"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




vineri, 17 iunie 2011

Pentru împrospătarea memoriei - Politica e arta infractorilor superiori...


Murdară îndeletnicire mai e politica! În general, cu foarte mici excepţii, ea e arta infractorilor superiori, a panglicarilor, a demagogilor, care, în absenţa unor virtuţi creative, folosesc toate mijloacele pentru a parveni, pentru a fi în frunte cu orice preţ. Astfel, politica, împreună cu copilul ei handicapat, politicianismul - mai mult încurcă treburile unei cetăţi decît le limpezeşte. În Jurnalul său, lucidul gînditor care a fost Albert Camus scria în jurul anului 1940 cîteva adevăruri ce ar trebui să ne dea de gîndit: „Politica şi soarta oamenilor sînt orînduite de indivizi fără idealuri şi fără măreţie. Oamenii care au în ei adevărata măreţie nu intră în politică“. Şi totuşi, cineva trebuie să o facă şi pe-asta.
Cineva trebuie să-şi asume răspunderea grea de a conduce, de a ţine în mînă frîiele, de a cerceta zi şi noapte mecanismul unui sistem social. Cu orice risc, trecînd peste orice oprelişti, omul care simte dureros că semenii lui trebuie ocrotiţi, că familia şi patria lui se află în pericol de moarte - trebuie să facă politică, dacă altfel nu se poate. Şi, de cele mai multe ori, munca e de Sisif şi temerarul e tîrît în mocirlă. În istoria modernă a României avem cel puţin două cazuri de personalităţi excepţionale ale civilizaţiei care şi-au compromis imaginea datorită politicii: Nicolae Iorga şi Octavian Goga. Nu mai intru în amănunte, roţile nemiloase ale acestui vehicul, parcă de pe altă planetă, care e Puterea, i-au zdrobit cînd le era lumea mai dragă. Măcar izbutiseră ei să îşi pună amprenta pe evoluţia societăţii româneşti? Prea puţin. Pagubele de ambele părţi au fost infinit mai mari decît avantajele. Astăzi, trăim o vreme în care politica a ajuns ca un rîu de gradul IV de poluare. Adică mort. Otrăvurile sînt atît de toxice, atît de periculoase, încît, dacă mai e o rămăşiţă de spirit de conservare, ar trebui să te ţii departe, omule. Pentru că nu se joacă cinstit. Pentru că se minte, se fură, se trag sforile, iar tabla de valori morale a fost spartă, înainte vreme parcă-parcă mai domnea un cavalerism, un respect elementar faţă de instituţii, faţă de autorităţile profesionale, faţă de tratatele şi uzanţele internaţionale. Cultul onoarei, care fusese coloana vertebrală a Evului Mediu, şi-a mai făcut simţită prezenţa pînă prin anii 30 ai acestui veac. După care, potopul! Iar ceea ce s-a întîmplat în istoria României, mai cu seamă după cel de-al II-lea război mondial, depăşeşte orice închipuire. Practic, tot ce a reprezentat valoarea şi nobleţea spirituală a fost umilit, pălmuit, arestat, schingiuit, ucis. Această pagină neagră din Cronica Ţării va rămîne ca o eternă ruşine a istoriei naţionale, a politicii mondiale în general. Se vor putea, oare, strînge la un loc - între coperţile unui tratat sau în rulajul unei pelicule de film documentar - toate ororile inimaginabile, lacrimile, înfometările, recluziunile barbare, îngenuncherile, şoaptele înspăimîntate ale rugăciunilor, capcanele muncii la stuf, şerpii, şobolanii şi păduchii năpăditori, gamelele cu apa calcaroasă, bătăile crunte, rînjetele, interogatoriile umilitoare în pielea goală, violurile, pînda rudelor pe la porţi de temniţă, împuşcările în ceafă, vorbele de ocară, turtele de mălai rînced, fierturile de urzici cu cozi de guşteri, turnătoriile, abjurările - într-un cuvînt DEZUMANIZAREA? Iar toate acestea s-au făcut în numele politicii, cu uneltele politicii, pe altarul politicii. Pentru toate tragediile fără seamăn năpustite asupra blîndului nostru popor ar trebui cîte o zi de doliu naţional în fiecare lună, pentru ca trîmbele de rugăciuni să se înalţe şi să sprijine cerul, ca să nu se prăbuşească peste noi. Şi aşa după cum resping ideologia fascistă şi legionarismul care şi-au pătat mîinile de sînge nevinovat, tot astfel voi respinge acum, public, ideologia comunistă şi nu din oportunism, ci din simplul motiv că acest comunism nu mai poate fi disociat de crimele bolşevice ale începutului. Cine mai stă să le decanteze, cine e nebunul care ar pierde vremea şi şi-ar toci nervii pentru a analiza pe rînd, de la caz la caz, de la biografie la biografie, ce a făcut fiecare? Iar dacă, în laşitatea şi tămîierea generală, tipic fanariote, am căzut în eroarea de a mai scrie şi eu despre comunism, am făcut-o nu din calcul, nu pentru avantaje, ci pentru că doream să îmblînzesc fiara, să o fac să ţină şi cu ţara asta, să ia distanţă de crimele trecutului nu prea îndepărtat şi, orice s-ar zice, anii ‘70 n-au semănat cu anii ‘50, asta este realitatea, românii şi-au revenit şi au zidit ceva durabil pentru ţara lor, curăţind în bună măsură firma ruginită de sînge a comunismului. Ar fi o crimă de neiertat, comparabilă doar cu cea din epoca stailinistă, dacă am nega munca acestor oameni, puritatea idealului lor, speranţa că va ieşi odată soarele mîntuirii şi peste Carpaţi.
Dar, Istoria judecă totul pe arii vaste, nu se încurcă în amănunte şi nici în explicaţii. Pentru viitorime, era comunistă a României va rămîne bătută în piroanele anilor 1944 şi 1989, asta e realitatea. Faptul că s-a ţinut piept ruşilor, că am avut o politică de investiţii şi de construcţii pozitivă, că am repurtat mari succese diplomatice - va fi pus la socoteală, desigur, dar nu va avea darul să schimbe genericul global al epocii. Important este să avem înţelepciunea de a trece mai departe, de a privi viaţa social-politică a României ca pe un organism viu. Ce-a fost a fost, morţii cu morţii, viii cu viii, haideţi să luăm o porţie zdravănă de aer în piept şi să ne punem pe treabă. Avem noi tăria aceasta ? Putem crede în forţa de regenerare a unui popor, în priceperea lui de a se gospodări singur? Ne vom învrednici, oare, să dăm la o parte, cu un dispreţ suveran, etichetele ideologice atît de mînjite ale dreptei şi stîngii, pentru a afirma în auzul tuturor că singura politică viabilă în România este cea a doctrinei naţionale, a geniului Poporului Român, a creştinismului, a rezistenţei milenare de a ne încăpăţîna să ne urmăm destinul, în pofida tuturor atrocităţilor? Poate că dacă oamenii noştri politici de azi ar avea ceva mai multă cultură istorică, s-ar simţi în viaţa României o detaşare superioară, o privire mai cuprinzătoare, din piscul eternităţii. Din păcate, sînt prea mulţi ingineri şi economişti pe prima scenă a Agorei, de la domnii Iliescu şi Stolojan, pînă la domnii Câmpeanu, Dijmărescu, Cornescu-Ring ş.a. Dar ceea ce cîştigă tehnocratul prin pragmatismul formaţiei lui, pierde prin ieşirea din contextul istoric, prin infirmitatea de a nu putea face similitudini şi comparaţii eficiente cu alte epoci. Nu doresc să generalizez, dar am uneori senzaţia că tehnocratul crede că lumea începe cu el şi din cauza asta face greşeli mari. Umanistul adevărat are o altă dimensiune, pentru el învăţămintele vremurilor sînt o gură de apă vie, e1 şi-a făcut din istorie un fel de religie, pe el nimic nu-1 surprinde, pentru că, la o dimensiune sau alta, cam totul s-a petrecut înainte şi, vorba Ecleziastului, nimic nou sub Soare.
Iată de ce mă întreb, în faţa cititorilor mei: de ce fel de preşedinte are nevoie România? Are nevoie de o minte precisă, calculată, care e dispusă să tranzacţioneze chestiuni de mîndrie naţională în perspectiva unor avantaje economice, de care, fireşte, este atîta nevoie? Sau are nevoie de un vizionar, de un cărturar umanist care să nu-şi înceapă ziua de muncă , prin spaimă şi să nu şi-o încheie prin panică, om al credinţei în Dumnezeu şi, deopotrivă, al descătuşării energiilor excepţionale care fierb în fibra acestui popor? Prima variantă e cunoscută, au ilustrat-o destui pînă acum. Cea de-a doua variantă e un prototip, poate că nici nu s-a născut încă. Prin urmare, cine va fi viitorul preşedinte al României? Aş vrea să fiu sincer cu dl. Ion Iliescu şi în lipsa posibilităţii de a-i spune prin viu grai unele adevăruri (deşi periodic domnia-sa se întîlneşte la Cotroceni cu toţi şefii partidelor parlamentare, mai puţin cu mine), am să-i spun deschis că, în eventualitatea unei noi candidaturi, nu stă pe roze. Nici măcar pe rozele F.S.N.-ului, care s-au scuturat atît de puternic, încît au căzut din cunună şi dl. Iliescu şi dl. Roman. Personal, mie îmi parc rău, dl. Iliescu e un om profund cinstit, animat de o bunătate funciară, deşi faţă de noi s-a purtat oribil. Ştiu chiar din intimitatea domniei-sale că s-au făcut presiuni teribile pentru a ne dezavua şi calomnia public, deşi culpa de antisemitism e o diversiune meschină. Personal, am avut puterea să trec peste lipsa de loialitate a d-lui Iliescu, care a cedat şantajului, ilustrînd încă o dată cît de murdară poate fi politica. Nu murim noi din asta, ţara vede şi judecă, iar peste un timp ni se va da dreptate. Într-o ţară în care un bătrîn profitor ca dr. Moses Rosen 1-a numit fascist pe Mihai Eminescu, atunci sîntem şi noi fascişti, dragă d-le Iliescu, nu-i nici o supărare, ne-aţi făcut chiar o mare onoare. Raţionamentul e simplu: Eminescu, fiind Poet Naţional, are toate virtuţile şi păcatele întregului popor pe care îl reprezintă în veşnicie, aşa că românii sînt un popor de fascişti (în varianta Rosen, desigur). Dar nu asta vreau să spun. Tot ce vreau să spun este că dl. Iliescu nu stă prea bine în perspectiva alegerilor. La noi la sediu vin oameni, vin scrisori, vin mesaje din toată ţara, încerc să fiu cît mai obiectiv, să le topesc în creuzetul minţii şi să trag o concluzie. Şi concluzia nu e prea îmbucurătoare pentru actualul preşedinte. În primul rînd, o mare parte a populaţiei româneşti din Transilvania nu-1 va vota. Din multe şi variate motive, dar în primul rînd pentru abandonul total pe care 1-a aplicat dl. Iliescu faţă de problemele Ardealului. În decembrie 1990 i-am adresat o Scrisoare Deschisă în „România Mare”, în urma vizitei mele la Tîrgu Mureş. Atunci l-am rugat să meargă în zonă, să facă ceva concret, să vestejească obrăznicia ungurilor. N-a făcut-o nici atunci, nici mai tîrziu, ba chiar vestejirea a fost la adresa „României Mari”, dl. Iliescu declarînd unei reviste că el este prieten vechi cu... dl. Domokos Geza! Numai că în politica naţională nu merge pe prietenie. Cît despre vizite, acestea s-au ţinut lanţ, ba la Buzău, ba la Urziceni, ba la Chirnogi (?!), numai în Harghita şi Covasna nu! Şi atunci, de ce v-ar mai vota românii din acea năpăstuită provincie a ţării, d-le Iliescu? Aţi făcut ceva pentru ei? Aţi dat vreun semn public că vă preocupă sau că vă doare soarta lor? Nu. Şi abia acum capătă explicaţie acea gafă colosală pe care aţi făcut-o în martie 1990: apărînd noaptea la televizor, aţi condamnat... elementele şovine româneşti din Tîrgu Mureş! Iar asta nu era rodul unei dezinformări de moment, ci expresia unor prejudecăţi internaţionaliste, care îi făceau pe vechii lideri comunişti să-şi condamne propriul popor numai şi numai de dragul străinilor, care nu pot fi atinşi nici cu o floare. Asta era mentalitatea în casele castei conducătoare din anii 50, conform căreia pe minoritar n-ai voie cumva să-1 deranjezi, că se supără marea familie a lagărului socialist şi în această atmosferă dvs. v-aţi născut şi aţi crescut.
Şi cine nu mai vrea să vă voteze, domnule Iliescu? Nu vă vor vota cei 500.000 de şomeri, la care, dacă adăugăm familiile (mai puţin copiii fără drept de vot), avem aproape 2.000.000 de cetăţeni. Pe ei cui i-aţi lăsat, domnule preşedinte? V-aţi întrebat vreodată ce prăpastie uriaşă s-a căscat între fălcile de buldog rapace ale d-lui Adrian Severin (care turuie inepţii criminale despre Reformă) şi bucata de pîine a săracului, privirea stinsă a copilului fără hăinuţe, aburul de foamete care începe să şerpuiască deasupra cozilor? Şi mai sînt două categorii care nu vă vor vota, dragă d-le Iliescu: tinerii şi bătrînii. Nu toţi. Fireşte, dar o mare parte din ei se simt descurajaţi, stigmatizaţi, lepădaţi, fără cea mai elementară ocrotire socială. Şi doar le-aţi promis atîtea! Ce şanse au tinerii României în competiţia asta sălbatică a îmbogăţirii? Să-şi tocească coatele pe băncile facultăţii, 4-5 ani, pentru ca automat să devină şomeri? Sau, dacă obţin vreun post, să le rîdă în nas toţi măcelarii şi dughenarii care cîştigă într-o zi cît un intelectual într-un an? Cît despre bătrîni, tragedia lor e prea mare ca s-o pot cuprinde în cîteva rînduri de gazetă. Ar trebui ca o săptămînă, o singură săptămînă să încercaţi a trăi alături de distinsa dvs soţie, doamna Nina Iliescu, din pensia unor bătrînî. Ştiţi cum v-ar îngheţa zîmbetul pe buze, d-le preşedinte? Aţi pierde direcţia, n-aţi mai nimeri uşa de foame, dar şi de inimă rea şi mîndrie rănită - fenomene pe care bătrînii noştri le trăiesc nu o săptămînă experimentală, ci sute de săptămîni, pînă la moarte. De ce-ar ştampila oamenii aceştia buletinul de vot în dreptul numelui dvs.? Ca să-şi prelungească agonia? Să se autoflageleze? Greu de crezut.
Şi n-au să vă mai voteze, d-le Iliescu, destui muncitori, şi ţărani, şi intelectuali, şi militari ai Armatei Române marginalizate, care au crezut în dvs. la 20 mai 1990, dar le-aţi înşelat aşteptările. Şi nu pentru că sînteţi un om rău sau lipsit de patriotism. Nu, nici vorbă de asta. Singurul dvs. păcat este slăbiciunea. Sînteţi un om slab, cumplit de slab, care de dragul de a face pe placul străinătăţii, sacrificaţi un popor. Bine-bine, ni se va spune, dar nu astea sînt obligaţiile unui preşedinte într-un stat de drept. El trebuie să fie mai presus de aşa ceva, să reprezinte ţara la protocoale internaţionale etc. Nimic mai fals. Sau cine ştie, poate că acestea or fi îndatoririle unui şef de stat din Malta sau Luxembourg, unde nu sînt probleme grave ca la noi şi unde se trăieşte un dolce farniente turistic de mai mare dragul. Din nefericire, prăbuşirea popularităţii dvs., d-le Iliescu, este un fenomen real şi ireversibil. Fiţi realist. Priviţi lucrurile în faţă. Nu ştiu ce s-ar mai putea face.Aş vrea să vă ajut, dar nu văd cum. Nu zic că nu aveţi mulţi, foarte mulţi adepţi care vă vor vota. Da, o vor face din nou, însă după un an sau doi vor decupa articolul acesta şi or să plîngă deasupra lui, pentru că fondul crud al problemei e cel pe care îl arăt eu acum. Şi vă vor mai vota, bineînţeles, oamenii din jurul dvs.. pe care i-aţi miluit cu lefuri mari şi grade scăpărătoare, făurindu-vă o suită devotată pînă la moarte. Îi înţeleg şi pe ei. Fără dvs. erau nişte trepăduşi mărunţi.
Aducînd aici diaogul cu dl. Ion Iliescu, mă simt dator să fac o încheiere lămuritoare. „Da, dar noi cu cine votăm ?” - mă întreabă destui cetăţeni şi chiar membri ai conducerii partidului nostru. Şi atunci îmi trec prin faţa ochilor, într-o panoramă fulgerătoare, mitingurile demenţiale ale d-lui Ticu Dumitrescu, fariseismul d-lui Radu Câmpeanu (care vizează postul de prim-ministru), aerul mortuar al domnilor Constantinescu-Klaps, Corneliu Coposu, afacerismul jenant al domnilor Lucian Cornescu-Ring, Max Bănuş, Ion Ţiriac, Petre Roman, P.M. Băcanu, Adolf Drimer, Marian Bleahu, spiritul de răfuială gratuită al domnilor Dinu Patriciu, Gh. Robu, trădarea de ţară practicată pe faţă de Tökes Laszlo, Szocs Geza, Cornel Nistorescu, Ion Cristoiu, Silviu Brucan, Doina Cornea, Andrei Pippidi, Mihai Şora, Nicolae Manolescu, Mircea Dinescu, Mihnea Berindei, apoi procesele, ameninţările, lanternele unei monarhii mucegăite şi lacome ş.a.m.d. Şi mă întreb: „Aceasta e societatea românească de azi? Atunci, între două rele, să-1 alegem, deocamdată, pe cel mai puţin rău!”. Şi din slăbiciunea asta a mea politică se naşte politicianismul, măi dragă nea Ioane, mor de ciudă şi de neputinţă şi îţi dau votul meu, cu stimă balcanică, al matale, Caragiale...

