tine, care să-i ţină-n puf, într-o vilă de pe Str. Paris? Pentru a-ţi împrospăta memoria, republicăm cele două Memorii pe care, în 1982, i le-ai trimis lui Nicolae Ceauşescu, milogindu-te să te reprimească în PCR. Acolo, mărturiseşti şi o turnătorie: i-ai dat în gît pe colegii tăi, din Meditaţia Transcedentală, dar nu oriunde, ci la maiorul de Securitate Mălureanu, pe care, după 1990, ca să-l ţii aproape şi să-i închizi gura, l-ai uns… general! De ce-ţi falsifici mă, piticanie, biografia? Ce te ţii aşa dizident măreţ şi cu părul creţ, care fură raţa din coteţ? * Ziarul „Tricolorul“ se detaşează în topul celor mai bune ziare din ţară. N-are rost să ne mai plîngem de imensele piedici care i se pun la difuzare şi pe Internet (criminalul Marcel Opriş va plăti, nici o grijă). Asta-i situaţia. Sau, mai bine zis, asta-i ţara în care trăim. O ţară în ruine, ca după al III-lea război mondial. Dar ziarul merge înainte. Poate nu atît pentru prezent, cît pentru colecţiile viitorului. Prezentăm sumarul ultimelor numere. MIRCURI, 2 martie (nr. 2.103). „Acesta e începutul sfîrşitului pentru Piaza Rea a României. Americanii au descoperit conturile bancare pe care Traian Băsescu le are în SUA!“; „Cum l-a convins Elena Udrea pe Traian Băsescu să-l apere pe Sorin Blejnar: «Nici Elena nu va fi scutită de lovituri în acest război!»“; „Cînd se bat românii, cîştigă ungurii“ (editorial de colonel Dan Zamfirescu); „Pentru împrospătarea memoriei. Reţeaua mafiotă Vasile Blaga – Sorin Blejnar“; „Am aflat de ce s-a amînat razia din Portul Constanţa: Mircea Băsescu aşteaptă o navă cu 40.000 de tone de petrol“; „Vadim îi face cadou lui Băsescu un mărţişor cu cătuşe“; „Sorin Ovidiu Vântu: «Băsescu a apelat la Puteri străine în alegerile prezidenţiale»“; „Arhiva «Tricolorul». Tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu a condamnat asasinarea lui Nicolae Iorga“; „Escrocul Nicolae Manolescu, dat în gît la A.N.I.“ (Victor Roncea); „Românii din Ungaria – deznaţionalizaţi şi umiliţi“ (Dan Budaşcu); „Noţiuni de cultură generală: Cele 7 minuni ale lumii antice“; „Adolf Hitler este adorat de designerul britanic John Galliano“; „Falimentul comic al U.S.L.“ (avocat Nestor Călin); „Fenomene stranii. Teoria Pămîntului gol şi a civilizaţiilor subterane“ (general dr. Emil Străinu); „Casa ororilor“ (Tudorel Butoi); „Premoniţii tulburătoare“ (Traian Tandin); „Prenume la români“ (Tudor Olimpius Bompa). JOI: „FBI vrea să blocheze cele 3 conturi bancare pe care le are Traian Băsescu în SUA. 150.000.000 de dolari“; „Rating imens făcut de preşedintele PRM, marţi seara, la Antena 3. «Minutul de Aur» – 5,9 puncte!“; „Val de scumpiri într-o Românie săracă“ (editorial de Dumitru Avram); „Parazitul Cozmin Guşă, tăvălit de un venerabil oştean. Dreptul la Replică şi la Adevăr pentru Armata României“ (general maior Dumitru Marcu); „NEWS ALERT. Rezerva valutară scade dramatic. Economia se prăbuşeşte!