"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




sâmbătă, 14 mai 2011

Aseara pe Realitatea TV !

Urmariti emisiunea de aseara, "Realitatea de la ora 20:00" , aici:

http://www.realitatea.net/jurnale.html - "Realitatea de la 20:00 2011-05-13"




Singur, cu palmele goale, împotriva tuturor hienelor

Motto 1: „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu!". ALEXANDRU LĂPUŞNEANU

Motto 2: „Pînă la moarte te luptă pentru adevăr, iar Dumnezeu Se va lupta pentru tine". BIBLIA

Luni, 31 iulie 1995, mi-a fost dat să văd una dintre cele mai uluitoare scene din viaţa mea. Părăsisem celebra rezervaţie naturală „National Krüger Park" şi ne îndreptam, cu maşinile, spre micul Aeroport Skukuza, pentru a lua avionul spre Johannesburg şi, mai apoi, spre Cape Town. Întreaga delegaţie senatorială se afla sub puternica impresie a uriaşei rezervaţii, în care petrecuserăm 3 zile de neuitat, despre care, cu siguranţă, voi scrie mai pe larg.
Am apucat să vedem, în stare naturală, mai toate animalele lăsate de Dumnezeu să populeze savana africană: elefanţi, girafe, hipopotami, zebre, antilope impala, antilope gnu, cerbi de apă, hiene, şacali, maimuţe, vulturi, şopîrle albastre şi multe altele. Parcă ne aflam pe legendara Arcă a lui Noe. Impresia era cu atît mai grozavă, cu cît le vedeam la doi paşi de noi, traversînd şoseaua spre ochiurile de apă sau către unul din cele 5 rîuri ce străbat marele parc natural, ba chiar, într-o bună zi, eu cu profesorul Nicolae Manolescu am coborît din maşină (ceea ce, fireşte, nu era voie) şi am alergat după o girafă superbă, să ne „prindă” în poză Cristian Dumitrescu. Numai rinoceri n-am văzut. Vînaţi în mod sălbatic, ei sînt pe cale de dispariţie - în unele ţări africane nu mai există nici măcar un exemplar, iar în „National Krüger Park” mai sînt doar vreo 250, număraţi din helicopter. Explicaţia? Fiare cu chip de om, mai fiare decît sălbăticiunile, le tot măcelăresc, cu convingerea că vestitul corn al bietului animal ar putea servi pentru obţinerea unui afrodisiac. Şi n-am mai văzut alte două specii: lei şi leoparzi. Dar Creatorul îi răsplăteşte pe cei răbdători şi încrezători! În ultima zi, aveam să dăm ochii cu ambele specii, care fac mîndria Africii şi înflăcărează imaginaţia atîtor şi atîtor generaţii de oameni, de pe toate meridianele lumii. Leopardul (din specia Cita) l-am văzut datorită unei agitaţii neobişnuite printre cîrdurile de antilope, sporită şi de salturile fulminante ale unui fel de iepure mai mare (sau căprioară mai mică): „Cineva le vînează!“ - a exclamat şoferul microbuzului nostru roşu, marca Toyota, care nu era altul decît unul dintre cei 4 şefi supremi ai rezervaţiei, Christo Van Der Linde (german de origine, din părinţi sosiţi în Africa de Sud în anul 1710). A oprit maşina şi a început să dea înapoi. Leopardul şchiopăta, probabil fusese rănit de vreun animal, ori se înţepase într-una din labele din faţă. A renunţat la pradă. S-a tolănit într-un crîng, a căscat prelung şi s-a culcat la umbră. Impresia extraordinară ne-au produs-o, însă, doi lei, femelă şi mascul. Prima a fost identificată leoaica, nu de către noi, ci de ceilalţi vizitatori, care veneau cu maşinile din sens opus, pe şosea, şi ne-au informat. Într-adevăr, ceva mişca în iarba înaltă şi îngălbenită de seceta iernii africane. Era la mai puţin de 150 de metri de noi. Şi-a ridicat capul. Unii dintre noi am crezut că vietatea se spală, ca orice felină. Eu am bănuit că mănîncă ceva, prea făcea mişcări bruşte cu capul. Impresia mea dintîi s-a întărit atunci cînd am văzut, în jurul ei, dînd tîrcoale, tot mai multe animale de pradă. Parcă o ştafetă nevăzută a savanei a vestit că acolo e un ospăţ, aşa că s-au adunat, în cercuri tot mai strînse, toţi mîncătorii de cadavre. Primii sosiţi au fost şacalii, vreo 20 la număr. Pe urmă, a înaintat tiptil, cu precauţii, trădînd o rafinată viclenie, un animal mai mare decît şacalii: o hienă. În scurtă vreme, au săgetat văzduhul tremurător de căldură cîteva stoluri de păsări de pradă. Nimeni, însă, nu cuteza să se apropie: regina animalelor încă era acolo! Orice lovitură a ei ar fi putut fi fatală fiecărei sălbăticiuni care stătea la pîndă. Într-un tîrziu, leoaica a isprăvit cu masa. M-am uitat, instinctiv, la ceas. Era 8,30 dimineaţa. A pornit agale spre... noi! Da, da, venea spre noi, tacticoasă şi plictisită. A trecut la vreo 15 metri de noi şi a traversat şoseaua. „E rănită!” - a exclamat cunoscătorul desăvîrşit care e Van Der Linde. Într-adevăr, în zona interioară a pulpei drepte, sus, aproape de pîntec, o rană mare şi roşie trăda o proaspătă încăierare; poate tot cu o leoaică, fiindcă mi-e greu să cred că vreun alt animal s-ar încumeta să atace o leoaică. Preşedintele Senatului Africii de Sud, interesantul domn Koetsee (localnicii pronunţă Kuţia), care ne-a însoţit tot timpul, a fost de părere că e rănită la ambele picioare din spate. Şi acum, începe spectacolul: nici nu s-a îndepărtat leoaica la cîţiva paşi, nici nu s-au oprit din balans firele de iarbă ridicate de sub povara greutăţii sale, şi prădătoarele s-au şi repezit asupra rămăşiţelor acelui leş! După hălcile de carne şi oasele cu care tot fugeau, era vorba de un animal ceva mai mare: poate o zebră, poate o antilopă gnu, care e ca un tăuraş negru, cu coamă şi coarne, cunoscută mai mult din romanele comice ale lui Ilf şi Petrov. Întîi au hărtănit cadavrul şacalii: mici şi ageri ca o vulpe, galbeni spre roşietici, chiar simpatici la înfăţişare, ei au fugit, însă, repede din calea hienei şi a marilor păsări de pradă pogorîte din înalturi. Iar acestea, la rîndul lor, au dispărut ca prin farmec la apariţia Lui, a Regelui Animalelor, fără de care Cartea Junglei n-ar avea nici un farmec: Măria Sa, Leul! M-am mîndrit ca un copil că am fost primul care l-a văzut, în fundul zării, sub dunga de un verde închis a unui deal. Atunci, au început o agitaţie şi o vînzoleală imposibil de descris în cuvinte, poate doar peliculele prezentate sîmbătă seara, la Teleenciclopedia, v-ar putea convinge. Parcă întreg pămîntul se cutremura de pasul majestuos al magnificului animal. Era un exemplar fabulos, cu un cap uriaş şi o coamă ca o aură cosmică, aşa cum mai văzusem pe ţărmul Mediteranei, la Nisa, în cuşca unei Grădini Zoologice ambulante, în februarie 1987. Numai că leul de la Nisa se plimba neputincios între 4 pereţi de gratii, traversînd cuşca în diagonală, dus-întors, de mii de ori pe zi, iar leul din savană era liber şi în stare naturală. Era unul dintre acei lei care, cînd rag noaptea (după cum ne spunea fotoreporterul Günther Komnick), fac să vibreze aerul pînă la mari depărtări. La vreo 200 de metri de el, o antilopă gnu se dădea de ceasul morţii: cum l-a simţit, a ciulit urechile, a mai fremătat o dată nările în vînt, s-a arcuit pe picioarele din spate, şi cu un salt năpraznic a pornit ca o bezmetică în partea opusă. Era spaima dezordonată a morţii. Numai că leul nu părea că are chef să ucidă. Mergea leneş şi trist, ca un suveran părăsit de consoartă. Părea decupat dintr-o altă variantă de final la filmul „Out of Africa“; mai ţineţi minte leul şi leoaica tolăniţi pe mormîntul pilotului întruchipat de Robert Redford. Leul nostru, probabil, îşi căuta perechea, ar fi venit el către şosea, dar prea se strînseseră vreo 10 maşini gălăgioase şi prea multe braţe ridicau prin ferestrele deschise aparate de filmat şi de fotografiat. Şi aşa am văzut noi, pe parcursul unei jumătăţi de ceas, doi lei despărţiţi de o şosea argintie, după vreo ceartă matinală, de-a lor. Se ciorovăiseră, pesemne, pe cursul dolarului. Şi aşa am mai văzut şi un întreg ciclu al pîndei şi al vînătorii, în toată sălbăticia lui.
Atunci m-am gîndit, cu tristeţe, la însuşi destinul meu. Asistam la propria mea vînare! Tot astfel, în urmă cu vreo 15 ani, un operator şi-a filmat, involuntar, propria moarte: a fost atacat în adîncul Oceanului de un rechin, a scăpat aparatul din mînă, iar acesta, fiind pornit, a înregistrat uciderea omului, secundă cu secundă. Ce sînt eu, oare, în jungla societăţii româneşti: leoaica rănită, cadavrul nevăzut din care smulgeau şi fugeau şacalii şi hienele, ori poate antilopa ameninţată de fălcile morţii, sau, cine ştie, poate chiar leul care i-a pus pe fugă pe toţi? Cine ştie, s-ar putea să fiu cîte puţin din toate. În orice caz, de un lucru pot fi sigur: la ora la care urmăream scena asta tocmai bună de Premiul Oscar pentru imagine, şacalii, hienele şi pasările de pradă rupeau din mine de zor, în contumacie, năpădind presa cu cele mai scelerate minciuni. „Cînd stăpînul nu-i acasă, joacă şoarecii pe masă“ - proverb etern! Familia şi colaboratorii mei apropiaţi, cu care vorbeam la telefon aproape în fiecare seară, nu mi-au relatat nimic din toate astea, ca să nu-mi strice plăcerea acestei experienţe unice pe care am avut-o în Africa de Sud. Ce nu ştiu, însă, oamenii din jurul meu este că sînt mult mai tare decît se poate bănui şi că Noul Testament pe care îl ţin în buzunarul de la cămaşă, deasupra inimii, îmi dă izvoare nesecate de putere. Liber-cugetătorii nu vor putea intui niciodată ce forţă tainică întăreşte şi păzeşte casa omului credincios. Ei şi-au simţit poziţia ameninţată, aşa că au declanşat, din umbră, un atac furibund împotriva mea. Pentru nişte personaje care au mîinile pătate de sîngele lui Nicolae Ceauşescu şi al atîtor şi atîtor oameni nevinovaţi, în acel „abator cu public“ din decembrie 1989, nici măcar nu e foarte greu să însceneze diversiuni împotriva unui simplu om, care n-are nici armată, nici conturi în bănci, nici sprijinul unor Servicii străine. Practic, vînătoarea împotriva mea a început atunci cînd, exasperat de dezastrul fără precedent al ţării, m-am spovedit în faţa celor 100 de bătrîni de care am grijă, prin programul umanitar „Cina Creştină“, şi am spus cu năduf: „În faţa ticăloşirii acestei ţări, n-am decît o alternativă: ori mă retrag definitiv din viaţa publică, ori îmi depun candidatura la Preşedinţia României“. Sărmanii mei bătrîni! Au izbucnit în lacrimi, au aplaudat cu mîinile lor umflate de muncă şi strîmbate de artrită, unii mi-au sărutat mîna într-un elan pe care mi-a fost imposibil să-l opresc, deşi eu nu sînt vrednic - vorba Bibliei - nici să le spăl lor picioarele. Ei, bine, atunci a intrat multă pleavă politică într-o adevărată panică! Unii eterni candidaţi mi-au dat de înţeles că, dacă voi face eu acest pas, ei se retrag de pe acum. Eu, în realitate, nu anunţasem nici o opţiune politică, darmite o candidatură! Pur şi simplu mă aflam într-un moment de maximă surescitare şi revoltă: un general de Aviaţie intrase în greva foamei din pricina Mafiei Caselor, un număr impresionant de gangsteri zburdau în libertate şi ne sfidau pe toţi, băncile încăpuseră pe mîna unor nemernici fără scrupule, ţiganii răpeau copii de români în Roşiorii de Vede, iar un maior de Poliţie, colorat şi el, o teroriza pe mama unuia dintre copii, care venise la sediul P.R.M. într-o stare de şoc imposibil de reprodus etc. Aşadar, şandramaua cu păianjeni şi şobolani s-a cutremurat din temelii! „Păzea, nenorocire, vine ăsta, care a anunţat că în 48 de ore ne va băga la puşcărie şi ne va confisca averile!“ - cam aşa se şoptea, pe la colţuri. Iar o ziaristă năbădăioasă şi cu ochii împrăştiaţi, care lucrează pe la B.B.C., o intimă a Convenţiei Democratice, dar şi a Palatului Cotroceni, a mărturisit recent cuiva: „S-a dat undă verde ca în două luni Vadim să fie lichidat!