CORNELIU VADIM TUDOR
(17 aprilie 1992)

 Ziarul TRICOLORUL, nr 2191 / 17.06.2011

DATORIA EXTERNĂ ŞI ÎMPĂRŢIREA TERITORIALĂ A ROMÂNIEI

În ziua de 15 iunie a.c., milioane de  români  din ţară şi din străinătate şi-au amintit de genialul Mihai Eminescu, cel care a fost asasinat de către alogeni, la vîrsta de numai 39 de ani, cu sprijinul direct al lui Titu Maiorescu, care, împreună cu cîţiva medici evrei şi cîteva cozi de topor româneşti, au aranjat internarea lui forţată, fără nici un consult medical prealabil, la Spitalul „Caritatea” din Bucureşti. Despre Poetul Naţional, Nicolae Iorga scria că „posibilităţile lui Eminescu au fost infinite”, el transmiţînd un tezaur de idei pentru Poporul Român, urmaş al Poporului Primordial, în Dacia Edenică. Mihai Eminescu a fost un vizionar şi în domeniul fizicii, avînd prioritate pentru „cuant” înaintea lui Max Planck (autorul teoriei cuantelor, în anul 1900) şi în privinţa formulei de calcul a vitezei luminii (v = m x c2, unde c a fost numită „repejunea finală”), stabilită cu 30 de ani înaintea lui Einstein (E = m x c2). Este evident că  genialul Eminescu a ştiut să calculeze viteza luminii cu mult înaintea  cunoscutului Einstein. Nu este exclus ca  unele dintre manuscrisele lui Eminescu să fi ajuns, prin intermediul lui Titu Maiorescu şi al altora, la Einstein. De asemenea, Eminescu a prefigurat teoria modernă a Big-Bangului şi a „găurilor negre”. Eminescu a lăsat peste 15.000 de pagini în manuscris. Dintre acestea, o parte au fost „subtilizate” în perioada 1889-1902, timp în care Titu Maiorescu a refuzat să predea la Academia Română uriaşul volum de manuscrise ale Geniului Umanităţii. Se ştie că Titu Maiorescu  a fost obligat de mass-media să predea manuscrisele lui Eminescu, dar nu le-a predat pe toate. Multe din manuscrisele eminesciene au primit o altă destinaţie şi încă nu sînt publice. În primăvara anului 1889, scriitorul Alexandru Vlahuţă l-a vizitat pe Eminescu la Sanatoriul condus de doctorul alogen Suţu şi a notat următoarele versuri pe care i le-a spus Poetul nostru Naţional: „Atîta foc şi – atîta aur/ şi – atîtea lucruri sfinte,/ Peste – ntunericul vieţii,/ Ai revărsat, Părinte”.
La puţinele monumente care au fost înălţate lui Eminescu în ţară şi în străinătate, precum şi la Cimitirul Bellu din Bucureşti, reprezentanţii Partidului România Mare au depus coroane de flori, cu panglică Tricoloră. Este bine că, în ultimii ani, au apărut tot mai multe cărţi şi informaţii referitoare la cei care l-au asasinat pe Geniul Umanităţii, Poetul Naţional Mihai Eminescu. S-au întîmplat toate acestea, deşi „rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea românească, ci străinii românizaţi ”, aşa cum scria Eminescu, în ziarul „Timpul” din 1 aprilie 1881. Istoria noastră se repetă după anul 1989, deoarece la conducerea ţării au revenit alogenii despre care a scris Eminescu. La comandă străină, Regimurile Iliescu – Constantinescu şi Băsescu, împreună cu eternul guvernator Isărescu, de la Banca Naţională, au pregătit şi realizat o politică diabolică de îndatorare externă a Poporului Român. După ce Regimul Ceauşescu a fost criticat de către manipulatorii de opinie că a greşit pentru că a plătit datoriile externe şi a lăsat ţara fără datorii la băncile străine, s-a ajuns ca la sfîrşitul anului 2010 datoria externă a României să treacă de 150 miliarde euro, fără să se ştie ce s-a făcut cu uriaşele sume împrumutate, în ce s-au investit şi cînd, dar mai ales din ce resurse vor fi rambursate creditele externe? Niciodată, după anul 1989, preşedinţii alogeni Iliescu, Constantinescu şi Băsescu şi nici premierii alogeni ai României nu au informat Parlamentul şi Poporul Român cu privire la Programul de îndatorare externă şi la destinaţia creditelor luate de la băncile străine. Foarte puţin s-a mediatizat faptul că, în primele 5 luni ale anului 2011, Regimul Băsescu-Boc-Isărescu a luat noi împrumuturi de la băncile străine, de aproape 12 miliarde euro, cu dobînzi de 5-8% şi cu scadenţă în următorii 2-3 ani. Aceste împrumuturi, din anul 2011, au fost luate de către Guvernul Boc V şi guvernatorul Isărescu la dobînzi mult mai mari decît cele obţinute de Grecia de la băncile străine! Informaţii pe această temă au apărut timid în unele ziare. Regimul Băsescu-Boc-Isărescu, împreună cu Opoziţia de catifea (P.S.D., P.N.L. şi P.C.), păstrează tăcerea, considerînd că datoria externă a României, pe care trebuie să o plătească Poporul Român rămîne un subiect tabu! Actuala Putere a îndatorat Poporul Român cu încă 12 miliarde euro, în numai 5 luni, iar Opoziţia tace, cu toate că este cel mai mare împrumut extern luat într-o perioadă atît de scurtă! De ce? Este evident că atît Puterea, cît şi Opoziţia răspund la comandă străină şi nu au voie să-i înştiinţeze pe contribuabilii români că, în anul 2011, trebuie rambursate credite externe de circa 20 miliarde euro şi dobînzi de 3 miliarde euro. Pentru achitarea acestei uriaşe datorii s-a recurs, în principal, la aşa-zisa rostogolire a creditelor. Adică, practic se iau noi împrumuturi de la băncile străine, altele decît F.M.I. şi Banca Mondială, pentru a plăti ratele scadente la creditele externe ! Se pare că, pînă la sfîrşitul acestui an, Regimul Băsescu-Isărescu va mai îndatora Poporul Român cu încă 18 miliarde euro. Despre datoria externă  nu va spune nimic preşedintele Băsescu în mesajul pe care a anunţat că îl va prezenta în Parlament, în 27 iunie a.c., pe probleme de politică internă. România este singura ţară din lume care a împrumutat peste 150 miliarde euro cu scopul de a asigura prosperitatea băncilor străine. Pînă acum, cei care au condus şi conduc România nu pot exemplifica în ce investiţii s-au materializat creditele externe. Mai mult, cu toate că s-au luat în condiţii înrobitoare creditele externe, România este singura ţară din Uniunea Europeană care staţionează în criză şi unde a scăzut foarte mult nivelul de trai al populaţiei. Din păcate, Regimul Băsescu-Boc-Isărescu şi cei care îl susţin nu vrea să ţină seama de situaţia explozivă din Grecia, generată de îndatorarea uriaşă a ţării. Ceea ce s-a petrecut în această primăvară în Grecia, inclusiv reacţia în stradă a populaţiei, se va repeta în România, în curînd.
Actualul premier Emil Boc s-ar putea să-şi încheie mandatul după angajarea răspunderii guvernului pe proiectul de lege vizînd federalizarea României, despre care se vorbeşte mai mult în ultimele 10 zile. Acest „bolovan fierbinte” a fost aruncat de către preşedintele Băsescu, la comandă străină, pentru a abate atenţia populaţiei de la alte probleme şi teme majore, cum sunt: datoria externă; noile privatizări dictate de F.M.I. şi Banca Mondială; închiderea celor 200 de spitale şi a 3.000 de şcoli, numai româneşti; disponibilizarea a zeci de mii de bugetari, dintre care 10.000 de angajaţi ai Ministerului de Intrerne; otrăvirea populaţiei cu aditivi alimentari cancerigeni şi produse etnobotanice; scăderea accentuată a nivelului de trai al majorităţii populaţiei; alungarea românilor din ţara-mamă, mai ales a intelectualilor şi a tinerilor; reducerea cu 10 ani a speranţei de viaţă a românilor; vînzarea copiilor la străini, pe calea adopţilor. Din nou, cei aflaţi la putere (P.D.L.,U.N.P.R. şi U.D.M.R.) se străduiesc să găsească o acoperire scriptică la diktatul extern transmis prin preşedintele Băsescu privind împărţirea teritorială a României, cu scopul de a pregăti federalizarea ţării şi apoi dezmembrarea ei teritorială. După ce preşedintele Băsescu a dat un ultimatum Guvernului Boc V şi Parlamentului ca pînă la 30 iunie a.c. să fie împărţită România, această poruncă a devenit problema prioritară a partidelor politice, a organizaţiilor ungureşti şi a mass-media. Pentru a grăbi federalizarea României, preşedintele Băsescu a prezidat o şedinţă de guvern pe această temă. În acelaşi timp, în cei aproape 7 ani ai mandatelor sale, preşedintele Băsescu nu a vrut să se dezbată şi să participe măcar la o şedinţă a Guvernelor Tăriceanu şi Boc I-V pentru a discuta şi hotărî în privinţa datoriei externe a României. În luna iunie a.c., U.D.M.R. şi alte organizaţii legale şi ilegale ale ungurilor din România cred că a sosit momentul prielnic pentru a face alţi paşi spre a pregăti cadrul legal pentru două Ungarii mici prin gruparea judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, respectiv Bihor, Satu-Mare şi Sălaj. Lideri ai U.D.M.R., de la nivel central şi local, vorbesc despre necesitatea federalizării României şi despre pretenţiile lor teritoriale asupra pămîntului strămoşesc românesc, cu o vechime de peste 10.000 de ani şi ameninţă că dacă autorităţile Statului Român se opun cererilor lor impertinente, atunci etnicii unguri s-ar putea să pună mîna pe arme, iar în prima fază recurg la nesupunere civică. Preşedintele Partidului Civic Maghiar susţine că etnicii unguri din România sînt urmaşii barbarilor care au venit în Cîmpia Panonică în jurul anului 900 d.Hr.; unora dintre ei le-au plăcut multimilenarele teritorii din Grădina Domnului, din Ardeal, şi acum pretind că e pămîntul lor, cel unde locuiesc, fără să precizeze de unde l-au adus, cum  şi cînd. S-a ajuns într-o situaţie incredibilă într-un stat membru al Uniunii Europene, dar în acelaşi timp extrem de periculoasă, respectiv reprezentanţii a circa 4-6% din populaţia României să emită pretenţii şi să dicteze Poporului Român cum să fie împărţită ţara. Profitînd de înlăturarea, prin fraude electorale, a reprezentanţilor P.R.M. din Parlament, U.D.M.R., în complicitate cu P.D.L., U.N.P.R., P.S.D., P.N.L. şi P.C., a trecut prin Senat, prin aprobare tacită, proiectul de lege unguresc privind împărţirea României în 16 regiuni. Guvernul de la Budapesta a declarat că susţine federalizarea României şi acţiunile U.D.M.R. pe această temă! În cadrul serialului „Balamucul”, din timpul mandatelor preşedintelui Băsescu, se derulează episoadele privind împărţirea României. Şacalii politici de la Putere şi din Opoziţia parlamentară s-au unit şi susţin federalizarea României. Şi unii şi alţii sînt, în principiu, de acord cu împărţirea ţării pe regiuni. Încă nu s-au înţeles în privinţa mărimii şi numărului de regiuni şi microregiuni, numite generic judeţe-mamut. Sînt în stare să-şi imagineze mamuţi mari, mijlocii şi mici! Neseriozitatea şi stilul pompieristic al Regimului Băsescu-Boc pe tema împărţirii administrativ-teritoriale a României rezultă şi din faptul că încă nu a fost scris textul unui proiect de lege, încă nu au fost botezate judeţele-mamut, iar consiliera unguroaică a primului-ministru Boc a declarat la televiziune că întîi se împarte ţara, iar după alegerile locale din iunie 2012 populaţia din fiecare judeţ anonim va decide, printr-un referendum local, care să fie denumirea judeţului respectiv. Apoi, după alte alegeri locale, se repetă procedura şi se schimbă denumirea judeţului. Premierul Boc încearcă să-i păcălească pe români susţinînd că după federalizarea României nu se schimă documentele persoanelor fizice şi juridice, respectiv pentru acestea nu apare nici o cheltuială. Adevărul este că graba pentru înfăptuirea ilegală şi împotriva voinţei Poporului Român, care nu a fost consultat printr-un Referendum Naţional, vizează blocarea finanţării de către Uniunea Europeană a proiectelor aprobate şi în curs de derulare, iar pentru perioada 2012-2015 stoparea accesului la fonduri europene! Este evident că acţiunea Regimului Băsescu-Boc vizînd împărţirea teritorială a României are ca efect sigur subminarea economiei naţionale şi pregătirea terenului pentru recurgerea la noi şi uriaşe împrumuturi externe, astfel încît Poporul Român să fie îndatorat cu peste 200 miliarde euro. Cînd va fi depăşit acest prag psihologic, se contează pe materializarea proiectului „Israel în România”. Într-un adevărat stat de drept, cei care au pus la cale federalizarea ţării, subminarea economiei naţionale şi înrobirea populaţiei prin uriaşe împrumuturi externe ar fi cercetaţi imediat de către Parchet, mulţi în stare de arest, şi apoi trimişi în judecată şi în puşcării. Mulţi români se lasă hipnotizaţi de dezbaterile televizate la care sînt invitaţi, de regulă, alogeni care înştiinţează Poporul Român asupra variantelor în care ei vor să împartă ţara. Genialul Eminescu a dat o soluţie, într-o asemenea situaţie, afirmînd în ziarul „Timpul” din 9 august 1881 următoarele: „Acest spectacol al exclusivei stăpîniri a unei rase şi decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui”. Într-o ţară democratică şi într-un stat de drept, pe tema organizării teritoriului şi a datoriei externe se desfăşoară un Referendum Naţional, iar poporul este cel care decide dacă şi cum se reorganizează teritoriul şi cît să fie datoria la băncile străine.  La noi, în România, atît preşedintele Băsescu, cît şi liderii P.D.L., P.S.D., P.N.L., U.N.P.R., U.D.M.R. şi P.C. nu vor să se întoarcă la Poporul Român, urmaş al Poporului Primordial din Dacia Mare, fiindu-le frică de un Referendum Naţional. Pentru a reduce cu 170 numărul parlamentarilor, preşedintele Băsescu a decretat un Referendum Naţional, în aceeaşi zi cu primul tur al alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2009. Pentru o nouă organizare administrativ-teritorială a României, o problemă mult mai complexă şi cu implicaţii uriaşe, acelaşi preşedinte Băsescu refuză să fie aflată voinţa Poporului Român, exprimată printr-un Referendum Naţional. Dar, de ce le este frică nu scapă!