“; „Pentru vinderea navei Feteşti, la un preţ de batjocură – Mircea Băsescu a primit şpagă cca. 50.000.000 de dolari“; „Ei sînt urmaşii lui Traian. Cristian Boureanu l-a făcut pe Sever Voinescu-Cotoi «tîmpit» şi «nesimţit»“; „Noi am demascat, încă din anul 2003, jaful de la Vama Mocănaşu. Un mafiot incurabil: Marius Ungureanu“; „Revolta mondială va stabili Noua Ordine de la Davos“; „Pentru împrospătarea memoriei. Primul Memoriu al lui Andrei Pleşu către Nicolae Ceauşescu (27 mai 1982, nr. de înregistrare 961/A)“; „Şi alte publicaţii ne dau dreptate. Televuvuziunea Naţională“ (cronică TV de Nicolae Iliescu, revista „Clipa“); „Arhiva «Tricolorul». Marele cutremur de la Lisabona – 9 grade pe Scara Richter“; „Famiglia lui Sorin Blejnar“ (Sorin Roşca Stănescu); „În Germania e posibil… Ministrul Apărării şi-a dat demisia pentru plagiat la Teza de Doctorat“; „Trei iezi nătîngi: PNL-PC-PSD“ (Al. Amititeloaie); „Un român a ajuns primul pianist al lumii. El concertează la Metropolitan Opera“; „Secretele tigrului de cameră (pisica)“. VINERI: „Fraţii Băsescu, principalii beneficiari ai contrabandei cu produse alimentare din Port – 1,5 miliarde de euro pe an. Zilnic, în Portul Constanţa sosesc între 800 şi 1.100 containere“; „Holocaustul şi codul sclaviei moderne“ (editorial de Gh. Funar); „Adriean Videanu se laudă că va controla postul Realitatea TV“; „Traian Băsescu calcă, voiniceşte, pe cadavre! După Cristian Poteraş, va fi tîrît la DNA şi Răzvan Murgeanu – ambii, oameni de nădejde ai găştii lui Vasile Blaga“; „SCUIPAŢI AICI! Un pupincurist al şovinilor unguri: fostul ofiţer de Securitate Mircea Co-co-coşea (e bîlbîit)“; „LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Traian Băsescu îl trimite pe directorul adjunct al SRI să-i salveze conturile din SUA“; „ULTIMA ORĂ. P.S.D. se sparge!“; „Neculai Onţanu vrea să dea o lovitură de imagine: repatrierea osemintelor lui Nicolae Bălcescu, de la Palermo“; „Astăzi, 4 martie, se împlinesc 34 de ani de la marele cutremur din 1977“; „Nicolae Manolescu, cercetat de ANI, după ce M.A.E. l-a uitat la Paris, la 72 de ani. Familia Manolescu a încasat 5.333 de pensii şi alocaţii pentru mame, fără să facă nimic la UNESCO“ (Maria Mocanu); „Al doilea Memoriu al lui Andrei Pleşu către Nicolae Ceauşescu (3 iunie 1982)“; „Declaraţie“ (Andrei Pleşu, 28 aprilie 1982); „Un expert CIA: Julian Assange va fi asasinat!“; „Cine îl aduce pe Necolaiciuc în România peste capul lui Băsescu?“; „O maximă cinică, a lui I.V. Stalin, din 1923: «Important este cine numără voturile»“ (Boris Bajanov, fostul secretar al lui Stalin); „Arca lui Noe modernă ne va ajuta să supravieţuim viitoarelor catastrofe“; „Kiss“ (corespondenţă din New York, de la Grid Modorcea). SÎMBĂTĂ: „Limbaj elevat şi creştin-democrat folosit de Gh. Falcă, în cinstea Zilei de 8 Martie, în dialogul cu fosta lui amantă, Elena Udrea: «Mare dobitoacă!» – «Curvă proastă şi parvenită!» – «Te-ai băgat într-un rahat care ne va termina pe toţi!»“; „Oameni şi Cîini“ (editorial de Liliana Marinescu); „Rating record făcut de liderul PRM joi seară, la postul Kanal D. «Minutul de Aur» – 5,2 puncte“; „Pazvante Chiorul o implică şi pe maimuţa EBA în turnătoriile sale“; „Paraşuta din Pleşcoi e luată la şuturi de toată presa… Abuzuri pe drumul spre Primăria Capitalei“ (Iulian Badea, articol preluat din „Cronica Română“); „ULTIMA ORĂ. Aflat în vîjîială turistică în Finlanda, Traian Băsescu ţine sub teroare un partid în agonie“; „Fascistul Raduly Robert, primarul UDMR din Miercurea Ciuc, a început prigoana împotriva celor care nu folosesc limba maghiară!