“. Desigur, e vorba de o lichidare politică, fiindcă nu-l cred pe cineva atît de inconştient să mă lichideze fizic, întrucît a doua zi ar fi o revoltă populară greu de stăvilit. Carevasăzică, s-a deschis sezonul de vînătoare! Toate lepădăturile mă atacă din toate părţile! Se pun pariuri, se organizează concursuri de scenarii care mai de care mai demenţial, pentru a fi aruncate pe piaţă! Se fac „monstruoase coaliţii“ valabile numai în perioada vînării mele, după care foştii atacanţi se vor sfîşia, din nou, între ei. Nici o armă din panoplia minciunii, a calomniei, a falsului grosolan, a murdăriei, a intrigii şi a ticăloşiei n-a fost cruţată şi n-a rămas agăţată în cui, s-a pus la bătaie toată recuzita de tip K.G.B. şi Mossad, pentru a fi compromis cu orice preţ. Şi cum orice gogoaşă nu poate lua naştere decît ca o secreţie a viermelui de mătase, a avut loc şi anomalia secolului: un Serviciu de Protecţie şi Pază, care funcţionează încă ILEGAL, a aruncat pe piaţă, cu voie de la stăpînire, demenţiala acuzaţie că aş fi colaborat cu Securitatea! Imediat, în jurul acestui vierme al intoxicării informaţionale, s-a ţesut şi s-a umflat gogoaşa, zi de zi, tenace, diabolic. Canaliilor de profesie le picase un plocon nesperat, din partea unei instituţii oficiale, normal că au intrat în joc şi l-au dus pe culmile nebănuite ale delirului. Adevărul? Nu contează, important e să-l exterminăm pe Vadim! Întîi, a apărut în ruşinea presei româneşti, „Ziua“, minciuna jenantă că m-aş fi îmbătat (?!) la Restaurantul Select, aş fi căzut cu scaunul (?!), m-aş fi lovit la cap (?!), apoi m-aş fi dus val-vîrtej la Institutul Medico-Legal, ca să-mi scot un certificat medical, cum că m-ar fi lovit (?!) nişte salariaţi ai S.P.P. Aici, una din două: ori cineva a intoxicat, cu bună-ştiinţă, ruşinoasa publicaţie, pentru a o compromite definitiv, ori altcineva şi-a pierdut complet simţul măsurii şi publică fabulaţiile unor minţi bolnave, la grămadă, şi să-şi vîndă şi fiţuica, şi să-i tragă în mocirlă pe patrioţii români. Înclin să cred că a doua variantă e cea corectă, pentru că „ştirea“ a fost preluată şi de ziarul unguresc de limbă română „România liberă“. Fireşte, s-a profitat de absenţa mea din ţară. Dar autorii diversiunii au uitat că Partidul România Mare are şi un Comitet Director, care în numai cîteva ore a spulberat toate aberaţiile astea: 1) Patronul localului cu pricina atesta, cu martori, că eu n-am mai fost pe-acolo de 8 luni (în realitate, n-am mai luat masa acolo de exact 3 ani, din vara lui 1992); 2) Institutul Medico-Legal declară că n-am fost acolo după nici un certificat; 3) Nimeni nu poate susţine că m-a văzut vreodată în stare de ebrietate, darmite să mai cad şi cu scaunul (?!); 4) În fine, la ora la care pretind lichelele astea că s-ar fi produs încăierarea, mă aflam de două zile la 10.000 km distanţă, la capătul lumii! Profitînd de absenţa mea din ţară, nedemnul minoritar care s-a proţăpit în fruntea fiţuicii „Ziua“ şi care, pentru a şterge impresia dezastruoasă produsă de turnătoriile lui, cu plată, la Securitate, produce nişte zgomote tot mai jenante - publică un fel de serial despre viaţa mea, abject şi mincinos de la un capăt la altul. N-are rost să repet tîmpeniile acestui rebut uman, ele aparţin de domeniul patologicului şi i-ar da satisfacţie individului, care abia aşteaptă să-l bage cineva în seamă, să-i ridice vreo minge la plasă, ca să ţipe ca o broască pe care a călcat-o căruţa, să dea în judecată, să facă sondaje de opinie despre cocina aia în care îşi amestecă tărîţele cu fierea etc. De la un asemenea specimen, care a fost în stare să-şi bată tatăl şi să o declare pe mama copilului său, lunile trecute, în „Tinerama“, ţigancă sută la sută, ne putem aştepta la orice. Îi e foame animalului, şi sete, are maţul gros şi nesăţios, el din ce să trăiască? Ca la un semnal, s-a lansat pe piaţă, tot în lipsa mea, o altă diversiune, la fel de prost ticluită: cică o Asociaţie Naţională a Patrioţilor din Securitate (?!) a trimis un fax ciudat, cu pagini lipsă şi reveniri ulterioare, din care reiese că eu aş fi colaborat cu Securitatea (?!), aş fi fost infiltrat prin cercurile arabe (?!) şi vorbeam pe telefonul guvernamental (?!) din localurile de noapte, pentru a-mi informa legăturile superioare. Multă lume necăjită! Cine poate crede asemenea imbecilităţi? În faţa mărturiilor scrise ale generalilor Iulian Vlad, Ion Coman şi Aron Bordea, dar şi ale colonelului activ de S.R.I. Ilie Merce, care din proprie iniţiativă au declarat public că n-am avut nici o legătură, cu nici o Securitate, în faţa celor 2 dosare imense (de circa 1.000 de pagini), pe care le am deocamdată, şi care atestă că, dimpotrivă, am fost urmărit şi interceptat zi şi noapte de Securitate - cine e atît de idiot să creadă invenţiile unei „asociaţii“ care nici nu există, nu e înregistrată nicăieri? Cea mai sinistră acuzaţie e chestia cu arabii, la fel de „adevărată“ ca şi falsificarea semnăturii ambasadorului unei ţări ca Irakul, acum vreo 3-4 ani, din care reieşea că aş fi primit ca mită milioane de dolari, astfel încît diplomatul a trimis „României libere“ o dezminţire vehementă. Cel mai mult regret tîrîrea în noroi, de către un personaj primitiv, ca Dumitru Iuga, a memoriei generalului Ioan Alexandru Munteanu, care, fiind mort de cîteva luni, nu mai are cum să se apere. Sărmanul om a fost chinuit toată viaţa lui: singurul lui copil e handicapat din naştere, el a fost închis 6 ani, pe motive de divulgare a secretelor Securităţii, după care, cînd a zis şi el că a ieşit la lumină, a făcut ciroză din pricina tratamentului din închisoare (îmi mărturisea că mînca fiertura de urzici cu cozi de şopîrlă tăiate cu secera pe cîmp) aşa încît, la numai 50 şi ceva de ani, a murit. A fost înmormîntat cu onorurile cuvenite, sub drapel, şi cu salve de armă, la Cimitirul Ghencea Militar. În privinţa colonelului (nu maiorului, cum greşit se scrie) Ilie Merce, nu pot să spun decît că îmi era vecin, stătea la doi paşi de mine, tot la bloc, şi a fost, şi a rămas un om sărac. Pentru a pune lucrurile la punct, voi spune, o dată pentru totdeauna, că atît eu, cît şi Eugen Barbu, am fost PRIETENI cu aceşti doi ardeleni minunaţi pe nume Ioan Alexandru Munteanu (fost student la Istorie al academicianului David Prodan) şi Ilie Merce, aşa cum toate familiile din ţara asta au avut cîte un prieten în Miliţie, în Securitate, în Consiliul Popular, fără a considera aşa ceva ca fiind degradant. Adevăraţii patrioţi din Securitate au fost oameni ca Vlad, Merce, Munteanu, Bordea (nu Bondrea, cum tot îi scriu eronat „fax“-iştii anonimi) - iar nicidecum membrii aşa-zisei Asociaţii inexistente, care mint de îngheaţă apele. Nutresc speranţa că aceşti securişti rataţi nu au pretenţia să ne rescrie ei viaţa şi să ne interzică a fi fost prieteni cu cine am dorit noi. Eu atîta le spun acestor secături: să producă dovada aşa-zisei mele recrutări, adică ANGAJAMENTUL meu la SECURITATE. Există aşa ceva? Nu există! Există vreun alt ofiţer de Securitate, în afara unui general mort şi a unui colonel activ, prieten în continuare cu mine şi cu familia mea, care poate fi invocat de fantomele astea ca pretinse „legături“ ale mele? Nu există! În schimb, există un colonel Georgescu, care, pe cînd era maior, m-a anchetat în februarie 1969, în căsuţa noastră de paiantă, împreună cu un locotenent, există toate notele şi rapoartele prin care eram pîrît, încă din 1967, că cer Basarabia şi Bucovina pentru România, că iau apărarea studenţilor demonstranţi, în decembrie 1968, că protestez faţă de demolarea bisericilor, că mă bat pentru viza de ieşire din ţară a artistului Nuni Anestin (bolnav de cancer, plecat să se opereze în Spania, aşa e, Olga Bucătaru?) şi pentru viza de intrare în ţară a istoricului Radu Toma ş.a.m.d. Dar, n-ai cu cine dialoga. Aşa e la vînătoarea politică, se folosesc toate trucurile, toate capcanele, prada trebuie să fie hăituită pînă la epuizare. Am învăţat de mult să nu mă mai mir de porcăriile publicate în „Ziua“, impostorul care conduce fiţuica fiind în stare să-l acuze, post-mortem, de colaborare cu Securitatea, pînă şi pe fostul nostru ambasador la Washington, Mihai Botez, care fusese, de fapt, un autentic rezistent. De fapt, inepţia asta a fost lansată de un alt isteric, Cornel Dumitrescu.
Dar nu vă spun că apare, hop-ţop, la spartul tîrgului, şi Nicolae Dide? Acesta, după ce a colindat prin lumea largă pe bani de furat, îşi face apariţia la „Ziua“, şi debitează porcăriile lui cunoscute, pentru care o să-l bag o dată, cu mîna mea, la puşcărie?! De bună-seamă, cel mai indicat ar fi să-i ascult pe unii din preajma mea şi să nici nu-i bag în seamă pe troglodiţii ăştia. Aşa aş face, dacă aş fi numai scriitor. Dar sînt senator şi şef de partid. Un om ca mine n-are voie să lase nimic neexplicat, fiindcă orice umbră de suspiciune planează asupra formaţiunii politice pe care o conduc. O altă variantă comportamentală a adoptat istoricul Dan Zamfirescu, care a declarat, încă de acum aproape 2 ani, într-un interviu, că a colaborat cu Securitatea şi că se mîndreşte cu asta! Personal, cred că bravează pe undeva, dar sînt de admirat sîngele rece şi curajul lui de a spune, răspicat, că Securitatea a făcut şi unele lucruri bune în ţara asta. Aş vrea să am motive să mărturisesc sus şi tare, în dispreţul pigmeilor: „Da, am lucrat cu Securitatea, pentru binele ţării mele, aşa cum au făcut englezii cu Intelligence Service, francezii cu Biroul 2, israelienii cu Mossad, americanii cu C.I.A.!“. Dar nu pot să spun aşa ceva, fiindcă n-ar fi adevărat. Fie din prostie, fie din netrebnicie, există puşlamale politico-gazetăreşti care încurcă epocile: şi anume, pun pe acelaşi plan partidul dintre 1945 şi 1965 cu partidul dintre 1965 şi 1989, care a demascat fărădelegile comise de falanga staliniştilor. Aşa şi cu Securitatea. A fost, într-adevăr, odioasă în perioada 1945-1965, dar, o dată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, s-au mai primenit cadrele, arestările au scăzut sub 5% faţă de perioada anterioară şi, în general, s-a urmărit apărarea Interesului Naţional. Toate ţările au voie să aibă Servicii Secrete. România nu are voie, decît, desigur, dacă ele devin o anexă a altora. Nutresc speranţa că volumele 5 şi 6 ale lucrării „Cartea Albă a Securităţii” vor depăşi pragul de subiectivism afişat pînă acum de unii şi de alţii şi vor prezenta nu numai actele de „eroism“ ale unor ţărănişti bătrîni, care sînt scuzaţi, astfel, pentru tonele de Note Informative PLĂTITE de Securitate, ci vor publica şi Notele referitoare la rezistenţa românească a altora. E clar că se urmăreşte, prin toate mijloacele, scoaterea mea din minţi. Se mizează pe eventuale greşeli din partea mea. Am informaţii că „echipa de zgomote“ încă e în dubiu, nu s-a hotărît ce să mai arunce pe piaţă: am fost un curvar şi jumătate - sau un homosexual, chestiuni antagonice şi imposibil de verificat, tocmai de aceea sînt utilizate în „arta diversiunii“.
Numai cîteva cuvinte despre un serial publicat în obscura foaie „Bursa“, de un şi mai obscur „politolog“, căruia nu-i fac onoarea de a-i publica numele. Denunţul lui public, cacofonic şi leşinat, se pare că a fost comandat tot din sferele unde am băgat groaza în oase cu o posibilă candidatură. El poartă titlul cantemiresc „Mărirea şi decăderea revistei şi Partidului «România Mare»“. Încă din primele rînduri, tot eşafodajul e pus pe un teren greşit, ca un turn de paraşutişti clădit pe o groapă de gunoi: „Un eveniment politic important, care a avut loc de curînd, a fost tratat mai degrabă cu indiferenţă atît de politicieni, cît şi de mass-media. Revista «România Mare» şi anexa ei, «Politica», şi-au încetat apariţia“. Ce fenomen curios, fraţilor: deşi declarate moarte, uite că revistele apar, ca dovadă că răspunsul de faţă nu e scris pe ziduri, ci chiar în „România Mare“, care are un tiraj de vreo 10 ori mai numeros ca mortuara „Bursa“ şi o audienţă şi o circulaţie de cîteva sute de ori mai mari. Penibilul „analist“, care după primul nume e tiz al lui Lenin, iar după al doilea e vînzător de paste făinoase (Vladimir Pasti - nota red.), se bate singur cap în cap: într-un loc scrie despre mine „Nu este un bun ziarist şi nici nu şi-a propus să facă ziaristică“, iar mai la vale, afirmă exact contrariul, adică „Partea de revistă care i-a asigurat succesul a fost tot timpul scrisă de Vadim însuşi (...). Ca polemist, este un adversar redutabil şi stăpîneşte o tehnică rară şi adusă de el pentru prima dată în politică – cea a grotescului“. Pizma micului cîrcotaş depăşeşte, însă, pragul grotescului de care vorbeşte, atunci cînd citim o inepţie colosală: „În rest, revista funcţiona ca un debuşeu pentru o echipă de intelectuali care nu ar fi putut publica în altă parte“. Hai să-i enumerăm pe intelectualii care, din 1990 şi pînă azi, au publicat la noi, dintre care unii au fost laureaţi cu Premiul Naţional „România Mare“: Edgar Papu, Ion Lăncrănjan, Raoul Şorban, Mihai Ungheanu, Mitzura Arghezi, Ileana şi Romulus Vulpescu, Mircea Muşat, dascălul de Drept Tudor Popescu, George Sbîrcea, Mircea Micu, Adrian Păunescu, Eugen Teodoru, Carmen Stănescu, Valentin Teodorian, Titus Raveica, Corneliu Sturzu, Horia Zilieru, Vasile Rebreanu, Dumitru Fărcaş, Emilia Şt. Milicescu, Florin Piersic, Leonida Lari, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Nicolae Dabija, Alice Vera Călinescu, Mihai Brediceanu, Dan Iordăchescu, Hajdu Gyözö, Iuliu Ioan Furo, George Alboiu, Gabriel Iuga, Manole Neagoe, Iosif Constantin Drăgan, Mihaela Brukenthal-Ţuţuianu, Ion I. Brătianu, Gh. Romanescu, Titus Gîrbea, Teofil Vîlcu, Tudor Gheorghe, Antonie Iorgovan, Liviu Maior, Şerban C. Andronescu (S.U.A.), Alexandru Frîncu (Brazilia), C. Michael-Titus (Anglia), dr. Ana Tătar (Germania), Albert Poch (Israel), Demetrius Kricopol (S.U.A.), Andrei Alexandru şi Doina Damian (Canada), Anghel Rugină (S.U.A.) şi mulţi alţii. Ca şi în cazul nedemnei publicaţii „Ziua“, şi „Bursa“ face o gravă confuzie de planuri: ia drept reală o iluzie de-a sa, adică prezintă ca sigură dispariţia publicaţiilor noastre, ceea ce vede orice om normal că este ireal, deci, descalificant pentru cei care au minţit opinia publică.
Şi, astfel, m-am întors eu din feerica savană africană, în sinistra junglă balcanică! Iată că iar am călcat pe un şomoiog de şerpi. Le-am pus oglinda în faţă, le-am arătat şi le-am dovedit că fură, aşa că a intrat din nou în funcţiune impresionanta solidaritate a canaliilor. Mîine, aceeaşi bandă va născoci alte acuzaţii împotriva mea. Inutil. Steaua mea urcă vertiginos. Asta, deşi bandiţii au darul de a te face să te simţi tu vinovat că le-ai demascat fărădelegile!