Dr. GHEORGHE FUNAR
Secretar general al P.R.M.
Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj

Ziarul TRICOLORUL, nr 2191 / 17.06.2011


Antologia pamfletului românesc - Revista presei şi alte picanterii

Astăzi, la mai bine de 10 zile dc la vizita turistică a cetăţeanului elveţiano-britanico-danez Mişu Bîl-Bîl, sîntem în măsură să spunem cum au stat lucrurile. Lucrurile au stat bine. Peripeţii - duium. Nebuni - buluc! Dar, haideţi s-o luăm pe traseu, de la intrarea în ţară şi pînă la ieşire. Tranzitul ex-regelui prin măruntaiele ţării a fost plin de surprize, astfel încît ieşirea sa a provocat tuturor un oftat de uşurare, ca după orice pur-ga-ţie. Unele agenţii străine, ca şi chibiţii mesei noastre cred că cei 500 000 de bucureşteni care au ieşit pe străzi sînt automat adepţi ai lui Mihai. Sîntem în măsură să-i potolim: cei mai mulţi s-au aflat în treabă din pură curiozitate, ca la Moşi. Aşadar, o faţă palidă bisericească, de-i zice Pimen, a lansat o invitaţie d-lui Mihai de Hohenzollern. De ce? Aflăm din revista „Expres Magazin": „Statul nu vrea să dea înapoi pădurile Mînăstirii Putna şi de-aia 1-a chemat Pimen pe Rege, ca să arate că nu se «joacă» - aşa comentau ţăranii din Putna hotărîrea lui Popa Prostu. Deci, o răzbunare! Din nefericire, după stingerea curiozităţii, pe deplin explicabilă, invitaţia s-a întors împotriva lui Mihai, pentru că poporul 1-a văzut de-aproape şi 1-a auzit cum se fonfăie de parcă ne-ar vorbi dintr-o peşteră şi în nici un caz din acest veac. Încă de la aeroportul din Suceava, suita a fost preluată de generalul Suceavă, om bun la toate, devotat, care este atît de genial, încît în decurs de o oră face turul tuturor partidelor republicane sau monarhiste şi le convinge că e cu fiecare în parte şi că se poate conta pe el. Fireşte, dacă ex-regele se va căţăra iar pe tron, inimosul general Suceavă va deveni mareşal al palatului. Aşadar, de la Suceava 1-a preluat Suceavă. Dacă ateriza la Bîrlad îl prelua Bîrlădeanu; la Cîmpeni - Cîmpeanu; la Constanţa - Constanţa Crăciun; la Roman - Roman; la Severin - Severin; la Brăila - Ştefan Mihăilescu-Brăila; la Dej - Gheorghiu-Dej; la Urziceni - Aura Urziceanu; la Turda - Gheorghe Turda; la Cristuru Secuiesc - însuşi Cristoiu Unguresc ş.a.m.d. Foarte simplu, aveam variante pentru orice schimbare a protocolului ex-regal. Mai aflăm din presă că o ţărancă din Putna s-a uitat lung la Prinţul Nicolae şi a exclamat: „Ce copil frumuşel“, după care „au podidit-o lacrimile". Noi credem că muierea a plîns pentru că micuţul Nicolae îi aducea aminte, de un alt Nicolae, care a fost fusilat pentru a-i face loc marelui bîlbîit. Chiar, aşa: cum a stat ăsta la pîndă. cu capul la cutie, peste 45 de ani, au murit între timp Hitler, Stalin, Antonescu, Petru Groza, Gheorghiu-Dej şi Ceauşescu, dar el s-a menţinut, bine păstrat în formol şi naftalină, nimic nu 1-a tulburat. Şi ce şefi de stat se mai menţin azi în lume dintre cei care au tratat cu Hitler şi l-au decorat? Săracul Kurt Waldheim a fost cocoşat de acuzaţii numai pentru că servise ca translator în Wehrmacht, iar un personaj ca Mihai, intim al lui Hitler, n-are nici pe naiba, spălat bine e ca nou! Curioase şi murdare mai sînt căile politicii! De la aeroportul din Suceava în drum spre Putna, un ARO cu militari s-a răsturnat în şanţ. „Semn rău!“ - au exclamat monarhiştii. „Semn bun!“ - au sărit însă republicanii, chemîndu-1 repejor pe lt. colonelul f.f. cult Virgil Vochină de la Circulaţie, ca să vadă dacă nu cumva chiar regele era sub mormanul de fiare. Aş, steaua norocoasă 1-a scăpat pe Mişulică şi de data asta. Şi ce ne mai spune presa? Ne mai spune că, plîngînd el de zor la mormîntul lui Ştefan cel Mare, Mihăiţă a fost scuturat bine de mînecă de către grăsana lui fiică Lenuţa, care, într-o românească ireproşabilă, i-a zis: „Ça suffit!“. Borfaşii din preajmă, care dădeau cu sasu, au crezut că ea i-a ginit şi-i zice lui ta-su să fie atent, adică „sasufi". Dar zula cea mare nu s-a dat acolo, ci la Biserica Sf. Gheorghe-Nou din Bucureşti, unde regina, coana Anişoara de Boulion-Sarma a fost busculată pe scări. Iar la înghesuială i s-a furat un inel cu perlă, timp în care unui alt membru al suitei i s-a şterpelit un ceas. Las’, că vă scoateţi voi pîrleala, ştim ce vă poate pielea. Ni se mai spune că, tot la Bucureşti, un alt poliţist care face toate jocurile politice, proaspătul general Nicolae Niţu (abia întors din vizită prin SUA, unde 1-a însoţit pe dl. Crin Halaicu), a exclamat în faţa ziariştilor de la „Continental“: „Doamne-ajută!“. La ce să ajute Dumnezeu, nea Nicule? La reinstaurarea monarhiei? Sîntem în măsură să atragem atenţia Parlamentului, Guvernului şi, nu în ultimul rînd, opiniei publice că în cadrul Poliţiei Române şi-au făcut loc la vîrf nişte cadre care, sub pretextul că se achită de misiunea încredinţată, trag de fapt mai multe sfori, ca să cadă în picioare în orice împrejurare. Atenţie la Poliţie, să nu ziceţi că nu v-am zis. În revista „Expres Magazin“ ni se mai spune că furturile obiectelor, precum şi dispariţia unei bucăţi de lemn din scaunul regal de la Biserica Sf. Gheorghe-Nou „au fost înregistrate ca semn divin pentru revenirea în ţară“. La ora asta, hoţii îşi dau palme că n-au furat mai mult. În aceeaşi revistă care a cîrmit-o iarăşi brusc, din braţele lui Petre Roman pe scheletul împăiat al lui Hohenzollern, este consemnată declaraţia unui domn din mulţime, pardon, din „lumea bună“ prezentă: „Acum să le văd pe femeile de la Apaca ce-o să mai zică. Pentru că regele e mai frumos chiar şi decît Petre Roman“. Răspunsul l-au dat femeile de la Spitalul din Piteşti şi în numele celor de la Apaca: mai multe infirmiere au ieşit în stradă şi au huiduit coloana oficială. Aşa fac ele cînd le place un bărbat în floarea vîrstei de 71 de ani, dar, ruşinoase şi proaste de felul lor, n-au curaj să-1 pupe, ci îl scuipă şi-1 afurisesc. Şi tot ca expresie a „dragostei şi stimei neţărmurite“, un bărbat l-a scuipat în faţă, cu năduf, pe Mihai, chiar la Aeroportul Otopeni, strigîndu-i şi „Huo!“. Dar să nu ne pierdem umorul şi să vedem cum încearcă să manipuleze opinia publică un salariat al aceluiaşi Ardei Umplut, pe nume Constantin Florian, care minte de stinge: „Acum, cînd s-a dovedit că Nostradamus trebuie citit cu mai multă atenţie, poate nu ar fi rău să reamintim ce a scris el că se va mai întîmpla în ţara noastră: «România are să se regăsească abia după ce va reveni Mihai. El va trăi acolo între 4 mai 1993 şi 4 martie 1995. În România va fi adevărată democraţie doar între 2 iunie 1995 şi 6 februarie 1998»“. Băiatul e complet nebun, le scoate din burtă: unde, cînd şi cum a putut scrie Nostradamus, „cu cinci secole în urmă“, despre acest Mihai, dar şi despre „democraţia în România“? Se scria în Evul Mediu despre democraţie? Dar exista România ca stat, pe hartă? Scopul e clar, se doreşte a se arăta proştilor că dacă pînă şi prezicătorii din vechime î1 văd pe Damblagiu din nou pe tron, vă daţi seama, trebuie să ne supunem! Ca mîine, o să aflăm că Nostradamus l-a anticipat şi pe Fulgerică, care se va sui pe un ţambal şi va deveni Regele Romilor, sub numele de Vijelie al XIV-lea! Dar, să vedeţi măreţie la Mihăiţă, care a decis să schimbe traseul spre Curtea de Argeş pentru că „vrea să simtă miros de bălegar“. Bată-te să te bată, coane Mişule, păi n-ai 5 iepe acasă, nu-ţi ajunge? Ceva mai ponderat în expresii, dar tot deşănţat, popa Himen i-a zis la Putna bietei fosile: „De fapt, aţi fost invitat de Ştefan cel Mare“. Păi sigur, dacă Nostradamus se gîndea numai la el, de ce nu s-ar fi gîndit şi Ştefan cel Mare, care, oricum, n-avea altă treabă decît să-i strige în vibratorul ăla bîzîit din ureche: „Mişule, dă o raită pe la Paşti, te-aştept să-i tragem o beută!“.



Dintre picanteriile vizitei, să mai menţionam şi actul profanator al Asociaţiei 21 Decembrie, care a smuls lanţurile şi bornele de sub Arcul de Triumf din Capitală, pentru a trece amicul lui Stalin pe dedesubt. Ceea ce nu se făcuse pentru osemintele lui Titulescu, acum două luni, s-a realizat pentru moaştele lui Mihai, care, deşi viu, e mai mort pentru ţara asta decît marele diplomat. Ştim că a mai avut loc o scenă de pomină: două babe chioambe şi una surdă îl aşteptau pe navetist cu pîine şi sare, că era leat de-al lor, recrutaseră împreună. Atunci cînd s-a anunţat coloana de maşini, ele s-au proţăpit în mijlocul drumului, au oprit prima limuzină şi au cîntat: „Maiestate, deschide, deschide fereastra/ numai o vorbă să-ţi spun/ Căci nimeni pe lumea aceaaasta/ n-a fost aşa nebun! Majestate, vrem să-ţi pupăm mîna!“. Ghinionul lor a fost că prima maşină era a Poliţiei, aşa că a scos nene capul un taure de la Dinamo, vechi caftitor prin beciuri, şi le-a şoptit: „Puştoaicelor, ce frumos ciripiţi, ce voce aveţi, nebunelor! Mie mi-o pupaţi degeaba, Mişu e mai la coadă! Ah, zgubiliticelor, dacă eraţi cu vreo 400 de ani mai tinere!“. Vorba Cetăţeanului Turmentat către Coana Zoiţica, că e damă bună: „Lasă, lasă, nu-mi mai pupa mîna, că se-nchide urna!“. Dar, nu vă zic că în suita oficială îşi face intrarea, deodată, zdup!, însăşi maşina lui Iosipescu-Zambra! Pungaşul dăduse drumul la sirenă, conducea cu o mînă, zmecher, iar cu alta vorbea cu mă-sa prin staţia de emisie-recepţie, pe moment i-a păcălit pe unii. Noroc cu colonelul Florin Sandu, care îl ginise, aşa că l-a somat să iasă din rînd. În concluzie, vizita foştilor suverani Carol I şi Ferdinand la mormîntul lui Mihai I a fost încununată de succes. Ei s-au mişcat cu multă voioşie, nici nu ziceai că-s morţi. În centrul atenţiei au fost, ca de obicei, Elena şi Nicolae - care au jucat de data asta rolul fiicei şi nepoţelului lui Bîl-Bîl. Încurajat de aceste efuziuni populare (huiduieli, geamuri sparte, strănuturi în ochi), Mişulică a anunţat prin mass-media că e bulversat şi că se va întoarce definitiv în ţară. Agenţiile internaţionale au anunţat şi ele că sînt bulversate la aflarea veştii că Mihai e falit în Elveţia şi trebuie să părăsească repede castelul, că nu mai are cu ce-l plăti. Nu-i nimic, se va muta de la Versoix şi va da peste Verdeţ. Noi zicem să n-o mai ia pe la Suceava, bre, ci să aterizeze direct la Curtea de Argeş, unde strămoşii lui de-abia aşteaptă să-1 tragă de cracul pantalonilor şi să-i spună în dulcea limbă românească: „Mein Gott, Michael, was machen sie? Frei să fisitezi Rumänien? Wunderschön! Fă-te komod. Ai un lök aici, fom sta zusammen împreună, ein Mann ein Wort, nu te uita la Fatim Tudor, e un Schweinehunde, pork de kîine, el strikat tot spus că nicht Könnig, wax, Rumänien fotează President, Michael, kom, kom, mai trăieşte Der Krokodil?!“.