“ (Dan Tănasă); „Noi am demascat reţeaua mafiotă din Vama Mocănaşu încă din anul 2003, dar jaful a fost muşamalizat. Mafia – veriga vie a tuturor regimurilor politice din România post-decembristă“; „La închiderea ediţieI. Mariana Zăvoranu a fost operată cu succes“; „Aşa vă place istoria literară? Caragiale, făcut «cioflingar» de Haşdeu“; „Capitala României e cel mai poluat oraş din Europa“; „Fenomene stranii. Reîncarnarea“ (Sylvie Simon); „Stalin – un antisemit notoriu“ (Boris Bajanov); Horoscop; Rebus (Paul Băgneanu); Caricaturi (Miron Dinulescu). LUNI. „Încă o şmecherie a Golanului Naţional – Şi deplasarea în Finlanda a avut un scop medical: vizita la Clinica Oncologică din Helsinki, unde o singură şedinţă de tratament costă 250.000 de euro“; „Fluierat şi în Finlanda, Traian Băsescu s-a îmbătat ca porcul…“; „La şedinţa PDL, gaşca lui Băsescu a suferit un eşec usturător“; „Să rîdem cu pupincuriştii portocalii“; „Pensionarii – la limita supravieţuirii“ (editorial de Ruxandra Lungu); „Pentru că a plătit diverse publicaţii locale ca să-l atace pe Victor Ponta – Senatorul Ion Toma a fost exclus din PSD“; „Un rabin acuză: «Evreii din România sînt conduşi de nişte criminali!»“ (Eli Caufman); „ULTIMA ORĂ. Astăzi (luni) mare Miting de Protest în Capitală, împotriva ucigaşilor de cîini de la PDL“; „Proverbe amuzante“; „MI 6 a desecretizat dosarele legate de OZN-uri în Anglia“; „Cine este George Söröş?“ (Jan Van Helsing); „De unde provin numele lunilor şi zilelor săptămînii?“. Iată cum sună textul referitor la pupincuriştii portocalii: „De cîtva timp, Ramona Avrameasca realizează la TVR, pe bani publici, o emisiune la fel de proastă ca şi aceea realizată de Rodica Culcereasa. Titlul: «Ultima ediţie». În ciuda eforturilor de a părea echidistantă, fata cu faţa ca o Lună plină (e bucălată rău şi rîde ca proasta-n, vorba aia) nu reuşeşte să inducă în eroare pe nimeni: slugă a fost, slugă a rămas, hai să-i dăm un pumn în nas! La emisiunea de duminică, tovarăşa Avramescu i-a avut ca invitaţi pe slugoii băsişti Tia Şerbănescu (pe adevăratul nume Ecaterina Eftimie) şi Cristian Pătrăşconiu (pe adevăratul nume Pătrăşcoiu). Doi handicapaţi. Unul mai urît ca altul. Ea a fost poreclită de Alcibiade «Strămoşul caprei», fiindcă nu egzistă să egziste ceva mai urît pe suprafaţa mapamondului Terrei: dinţi strîmbi şi putrezi, negi de castravete bubos, carnaţie veche şi afumată. Cît despre specimenul cu testicolul împărţit în patru (Pătrăşcoiu), ce să mai vorbim! Umflatul şi-a lăsat ţăcălie de ţîrcovnic, ca să pară ’telectual şi să ascundă cele 2-3 rînduri de guşi care îi tremură, ca piftia, sub bărbie. Ce mai, două pocitanii! Duminică dimineaţa, în casele oamenilor... Ce ruşine! Dar, hai să zicem că nu asta ar fi problema noastră - în definitiv, cum e tătarul Băsescu, aşa e şi colonia de ploşniţe cuibărită în pufoaica lui. Problema e că ăştia au spus numai prostii. Emisiunea fiind în direct, nu s-a mai putut corecta nimic, gata, păsărica a zburat! Ete ce-a scos prin orificiul păros al gurii Pătrăşcoiu: «Intrăm deja într-un aproape deceniu de confruntări electorale». Hopa! Ce-i asta, mă, prostule? Cine te-a învăţat să vorbeşti aşa? Şi nu ţi-e jenă să faci cacofonii, de genul «Pentru a indica cum»? La rîndul ei, şi Ecaterina (vedea-te-aş moartă, cu dric la poartă şi cai mascaţi) o zbîrceşte la limba română: «În plus, cînd eşti doar 3 persoane»... – a slobozit ea printre rădăcinile dinţilor tociţi, referindu-se la Monica Kakavei, Cristian Preda-Chiombălăul şi Sever Voinescu-Cotoi. Păi de cînd e Cotoi – persoană, Tia Băbătia? Dintre