POST SCRIPTUM: Tocmai cînd am zis eu că am scăpat cu viaţă după ce am traversat Planeta de la un capăt la altul cu avioanele, tocmai cînd mi-am luat copilaşii să-i duc în vacanţă, în Poiana Braşov, uite că am dat peste nişte canalii care se îndeletnicesc tot cu vînătoarea de oameni. Mai întîi de toate, o oarecare Electra Ghiza (am crezut, la început, că e vorba de un magazin Fero-Metal sau de fiare de călcat) publică într-o fiţuică nou-creată, intitulată „Bună dimineaţa Braşov“ (agramat titlu, fiindcă lipseşte o virgulă, le e foame, săracii, au mîncat-o), nişte porcării inimaginabile despre o masă creştinească pe care am luat-o la ,,Coliba Haiducilor“, condusă de inegalabilul Viorel Nica. Eu, deputatul Iuliu Ioan Furo, Mitzura Arghezi şi Cornel Ciontu, ca şi două distinse doamne din S.U.A., care ne însoţesc, şi anume cîntăreaţa Mariana Bădoiu şi cercetătoarea în sociologie Aurelia Anderson, am băut numai apă minerală; dar madam Electrica bagă deştele în priză şi scrie că am făcut un chef monstru. Noi am ascultat Mozart, la casetofon - coana Reşou inventează lăutari, care, într-adevăr, circulau de la un butuc la altul, dar ei sînt ai localului respectiv de vreo 20 de ani, iar, în ceea ce ne priveşte, i-am plătit ca să tacă. Noi părăsim localul la ora 18, fiindcă trebuia să îmbăiem, să hrănim şi să culcăm fetiţele - tanti Ghiza-Electroliza zmîngăleşte hîrtia cum că am chefuit pînă noaptea tîrziu (?!). Ne-am lămurit imediat cînd am aflat cine se afla în spatele acestei cópii a ziarului „Ziua“, că tot seamănă la titlu: partiduleţul în derivă P.D.-F.S.N., mai exact patronii publicaţiei, deputatul Vasile Bran şi senatorul Aristotel Căncescu. Din păcate, cei doi ciraci ai lui Petre Roman sînt sponsorizaţi de proprietarul firmei de construcţii ,,DOMOREX“, ing. Mircea Suman (fratele lui, cunoscutul Radu Suman, parcă era ceva mai român). O altă suită de mizerii a declanşat-o un individ pe nume Nicolae Goia - personajul e un paranoic pur-sînge, care-şi atribuie mai multe identităţi, îşi schimbă vocea, joacă teatru, e agitat etc. Întîi a sunat la vila unde trag şi unde, de altfel, de ani de zile plătesc totul pînă la ultimul bănuţ. A pretextat că e un prieten al meu. Numai că eu nu am prieteni cretini, am avut unul pe nume Radu Theodoru, dar a ieşit la pensie. După 10 minute a telefonat cu vocea schimbată, prezentîndu-se colonelul Octav Dumitrescu, de la U.M. 01224, informîndu-mă că se îndreaptă spre noi două camioane pline cu „revoluţionari“ de la „GHIMBAV“ şi „NITRAMONIA“ - Făgăraş. Fireşte, la cea mai sumară verificare s-a dovedit că totul fusese o alarmă falsă, nu există nici un colonel cu numele acesta, iar unitatea militară este la fel de inexistentă. Apoi, psihopatul a mai dat nişte telefoane, pentru întreţinerea psihozei, s-a interesat unde luăm masa de seară, după care s-a prezentat în persoană la locuinţa unde sîntem găzduiţi, recomandîndu-se doamnei care administrează vila cum că este Nicolae Goia de la postul local de Televiziune PRO TV - Canal 8. M-am lămurit repede şi ce e cu canalul ăsta, care pretinde că reprezintă celebrul CNN din S.U.A. E tot un fel de bişniţă a Mafiei locale. Aşadar, cu banii furaţi din visteria statului, partidul care a ruinat o ţară şi-a cumpărat şi amenajat posturi de Televiziune şi Radio, tipografii, publicaţii, cu care torturează un popor întreg. Din păcate, marele, puternicul judeţ Braşov e terorizat cam de 100 de puşlamale care n-au scrupule, şi nici un Dumnezeu. Sincer să fiu, pe mine m-ar amuza toate acestea, fiindcă vreo 5-6 boboci din ăştia înfulec la micul-dejun, toată viaţa m-am luptat cu lichelele, n-o să mă dau bătut tocmai acum, cînd biruinţa este atît de aproape. Totuşi, eu nu sînt de capul meu, am doi copilaşi mititei, care sînt ţinuţi sub teroare şi pe care trebuie să-i apăr. Eu am venit la Braşov, care este oraşul mamei mele, din dragoste, deşi există zeci de localităţi ale ţării care mă invită să-mi petrec concediul, dar am venit şi pentru că m-au invitat muncitorii de la Uzina „TRACTORUL“, cu care mă voi vedea zilele acestea. Îi rog pe aceşti nobili fii ai muncii să măture pleava asta cu furtunul cu apă rece.

CORNELIU VADIM TUDOR
(Text reprodus din „România Mare“, nr. din 18 august 1995)

http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/singur-cu-palmele-goale-mpotriva-tuturor-hienelor.html

Epistola săptămînii

Domnului Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Preşedintele Partidului România Mare 

Mă numesc Moraru Mihail, am 73 de ani, sînt membru PRM din anul 1991, în prezent domiciliat în Constanţa, Str. Curcubeului, Bl. FC 26, sc. C, etc. 1, ap. 24. De la soacra mea (decedată) posed o medalie din argint (cu panglică lipsă), cu o vechime de aproape 100 de ani. Pe o parte a medaliei se află, în relief, un pod pe care trec trupele române şi pe care este scris: „Din Carpaţi peste Dunăre, în Balcani“. Pe verso-ul medaliei este scris: „În amintirea înălţătoarei biruinţi“ – Carol I – Regele Românilor – 1913.

Domnule doctor, dacă consideraţi că prezintă o valoare pentru colecţia dvs. (ştiu că aveţi o colecţie de documente rare), v-o donez cu cea mai mare plăcere, numai să-mi comunicaţi aceasta.
De fapt, medalia am încredinţat-o d-lui Mircea Stoian, care mi-a promis de mai mult timp că va lua legătura cu dvs.

În speranţa că voi contribui la îmbogăţirea colecţiei pe care o deţineţi, aştept să-mi comunicaţi hotărîrea.
Vă doresc multă sănătate, succes şi biruinţă în tot ce întreprindeţi.

Cu respect,
MORARU MIHAIL, Constanţa

Nota Redacţiei: Din păcate, dl. Mircea Stoian tace ca peştele.

http://www.ziarultricolorul.ro/special/epistola-sptmnii.html

JAFUL DIN COMPANIILE DE STAT

Aşa-zisele revoluţii din Est au adus multă confuzie în privinţa sistemului social-economic care ar fi trebuit adoptat în urma desfiinţării „cortinei de fier” , mai ales în încercarea manipulatoare de identificare a capitalismului cu democraţia, ca şi cînd acestea ar putea să funcţioneze numai împreună. Fără să ne pierdem în teorii, pentru care există o sumedenie de specialişti, mai mult sau mai puţin ancoraţi în politică, iată că, după 20 de ani, denumiţi eufemistic de „tranziţie”, în România, cel puţin, nu putem discuta nici despre democraţie, ca autentică putere a poporului - şi nici despre capitalism, avînd ca însuşiri de bază economia de piaţă, libera iniţiativă  şi concurenţa loială. Şi aceasta, pentru simplul motiv că istoria nu poate fi oprită din evoluţie, fie că ne convine sau nu. Rămînem la concluzia că o îmbinare inteligentă între cele două sisteme ar fi fost benefică pentru popoarele din Est. Fiindcă nimeni nu ne va convinge vreodată că românul de rînd preferă o organizare social-economică aducătoare de şomaj şi polarizare socială, de îndatorare pe viaţă a familiilor, în contextul nesiguranţei zilei de mîine, al lipsei unui acoperiş deasupra capului şi al evoluţiei necontrolate a preţurilor la alimente, apă, căldură şi lumină, elemente de bază pentru o viaţă decentă. Aşadar, pe fondul haosului general din economie şi al confuziilor ideologice, în România au fost propulsate la conducere persoane fără pregătire economică solidă, fără experienţă sau mînate de rea-credinţă şi lăcomie, care nu au ştiut, sau nu au vrut, să gestioneze în interes naţional imensa bază de resurse umane şi materiale ale României, ţară care putea să-şi construiască un viitor sigur şi prosper, fără povara vreunei datorii externe.  Ne „supărăm” că Jeffrey Franks, omul cu pantofii găuriţi, îşi permite să dea lecţii guvernanţilor noştri, posesori de ceasuri şi genţi  valorînd cît sute de încălţări obişnuite, dar considerăm absolut firesc ca în Parlament, Guvern, ministere şi în alte foruri de decizie să fie alese sau numite personaje care nu au creat niciodată un loc de muncă, ba, dimpotrivă, le-au desfiinţat şi pe cele existente. Aceste lucruri au fost repetate  de noi mereu, demascînd proporţiile jafului naţional postdecembrist. Nu am fi readus aceste realităţi în discuţie, dacă, pe agenda săptămînii, nu s-ar fi aflat în dezbatere aducerea unui manager privat, român sau străin, la companiile de stat în fruntea cărora tronează, după cum afirma preşedintele Traian Băsescu, adevaraţii „boieri ai economiei româneşti”. Dezbaterea publică a problemei este deviată, adesea, de intersele personale sau de grup, de natura politică sau economică a celor care controlează (nu neapărat şi conduc) mass-media românească. Am spus-o de nenumărate ori, răspicat: companiile care gestionează resurse importante pentru dezvoltarea economiei şi pentru prosperitatea cetăţeanului trebuie să rămînă în proprietatea statului, ba chiar mai mult, cele privatizate fraudulos sau înstrăinate din motive obscure ar trebui naţionalizate, iar preţurile pe care le practică trebuie controlate, plafonate şi chiar subvenţionate, în beneficiul contribuabilului. Nu pledăm pentru întoarcerea la economia „planificată”, care creează frisoane îmbogăţiţilor peste noapte din bani publici şi afaceri dubioase cu statul. Culmea tupeului,  aceştia pledează pentru „statul minimal”, care ar trebui lăsat, în opinia lor, probabil la cheremul Mafiei transpartinice autohtone sau la bunul plac al trusturilor, monopolurilor şi corporaţiilor străine. Numai că, s-a dovedit deja, Statul Român a suferit o transformare teribilă în ultimii ani, devenind - din garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, al egalităţii de şanse şi al unui nivel de trai decent - o structură abuzivă, clientelară, ba chiar de tip mafiot. Aşa încît companiile de stat s-au transformat, între timp, în rezervoare care alimentează firmele-căpuşă ale clienţilor politici, surse de fonduri necontrolabile pentru campaniile electorale ale tuturor partidelor care guvernează de 20 de ani încoace sau sinecuri neruşinate pentru neamuri, fini, amante ş.a. Autonomia de care se bucură aceste companii de stat este prost înţeleasă şi păguboasă pentru restul populaţiei.  Pe de o parte sînt considerate „găuri negre” ale economiei, cu datorii uriaşe la Bugetul de Stat; pe de altă parte, directorii şi membrii Consiliilor de Administraţie sînt beneficiarii unor venituri  şi privilegii uriaşe, cu drept de decizie discreţionar asupra modului de realizare a achiziţiilor şi licitaţiilor din cadrul respectivelor instituţii. Aşadar, dilema este uriaşă şi greu de rezolvat în contextul politic actual, în care lupta pentru putere şi control al banului public a atins cote groteşti, fără precedent în istoria noastră recentă. Noi, cei de la PRM, putem oferi oricînd soluţii la problemele economice şi sociale cu care se confruntă România, inclusiv la rentabilizarea companiilor de stat, pe care a pus ochii, printre alţii, şi FMI  din motive pe care nu le analizăm acum. Justiţia trebuie să devină independentă de factorul politic, astfel încît gestionarea frauduloasă a bunurilor statului şi subminarea economiei naţionale să poată fi sancţionate cu asprime. Particularizînd, probabil pe unii îi încălzeşte ideea că dl. Necolaiciuc  sau alţii ca el vor fi deferiţi acestei Justiţii aservite politic. Am risca un prognostic de genul că nici unul dintre artizanii distrugerii economiei românesti nu va face mulţi purici în puşcărie. În fond, cel mai mult contează unde sînt banii delapidaţi şi cum va reintra Statul Român în posesia lor. Şi, mai apoi, ce drum vor lua banii, dacă vor fi recuperaţi? În buzunarul unui alt Necolaiciuc? Românii pot decide. Prin prezenţa masivă la vot şi prin respingerea fermă a oricărei forme de fraudare a alegerilor.

RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

http://www.ziarultricolorul.ro/editorial/jaful-din-companiile-de-stat.html

miercuri, 11 mai 2011

Liderul P.R.M. a rostit un nou şi important discurs în Parlamentul European - Nutresc speranţa că FMI nu vrea să ia locul Al-Qaida




Doamnelor şi domnilor,e lucru ştiut că, pe unde au trecut komisarii Fondului Monetar Internaţional, s-au produs mari revolte populare. Astăzi, aceşti gauleiteri îi impun României un acord aberant, în virtutea căruia, din 400 de spitale existente în ţară, să fie lichidate între 150 şi 200. Pînă acum, au fost închise 71 de spitale şi au murit oameni nevinovaţi. Pretextul e jenant: cică aceste spitale nu sînt rentabile. Dar nicăieri în lume spitalele nu produc bani, beneficiile aduse de ele fiind de altă natură. Iată de ce, alarmat de acest genocid, eu am depus Plîngere Penală împotriva reprezentantului FMI în România, Jeffrey Franks, precum şi a „cozilor de topor” autohtone. Fac apel la Parlamentul European şi la Organizaţia Mondială a Sănătăţii să ia atitudine, pentru a împiedica transformarea unei ţări membre a Uniunii Europene într-un lagăr de exterminare. Astăzi Marea Finanţă, care încearcă să instaureze o Nouă Ordine Mondială, ne extermină pe noi, dar mîine s-ar putea să vă extermine şi pe voi. Nutresc speranţa că FMI nu vrea să ia locul organizaţiei Al-Qaida.

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Membru al Parlamentului European,
Preşedintele Partidului România Mare

(Discurs rostit în plenul Parlamentului European, de la Strasbourg, luni, 9 mai 2011, şi transmis de Internet, în întreaga lume, precum şi de posturile Antena 3 şi Realitatea TV)

9 mai 2011

http://www.ziarultricolorul.ro/editorial/liderul-prm-a-rostit-un-nou-i-important-discurs-n-parlamentul-european-nutresc-sperana-c-fmi-nu-vrea-s-ia-locul-al-qaida.html

Alături de 76 de laureaţi ai Premiului Nobel Preşedintele PRM a semnat Protestul internaţional contra blocadei israeliene din Fîşia Gaza

După ce, timp de 3 ani, coordonatorului Organizaţiei Peace Lines, Yacov I. Claudé, i s-a interzis accesul în Fîşia Gaza, el a obţinut, în sfîrşit, un permis de liberă trecere pe o perioadă de 5 luni pentru a putea intra prin terminalul de la Erez, confirmînd o relaxare relativă a blocadei. Trebuie să reamintim că Porţi Deschise - campania noastră - a fost demarată în iunie 2008, ca urmare a durităţii închiderii accesului, făcînd imposibilă ieşirea locuitorilor din această zonă şi, aproape pentru oricine, inclusiv pentru diplomaţi, intrarea în Gaza.

În ceea ce priveşte alimentele şi alte produse, în interiorul Fîşiei lucrurile s-au schimbat în bine. Produsul Intern Brut a crescut cu 15% pe cap de locuitor în 2010 (International Monetary Fund, 7th Review of Progress, 13 aprilie 2011), faţă de + 9% în Teritoriile Ocupate.

„Cu toate acestea, redresarea nu poate fi susţinută fără o relaxare a blocadei Gazei şi a restricţiilor privind deplasarea şi accesul în Teritoriile Ocupate”, insistă Raportul FMI. În oraşul Gaza veţi vedea ciment şi nisip depozitate în grămezi, la preţuri umflate, importate din Egipt prin tunelele ucigaşe (au mai murit sufocaţi încă 4 oameni încercînd să repare unul dintre aceste tunele - Associated Press, 12 aprilie / începînd din 2007, au murit peste 100 de persoane în subterane). Pe de altă parte, electricitatea şi apa potabilă dau dureri de cap zilnice, fie acasă, fie la serviciu, pentru cei care lucrează.

La Ministerul Educaţiei era imposibil să fotocopiezi un document, datorită numeroaselor pene de curent, care, deseori, durau pînă la 6 ore, sau chiar mai mult, într-o zi. Apăreau şi dispăreau fără nici un fel de avertisment, şi chiar şi astăzi încă generatoarele electrice duc lipsă de combustibil. Accesul la apa potabilă este, în medie, de 6 ore în 2 zile: populaţia este nevoită să o stocheze în cisterne. Vremea fiind deja călduroasă, aceasta este o problemă serioasă, care pune în pericol sănătatea, din cauza înmulţirii bacteriilor în apa caldă (la sfîrşitul lui aprilie, temperatura a oscilat între 30 şi 36 de grade Celsius la umbră).

Misiunea noastră în Gaza este aceea de a implementa acordul semnat de primul Guvern de Uniune Palestinian, în 2006, privind Educaţia Bilingvă Experimentală a Non-Violenţei în licee. Au fost organizate două vizite, cu directa colaborare a Ministerului Educaţiei, una care s-a desfăşurat la un liceu de băieţi, iar cealaltă la un liceu de fete.

Fragmente din cărţile pe care noi le-am publicat în Teritoriile Ocupate, din discursurile lui Martin Luther King, au fost citite şi comentate de elevii din clasa a X-a şi de profesorii lor, în prezenţa directorilor şcolilor. Aceste fragmente se concentrează pe „preocupările vaste ale întregii umanităţi”, în contradicţie cu „preocupările individuale atît de limitate”; altruismul creator şi ce înseamnă să fii independent; preţul libertăţii; şi alternative non-violenţă.

În spiritul lui Martin Luther King, „una dintre cel mai frecvente ambiguităţi căreia trebuie să-i facem faţă este aceea că toată lumea vorbeşte despre pace ca fiind un scop în sine. Cu toate acestea, nu trebuie să fii expert ca să-ţi dai seama că, în timp ce toţi (nu puţini!) vorbesc despre pace, pacea a devenit, practic, problema nimănui pentru cei care deţin Puterea”.

Deoarece „mulţi oameni strigă Pace! Pace!, dar ei refuză să ducă la îndeplinire lucrurile care aduc pacea”, angajamentul nostru este să aducem, toamna viitoare, elevilor din clasele a X-a şi a XI-a din liceele din Gaza, instrumentele şi metodele non-violenţei şi gîndirea critică, puternică, deşi va trebui, probabil, să aşteptăm ca viitoarele alegeri din Teritoriile Ocupate să aibă acelaşi rezultat.
În acelaşi spirit, aşteptăm ca, în anul şcolar 2011-2012, programul să fie demarat în Israel (în engleză-ebraică).

Nu este nevoie să spunem că recentul val de violenţă, după ce o mină anti-tanc a explodat sub un autobuz şcolar, ucigînd un tînăr israelian de 16 ani, ca „represalii” pentru uciderea anterioară a unui „soldat din trupele operative palestiniene”, după care au fost luaţi ostatici 19 palestinieni, mulţi dintre aceştia fiind răniţi şi mutilaţi - demonstrează, cu prisosinţă, cît de cumplit este întregul ciclu dinte pentru dinte - de aici şi dubla solicitare a noastră: „Palestinienii trebuie să pună capăt tuturor atacurilor cu rachete asupra Israelului, iar israelienii… Israelul trebuie să sfîrşească blocada din Gaza, să pună capăt tuturor masacrelor”.

Israelul trebuie să sfîrşească blocada din Gaza, să pună capăt tuturor masacrelor şi să dea posibilitate Gazei să se deschidă spre lume, astfel încît să garanteze o economie viabilă şi să îmbunătăţească situaţia umanitară.

Palestinienii trebuie să pună capăt tuturor atacurilor cu rachete împotriva Israelului şi a israelienilor. Fiinţele umane nu sînt lucruri fără valoare, care pot fi negociate.

În consecinţă, palestinienii trebuie să-l elibereze pe sergentul Gilad Shalit, pe care îl ţin prizonier de aproape 5 ani.
Israelienii, care au închis circa 6.000 de palestinieni, trebuie să elibereze urgent un grup important de femei arestate, persoane bolnave, printre care se află mulţi în vîrstă, care stau în închisoare de ani buni,  pe toţi cei întemniţaţi ca urmare a unor proceduri administrative arbitrare – inclusiv membri ai Legislativului palestinian.

76 de laureaţi ai  Premiului Nobel:

Laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace: Episcopul Carlos Belo, preşedintele Jimmy Carter, Dalai Lama, Shirin Ebadi, John Hume, Mairead Maguire, Adolfo Pérez Esquivel, Arhiepiscopul Desmond Tutu, Cora Weiss (reprezentant ONU pentru ICP), Betty Williams, Jody Williams.
Laureaţi ai Premiului Nobel pentru Chimie: Peter Agre, Paul Berg, Thomas Cech, Martin Chalfie, Elias Corey, Paul Crutzen, Robert Curl, Johann Deisenhofer, Manfred Eigen, Richard Ernst, Gerhard Ertl, John Fenn, Herbert Hauptman, Alan Heeger, Dudley Herschbach, Roald Hoffmann, Robert Huber, Sir Aaron Klug, Sir Harold Kroto, Yuan T. Lee, William Lipscomb, Jean-Marie Lehn, John Polanyi, Jens Skou, Sir John Walker.
Laureaţi ai Premiului Nobel pentru Medicină: Baruj Benacerraf, Günter Blobel, Baruch Blumberg, Arvid Carlsson, Christian de Duve, Martin Evans, Edmond Fischer, Paul Greengard, Roger Guillemin, Louis Ignarro, François Jacob, Eric Kandel, Erwin Neher, Mareshall Nirenberg, Paul Nurse, Richard Roberts, Jack Szostak, E. Donall Thomas, Torsten Wiesel, Harald zur Hausen.
Laureaţi ai Premiului Nobel pentru Fizică: Zjores Alferov, Albert Fert, Donald Glaser, John Hall, Brian Josephson, Leon Lederman, Tony Leggett, Douglas Osheroff, Jack Steinberger, Gerardus  Hooft, Daniel Tsui, Martinus Veltman.
Laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură: John Coetzee, Dario Fo, Elfriede Jelinek, Toni Morrison, Wole Soyinka.
Laureaţi ai Premiului Nobel  pentru Economie: George Akerlof, Daniel Kahneman, James Mirrlees.