CORNELIU VADIM TUDOR


(„România Mare“, 8 mai 1992)


Ultimul sondaj de opinie bagă Mafia în sperieţi: * P.R.M. - 31% * VADIM - 42%

În intervalul 30 mai – 10 iunie 2011, departamentele de analiză şi sinteză ale Serviciilor Secrete au efectuat un nou sondaj de opinie, la comanda şi pentru uzul Administraţiei Prezidenţiale. Datele metodologice au fost următoarele: Eşantion: 1.600 de persoane; Marja de eroare: + 2,5%. Metodă de lucru: interviu telefonic.


I. Dacă în luna octombrie ar avea loc alegeri prezidenţiale anticipate, cu ce candidat aţi vota?

1) Corneliu Vadim Tudor: 42%;

2) Crin Antonescu: 22%;

3) Victor Ponta: 21%;

4) Teodor Baconschi: 6%

5) Dan Diaconescu: 4%.

6) Traian Băsescu: 3%

7) Nu ştiu; nu mă interesează: 2%



II. Dacă în luna octombrie ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, cu ce partid sau alianţă politică aţi vota?

1) USL: 45%;

2) PRM: 31%

3) PPM: 5% (Partidul Popular Maghiar)

4) PDL: 4%;

5) PNG: 4%

5) 6) UDMR: 4%;

7) UNPR: 3%.

8) Partidul Verde: 2%

10) Nu ştiu; nu mă interesează: 2%

Marti seara la emisiunea "Subiectiv" !

Emisiunea de marti seara:

http://inregistrari.antena3.ro/view-14_Jun-2011-Subiectiv_cu_Razvan_Dumitrescu_-27.html

miercuri, 15 iunie 2011

Pentru împrospătarea memoriei - Tradarea si lasitatea, „stelele polare” ale românilor?


MOTTO: „În Sud-Estul Europei, în mare parte din vina Occidentului, ticăie în prezent o bombă cu explozie întîrziată”.
(Ziarul „SUD-DEUTSCHE ZEITUNG”, care apare la München).