numeroasele greşeli ale acestei zgripţuroaice am mai reţinut una: «desconsideraţie» – dar în contextul frazei ar fi trebuit să zică «desconsiderare»“. * Am primit la redacţie cel mai recent număr al revistei „Arcadia“, fondată şi condusă de inimosul animator cultural Mihai Chiper. În paginile ei sînt reproduse două dintre cele mai bune poeme ale Tribunului: „La Marea Unire“ (Viena, 1978) şi „Românie, sat fără cîini“ (Bucureşti, 1990). * Pe canalul TV „History“ am văzut un excelent film documentar, dedicat prezenţei lui Mozart la Praga. Pelicula e realizată de cehi. Ne amintim că şi capodopera „Amadeus“ e făcută tot de un ceh, Miloş Forman. * O sfătuim pe Miruna Munteanu să-şi ia o batistă. Serile trecute, era la un post de Televiziune şi a strănutat în căuşul palmelor atît de zgomotos, că ne mai ţiuie urechile şi acum. Se poate una ca asta? O fată aşa de drăguţă? * În nr. din 7 aprilie 1995 al revistei „România Mare“ a fost publicată o scrisoare a unui mecanic de locomotivă de la METROREX, sub titlul: „Cine îi instigă pe greviştii de la Metrou? Agitatorul şi infractorul FSN Traian Băsescu!“. Iată un fragment elocvent: „Luni, 20 martie a.c., Traian Băsescu s-a întîlnit cu liderii sindicali din Ministerul Transporturilor, la sediul acestora, şi le-a indicat să ceară Guvernului creşteri exagerate de salarii (30-40 la sută – cazul Metroului), sugerîndu-le şi alte revendicări, imposibil de îndeplinit de orice Guvern“. Aţi văzut ce lichea? Astăzi, după 16 ani, face exact pe dos şi îi hărţuieşte cu Dosare Penale chiar pe liderii pe care îi instiga atunci. * Fiica lui Jean-Marie Le Pen, pe nume Marine, lăsată de tatăl său la conducerea Frontului Naţional, ar cîştiga turul I al alegerilor prezidenţiale din Franţa – spun sondajele de opinie. Pentru necunoscători, vom preciza că aceasta e colegă, în Parlamentul European, cu preşedintele PRM. * A evadat din Balamuc pacientul Tom Gallagher. Pretinde că e ziarist la „România liberă“. Îl recunoaşteţi după faţa de milog şi cămaşa de forţă.


• LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Piaţa Obor vrea să-l ia la omor pe primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu! De ce? Pentru că, deşi acesta recoltează, în fiecare lună, 5 miliarde de lei vechi de la comercianţii de acolo, nu i-a informat pe aceştia de razia care a avut loc, cînd s-au confiscat tone de carne. Dacă punem la socoteală faptul că Hoţanu ăsta percepe şpăgi grele şi de la celelalte pieţe de pe raza Sectorului 2, vă daţi seama ce „socialist al muncii“ este şi cum luptă el pentru „Progresul României“. Reamintim că Neculai Onţanu e mînă-n mînă cu Gabriel Oprea. Nemernicii ăştia pretind că sînt generali, dar mînjesc haina militară.


Alcibiade

http://rromare.wordpress.com/2011/03/08/saptamina-pe-scurt-5/ 

Astăzi, mare Miting de Protest în Capitală, împotriva ucigaşilor de cîini de la PDL

Astăzi, începînd cu orele 15, în Parcul Izvor din Bucureşti (vizavi de intrarea în Camera Deputaţilor), va avea loc un mare Miting de Protest împotriva intenţiei PDL de a eutanasia (ucide) cîinii fără stăpîn. Iubitorii de animale sînt aşteptaţi să participe şi să-şi exprime opinia. Persoana de contact pentru membrii şi simpatizanţii PRM este dl. Marius Marinescu.

http://tricolorul.wordpress.com/2011/03/07/astazi-mare-miting-de-protest-in-capitala-impotriva-ucigasilor-de-ciini-de-la-pdl/