338 d membri ai Parlamentului European (+ 116 membri din Fosta Legislatură 2004-2009 )
Franţa: Damien Abad, François Alfonsi, Kader Arif, Jean-Pierre Audy, Baudis Dominique (Afaceri Externe), Sandrine Bélier, Benarab Malika-Attou, Bennahmias Jean-Luc, Besset Jean-Paul, José Bové, Phillippe Boulland,  Auconie Briard Sophie, Alain Cadec, Canfin Pascal, Françoise Castex, Daniel Cohn-Bendit (co-preşedinte al Grupului Verzilor - EFA), Michel Dantin, Joseph Daul (preşedintele PPE), Karima Delli, Marielle de Sarnez, Harlem Désir, Christine de Veyrac, Hélène Flautre (preşedinta Delegaţiei UE-Turcia) ,Franco Gaston, Gauzes Jean-Paul, Grelier Estelle,Grèze Catherine, Griesbeck Nathalie, Guillaume Sylvie , Liem Hoang Ngoc, Hoarau Elie, Yannick Jadot, Eva Joly (Dezvoltare), Nicole Kiil-Nielsen, Alain Lamassoure (preşedintele Comisiei pentru bugete), Agnes Le Brun, Patrick Le Hyaric, Elisabeth Morin-Chartier, Ponga Maurice, Riquet Dominique, Michèle  Rivasi, Rochefort Robert,Tokia Saifi, Marie-Thérese Sanchez-Schmid, Striffler Michele, Catherine Trautmann, Vergiat Marie-Christine, Bernadette Vergnaud, Dominique Vlasto; Catherine Boursier, Madeleine Jouye de Grandmaison, Nicole Fontaine (fostul preşedinte al Parlamentului European), Marie Anne Isler Béguin, Anne Laperrouze, Alain Lipietz, generalul Philippe Morillon, Gérard Onesta (fostul vicepreşedinte al PE), Béatrice Patrie,  Martine Roure, Margie Sudre, Francis Wurtz.
Marea Britanie: Catherine Bearder, Sharon Bowles (Afaceri Economice), Michael Cashman (Relaţiile cu Africa de Sud), Chris Davies, Bairbre de Brun, Andrew Duff, JillEvans, Julie Girling, Fiona Hall, Malcolm Harbour (Consum şi Protecţie), Mary Honeyball, Richard Howitt, Ian Hudghton, Stephen Hughes, Sajjad Karim, Jean Lambert (Relaţiile cu Asia de Sud), Elizabeth Lynne, David Martin, Linda McAvan, Arlene McCarthy, Edward McMillan-Scott, Claude Moraes, Bill Newton Dunn (chestor), Brian Simpson (Transporturi şi Turism), Alyn Smith, Catherine Stihler, Keith Taylor, Derek Vaughan, Diana Wallis (vicepreşedintă a PE), Graham Watson (Relaţiile cu India), Glenis Willmott, Christopher Beazley, John Bowis, Caroline Lucas, John Purvis.
Germania: Jan Albrecht, Alexander Alvaro, Lothar Bisky, Franziska Katharina Brantner, Reinhard Hans Bütikofer, Michael Cramer, Christian Ehler (Relaţiile cu Peninsula Coreeană), Cornelia Ernst, Evelyne Gebhardt, Sven Giegold, Gerald Häfner , Rebecca Harms (co-preşedinte al Grupului Verzilor - EFA), Wolf Klinz (CRIS), Jo Leinen (Mediu), Barbara Lochbihler (Relaţiile cu Iranul), Sabine Pierderea, Gesine Meissner, Norbert Neuser, Hans-Gert Pöttering (fost preşedinte al Parlamentului European, 2007-2009), Heide Rühle, Helmut Scholz, Werner Schultz, Renate Sommer, Alexandra Thein, Kerstin Westphal, Joachim Zeller, Gabriele Zimmer, Angelika Beer, Hiltrud Breyer, André Brie, Milan Horácek , Gisela Kallenbach, Helmut Markov, Cem Özdemir, Tobias Pflüger, Posdorf Horst, Frithjof Schmidt, Feleknas Uca, Wagenknecht Sahra.
Polonia: Piotr Borys, Lidia Geringer de Oedenberg, Adam Gierek, Malgorzata Handzlik, Sidonia Elzbieta Jedrzejewska, Filip Kaczmarek, Kalinowski Jaroslaw, Lena Kolarska-Bobinska, Kozlowski Jan, Lisek Krzysztof, Elzbieta Katarzyna Lukacijewska, Bogdan Marcinkiewicz, Olbrycht Jan, Olejniczak Wojciech Michal, Joanna Katarzyna Skrzydlewska, Roza Maria Gräfin von Thun und Hohenstein, Trzaskowski Rafal,  Jaroslaw Walesa, Zasada Artur, Wladyslaw Zemke Janusz (Drepturile Omului), Tadeusz Zwiefka, Urszula Krupa, Wieslaw Stefan Kuc,Rutowicz Leopold.
Italia: Sonia Alfano, Pino Arlacchi, Salvatore Caronna, Francesco de Angelis, Luigi de Magistris (Control Bugetar), Luigi Ciciaco De Mita (fostul prim-ministru), Fidanza Carlo, Lorenzo Fontana, Roberto Gualtieri, Vincenzo Iovine, Erminia Mazzoni (Petiţii), Claudio Morganti, Pier Antonio Panzeri, Vittorio Prodi, Niccolo Rinaldi, Oreste Rossi, Giancarlo Scotta, Debora Serracchiani, Gianni Vattimo, Vittorio Agnoletto, Giuletto Chiesa, Fabio Ciani, Luigi Cocilovo (fostul vicepreşedinte al PE), Monica Frassoni, Donata Gottardi, Umberto Guidoni (astronaut), Sepp Kusstatscher, Luisa Morgantini (fost vicepreşedinte al PE), Pasqualina Napoletano.
Belgia: Ivo Belet, Frieda Brepoels, Frédéric Daerden, Jean-Luc Dehaene (fostul prim-ministru), Véronique de Keyser, Anne Delvaux, Isabelle Durant (vicepreşedinte al PE), Saïd El Khadraoui, Mathieu Grosch, Philippe Lamberts, Louis Michel , Annemie Neyts-Uyttebroeck, Bart Staes, Dirk Sterckx, Mark Tarabella, Marianne Thyssen, Kathleen Van Brempt, Guy Verhofstadt (Grupul Liberalilor, fost prim-ministru); Philippe Busquin, Giovanna Corda, Gérard Deprez, Mia deVits (fost chestor), Alain Hutchinson, Pierre Jonckheer, Johan Van Hecke, Anne Van Lancker.
Spania: Maria Badia i Cutchet, Izaskun Barandica Bilbao, Santiago Fisas Ayxela, Oriol Junqueras Vies, Miguel Angel Martínez Martínez (vicepreşedinte al PE), Antonio Masip Hidalgo, Emilio Menéndez del Valle, Íñigo Méndez de Vigo,Willy Meyer Pleite, Maria Muñiz de Urquiza (Comisia parlamentară mixtă UE-Chile), Raimon Obiols, Raül Romeva i Rueda, Ramon Tremosa i Balcells; Barbara Dührkop Dührkop, Josep Borrell Fontelles, Cantón Juan Fraile, Vicente Miguel Garcés Ramón, Martí Grau i Segú, Ignasi Guardans Cambo, David Hammerstein, Mikel Irujo Amezaga
Ţările de Jos: Thijs Berman (Relaţiile cu Afganistanul), Emine Bozkurt, Wim van de Camp, Marije Cornelissen, Bas Eickhout, Cornelis deJong, Esther de Lange, Kartika Tamara Liotard, Judith Merkies, Ria Oomen-Ruijten, Lambert van Nistelrooij, Sargentini Judith, Dorette Corbey, Jan Cremers, Elly de Groen, Lily Jacobs, Joost Lagendijk, Jules Maaten, Erik Meijer, Jan Marinus Wiersma (Olanda).
Irlanda: Liam Aylward, Nessa Childers, Brian Crowley, Proinsias De Rossa (Relaţiile cu Consiliul Legislativ Palestinian), Pat Gallagher Cope, Marian Harkin, Jim Higgins (chestor), Joe Higgins, Alan Kelly, Sean Kelly, Mairead McGuinness  Gay Mitchell, Colm Burke, Avril Doyle, McDonald Mary Lou, Sean O Neachtain, Eoin Ryan, Kathy Sinnott.
Grecia: Arsenis Kriton, Chountis Nikolaos, Danellis Spyros, Maria Eleni Koppa, Rodi Kratsa-Tsagaropoulou (vicepreşedinte al PE), Stavros Lambrinidis (vicepreşedinte al PE), Paliadeli Chrysoula, Anni Podimata, Rapti Sylvana, Stavrakakis Giorgos, Tremopoulos Michail, Ioannis Tsoukalas, Costas Botopoulos, Giorgios Dimitrakopoulos, Dimitris Papadimoulis, Trakatellis Antonios, Nikolaos Vakalis, Ioannis Varvitsiotis.
România: Corneliu Vadim Tudor, Elena Oana Antonescu, Victor Boştinaru, Cristian Silviu Buşoi, Monica Luisa Macovei, Ramona Nicole Mănescu, Sógor Csaba, Theodor Stolojan, Laszlo Tökes (vicepreşedinte al PE), Traian Ungureanu, Renate Weber, Iuliu Winkler, Gabriela Creţu, Magor Imre Csibi.
Lituania: Laima Liucija Andrikiene (Drepturile Omului), Zigmantas Balcytis, Vilija Blinkeviciuté, Donskis Leonidas, Juozas Imbrasas, Vytautas Landsbergis, Radvilé Morkunaité-Mikuléniené, Rolandas Paksas, Justas Vincas Paleckis, Saudargas Algirdas, Uspaskich Viktor; Degutis Arunas, Jolanta Dickuté, Gintaras Didziokas, Eugenijus Gentvilas, Eugenijus Maldeikis, Aloyzas Sakalas.
Ungaria: Zoltán Bago, Lajos Bokros, Kinga Gál, Ildikó Gall-Pelcz, Edit Herczog, Lívia Járóka, Ádám Kósa, György Schöpflin, László Surján, Csaba Sándor Tabajdi; Magda Kósáné Kovács, PálSchmitt (fost vicepreşedinte al PE).
Suedia: Maria Anna Corazza Bildt, Färm Göran, Anna Hedh, Lovin Isabella, Ludvigsson Olle, Schlyter Carl, Svensson Eva-Britt (Drepturile Femeii), Ulvskog Marita, Åsa Westlund, Jan Andersson, Goudin Hélene, Jens Holm, Robsahm Maria, Inger Segelström, AndersWijkman.
Portugalia: Alves Luís Paulo, Maria da Graça Carvalho, António Correia de Campos, Mario David, Edite Estrela, Ana Maria Gomes, Marisa Matias, Miguel Portas, Rui Tavares; Maria da Assunção Esteves, Armando França, Jamila Madeira, Carlos Coelho.
Republica Cehă: Jan Brezina, Falbr Richard, Kohlícek Jaromír, Jirí Maštálka (chestor), Pavel Poc, Miloslav Ransdorf, Vladimir Remek, Roucek Libor (vicepreşedinte al PE), Flasarová Vera,Stroz Daniel, Tomas Zatloukal, Jaroslav Zverina.
Slovacia: Edit Bauer, Sergej Kozlík, Eduard Kukan (Relaţiile cu Albania, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Muntenegru şi Kosovo), Miroslav Mikolášik, Neved’alová Katarina, Paška Jaroslav, Peter Stastny, Boris Zala, Árpád Duka-Zólyomi.
Austria: Ehrenhauser Martin, Othmar Karas (vicepreşedinte PPE), Eva Lichtenberger, Ulrike Lunacek, Hans-Peter Martin, Ranner Hella, Regner Evelyn, Hannes Swoboda, Harald Ettl, Karin Resetarits.
Bulgaria: Slavi Binev, Iliana Malinova Iotova, Ivailo Kalfin, Metin Kazak (Drepturile Omului), Kovatchev Andrey, Neynsky Nadezhda, Kristian Vigenin (Euronest); MarielaVelichkova Baeva
Cipru: Takis Hadjigeorgiou, Ioannis Kasoulides, Kyriakos Mavronikolas, Antigoni Papadopoulou, Eleni Theocharous, Kyriacos Triantaphyllides (Relaţiile cu Consiliul Legislativ Palestinian), Adamos Adamou, Panayiotis Demetriou, Marios Matsakis, Yiannakis Matsis. 
Slovenia: Tanja Fajon, Romana Jordan Cizelj, Jelko Kacin, Alojz Peterle, Ivo Vajgl, Zver Milan, Brejc Mihael, Mojca Drcar Murko.
Luxemburg: Bach Georges, Engel Frank, Robert Goebbels, Goerens Charles, Astrid Lulling (chestor), Claude Turmes, Erna Hennicot-Schoepges.
Estonia: Tunne Kelam, Kristiina Ojuland, Siiri Oviir, Padar Ivari, Savisaar Vilja-Toomast, Tarand Indrek; Toomas Savi.
Finlanda: Satu Hassi, Heidi Hautala (Drepturile Omului), Liisa Jaakonsaari, Pietikäinen Sirpa, Mitro Repo, Piia-Noora Kauppi, Reino Paasilinna.
Danemarca: Margrete Auken, Ole Christensen, Dan Jorgensen, Sondergaard Bo Soren, Emilie Turunen, Johannen Lebech.
Malta: Jojn Attard-Montalto, Simon Busuttil, David Casa, Louis Grech, Scicluna Edward.
Letonia: Sandra Kalniete, Krišjanis Karins, Tatjana Zdanoka; Guntara Krasts (fost prim-ministru).
Alţii: Noëlle Châtelet, Yasmina Khadra, Franca Rame, Noam Chomsky, Martin Gray (supravieţuitor din ghetoul din Varşovia), David Grossman, Stéphane Hessel (co-autor al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 1948), Amos Oz, Michel Rocard (fost prim-ministru), Hanna Siniora.

 http://www.ziarultricolorul.ro/special/alturi-de-76-de-laureai-ai-premiului-nobel-preedintele-prm-a-semnat-protestul-internaional-contra-blocadei-israeliene-din-fia-gaza.html

Comunicat de presa

O delegatie a filialei Dolj a Partidului Romania Mare, condusa de Presedintele Paul Dumitrache a participat, luni, 9 mai 2011 la Manifestatiile organizate la Craiova cu ocazia Zilei Independentei de Stat si a Victoriei Natiunilor Unite.
Ceremonia a inceput cu prezentarea onorului oficialilor invitati, urmata de un serviciu religios pentru cinstirea eroilor patriei si sustinerea de alocutiuni de catre veteranii de razboi si reprezentantii autoritatilor locale.
Au urmat ceremonia de depuneri de coroane de flori, la care delegatia PRM a fost aplaudata la scena deschisa de publicul prezent si de membrii Asociatiei Cadrelor Militare in Rezerva si în Retragere.


BIROUL DE PRESA PRM DOLJ



http://www.ziarultricolorul.ro/comunicate-de-presa/comunicat-de-presa.html 


==================================

    În ziua de 8 mai 2011, la sediul Partidului România Mare, filiala Suceava a avut loc o întâlnire a activului din rândul tineretului cu d-l Marian Niculae, d-ra Aupoaei Alina,d-l Geonea Radu, vicepreşedinţi ai Organizaţiei de Tineret România Mare.

        La această întâlnire au participat d-l prof dr Acatrinei Gheorghe, preşedintele filialei judeţene a PRM, d-l inginer Ibănescu Constantin, d-l inginer Doroftei Costică, d-l Cerlincă Vasile, vicepreşedinţi ai filialei judeţene, precum şi d-l Vâzdoagă Gheorghe, d-l Rusu Doru, d-l Onofriciuc Stelian, membrii ai Biroului Executiv Judeţean ai partidului şi d-l David Petru, vicepreşedinte a filialei judeţene Salcea.

         S-au examinat probleme legate de îmbunătăţirea activităţii organizaţiilor de tineret din judeţul Suceava, prilej cu care s-a subliniat mai ales latura organizatorică şi participarea tineretului la un număr cât mai mare de activităţi pentru tineret, în care sens s-a stabilit ca pe data de 1 iunie 2011, Organizaţiile de Tineret din judeţul Suceava să fie alături de cei mici.

        Totodată, conducerea filialei judeţene Suceava a PRM a stabilit un colectiv format din Iureş Monalisa, Corduneanu Teodora, Pascal Anca, Bârzu Cosmin, Pintiliei Cristian , Pintea Adrian, Ududec Cristina, Radu Bogdan, Macovei Virgil, Raznic Ioan, Doroftei Ilie , Dan Simona, coordonaţi de Zelici Eduard, în calitate de preşedinte interimar.

        Cu acest prilej, toţi participanţii şi-au exprimat susţinerea faţă de Partidul România Mare şi în mode deosebit faţă de tribunul partidului, pe care toţi sucevenii îl doresc preşedinte al României.

                                                             Biroul de presă Suceava

http://www.ziarultricolorul.ro/comunicate-de-presa/comunicat-de-presa-3.html

marți, 10 mai 2011

CIOCOII

MOTTO: „Ce cîştigă puterea prin grandoare, pierde prin mojicie“.