Am înţeles că ni se cere să strîngem cureaua în jurul burţii, nu în jurul gîtului. Cum se poate sinucide prin laşitate un popor întreg? Voi încerca să demonstrez. Poate că singura calitate pe care o am este aceea de a vedea limpede şi de a spune răspicat ceea ce văd. Pesemne că, într-o viaţă anterioară, am fost vreun străjer din Evul Mediu, căţărat într-un foişor, sau într-un prepeleac, pentru a observa din vreme pericolele care ameninţau obştea ţărănească şi a da de ştire. Nu altceva fac eu astăzi, de 7 ani încoace: stau în turnul de veghe al „României Mari”, cu binoclul la ochi, şi scrutez zarea. Iar ceea ce văd e absolut real, s-a adeverit, cu prisosinţă, în timp. Nu cred că are rost să mai amintesc cîte semnale de alarmă am tot tras, de la pericolul maghiar şi pînă la tîrcoalele Moliei de la Versoix, de la pretenţiile aberante ale Israelului, de a primi de la România 400.000 de proprietăţi, şi pînă la jefuirea Patrimoniului Naţional şi transformarea ţării într-o colonie nenorocită. Dar, în definitiv, important nu este ce şi cum am sesizat eu – important este ce-au făcut concetăţenii mei cu toate aceste semnale. Le-au luat ei în serios? Au întreprins ceva concret pentru stoparea dezastrului? Nimic din toate astea. Concetăţenii mei n-au nici o putere, par nişte figuranţi într-o superproducţie cu decoruri uriaşe de carton, în care se schimbă regizorii şi actorii, iar ei murmură pe margine, rîd sau plîng, de la caz la caz, dar nu se întîmplă ca vreun temerar să ţîşnească dintre ei, să sară între caii cvadrigei şi să-i oprească, înainte de a se prăvăli în prăpastie. Dacă sîntem un popor mare – aşa cum pretindem şi cum eu, unul, cred cu sfinţenie – atunci trebuie să avem curajul de a ne privi în oglindă, cu toate meritele şi defectele noastre. Personal, cred că două dintre defectele cele mai supărătoare ale unor largi categorii de români (nu ale poporului, fiindcă generalizările nu-s bune) sînt predispoziţia la trădare şi laşitatea. Am scris-o în repetate rînduri şi o repet şi azi: românii dau cel mai mare procent de ,,cozi de topor” pe cap de locuitor! Şi aici nu alogenii sînt de vină – ţigani, evrei, unguri, armeni, ruşi – ci românii neaoşi. Amintiţi-vă doar cum au fost prinşi, prin vînzare, cîţiva dintre marii Eroi ai Neamului: Brâncoveanu, Horea şi Cloşca, Tudor Vladimirescu, Nicolae Iorga, Ion Antonescu ş.a. Dacă ei, românii, ar fi vrut, nici turcii, nici austriecii, nici fanarioţii, nici ruşii n-ar fi avut nici un spor. Dar românii care s-au intersectat cu destinul acestor martiri, n-au vrut. I-au cedat, i-au abandonat. Aşa şi acum. Mă uit la toată plevuşca asta alunecoasă, care roieşte în jurul unui agent dovedit al revanşismului maghiar, George Sörös, care, cu un „bacşiş” de numai 8 milioane de dolari (atît reprezintă Bugetul Fundaţiei Sörös pe an în România), a reuşit să paralizeze o ţară, cumpărînd nişte tineri debusolaţi şi flămînzi, pe care i-a transformat în dobermani, cu zgardă electronică la gît. Mîna dreaptă a acestui gangster este fostul meu coleg de facultate, Lazăr Vlăsceanu. De tînăr, pus pe căpătuială: SECU, UTC, UASCR, UGSR. De ce UGSR? Pentru că flăcăul a tras cu dinţii să facă o partidă bănoasă, cu fiica unui mare ştab comunist de la sindicate, colegă de facultate cu noi, iar pofta de carieră a sărmanului politruk era atît de mare, încît a fost în stare să închidă ochii la aventura pe faţă pe care logodnica lui – care scăpase total caii, intrase în călduri – a avut-o cu un alt coleg de facultate, astăzi ziarist în presa centrală. Mă uit la acest Lazăr, cu numele lui de înviat din morţi, cum îl ajută sistematic pe marele escroc internaţional să speculeze, în folosul unor puteri străine, sărăcia lucie a tineretului din România! El este convins că face bine, că dă burse şi tipăreşte cărţi – dar nici un şarpe nu-şi ţine otrava la vedere. Va veni o vreme, cît de curînd, cînd toată lumea îşi va da seama că „Orfanii lui Sörös” au fost cumpăraţi şi teleghidaţi să distrugă, din interior, Statul Român.
Cel de-al doilea defect major al unora dintre compatrioţii noştri e laşitatea. Zicala „Mămăliga nu face explozie” e invocată mai des decît Imnul Naţional „Deşteaptă-te, române!”. Atunci cînd a făcut explozie mămăliga – de vreo 2-3 ori într-un secol – s-a deşteptat şi românul. Trist, dar adevărat. Pe cît de viteji sînt românii în vreme de război – pe atît de prudenţi şi chiar delăsători sînt în vreme de pace. Unii numesc asta „înţelepciune”, dar eu i-aş spune altfel. Să luăm, de pildă, mitingurile monarhiste din ultimii 7 ani. Practic, o mînă de 1.000 de monarhişti convinşi, cărora li se alătură cam 100.000 de agitatori oportunişti, în jurul cărora se strîng 1.000.000 de curioşi, sînt pe cale să dea peste cap o ţară. Ei ştiu că, la un eventual referendum naţional, n-au nici o şansă – nici acum, nici peste 10 ani, nici peste un secol. Dar mai ştiu că românii sînt uşor de păcălit, aşa că au adoptat tactica „prin învăluire”: mai o vizită pe la morminte, mai un comentariu cum că Occidentul abia aşteaptă reinstaurarea monarhiei în România, mai o declaraţie regalistă a lui Emil Constantinescu, care, ca orice sondă de măsurare a reacţiei, a fost retrasă imediat, pentru ca, în final, să se ajungă la cererea de redare a cetăţeniei române, pe care Victor Ciorbea s-a şi grăbit să anunţe că o va aproba. Un ofiţer de Contrainformaţii s-a prezentat la sediul redacţiei noastre, din proprie iniţiativă şi dezinteresat, şi ne-a spus: „Dacă Emil Constantinescu n-ar fi cîştigat alegerile, ar fi început tămbălăul, mai rău decît e acum la Belgrad. Noi am aflat că Emil Constantinescu şi Victor Ciorbea ar fi deschis balconul Universităţii, ar fi acuzat B.E.C.-ul de fraudă şi ar fi cerut public revenirea în ţară a fostului rege, să preia el Puterea. Dar candidatul C.D.R. a cîştigat alegerile, aşa că n-a mai fost nevoie de apelul respectiv. Şi totuşi, un tînăr fanatizat, care nu ştia de consemn, a strigat atunci ca Mihai de Hohenzollern să fie adus în ţară. A fost imediat redus la tăcere, pentru că asta nu mai intra în calcul ATUNCI. Începe să intre abia ACUM”. În faţa agresivităţii cîtorva pîlcuri de monarhişti, milioanele de români tac chitic. Aţi auzit dvs. de vreun miting anti-monarhic organizat undeva, în România? Nici pomeneală, românii noştri se mulţumesc să facă mărunt din buze şi, din dezastru în dezastru, să zică „ia să-i încercăm şi pe-ăştia ai Convenţiei”, după care să capituleze şi mai mult, în faţa ruinei totale, şi să şoptească „ia să-i încercăm şi pe-ăştia ai Regelui!”. De parcă echipele politice ar fi nişte pepeni, în Piaţa Coşbuc. Încep tot mai mult să cred că prăbuşirea accelerată a României, la toate compartimentele vieţii social-economice, este o diversiune programată şi avizată de Mafia Transnaţională, pentru a-i aduce pe români într-un asemenea hal de isterie şi panică, încît singura soluţie să fie revenirea lui Mihai de Hohenzollern. Altminteri, nu-mi pot explica iresponsabilitatea cu care un întreg Guvern nu încearcă să facă nimic pentru oprirea declinului, pentru negocieri ceva mai demne şi mai eficiente cu organismele internaţionale. Scumpetea vieţii a devenit atît de insuportabilă, încît normal că nu mai rentează nici un fel de activitate: nici creşterea porcilor şi a păsărilor (de-aia a şi închis Guvernul atîtea Combinate), nici prelucrarea ţiţeiului, nici fabricarea tractoarelor şi a camioanelor – totul pînă la preluarea afacerilor (falimentate în mod deliberat!) de către „salvatorii” occidentali! Şi abia acum capătă contur clar şi explicaţie plauzibilă declaraţia făcută în vara anului 1996, pentru revista „Micro-Magazin” din S.U.A., de Emil Constantinescu, care ştia şi el, foarte bine, că e creat şi predestinat să-i încălzească patul regelui. Părerea mea în această chestiune este aceeaşi, ca şi acum 7 ani: am un mare respect faţă de contribuţiile reale pe care le-au adus primii doi regi, Carol I şi Ferdinand, pe altarul Idealurilor de Independenţă şi Unitate a României, am şi publicat pagini de curaj despre aceste figuri ilustre, înainte de 1989 (pe vremea cînd nu auzise nimeni că semnatarii „epistolei” de azi ar avea vederi monarhiste!) – dar Mihai de Hohenzollern este un degenerat, un infractor şi un vînzător de ţară. După toate dovezile istorice cunoscute, dacă Victor Ciorbea îi va acorda, totuşi, cetăţenia – înseamnă că şi el este un degenerat, un infractor şi un vînzător de ţară. Mie nu mi-e frică de ei, nici de ameninţarea cu o nouă ridicare a imunităţii, eu mă supun altor reguli, care sînt Adevărurile Bibliei. În definitiv, problema care se pune nu este aceea de a-i da Buletin de Bucureşti unui bătrîn expulzat în urmă cu aproape 50 de ani – problema este că, imediat după aceea, se va declanşa jaful sistematic al „invaziei lăcustelor” de la Versoix, care vor pune lăbuţele păroase pe vile, palate, păduri, bunuri de Patrimoniu Naţional etc. Matematic aşa se va întîmpla! Şi românii mei ce fac? Îmi dau telefoane mie, sau îmi scriu poezele cu titlul „Vadime, mamă, fă ceva!”. Însă de votat, i-au votat pe alţii, care fac şi ei ceva, desigur, dar în sens contrar. Ce-aş putea face eu mai mult decît am făcut pînă acum? Aflaţi zilnic de prin presă, ori de la Radio şi Televiziune, de aşa-zisa Listă a Ruşinii, publicată în urmă cu 4 ani în „România Mare”. Deşi nu e scrisă de mine şi, de fapt, n-are un singur autor, ci vreo cîteva mii, fiind alcătuită în temeiul unui imens număr de scrisori şi plîngeri ale oamenilor – eu mi-am asumat acel document, în calitate de proprietar al revistei. Interesant este, însă, altceva: cu cîteva mici retuşuri (oameni care s-au prăpădit între timp, ori alţii care s-au dat pe brazdă şi au redevenit normali, Ion Cristoiu şi fostul senator Sabin Ivan retrăgîndu-şi reclamaţiile) ea, acea listă, poate fi publicată şi acum. De ce? Pentru că, în cea mai mare parte a lor, clienţii Listei sînt aceiaşi monarhişti înfocaţi, care vor pierirea Neamului Românesc.
Şi cînd asta? Într-o vreme în care, bunăoară, cele mai înalte oficialităţi ale Australiei îi scriu Reginei Marii Britanii, anunţînd-o că ţara lor vrea să iasă de sub tutela Coroanei şi să devină Republică. Şi într-o vreme în care nicăieri în lumea civilizată – nici în Franţa, nici în Germania, nici în Grecia, nici în Italia – urmaşii fostelor Case Regale nu sînt priviţi altfel decît ca nişte curiozităţi şi relicve ale Evului Mediu. Pentru curajul meu de a emite asemenea opinii tranşante şi de a nu mă dezice de Lista Ruşinii (la care trei dintre cei mai buni amici ai mei, Eugen Barbu, Mircea Muşat şi generalul Ion Alexandru Munteanu, şi-au adus partea lor de contribuţie), ei, bine, sînt astăzi tîrît prin procese interminabile şi hărţuit cu ameninţarea unei noi răstigniri, de către procurorii români Nicolae Cochinescu, Gh. Mocuţa şi Alexandru Cinteză.
Fraţi români, atunci cînd fostul şi nedemnul suveran (care l-a arestat pe Mareşalul Antonescu, a fost mituit de Stalin cu două avioane şi cu cea mai înaltă distincţie U.R.S.S., a furat 41 de tablouri scumpe din ţară şi vreme de 40 de ani nici n-a vrut să audă de România!) va reveni în ţară şi va da el ordine pe-aici, ca pe moşia lui ta-su, căpătînd peste noapte şi Castelul Peleş, şi Castelul Săvîrşin, ei, da, atunci să nu vă prind la uşa mea! Mă mai întrebaţi de ce mă încearcă uneori sentimentul de lehamite şi-mi vine să las totul baltă, pentru a-mi creşte copiii şi a-mi realiza opera literară? Laşitatea voastră mă scîrbeşte, nu ticăloşia canaliilor, împotriva căreia sînt vaccinat de ani de zile. Iar Televiziunea Naţională de-asta a şi fost ocupată de comando-ul terorist, pentru a-i fraieri pe români ca la carte şi a pregăti transferul de Putere. Nemulţumiri populare? Aiurea, maeştrii în arta diversiunii i-au studiat bine pe români. Nu ies românii în stradă, n-au mai făcut-o de 50 de ani (sper că acele coloane muncitoreşti din Bucureştii zilei de 22 decembrie 1989 nu pot fi luate în calcul, dat fiind faptul că ei, muncitorii, au fost minţiţi atunci că ar fi fost peste 4.000 de morţi la Timişoara şi vreo 64.000 în toată ţara). Pe aşa ceva mizează şi fostul lider sindical Victor Ciorbea, cel puţin aşa reiese dintr-un recent comentariu al cunoscutului ziar economic german „Handelsblatt”: „Potrivit premierului român, oricît de dureroase se vor dovedi reformele, nu se vor înregistra în România tulburări de genul celor din Bulgaria sau Albania”. Numai că, cel puţin în privinţa Albaniei, lucrurile sînt clare – românii au fost jefuiţi, timp de 7 ani, de mult mai multe jocuri de „întrajutorare” (inclusiv de mîrşăvia SAFI, a lui Viorel Cataramă!), sumele totale fiind mult mai mari, dar protestele au fost palide şi neconvingătoare, deşi clasa noastră politică s-a înfruptat din „Caritas” cît 1.000 de Sali Berisha. Altceva mă intrigă: „oricît de dureroase”, da, da, formularea asta arată că se ia în calcul o apatie vecină cu letargia, adică românul e considerat vită de povară, o bate argatul cu biciul plumbuit, o arde cu fierul roşu, o împunge cu furca şi ea, vita, merge înainte, nu se scutură, nu se încăpăţînează, nu răstoarnă carul cu trîntorii aflaţi claie peste grămadă, doar din cînd în cînd se balegă, oftînd din rărunchi. Dar cît de dureroase preconizaţi voi a fi „reformele”, tinere moţ? Vor avea ele vreo limită? Măcar războaiele mondiale au avut un început şi un sfîrşit, pe cînd aşa-zisa voastră tranziţie nu pare a avea vreun capăt.