Eu sînt conştient că sprijin o Putere ingrată. Dar n-am de ales. Diferenţa este că Opoziţia îmi pare de-a dreptul criminală şi, în pofida asigurărilor pe care le dă, în eventualitatea că ar conduce, ţara s-ar transforma într-un rug şi într-o baie de sînge. Matematic aşa va fi. Astfel că, în lipsa unei variante mai bune, mai sănătoase, mai raţionale, îi ajut să guverneze pe nişte profitori. Nu mă refer neapărat la Ion Iliescu. I-am făcut destule zile negre (Silviu Brucan scrie chiar în „Libertatea“ că l-aş fi „atacat sub centură“), dar nu l-am criticat cu răutate şi uite că el a înţeles asta. Arareori, cînd arde cîte un lucru, pun mîna pe telefon, îl sun şi vorbesc cu el. E, totuşi, şeful statului, dar nu ţine nasul pe sus. Este ceea ce se cheamă un om popular, nu uită de unde a plecat. La fel se întîmplă cu Nicolae Văcăroiu. Şi el e un sacrificat. De la 8 dimineaţa pînă la 8 seara, uneori pînă la 12 noaptea, el e în priză. Cei care îl batjocoresc că bea vodcă, sau ţuică, sau vin - n-au dreptate. Premierul bea, ca orice creştin, la masă, un pahar de vin. În 2 ani de zile, de cînd îl cunosc, nu l-am văzut niciodată ameţit. Decît de extenuare fizică. Pentru ceea ce a fost el chemat să facă - stabilizarea macroeconomică şi ieşirea din criză - Văcăroiu este omul potrivit şi cred că nu exagerez dacă voi spune că numirea lui a fost cea mai bună mişcare politică pe care, de aproape 5 ani încoace, a făcut-o Ion Iliescu. Doresc să rămîn un om drept pînă la capăt. Eu n-am simţul proprietăţii, nu vreau nimic pentru mine, nu cer nimănui, nimic. Am fost şi am rămas un om al Bibliei. Cei care din incultură şi răutate, mă acuză că am scris despre Ceauşescu, se fac că uită un lucru esenţial: am scris despre acel om pentru că s-a luptat din răsputeri cu ruşii, pentru că a demascat crimele staliniste şi i-a repus în drepturi pe foştii deţinuţi politici (chiar aceia care mă atacă acum). În fine, pentru că, aşa limitat cum era el, a avut ambiţia ţărănească să dureze ceva în urma lui, să spulbere ruinele, să construiască, şi uite ce bun e Metroul acum, şi uite ce frumoasă e Casa Republicii cînd soarele zilei sau reflectoarele nopţii tremură în fîntînile arteziene ale acelei singure artere de promenadă a Bucureştilor noştri turciţi. Într-o discuţie cu martori, purtată în februarie 1990, însuşi venerabilul domn Corneliu Coposu, după ce m-a asigurat că îmi citea înainte pînă şi articolele de sport, mi-a spus: „Neîndoielnic, Ceauşescu a fost un patriot. N-am înţeles însă de ce aţi scris despre nevastă-sa“. I-am răspuns simplu: „Din două motive: ca să-i fac lui o plăcere şi ca să o determin pe ea să semene cu modelul, să ajute cultura şi ştiinţa română“. Am spus-o şi o repet, deşi nu mă justific în faţa nimănui: eu n-am avut aici un fel de funcţie înainte de 1990 şi n-am făcut avere, n-am stors privilegii, am fost exact cum sînt şi acum - un om justiţiar, care ştie puţin mai multă Istorie decît alţii şi care spune răspicat ceea ce are de spus. Am fost şi am rămas un solist, nu un corist. Faptul că în iunie 1989 am depus carnetul P.C.R. şi legitimaţia de ziarist AGERPRES pe adresa lui Nicolae Ceauşescu este cît se poate de real şi mulţi oameni cu răspundere - inclusiv actualul general S.R.I. Gheorghe Diaconescu - mi-au confirmat în ultimii ani ce vîlvă a produs gestul meu de independenţă şi mîhnire. Probabil că, datorită tuturor acestora, am fost votat în septembrie 1992 şi am intrat în Parlamentul României. Şi aici, spre uimirea multora, fac o figură aparte: întregul salariu, de 400.000 de lei pe lună, îl dăruiesc săracilor. În urmă cu două săptămîni, s-a pus problema unei colecte publice pentru ajutorarea familiei unui parlamentar din Opoziţie (poetul Ioan Alexandru), care e grav bolnav şi de care mă leagă o prietenie de 30 de ani. N-a dat nimeni un leu. Eu am dăruit, fără să clipesc, 1 milion de lei şi mă rog zilnic la Dumnezeu să-i dea sănătate. Asta, deşi numai cu o lună în urmă, amicul meu semnase împreună cu alţii un Memoriu împotriva mea şi a revistei „România Mare“, extrem de violent. Dar eu l-am iertat şi nici măcar n-am trîmbiţat cuiva că i-am ajutat familia, gestul e anonim. De ce o fac? Am cumva mari păcate de ispăşit? Cine ştie? Poate că am, oi fi năpăstuit pe cineva, oi fi zdrobit vreun destin în cruciada mea justiţiară. Uneori îmi reproşez că din toate întîmplările vieţii lui Isus Christos - modelul existenţei mele şi suma supremă a miracolelor cosmice - acord o prea mare atenţie acelei scene în care El a biciuit zarafii (bişniţarii lumii antice) şi i-a izgonit din Templu. El a fost cea mai înaltă culme a bunătăţii, dar uite că a fost şi necruţător. „Milă vă cer, nu jertfă“ - a spus Isus, Dar, nu despre mine vreau să vorbesc. Revista asta e plină aproape numai cu texte de-ale mele, ori cu scrisori către mine, sînt conştient de asta, desigur, dar, în condiţiile în care atîţia vrăjmaşi mă prezintă ca pe un monstru, nici nu ştiu cum aş putea să mă apăr. Astăzi vreau să vorbesc despre ciocoi. „Ciocoii vechi şi noi“ ai cîntăreţului de la Biserica Enei, Nicolae Filimon, n-au murit. Sămînţa lor a încolţit din generaţie în generaţie, pînă azi, şi va mai da roadă multă vreme. Speculînd la maximum luciditatea cu care nu abjur de la principiile mele şi pun mai presus de orice stabilitatea naţională, ciocoii actualei Puteri îşi fac mendrele. Din 3 în 3 luni, le tremură nădragii, înaintea Moţiunilor de Cenzură, se culcă noaptea miniştri sau prefecţi şi se gîndesc cu spaimă că în zori s-ar putea trezi neica-nimeni. Prăbuşirea ar fi spectaculoasă, cu larmă mare şi huruit de statui sparte. Iar eu pun la bătaie toată cinstea mea, toţi nervii mei, toată bruma mea de şcoală, întreaga credibilitate a unul partid integru, ca să-i apăr pe ei, să mă duc în spate cu Opoziţia reacţionară, ca Hagi cu apărarea adversă, şi să dau gol. De ce? Ca să evit o gravă ruptură musculară în trupul ţării. Ca să nu se risipească şi pojghiţa de cheag care s-a încropit în economia românească de 2 ani încoace. Ca să împiedic scoaterea ţării la mezat şi venirea unei camarile însetate de avere şi, vai nouă, de răfuieli sîngeroase! Pentru curajul acesta sinucigaş al meu am serioase frămîntări în partid, la nivelul filialelor, fiindcă oamenii nu înţeleg de ce mă lupt pentru un Guvern impopular. De asemenea, sînt unele locuri unde nu mai pot să merg cu fruntea sus, aşa cum o făceam pînă nu demult, şi asta nu din pricina greşelilor sau exceselor mele de limbaj (care există, desigur, şi pentru care cer iertare), ci din pricina creditului pe care îl acord unor diletanţi. Şi, astfel, se trece viaţa mea în perioada de tranziţie. Dar impostorii ăştia nu mă cunosc, întregul spirit de dreptate al părinţilor mei şi al marelui român care a fost Eugen Barbu a trecut în mine, sînt ca o bombă cu explozie întîrziată. Un creator de valoare, pe nume Adrian Păunescu, scria în 1981: „V-am spus că sînt un om periculos/ Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă/ V-am spus s-aveţi pentru persoana mea/ Un plus de-ngrijorare şi de teamă“. Eu mă duc la Cimitirul Bellu să pun flori proaspete pe mormintele scriitorilor Neamului, de la Eminescu, Caragiale şi Coşbuc, pînă la George Călinescu, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Eugen Barbu, Marin Preda, Nichita Stănescu şi Nicolae Labiş - în vremea asta ciocoiul care e prefect sau membru al Executivului nu stropeşte iarba nici măcar pe mormintele propriilor săi părinţi. Eu las totul baltă şi, trecînd prin hîrtoape şi noroaie, traversez oraşul şi mă duc în apostolat la Cimitirul Ghencea, ca să hrănesc nişte copii săraci, să dau mîncare la cîini şi la nişte puişori fătaţi sub o criptă, să văd dacă mai au oamenii din mahala apă de băut, pe canicula asta - iar ciocoiul, care şi-a văzut sacii în căruţă, spune subalternilor săi că „nu-i bine să avem de-a face cu oameni ca Vadim, fiindcă ne compromitem“, deşi el, nu eu, are mîinile pătate de sîngele care a curs în decembrie 1989. Aşa e viaţa. Ciocoiul nou a deprins la iuţeală năravurile ciocoiului vechi. El îşi pune secretara să mintă la telefon, cu fraze ca „nu ştiu dacă e în birou, am lipsit puţin, da, uitaţi că îmi spune colega că a plecat de 10 minute, îmi pare rău“. Dacă aş fi lipsit şi eu 10 minute, acolo, la microfonul Parlamentului, el nu mai era azi nici ministru, nici prefect. Dar eu n-am lipsit, fiindcă nu confund lucrurile şi ştiu că stabilitatea şi dăinuirea unei ţări nu se împiedică de un ciot. „Proşti vorbitori mai are partidul nostru!“ - îmi spunea cu năduf preşedintele P.D.S.R., prof. Oliviu Gherman. Aş vrea să-l contrazic, dar nu pot. Şi ce mai face ciocoiul? Păi ciocoiul lasă postul de senator sau de deputat aşa, din senin, şi îl acceptă pe acela de ambasador, sau de secretar de Stat, care sînt mult mai mici în ierarhia politică a unei ţări, dar de asta-i arde lui acum? El se căpătuieşte într-un an, la o misiune diplomatică, mai mult decît o poate face un parlamentar în 10 ani, başca faptul că acesta din urmă chiar că nu se poate îmbogăţi din leafă. În galeria ciocoiască a intrat cu oarecare vîlvă şi un domn, încă tînăr, care a pîndit la gaură vreo 3 ani un post de ştab, să zicem preşedinte pe undeva. Acum 1-a obţinut. În numai 3 zile a devenit de nerecunoscut. Şi-a lăsat burtă obligatoriu. Şi-a tras pe el şi o haină de piele, fiindcă aşa a văzut prin filme. Vorbeşte cu foştii colegi de pe poziţia nouă, a demnitarului în inspecţie, pe la vreo analiză de lucru. A expediat tot felul de urări de fericire pe la nişte ziare negre-n cerul gurii, deşi astea nu i-au solicitat nici un mesaj, dar ciocoiul e băiat deştept, de la ţară, are limba lată şi neutralizează la timp; în vremea asta, revista noastră împlinise cifra rotundă de 200 de numere, cineva de la noi i-a solicitat un mesaj de salut, dar preşedintele cu pricina era pe la vreo Casă de Oaspeţi cu terasă adumbrită şi „şpriţuri mari de vară“, cum zicea Şt. O. Iosif, doar acum are o întreagă Gospodărie Anexă la picioarele lui, inclusiv o ţigancă ciolănoasă de vreo 2 metri, care îl sufocă şi-l soarbe din ochi ca Jurubiţa pe Iancu Urmatecu, din romanul „Sfîrşit de veac în Bucureşti“. Un alt ciocoi cu care nu se mai înţelege nimeni de la o vreme, este şi Don Craidon. Miercuri seara, pe furtuna aia cumplită, veneam acasă de la Senat; de altfel, toată săptămîna am fost de serviciu. Peste drum de casa mea, văd o mogîldeaţă de om: era un cerşetor bătrîn, cu picioarele retezate, ud ciuciulete, tremura ca varga şi nici nu putea vorbi coerent. Milostivă, nevastă-mea ieşise şi îl acoperise cu o pelerină de plastic alb, încercase apoi să-i dea o ciorbă caldă şi ceva medicamente, dar sărmanei vietăţi îi clănţăneau dinţii atît de tare, încît nu putea înghiţi nimic. Atunci cînd am ajuns, fetiţa mea mă aştepta în poartă şi m-a întrebat: „Tată, ce-i acolo jos? E om sau cîine?“. Nu, prichindelul tatii, nu e cîine, e om, dar trăieşte mai cumplit ca un cîine. Am telefonat în stînga şi-n dreapta. Pînă la urmă, prin omenia doctoriţei Cornelia Mareş şi a doctorului Constantin Bogdan, de la Spitalul Berceni nr. 9, dar şi prin mijlocirea fetelor de la Salvare şi a ofiţerului de serviciu de la Ministerul Sănătăţii, am reuşit să-l internăm pe acest om atît de bătut de soartă. Nu are casă, nu are acte. N-avea unde să se ducă, dacă mai stătea cîteva ore cred că murea. Necazul acum începe. Timp de 4 zile îl caut pe secretarul de Stat Icsulescu, ca să-i facem bietului om formele de transfer de la spital la Căminul de Bătrîni, îi las vorbă de 10 ori la secretară, dar el mă ignoră, e prea mare pentru noi. Poate crede că îl va costa ceva îngrijirea nefericitului bătrîn, însă îl asigur că îi voi plăti eu îngrijirea şi medicamentele cîte zile i-o da Bunul Dumnezeu.
Dar, să nu dramatizăm. Viaţa mai cunoaşte şi momente frumoase. Ca, de pildă, sosirea Tricolorilor în ţară. Populaţia Timişoarei şi a Bucureştilor, de fapt, întreaga suflare românească, i-a primit cu o incandescenţă dincolo de care încep lacrimile. Ei sînt eroii noştri pe timp de pace şi merită toate onorurile. Mai ales că nu ne-a bătut nimeni în ultimul meci, ca orice popor mare, românii au orgoliul de a se bate singuri. Îi înţeleg şi pe politicienii care au fost la Aeroportul Otopeni, de la Nicolae Văcăroiu şi Oliviu Ghermam pînă la Emil Constantinescu. Bucuria lor a fost firească şi cine încearcă, dintr-o tabără sau alta, să acuze pe cineva de vînătoare de capital electoral, îşi face un mare păcat. Asta deşi, ca să fiu sincer, pe foarte mulţi abia acum îi văd pe la meciuri, timp de 40 de ani, de cînd cutreier stadioanele, nu i-am cam zărit nici pe la tribună, nici pe la peluza populară. Dacă în ultimii 2 ani au existat cu adevărat momente de consens naţional şi de împăcare a spiritelor în Parlament, atunci acestea au fost generate de performanţele minunaţilor noştri flăcăi, care nu fac politică, nici nu-i interesează, ei fac direct Istorie. Dar a venit şi momentul primirii Tricolorilor la Palatul Cotroceni. Toată lumea a fost invitată - de la politicieni la ziarişti - numai „România Mare“ şi „Politica“ n-au existat pentru improvizaţii organizatori. Şi, dacă nici noi n-am scris despre sportul românesc, şi dacă nici noi n-am fost alături la greu, de la Sevilla şi Moscova (la minus 15 grade) pînă în Albania şi Ţara Galilor (unde am fost arestaţi cu toţii pe Aeroport!) şi dacă nici noi nu ne batem în Parlament pentru drepturile fireşti ale marilor noştri sportivi - atunci nu mai ştiu cine o face. Dar, vorba aia, la plăcinte înainte, la război înapoi - aşa ar putea fi „mîngîiaţi“ dl. ministru şi dl. şef de protocol de la Palatul Cotroceni, care  ignorat cu desăvîrşire  iar apoi, întrebaţi de ce ne prigonesc, au dat vina unul pe altul. Ciocoiul ministerial e uns cu toate alifiile, el îi tratează pe Tricolori ca pe lotul lui de „copii supradotaţi“. Erau handicapaţi, dar le-a ţinut el nişte cursuri intensive, i-a plimbat şi pe la un simpozion finanţat de Sörös şi acum i-a reparat, sînt tocmai buni de lansat în spaţiu. Abia acum se poate vorbi de o tentativă de confiscare a Naţionalei de Fotbal a României, numai că ea nu se vinde pentru o farfurie de mîncare, care poate deveni la minut farfurie zburătoare drept în capul ca un bob de fasole al ciocoiului, cel care vorbeşte limba gimnastică a mîinilor. Dar, să mergem mai departe. Iată o altă specie de ciocoi, mai versată, mai greu de prins în „galeria cu monştri”, se zbate. Personajul n-ar fi ajuns mare mahăr dacă n-am fi curăţat noi locul, contribuind la debarcarea predecesorului său necinsit. La scurtă vreme, mai mulţi politicieni şi ziarişti l-au acuzat pe noul inspector-şef că ar fi fost securist. Noi l-am apărat, din instinct, deşi s-ar fi putut ca inamicii lui să aibă dreptate, mal ales că la noi s-a prezentat dl. Ionescu (fost colonel de Securitate) care ne-a dat în scris că era şeful actualului mahăr, pe care îl şi plătea bine. Astăzi, domnul cu pricina are un comportament foarte ciudat Mai multe oficialităţi ale statului, în frunte cu preşedintele Senatului, îl caută telefonic, dar el se ascunde. Unde o fi învăţat el un asemenea comportament? Şi cît crede că se va ascunde? În definitiv, ce-i solicită aceste oficialităţi? Să intre în legalitate cu nişte probleme, mai concret, să ne pună la dispoziţie, conform Regulamentului Senatului, unele rapoarte privind nişte fărădelegi. Ciocoiul n-o face. El şi-a dat seama că a nimerit peste un cuib de şerpi şi nu vrea să-i supere cu nimic. Legea? Dă-o la naiba, n-aţi văzut ce frumos duce el mîna la stomac cînd se intonează Imnul de Stat?
În fine, hai să-ntindem hora mare şi peste hotarul Bucureştilor, undeva, să zicem, pe Litoral. Acolo ce zăresc ochii mei? Un vătaf de plai, pe care îi caută toată lumea la telefon de vreo 10 zile, inclusiv şefii lui direcţi, dar nu se mai înţelege nimeni cu el: ca mîine va pluti dintr-un birou judeţean într-o cancelarie domnească, se zvoneşte că l-a chemat Vodă la el, să-l ungă sfetnic de taină, aşa că omul şi-a modificat imediat atitudinea în faţa vieţii şi a semenilor, păi nu vă daţi seama, unde ne trezim aici?
Acestea sînt numai cîteva figuri de ceară din Muzeul Ciocoilor. Fireşte, prezint scuze acelor colaboratori apropiaţi ai domnilor Ion Iliescu şi Nicolae Văcăroiu, pe care îi cunosc şi eu, şi care sînt oameni de valoare, cu care se poate colabora în condiţii raţionale. Din păcate, în aceste două echipe se află şi asemenea ciocoi umflaţi ca broasca, autori de faulturi grosolane, cărora le arăt pamfletul meu ca pe un cartonaş galben. Puterea politică este ca marea: la suprafaţă pare liniştită şi uniformă, dar în adîncuri se dă o luptă surdă, zi şi noapte, pentru supravieţuire, pentru un loc mai aproape de jilţul de mărgean, pentru niscaiva scoici cu perle pentru nevestele actualilor demnitari, care nu diferă prea mult de nevestele foştilor demnitari. Mă uit cu o milă nesfîrşită la aceşti oameni. Ce-i cu voi, dragii mei? Ce anomalie magnetică v-a dat peste cap busola vieţii? De ce vă mîncaţi omenia? Cît credeţi că veţi mai rămîne demnitari? Un an? Un deceniu? Ascultaţi-mă bine: dacă strănut o dată, veţi cădea într-o singură zi. Pentru că voi, fără mine, nu existaţi. Sînteţi nişte umbre pe pereţii unei peşteri. Şi un supliment la desert: data viitoare vă dau şi numele...