Astăzi, toată lumea a priceput că România e înfometată în mod deliberat şi împiedicată, cu orice preţ, să se descurce singură sau să-şi găsească ajutoare prin alte părţi. O echipă de slugi nenorocite, cu limbaj de flaşnetă, maimuţăreşte politica unui Occident cinic, care, de fapt, nu ne-a iubit niciodată. Pînă şi în sport, cînd mai aveam tupeul să cîştigăm trofee prin lumea largă, cînd nu eram făcuţi ciobani (ca la Sevilla) eram făcuţi ţigani (ca în Italia), sau securişti, fomişti, terorişti, cu Capitala, neapărat, la Budapesta. Nu v-aţi gîndit oare niciodată de ce marea dinastie politică a Brătienilor şi-a luat ca deviză în viaţă, pe parcursul a 100 de ani, îndemnul „Prin noi înşine”?! De ce n-or fi găsit ei altceva? Pentru că ştiau bine cu cine au de-a face, pe meridianele lumii, aşa că s-au gîndit să le dea românilor simpli un combustibil sufletesc ieftin, eficient şi la îndemîna oricui.
În sfîrşit, o altă panică a românilor este recenta ameninţare a ruşilor, cum că, în caz că N.A.T.O. se va extinde spre Estul Europei, ei vor da cu bomba atomică. Nici un om normal nu poate crede că ruşii, care n-au utilizat bomba atomică niciodată, nici măcar atunci cînd erau nespus de puternici, o vor folosi chiar acum, în curba cea mai de jos a decadenţei lor. Totul nu este decît un joc de picioare, sau o succesiune de ţipete guturale, ca în luptele asiatice, pentru paralizarea centrilor nervoşi ai adversarilor. Dar asta nu înseamnă că noi, românii, trebuie să facem erori, sau că trebuie să ni-i facem duşmani, cu orice preţ, pe ruşi. Am intrat în posesia unui comentariu difuzat în ziua de 10 februarie 1997, de postul de Radio „Vocea Rusiei”: „Dacă România va deveni membru al N.A.T.O., interesele strategice ale Rusiei vor fi prejudiciate. Se ştie doar că lucrul care îi atrage în România pe generalii Pactului Nord-Atlantic este ieşirea la Marea Neagră. Portul Constanţa ar fi pentru Alianţă un adaos frumos la porturile turceşti de la Marea Neagră. Marinarii ruşi îşi amintesc bine că, în anii celui de-al II-lea război mondial, tocmai Constanţa a fost principala bază a hitleriştilor în Marea Neagră. Desigur, vremurile s-au schimbat, însă strategia militară îşi are legile ei. Ziarul «The Wall Street Journal» – ediţia europeană – a relatat recent un amănunt interesant, arătînd că, în intervenţia sa la Forumul Economic Mondial de la Davos, Emil Constantinescu a amintit că România poate acorda Alianţei Nord-Atlantice poziţii strategice avantajoase împotriva Rusiei. Declaraţia preşedintelui român a fost citată în Buletinul de Presă al delegaţiei române, însă, ulterior, a fost înlocuită cu alta, despre parteneriatul dintre N.A.T.O. şi Rusia. Acest lucru l-a confirmat şi trimisul la Davos al săptămînalului moscovit «Novoe Vremia». Într-un cuvînt, aşa cum glăsuieşte un proverb rusesc, adevărul iese la suprafaţă ca untdelemnul”. Dacă lucrurile stau, într-adevăr, aşa, atunci aceasta este o altă greşeală a neexperimentatului şi prea-pripitului înlocuitor al lui Ion Iliescu. Nici poziţia rusofilă a lui Iliescu şi nici poziţia rusofobă a lui Constantinescu nu sînt bune pentru România. Mai mult ca oricînd, acum avem nevoie de înţelepciune şi realism. Ruşii, care s-au trezit din stăpîni ai Europei – slugi, în numai cîţiva ani, au reacţionat după cum îi taie capul. Una, două – ei dau cu bomba atomică! Prestaţia lui Emil Constantinescu este ca un clişeu invers! El face declaraţii de curtoazie la adresa Ucrainei, cum că e dispus la „sacrificii istorice”, adică să abandoneze Basarabia de Sud şi Bucovina de Nord, în schimb sare la bătaie împotriva Rusiei, de la care, de fapt, n-avem de revendicat nici un teritoriu. Eu nu zic că reciproca ar fi fost valabilă – prin urmare să ne aliem cu ruşii împotriva ucrainienilor - dar nici imprudenţele de acest gen nu sînt indicate, fiindcă se răsfrîng asupra ţării, pe termen lung. Cum vine asta, d-le Emil Constantinescu: pe timpul mandatului dvs., dacă vi s-ar cere, aţi fi în stare să oferiţi Portul Constanţa, sau Gurile Dunării, ori alte „poziţii strategice”, pentru a fi atacată Rusia? Aţi fi de acord şi cu amplasarea pe teritoriul României a încărcăturilor nucleare? Asta să fie toată politica externă pe care o ştiţi? Şi gaze cine o să ne mai livreze? Dar petrol şi minereu de fier? Alianţa N.A.T.O., care nu ne-a dat nimic pînă acum, decît nişte aparate de zbor jerpelite şi ruginite, din 1960, şi alea contra unor mari sume în dolari? Oare cînd se va pricepe că America, adevărata Americă, este cu totul şi cu totul alta decît aceea din serialele gen „Dallas” şi „Dinasty”, că e călcată în picioare de nişte terorişti care pretind a fi demascaţi, capabili să piseze cu bombe şi şcoli, şi spitale pline cu răniţi, numai şi numai pentru a-şi apăra cu ferocitate interesele? Care e ajutorul dat României de S.U.A. în 7 ani, după ce vreme de 40 de ani am tot fost instigaţi să ne răsculăm şi mii de partizani români au stropit cu sîngele lor crestele Carpaţilor, rupîndu-şi gîtul tot cu ochii pe cer, după avioanele americane? A văzut cineva vreun împrumut sau ajutor mai mare de 50 de milioane de dolari, cam cît costă o recepţie cu „barbecue” (grătar) pe peluza verde de la Casa Albă? Într-adevăr, observaţia despre Portul Constanţa e foarte justă. Unul dintre agenţii C.I.A., care operează nestingheriţi, de ani de zile, în zona respectivă, este istoricul Larry Watts. Începînd cu 1991, pe acesta l-a apucat o dragoste sufocantă faţă de România. Ba chiar, ca să se strecoare pe sub pielea patrioţilor români, a apărat memoria Mareşalului Antonescu, intrînd în conflict cu evreimea, dar nu prea mult, fiindcă sforile erau mînuite din acelaşi loc. Itinerariile lui Larry Watts s-au desfăşurat mai mult prin zona Dobrogei, el profitînd de accesul liber pe care l-a avut în perimetrul cercetărilor arheologice – a avut, astfel, acces la documente care n-au fost încă publicate, privind Portul Constanţa, Gurile Dunării, pînza freatică, regimul hidrografic al zonei. Aşa şi cu Fundaţia „Hans Seider” – e o structură masonică, dublată de B.N.D. (Serviciul Secret german). Agenţii acoperiţi ai acestei „fundaţii” au reuşit să pătrundă pînă în interiorul M.Ap.N., sponsorizînd (ca şi Sörös!) o serie de acţiuni ale Armatei Române şi impunînd semnul lor şi pe sigla Revistei de Istorie şi Teorie Militară, de unde abia a fost dat jos în ultimele luni. Încet şi sigur, am intrat şi în posesia listei acelora care lucrează pentru ruşi, dintre care cei mai surprinzători ni se par Tudor Mohora (are legături cu Oleg Krohin, secretar I al Ambasadei Rusiei şi rezidentul şef al K.G.B. în România), reporterul PRO TV George Scutaru, apoi Victor Opaschi (a avut legături permanente cu ruşii, fiind reactivat după decembrie 1989, omul lui de legătură este acum „diplomatul” Vsevolod Filipp, care în 1995 l-a abordat pentru facilitarea primirii unei delegaţii ruse la Ion Iliescu; acest Opaschi se pare că îi turna la ruşi pe înalţii clerici şi funcţionari de la Vatican, după cum, de altfel, m-a tot turnat şi pe mine la coloneii de S.R.I. Atanasiu şi Soare). Aşadar, ţara mişună de tot felul de spioni şi agenţi de legătură, care se bat ei pentru ceva. Pentru ce? În primul rînd, pentru a-i anihila pe ceilalţi. În al doilea rînd, pentru exploatarea poziţiei geo-strategice extraordinare a României. În al treilea rînd, pentru dominaţia economică a ţării, de către Puterile care-i „sponsorizează”. Iar dacă eu îndrăznesc să spun lucrurilor pe nume şi să iau taurul de coarne, s-au şi auzit voci care au declarat: „Vadim duce ţara la război!”. Iar credulii din mulţime au şi înghiţit găluşca. Am auzit, în ultima vreme, tot mai mulţi oameni care zic că m-ar aprecia ei, fireşte, dar nu m-au votat, fiindcă aş face război în ţară. Asta e o altă lucrătură de intoxicare, operă a agenţilor care mişună prin România. Cum ridică vreun patriot capul – imediat e ştampilat pe frunte mai întîi ca extremist, iar în final ca apologet al războiului. Păcatele mele, eu să-mi duc ţara la război? La război cu cine? Eu, care n-aş omorî nici măcar un purice sau vreo... cinteză?!
Fraţilor, vă sfătuiesc să vă grăbiţi, fiindcă în curînd o să mă rugaţi să duc ţara oriunde oi vedea cu ochii, chiar şi la război, numai că n-o să mai avem ţară! Pentru că ne-au ticăloşit-o şi au început s-o vîndă, cu canciocul, toate lepădăturile. Iar voi staţi cu mîinile încrucişate, pînă ce le vom încrucişa o dată definitiv, pe piept, cu toţii. Asta vreţi? Sper că este clar pentru toată lumea că secăturile care au ajuns la Putere vor să vîndă totul: ieftin, rapid, fără remuşcări, de-a valma, începînd cu uzinele şi hotelurile, terminînd cu hidrocentralele, combinatele zootehnice şi telecomunicaţiile. Tot ce-a clădit Poporul Român în zeci de ani se duce pe Apa Sîmbetei în cîteva zeci de zile. Cică asta ar fi privatizare. Dar unde scrie că trebuie să vină străinii şi să ia, aproape pe gratis, bunurile unei ţări întregi? De ce nu-ţi vinzi tu un rinichi, Victor Ciorbea, sau casa părintească, ori mormîntul strămoşilor? Ni se tot pomeneşte de Polonia, Ungaria şi Cehia, dar seamănă oare Istoria României cu Istoria acestor ţări? Noi am avut un Război de Independenţă, Ideal etern la români. Poate fi scos acesta din cartea de Istorie şi din calendare? În definitiv, Polonia a fost desfiinţată de 3 ori ca stat, de-a lungul veacurilor, şi, dacă îi place, n-are decît să fie desfiinţată şi a 4-a oară. De Cehia, ce să mai vorbim, a fost călcată în picioare şi de nemţi, şi de ruşi, împăcîndu-se cu ideea asta, iar cînd românii şi-au pus pielea la saramură pentru cehi, în august 1968, cine altcineva decît cehii ne-au devenit, în cîteva săptămîni, cei mai înverşunaţi duşmani şi cîrtitori? De Ungaria, nici n-are rost să mai vorbim, şi ea a dispărut ca stat în Istorie, iar Buda a fost, sute de ani, paşalîc turcesc. A venit timpul să reamintim, tuturor, că un popor care are ca act de naştere Columna lui Traian nu poate accepta, ca pe un certificat de deces, Talciocul Taica Lazăr.
Iată, deci, care sînt motivele de panică la români: „Frica e aşteptarea răului” – a spus un înţelept. Aşa e. Pluteşte în atmosferă un rău uriaş, ca un nor vînăt, care s-a coagulat din tot felul de pîcle şi aburi negri. Adică din laşităţile voastre, care întîi mă imploraţi „Vadime, mamă, fă ceva!”, după care vă speriaţi de propria voastră cutezanţă şi sporovăiţi pe şanţ că „Vadim duce ţara la război!”. Ştiţi unde se verifică cel mai usturător laşitatea unora dintre români? La Televiziunea Naţională! Aici, o bandă de vreo 20 de canalii, jucînd o cacealma penibilă şi tot întinzînd coarda unui Parlament unde grohăie şi tropotesc alte 200 de canalii, ţine sub teroare nu o instituţie strategică, ci un Popor întreg. La ieşirea în stradă a unei singure uzine muncitoreşti, toţi aurolacii ăştia, cu agenţi cu tot, se vor ascunde prin canale. Fiindcă de-aici vine şi legătura lingvistică dintre canale şi canalii. Dar iese uzina? – aceasta e întrebarea!

CORNELIU VADIM TUDOR
(Text reprodus din „România Mare”, nr. din 9 august 1997)

 Ziarul TRICOLORUL, 15.06.2011

Un Parlament de parveniţi


Ecranul televizorului funcţionează ca un deodorant. Astupă, deseori, duhoarea emanată de prostia, tupeul şi ipocrizia de care dau dovadă „aleşii” noştri, trimişi la talk-show-urile politice. Ce te faci, însă, cînd dai nas în nas cu prostituţia politică şi mizeria morală chiar la ea acasă? Alături de numeroase asociaţii ale iubitorilor de animale, o delegaţie a Organizaţiei de Femei România Mare a asistat la lucrările Parlamentului în ziua în care se intenţiona adoptarea legii care să dea mînă liberă masacrării căţeilor fără stăpîn. Legea a fost retrimisă la comisie, deja este un fapt cunoscut. Am cîştigat o bătălie, nu şi războiul. Nu puteam, însă, rezista tentaţiei de a survola de „sus”, din balcoanele Parlamentului, modul în care arată şi se comportă cei pe mîna cărora mulţi români şi-au amanetat destinele în schimbul unei găleţi sau al unui pix colorat. Reamintim că respectăm instituţia Parlamentului ca atare, mai ales că este supusă unor atacuri menite să o reducă la tăcere, ca formă şi  fond, să devină un fel de accesoriu al Puterii care mimează statul democratic şi de drept. Dar, uneori, nu avem încotro, lucrăm doar cu materialul clientului. Aşadar, am avut nefericita ocazie să vedem efectele votului uninominal în toată splendoarea lor. Pe măsură ce sala se umplea, nu puteam să nu constatăm că mulţimea de parveniţi şi duduiţe elegante, majoritatea îmbogăţiţi peste noapte din contracte cu Statul Român, adică pe spinarea contribuabilului, au un IQ sub medie şi cu mult inferior celor care, cu sufletul la gură, implorau, din balcoane, ca barbaria uciderii cîinilor maidanezi să nu se aprobe, existînd multe alte soluţii pentru rezolvarea problemei. Acum, asta este, electoratul nu avea nici mijloacele şi nici „chef” să-i supună la un test de inteligenţă pe cei care au candidat la alegerile din 2008. Ne-am fi bucurat să-i vedem în fotoliile de parlamentar măcar pe cîţiva dintre cei care au obţinut jumătate din medaliile de aur acordate la Salonul de Inventică de la Geneva şi pe adevăraţii patrioţi ai României, înlăturaţi prin fraudă din forul legislativ. Dar, acesta este un alt subiect. Ceea ce este cu adevărat supărător, în afară de suficienţa, aroganţa şi vădita lipsă de griji a celor care se lăfaiau zîmbitori în scaunele călduţe, dar nemeritate, este modul în care parlamentarii votează. Cu ochii aţintiţi pe degetu’ liderului de grup, conform indicaţiilor preţioase venite de la formaţiunea politică din care fac parte (încă!). Adică, propaganda mincinoasă de genul „să-l votăm direct pe cel care ne reprezintă, nu o listă de partid”, „să votăm uninominal ca să ne dea socoteală direct pentru promisiunile neonorate” şi alte asemenea aberaţii care nu şi-au dovedit aplicabilitate în timp, s-a dovedit doar o tactică pentru a propulsa în Parlamentul României nişte personaje jalnice, şantajabile, la care trădarea şi minciuna sînt un „modus vivendi”. Şi care, zilele acestea, clocesc cu seninatate, fără să se gîndească la consecinţe, federalizarea ţării şi disoluţia noastră ca neam, sub conceptul pompos şi nerealist de „reorganizare teritorial-administrativă”. În plus, de cînd un om disperat a protestat, aruncîndu-se de la balconul Parlamentului, accesul cetăţenilor la lucrări este îngrădit, îngreunat, iar scaunele din primul rînd nu pot fi ocupate. Fiecare grup este păzit de un „observator” care, ca un veritabil „balcon-fuehrer”, are grijă ca nu cumva “aleşii neamului” să fie deranjaţi în vreun fel de propriii alegători. Iniţial, intenţionasem ca, în cazul în care aberanta lege s-ar fi votat, să le administrăm celor care ar fi optat pentru eutanasiere o veritabila bătaie cu flori. După care, ne-am înţelepţit brusc, revenind la realitate, ştiind în ce fel de regim trăim. Dacă vreun boboc nevinovat de trandafir ar fi deranjat coafura scumpă a vreunei cucoane-deputat, sau ar fi zgîriat vreun costum de mii de euro al vreunui individ urmărit penal? Sau, mai grav, ar fi „stricat” vreun lap-top sau vreo cameră de luat vederi. Vă daţi seama cîte amenzi şi acuzaţii teribile de ultraj, distrugere sau atentat la cine ştie ce ar fi curs pe capul nostru? Sau, într-un scenariu deloc imposibil, cineva ar fi putut să ne acuze de tot felul de nebunii: că florile erau otrăvite sau că de ele au fost agăţate pietre sau explozibil? În ţara în care Securitatea era considerată răul absolut, azi funcţionează, fără probleme, 7 Servicii Secrete care îşi permit absolut orice, la adăpostul legilor votate de personajele descrise mai sus. Totul, sub ochii cetăţenilor fericiţi că pot critica Puterea (fără efect, vedem doar), pot ieşi în stradă (fără finalitate concretă) sau care consideră că a apăra hoţia şi a propovădui dezmăţul constituie adevărata libertate.