CORNELIU VADIM TUDOR
(Text reprodus din „România Mare”, nr. din 22 iulie 1994)

http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/ciocoii.html

Mesaj primit de liderul PRM la biroul său de la Strasbourg Rugăminte de la un elev olimpic

Bună ziua, domnule Corneliu Vadim Tudor

Mă numesc Alexandru Mircescu, am 16 ani şi sînt elev-bursier în clasa a X-a la Şcoala Americană din Bucureşti. Vă admir şi vă urmăresc apariţiile la TV, iar într-una dintre emisiuni aţi vorbit despre posibilitatea unei excursii gratuite pentru tineri la Bruxelles, la Parlamentul European. Mi-ar plăcea nespus o asemenea excursie în vacanţa de vară, aşa că ataşez CV-ul meu şi aştept, cu multă speranţă în suflet, un răspuns de la dvs.

Cu respect,
ALEX MIRCESCU 

http://www.ziarultricolorul.ro/special/mesaj-primit-de-liderul-prm-la-biroul-su-de-la-strasbourg-rugminte-de-la-un-elev-olimpic.html

PRM, PESTE TOT

Duminică, 8 mai 2011, a avut loc întîlnirea lunară cu preşedinţii de filiale locale arondate Municipiului Huşi, reuniune condusă de doamna Eugenia Ignat, prim-vicepreşedinte al Filialei Judeţene şi de către Corneliu Bichineţ care, timp de 1 oră şi 30 de minute, au răspuns întrebărilor colegilor noştri din teritoriu şi le-au creionat programul activităţilor pentru următoarele luni. În aceeaşi zi, la Vaslui, au fost prezenţi colegi din 16 comune arondate, acţiunea fiind coordonată de preşedintele Filialei Judeţene, Florin Sîrbu. Au participat, la acţiune de la Vaslui, printre alţii, Radu Moroşanu, preşedintele Filialei Negreşti, împreună cu consilierii locali Puşa Stan şi Cristian Ionescu, preşedinţii de filiale comunale Albeşti, Iftene Romeo, Vutcani, Arsene Costică, Zăpodeni, Miron Constantin, Vultureşti, Cojocaru Silviu, Băceşti, Brişcaru Ion, Dăneşti, Dragomir Sorin, Deleni, Maftei Cezar, Dumeşti, Mariciuc Ioan, Pungeşti, Voina Vasile şi preşedinta OFRM Rusu Florentina, Puşcaşi, Macovei Fănică, Rebricea, Cicoveanu Virgil, Ştefan cel Mare, Tunaru Petru, Todireşti, Ipate Emil. A doua zi, 9.mai a.c., sub coordonarea lui Corneliu Bichineţ, s-au depus coroane de flori la monumenele eroilor din municipiile Vaslui şi Bîrlad.

BIROUL DE PRESĂ AL FILIALEI JUDEŢENE VASLUI A PRM

http://www.ziarultricolorul.ro/comunicate-de-presa/prm-peste-tot-9.html

luni, 9 mai 2011

Săptămîna pe scurt



* După Shakira, potopul! * Gabriela Vrânceanu s-a măritat cu o bomboană de băiat: marinarul Pandele * Nouă nu rachetele ne fac probleme, ci racheţii * Ultima manea a lui Adrian Copchilul Miracol * S-a fleşcăit şi noua cacealma contra lui Vadim * Bulangiul Naomi s-a culcat cu Rona Hartner * Scutu-te-n cap, Băsescule!


* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Tristeţe mare pentru iubitorii de muzică din România: sîmbătă seara, la concertul cîntăreţei columbofile Shakira, din Parcul Izvor, a plouat cu găleata. Şi măcar de-ar fi fost o găleată de plastic, electorală. Degeaba făcea aia oaka-oaka şi mugea ca vaca (n-am găsit altă rimă) şi tot degeaba se rupea în figuri şi a rămas în sutien, că meteoroloagele de serviciu Romica Jurcă şi Ortansa Jude au stat stană de piatră. Aşa că bieţii spectatori au fost făcuţi ciuciulete. * În vremea aceea, unde era Vadim? La Antena 3, invitat al Alessandrei Stoicescu. Miştoacă fată. Din păcate, încă nemăritată. De ce oare? Fiindcă n-are valoare? Ba are valoare, dar e foarte exigentă şi nu vrea să rişte, dînd peste vreun bagabont care este el, capabil să-şi bată joc de corpul ei. N-are, şi ea, parte de o bomboană de băiat, ca tovarăşul Pandele („Ia mai zii un Pandelaş/ De nu-ţi vine să-l mai laşi“, vorba cîntecului moldovenesc). Dar cine e stăpîna inimii fostului marinar Pandele? Nimeni alta decît Gabriela Vrânceanu, care, şi ea, l-a avut pe Vadim (oh, nu cum vă închipuiţi, desigur, ci la emisiunea ei de joi). * Ion Iliescu a spus un singur cuvînt atunci cînd a auzit de decizia Chiorului de a instala în România scutul antirachetă american. Vă dăm 3 variante, să vedem dacă o veţi ghici pe cea corectă: 1) Haraşo; 2) Canibalii; 3) Ninocika. Ei? Aţi nimerit-o? Niet, fiindcă n-aveţi cultură. Cuvîntul pe care l-a rostit Nea Nelu a fost: „Mira-m-aş!“. Adînc. Vine de la „Mir u Mir“, adică „Pace Lumii“ (în limba rusă). Foarte bine, se miră omul, la vîrsta lui, cînd a prins al 81-lea trandafiraş în buclele argintii. Pentru că pe noi nu rachetele ne atacă, ci bărbaţii lor, racheţii. Aşa că aveam nevoie de un scut antiracheţi. * Familia ne anunţă că s-au împlinit, la 7 mai 2011, 3 ani de cînd a încetat din viaţă graficianul Sergiu Dinculescu. A fost un remarcabil om de spirit, fermecător şi bun la suflet. Toată lumea care l-a cunoscut îl regretă. Fie ca Dumnezeu să-i primească sufletul nobil la El. * O exprimare memorabilă a lui Adrian Copilul Minune: „Cîştig foarte suficient, adică suficient cît să-mi întreţin familia“. Bravo, piticule, pune-o pe muzică: „Auuu... Haoleooo... Cîştig f.f. suficient/ Din manele cu talent/ Iar duşmanii dau în boală/ Că au inima nasoală./ Să moară toţi ofticoşii/ Că io am pantofii roşii/ Semăn cu Danny de Vito/ Şi cu cîinele Bosquito./ Auuu... Haoleooo... Delo, bahto delo/ Sînt gelos precum Othello/ Cin’se ia de-a mea gagică/ Îl caftesc ca pe Ogică“. * Am aflat că Irinel Columbeanu a suferit, în urmă cu cîţiva ani, un atac cerebral, în urma căruia i-au paralizat o mînă şi-un picior. A făcut eforturi mari să recupereze. Dar tot se văd unele sechele: trage piciorul. * În „Bursa“, un dezacord neplăcut, chiar în titlu: „Deputatul PDL Monica Iacob-Ridzi, trimisă în judecată de DNA“. Carevasăzică, deputatul (...) trimisă. Interesant. * Pe zi ce trece, tot mai nebun acest Vladimir Tismăneanu! Uitaţi ce titlu sifilitic dă fostul tîmpiţel (a făcut progrese, acum e idioţel) la ultima lui compunere şcolară, din „Excrementul zilei“: „Perversa sinteză: fascizarea comunismului românesc“. Ce om de nimic. Ce handicapat. Ăsta nu ştie nici măcar cele mai elementare lucruri în materie de doctrine politice. Dar nu e singurul ambuscat care tot încearcă să amestece apa cu focul, nepricepînd că fascismul e fascism, iar comunismul e comunism. De fapt, supărarea evreilor e alta: cum li s-a luat staliniştilor ciolanul din gură, gata, urlete guturale, de genul „Fasciştilor! Hitleriştilor“ şi alte baliverne de-astea. Aşadar, „Fascizarea comunismului“ a fost posibilă cînd acest comunism n-a mai fost evreiesc, ci... românesc! * Un text infect publică doi ciumeţi (Liliana Năstase şi Ionel Stoica) în „Adevărul“, împotriva generalului Dănuţ Saulea, fost deputat PRM. Trepăduşii lui Dinu Patriciu se prefac a nu înţelege că acest om a fost arestat politic, în urma unei provocări ordinare. Mare neruşinare trebuie să îl zgîlţîie pe Dinu Păturiciu, care, şi el, a fost arestat tot din ordinul porcului de Băsescu. Aşa îţi cumperi, mă, libertatea? Asmuţindu-ţi javrele împotriva altora? * S-a fleşcăit şi noua cacealma a bişniţarului Băsescu împotriva preşedintelui PRM. Nici un om zdravăn la cap n-a crezut fabulaţia derbedeilor de la A.N.I. Dar, aţi văzut cum „operează“ ăştia, Al. Macovei şi Horia Georgescu? Ca doi puradei care fură prin tramvaie şi apoi le pasează altora portofelele – ţigănuşii au lansat o petardă udă în eter, de care s-au agăţat alţi slugoi băsişti, de la „Adevărul“ (Grigore Carti-Anus), „Excrementul zilei“ (caricaturistul fără umor Terente), „România liberă“ (Monica Bonea), „Curentul“ (Nicolae Bucur). Ei s-au făcut de rîs, a demontat Tribunul toate şuruburile ruginite ale „maşinăriei“ Piratului. Habar n-are dobitocul ăsta de Băsescu ce serviciu îi fac lui Vadim astfel de hărţuieli penibile! Aşadar, liderul PRM e acuzat de corupţie (?!) fiindcă n-a scris în Declaraţia de Avere (pe care NU era obligat să o completeze, conform Legii de la acea dată) suma de 11.600 de euro (care reprezenta leafa lui de parlamentar european şi cheltuielile de birou, bani ce NU îi aparţineau). Unde-i ilegalitatea mă, boschetarilor? * Reproducem cîteva dintre cele mai atractive titluri din ziarul „Tricolorul“. JOI, 5 mai (nr. 2.155): „Aceasta e «gaura neagră» pe care o dă României scutul antirachetă: Între 3 şi 4 miliarde de euro, adică «taxa de protecţie» a lui Băsescu!“; „S.M.S. trimis de Vadim lui Sorin Oprescu“; „Lupta pentru recuperarea PETROM“ (editorial de Gh. Funar); „Am aflat «tariful» plătit de fosta făcătoare de trotuar Elena Udrea – 10.000 de euro, pentru făcătoarea de vrăji Cati“; „Adevărul despre scutul antirachetă“ (colonel Dan Zamfirescu); „Pe zi ce trece, se confirmă faptul că am avut dreptate: Moartea lui Osama Bin Laden este o făcătură“ (Silviu Crăescu); „A încetat din viaţă un mare român: ziaristul şi istoricul Ion Ioan Diaconu, fost deţinut politic, realizatorul emisiunii radiofonice «Memoria pămîntului românesc»“; „Pentru împrospătarea memoriei. Un uzurpator al vocaţiei: dl. Andrei Pleşu“ (Adrian Păunescu, „Vremea“, 16 dec. 1996); „Michael Moore: Osama Bin Laden a cîştigat“; „Arhiva «Tricolorul». Iaşii, primăvara“ (Mihail Sadoveanu); „Nimic nou sub soare. Trăienică-Ştie-Tot“ (Eliade Bălan, „România liberă“, 12 dec. 1996); „Inversarea polilor de putere“ (S.R. Stănescu); „FBI a anchetat posibilitatea ca Adolf Hitler să-şi fi înscenat sinuciderea în 1945“. VINERI: „Încă o făcătură ridicolă a disperatului Traian Băsescu. «Poliţia Politică» de la A.N.I. (care funcţionează ilegal) are neruşinarea să-l acuze pe liderul PRM de fals în declaraţii (?!) şi evaziune fiscală (?!)“; „NEWS ALERT. Caricaturile Victoriţa şi Crinuţa au făcut ţăndări USL“; „Antrenamente pentru viitoarele fraude electorale“ (editorial de Ruxandra Lungu); „Dan Voiculescu vrea 1 milion de euro despăgubiri de la «Evenimentul zilei»“; „Prieteni de pahar pînă la moarte: Traian Băsescu şi Sebastian Lăzăroiu au băut, ca înecaţii, mai bine de trei ore“; „SCUIPAŢI AICI! Copilul mongoloid Adrian Ursu, dat afară de la «Adevărul», «Gândul», Realitatea TV ş.a.m.d.“; „Urmăriţi! Prindeţi! Arestaţi! Averea mafiotului A.C. Macovei (şeful ANI) a crescut, într-un singur an, de la 4 – la 6 case, şi de la 4 – la 6 terenuri!“; „ULTIMA ORĂ. Al 18-lea militar român ucis în Afganistan. Vinovatul moral: criminalul Băsescu!“; „Şi alte publicaţii ne dau dreptate. Votul şi charisma liderului“ (Florian Bichir, „Libertatea“, 5 mai 2011); „Joacă Traian Băsescu Securitatea Naţională la ruleta rusească? Scutul antirachetă de la Deveselu, ca şi Chiriaşul de la Cotroceni, îi irită la maximum pe ruşi“ (Silviu Crăescu); „Nimic nou sub soare. A înnebunit Băsescu!“ (Carmen Constantinescu, „România Mare“, 9 sept. 1994); „Arhiva «Tricolorul». De Paşti“ (George Bacovia); „Daniel Funeriu e hotărît: mai reduce peste 15.000 de profesori şi închide 1.000 de şcoli!“; „Dovada că implanturile extraterestre din trupurile oamenilor există“; „SPORT. Oare numai antrenorul e de vină?“ (Silviu Dumitrescu, antrenor emerit). SÎMBĂTĂ: „Lacheii din presă“ (editorial de Tudor Beldiman); „Rating mare făcut de liderul PRM, joi seara, la Antena 3. «Minutul de Aur» – 4,5 puncte“; „Pazvante Chiorul dă şi fuge... Chiriaşul de la Cotroceni se ascunde de... frica lui Vadim!“; „Urmăriţi! Prindeţi! Arestaţi! Şase căpăţîni de porc: aceştia sînt chelioşii cei mai antipatici şi corupţi din România, care vor muri în puşcărie“; „Hai să (ne) rîdem cu Vasile Blaga“; „Mafioţii de la PDL pun la cale cea mai mare fraudă electorală din Istoria României. Mărfuri din China, în valoare de 10-15 milioane de dolari: 4 milioane de biciclete, 1 milion de laptopuri, 4 milioane de geci, 6 milioane de tricouri şi şepci etc.“; „A aflat şi prostul satului... Cristian Preda: «Vadim e cultivat de mass-media cum n-a fost niciodat㻓; „Valeriu Stoica, expirat, sau sforar?“ (text reprodus din ziarul „Azi“, 5 mai 2011); „Yes, Sir!“ (Petru Calapodescu, „Libertatea“, 6 mai 2011); „FOTBAL. Astăzi, 7 mai, se împlinesc 25 de ani de cînd Steaua Bucureşti a cîştigat Cupa Campionilor Europeni“; „REMEMORĂRI. Regele moare“ (necrolog scris, la moartea lui Eugen Ionescu, în 1994, de Corneliu Vadim Tudor); „Marile minciuni electorale. Groaznica înşelăciune politică“ (Florea Dumitrescu, Gh. Stroe, Cristian Apostol); „Pentru împrospătarea memoriei. Văcaru îl face pulbere pe Pleşcaru“ (articol al lui Vasile Văcaru, despre Andrei Pleşu, 17 mai 1994); „Tradiţii şi obiceiuri bizare“; „Istoria Cenzurii. Autobiografia lui Benjamin Franklin“. LUNI, 9 mai: „D’ale Caşcavalului... Miţa Baston şi Didina Mazu, în variantă modernă, se bat pe Nae Girimea Băsescu“; „Ca doi bătrîni ocnaşi, care se au la mînă reciproc – Traian Băsescu şi Vasile Blaga au tranşat hoitul PDL“; „România în derivă“ (editorial de Dumitru Avram); „Scuipaţi aici! Ţiganul prost Pavel Coruţ – fost securist, actualmente satanist“; „Sîmbătă seara, la Vila lui Ceauşescu, de la Neptun, Cezar Preda l-a aşteptat pe Traian Băsescu ca o curcă plouată“; „Extremismul maghiar are sprijin la vîrful Parlamentului European“ (Iosif Buble); „Încă o gafă a analfabetei Elena Udrea: «Vom trimite în judeţul Timişoara (?!) 100 de milioane de euro»“; „Atacul asupra liderului PRM: o porcărie fără margini“ (Silviu Crăescu); „Pentru împrospătarea memoriei. Un infractor înrăit: ministrul-bişniţar Traian Băsescu“ (Corneliu Vadim Tudor, „România Mare“, 18 sept. 1992); „Teoria panglicii“ (S.R. Stănescu); „ULTIMA ORĂ. Marţi, în toată ţara vor avea loc ample mitinguri de protest ale poliţiştilor şi familiilor acestora“; „ONU cere SUA să dea explicaţii cu privire la uciderea lui Osama Bin Laden“; „Vernisaj la Căminul Artei“ (conf. univ. dr. Mihaela Ionescu, despre expoziţia de pictură a Monicăi Gorovei); „Mai mulţi baroni PSD ameninţă cu ruperea USL“; „Cinci procese care au şocat lumea“. * Ziarul „Click!“ publică un articol foarte interesant, cu titlul: „Solistul transsexual Naomi susţine că a avut o aventură cu celebra (?!) actriţă, în urmă cu 14 ani: «Am făcut sex o oră cu Rona Hartner!»“. Autoare: Andreea Spiridon şi Alina Erimia. Zău că merită să-l citiţi şi voi, ca să vedeţi ce rapandulă a fost coarda Ţapului: „Naomi a ţinut secretă această aventură amoroasă preţ de 14 ani, dar a trăit mereu cu teama că cineva nu îşi va ţine gura şi că vor fi daţi de gol. Contactat de reporterii Click!, el a rămas, preţ de cîteva secunde, blocat, apoi şi-a început timid dezvăluirile: «Aveam 19 ani cînd am cunoscut-o pe Rona Hartner, cu care am filmat pentru , în regia lui Tony Gatlif, şi am devenit repede foarte buni amici, pentru că şi eu, şi ea sîntem firi deschise, prietenoase. Ştia că sînt gay, însă probabil curiozitatea a împins-o să vadă cum e la pat un homosexual. Cei din echipa de filmare bănuiau că între noi a fost ceva, aşa că sigur cineva a vorbit». El recunoaşte că scurta lor aventură s-a petrecut chiar într-una dintre camerele Palatului Ştirbei, închiriate de echipa de filmare: «Fusesem în discotecă şi băusem ceva, nu eram chiar beţi, mai degrabă euforici. Rona mă tot privea într-un anume fel şi, cînd am ajuns în cameră, m-a încurajat să mă dezbrac. Nu m-au atras niciodată femeile şi eram un pic blocat de situaţie, îmi venea să fug, căci ştiam că nu am ce căuta cu ea acolo. Mi-am dat pantalonii jos, ne-am iubit cam o oră, dar mie mi s-a părut o eternitate. Am folosit prezervativul, m-am chinuit să îl pun. După asta, am fugit, am tras uşa după mine, îmi venea să mă bat. Nu mi-a plăcut deloc experienţa, a fost un fiasco. Mi se părea că mă mişc mai bine decît ea în pat», povesteşte Naomi. După acest episod, solistul gay a încercat să dreagă busuiocul: «A doua zi ne-am revăzut, dar ne-am fîstîcit de ceea ce se întîmplase. I-am dăruit Ronei un buchet de flori. Mă ştie şi mama ei, căci m-a dus la ea acasă». Cei doi nu s-au mai văzut de mai bine de 10 ani, deşi îşi promiseseră să rămînă prieteni şi să se ajute, la greu: «Ea a plecat la Paris, eu în Germania, nu mai ştiu nimic despre Rona, decît de la televizor»“.

* LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Scutu-te-n cap, Băsescule!


ALCIBIADE






Revista ROMANIA MARE, 10.05.2011

UN INFRACTOR ÎNRĂIT: MINISTRUL-BIŞNIŢAR TRAIAN BĂSESCU

Cine ne tot acuză, de 2 ani, de extremism şi xenofobie are acum toate motivele să se ruşineze: documentele pe care le prezentăm în continuare sînt grăitoare chiar şi pentru rău-voitori! Este vorba despre două demersuri străine, privind slăbirea sistemelor de autoapărare a României, precum şi despre alte două materiale, referitoare la „cozi de topor“ din interiorul ţării, în frunte cu acest infractor înrăit, pe nume Traian Băsescu. Le vom lua metodic. Primul document este o sinteză a chestiunilor ridicate de Richard Schifter, asistent al secretarului de Stat al SUA, printr-o adresă obraznică, trimisă autorităţilor române în ziua de 28 iunie 199l. Era treaba acestui asistent al şefului diplomaţiei americane să-şi dea cu părerea asupra personalului SRI şi să fixeze coordonatele de evoluţie a acestei instituţii? Se poate substitui un cetăţean american Parlamentului României, singurul în măsură să hotărască destinul SRI-ului? În încheierea sintezei, se observă că acest Schifter se amestecă şi în problema naţională, dîndu-ne de înţeles că, după evenimentele de la Tîrgu-Mureş, din martie 1990, este cu ochii pe noi. Neobrăzarea acestui individ a dat roade, pe fondul slugărniciei unor înalţi demnitar români: imediat după scrisoarea lui, un procentaj de 20 la sută din personalul SRI a fost dat afară! Ar fi curios de aflat dacă, pentru reciprocitate, un asistent al d-lui Adrian Năstase ar putea concedia, dintr-o trăsătură de condei, o cincime din personalul CIA sau FBI! Ce se ascunde aici? E clar că organismele americane specializate urmăresc două obiective: 
1) plătirea unor poliţe fostei Securităţi, care le-a scos mult păr alb ; 
2) limitarea, pînă la neutralizare, a reacţiei de apărare a românilor.

Al doilea document important este faimoasa adresă din 18 mai 1992, pe care un anume Mike Hicks i-a trimis-o d-lui Theodor Stolojan, despre care am relatat într-o Conferinţă de Presă. Prea multe comentarii nu e nevoie să facem: numai simpla lectură a textului ne va arăta că pînă şi un prăpădit de chibiţ al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare poate juca ceardaş pe spinarea primului-ministru al României! După jumulirea SRI-ului, deci, s-a trecut la curăţirea Aeroportului Otopeni, Unde, chipurile, paza militară îi deranjează (?!) pe investitorii străini! În vremea asta, săptămînal se petrec fapte revoltătoare la cea mai mare poartă aeriană a ţării: trafic de arme şi droguri, tentative de a se scoate din ţară piese de patrimoniu naţional, intrări frauduloase ale unor cetăţeni străini etc. Iar dulăul băncii evreieşti, în loc să se ocupe de contabilitate, mătrăşeşte paza!
Al treilea document este emis de mintea zbanghie a ministrului-bişniţar Traian Băsescu. Nota pe care a adresat-o el d-lui Theodor Stolojan poartă cîteva adnotări ale premierului în colţul din dreapta sus: „Dl. Spiroiu, Dl. Babiuc, Dl. George Danielescu, Dl. Băsescu, cu rugămintea de a-l invita şi pe Dl. Măgureanu. Vă rog să vă întîlniţi şi o propunere pentru coerenţă şi simplificare (eficientă) în acest caz. Th. Stolojan. 09.06.92". În linii mari, se va vedea cum „opiniile" infractorului ministerial (care are insolenţa să acuze S.R.I.-ul de corupţie!) coincid cu cele ale lui Mike Hicks; ba chiar le depăşesc, prin exces de zel. Pe lîngă asta, Băsescu solicită şi eliminarea de la Aeroport a Companiei de Grăniceri, ceea ce este un act deosebit de periculos. Toate invocările normelor internaţionale sînt mincinoase - şi la Hicks, şi la lacheul lui - pentru că realitatea e alta: pe aeroporturile lumii, mai ales în ultimii ani, cînd s-au înmulţit actele de terorism, dispozitivele de pază sînt tot mai puternice.

În sfîrşit, cel de-al patrulea material este un articol reprodus dintr-o revistă mai puţin cunoscută: „Răcnetul Carpaţilor". Aici este vorba, printre altele, de un individ pe nume Stoicescu, care e omul lui Brutaru, care e omul lui Băsescu; de altfel, la scurtă vreme de la dubioasa lui numire ca ministru plin al Transporturilor, Băsescu s-a întîlnit cu consăteanul lui, Brutaru, pilot de meserie, şi i-a spus: „Nu vrei să fii ministrul Aviaţiei Civile? Eşti numit din clipa asta!" Să mai precizăm şi că un anume Ştefănescu Valentin, de la acelaşi Serviciu de Securitate al Aeroportului Otopeni, a furat o ştampilă, pe care a aplicat-o pe documentul unui arab contra sumei de 50 de dolari - numai că asta nu ţinea loc de viză, arabul a avut probleme, a făcut scandal şi Ştefănescu a fost dat afară discret. Majoritatea documentelor ne-au parvenit chiar de la Guvern, unde ne iubesc destui funcţionari. Cam acestea sînt datele problemei. Şacalii străini şi corbii de pradă români au alcătuit o echipă măreaţă, taie şi spînzură. Pînă într-o zi...

CORNELIU VADIM TUDOR
(„România Mare“, nr. din 18 septembrie 1992)

http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/un-infractor-nrit-ministrul-biniar-traian-bsescu.html