RUXANDRA LUNGU

Ziarul TRICOLORUL, 15.06.2011

marți, 14 iunie 2011

Saptamana pe scurt

* Ţara e condusă de golani * Scribălăi la ziar, vînduţi ungurilor * Londra, încă un fîs marca Băsescu * Un aurolac bătrîn: Radu Călin Cristea * Grafomanul netalentat Mi-mi-mircea Că-că-cărtărescu are o scurgere continuă * Nevasta lui Viorel Lis vrea să intre în biserică fără chiloţi (?!) * Bucătăreasa Dorina Lazăr a făcut din Teatrul Odeon – un Teatru Odios.

* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. „Spuma murdară a revoluţiei“, despre care vorbea scriitorul german Heinrich Mann, şi care ar fi trebuit să se scurgă la canal după 3 zile – s-a eternizat, s-a întărit, a făcut pui şi uite că românii nu mai scapă de ea, de 21 de ani încoace. Ţara e condusă de GOLANI. Peste tot dai de ei: în politică, în justiţie, în finanţe, în cultură, în presă, în aşa-zisa lume mondenă. În proporţie de 90%, cei care populează scena vieţii publice sînt nişte NULITĂŢI. Care se dau vedete, trăiesc pe picior mare, îşi dau cu părerea pe orice temă. * Una dintre teme este cea naţională. Fie din prostie, fie la ordinul patronilor din umbră, nişte nenorociţi se joacă rău cu focul, pînă cînd se va enerva vreun român ca bradul şi le va da dinţii pe gît. Unul dintre derbedeii care iau partea ungurilor este ţiganul cu barbă jegoasă şi chelie deasă Mircea Marian. De unde a apărut avortonul ăsta, din ce borcan cu formol, de la Morgă, a evadat, încă n-am aflat. Ceea ce ştim este că japiţa n-are nici o legătură cu presa, scrie foarte prost şi n-are caracter. Ultima porcărie a acestui nespălat poartă titlul: „Ţinutul Secuiesc există. Şi fără aprobarea lui Crin Antonescu“. Unde mă-ta pe gheaţă e „ţinutul“ ăsta mă, ordinarule? La Recensămîntul din 2002 s-au declarat „secui“ cam 280 de cetăţeni. Şi atunci, de unde şi pînă unde „Ţinutul Secuiesc“? Atunci, hai să le vorbim de Danzig şi polonezilor. Există, cumva, şi al III-lea Reich? Hai să-l recunoaştem, fiindcă în mintea neonaziştilor el e foarte viu – după judecata ta tîmpită. * Este scandalos faptul că mai ales în „Evenimentul zilei“ sînt promovate asemenea provocări separatiste, antiromâneşti. Aceasta e CRIMA, veritabila CRIMĂ pe care o patronează George Păunescu. Parcă te dădeai patriot, maistre, pe cînd lucrai în Italia, în comerţul exterior. * Un alt individ, de aceeaşi factură, tot sub acoperirea „comerţului exterior“, este Dan Grigore Adamescu. Acesta e patron la „România liberă“. Aici îşi lasă icrele răscoapte o hienă spălăcită, care numai româncă nu e, pe nume Sabina Fati. Zreanţa asta insuportabilă are ce are cu stăpînirea românească a Transilvaniei, care nu-i convine ei, nu o lasă să doarmă, deşi cauzele insomniei sînt altele („Muierea fără bărbat/ Rău se tăvăleşte-n pat“). După cîteva găleţi de lături ungureşti, putoarea toarnă şi un hîrdău: „Regionalizare sau federalizare?“. Analfabeta are ceva de împărţit cu anul 1918, nu-i place ei, ar trebui dată „la loc comanda“, ca să se simtă şi fasciştii unguri bine. Cusătura cu aţă albă (roşie, verde) se vede, degeaba se screme curva proastă să o disimuleze în obiectivitate. * Un alt ziar înhăţat de un securist, care a dus-o bine, chiar foarte bine pe vremea socialismului (Dinu Patriciu) este „Adevărul“. Aici scrie cineva care păruse ceva mai zdravăn la cap, dar se vede treaba că ne-am înşelat. Numele lui este Ion M. Ioniţă. Titlul aberaţiei sale e grăitor: „Frica de unguri şi regionalizarea“. Ascultă, gagiule: românilor nu le e frică de unguri, să fie clar! Niciodată, dar absolut niciodată în Istorie nu le-a fost frică de nimeni: nici de unguri, nici de ruşi, nici de turci. De aici încolo se poate vorbi. Dar, tare ne temem că n-avem cu cine. Ce pregătire ai tu în domeniu? De ce te amesteci dacă nu ştii, din învăţăturile Istoriei, ce le poate pielea acestor criminali? * Exact în zilele în care cele 3 publicaţii securist-năpîrlite şi-au atras furia românilor, ziarul „Libertatea“ a publicat un reportaj cu titlul: „Gest revoltător făcut de trei extremişti maghiari. S-au filmat cînd au ars steagul României“. Incendiatorii erau mascaţi. În timpul ritualului satanist, unul striga, în limba cailor (necheza): „Ziua Naţională a României, asta este părerea mea despre acest eveniment!“. Aşteptăm opinia ziarelor „Evenimentul zilei“, „România liberă“ şi „Adevărul“ despre arderea Tricolorului românesc. E bine, nu-i aşa? E democratic, nu credeţi? * Titlul săptămînii a văzut lumina tiparului în „Libertatea“: „Londra, încă un fîs marca Băse“. Normal, aceste cuvinte sulfuroase se atrag unul pe altul: cînd zici FÎS zici BĂSE şi cînd zici BĂSE zici (faci) FÎS. Noi spunem de mai mult timp că porcul ăsta cu ochii din cuvinte încrucişate face pe dracu-n patru să-şi cumpere „recunoaşterea“ internaţională. A aruncat cu bani în stînga şi-n dreapta: şi prin Belgia, şi prin Monaco, şi pe la alte case, mai mari, doar-doar îl bagă, şi pe el, cineva în seamă. Numai că ăia i-au luat banii, dar, de băgat, l-au băgat în mă-sa. Aşa cum îl băgăm şi noi. Pe gratis. Textul menţionat de noi este semnat de curajosul ziarist, din garda veche a „Informaţiei“, Petru Calapodescu. Merită să-l citiţi şi dvs.: „Ca român, încerc un sentiment de frustrare cînd văd că preşedintele ţării mele - ne place sau nu el personal, n-are importanţă - e tratat de high-life- ul occidental, chiar dacă din vina sa, ca un paria. Nu ca principal reprezentant al unui stat care, ca mărime, e al şaptelea din UE. Aşa s-a întîmplat şi cu vizita la Londra, penibil şi ofensator aranjată de incapabilul ministru de Externe Teodor Baconschi. Primit cam pe uşa din spate, Băsescu a avut parte în Marea Britanie - aceeaşi unde Elisabeta a II-a îl plimba în 1978 pe Ceauşescu în caleaşca regală - de un protocol mai mult decît subţirel. Şefa statului, suverana, al cărei moştenitor, Charles, are în România preş din autorităţile băştinaşe cînd vine în vizite particulare, turistice, n-a binevoit să-i deschidă uşa lui Băsescu, barem pentru un ceai formal, dar simbolic, de cîteva minute. Preşedintele român abia dacă a fost primit de premierul David Cameron. Or, nu era Boc şi nici vreun şefuleţ de trib din United Kingdom. Deşi Cameron e piesa executivă principală, protocolul e, totuşi, protocol. Iar lui Băsescu nu i s-a dat privilegiul unei vizite de stat. Băsescu trebuie, însă, dincolo de aroganţa Albionului, să caute explicaţia tratamentului la care a fost supus de Occident în comportamentul său. Va înţelege şi de ce Obama n-are timp de el, oricît se milogeşte. Va pricepe şi că răceala cu care- l privesc Berlinul şi Parisul a început odată cu «politica licuriciului» şi cu nefericita opţiune pentru «axa» Bucureşti – Londra – Washington. Se va dumiri poate, cît mai are timp, şi de ce alte mari puteri îl văd ca pe un pigmeu politic, arţăgos şi gafeur. De ce nu-i primit la Moscova. De ce nici Beijingul nu-i întinde covorul roşu. De ce, revenind în Occident, ţări cu un cuvînt greu ţin lacăt pe Schengen şi anunţă că România nu-i autentic stat democratic şi de drept, cu o politică internă şi externă lucidă, armonioasă. Altminteri, vom rămîne tot pe la azeri şi kazahi, pe la sirieni, iar perspectivele prosperităţii naţiunii vor avea doar culoarea portocalie a unor discursuri mincinoase, nu şi consistenţă practică“. * Perseverează în convingerea că e „ziarist“, ba chiar „scriitor“, ogarul cu cap teşit şi apucături de slugă hoaţă Radu Călin Cristea. Din băiat de mingi la Rapid, prin anii ’70-’80, idiotul ăsta s-a făcut ţucălar la „Europa liberă“ şi „analist politic“ (aşa îşi semnează compunerile infantile, din „Adevărul“). „Analizele“ lui R.C.C. sînt de un ridicol inegalabil, fiindcă nărodul încearcă să epateze, folosind nişte clişee „culte“, care sînt lipite ca nuca-n perete. Ultima spîrcăială a acestui mărunt agent de influenţă (în fond, ce nu face omul ca să nu moară de foame?!) poartă titlul „Opoziţia“ şi colcăie de construcţii alambicate şi pedante, care nu-şi au locul acolo. Iată nişte sintagme latineşti folosite pentru a-i impresiona pe cei cîţiva cititori masochişti: „Mirările se multiplică după ce mă dumiresc că multe din aceste FILIPICE (subl. n.) potopesc Opoziţia cu acuzaţii «DE PLANO», şi nu judecă «DE FACTO», adică pornind de la faptele ce ar legitima o VIGILENŢĂ atît de COERCITIVĂ. Nu găsesc o justificare rezonabilă pentru condamnarea «A PRIORI» a Opoziţiei la un tratament inacceptabil de IREVERENŢIOS (…) Aceiaşi denigratori de serviciu îi trimit spre eşafod, în DEDUCTIBILUL şir al acelora ce văd în dînşii o alternativă la actuala Putere“. Ce-i asta, mă, aurolac bătrîn? Cine te-a învăţat să vorbeşti păsăreasca asta? Şi de ce minţi că lui Crin Antonescu i se zice „Chucky“, cînd porecla lui e „Mireille Mathieu“ (prietenii ştiu de ce)? Diletantul R. C. Cristea face ce face şi ajunge la Vadim, normal, şi la „imundele sale publicaţii“ (?!). De ce sînt mă, cioflingarule, „România Mare“ şi „Tricolorul“ nişte publicaţii „imunde“? Că trăiesc pe propriile picioare, şi nu din „banii negri“ (de petrol furat) ai lui Dinu Patriciu? Că, pe criza asta, ele se luptă să le spună românilor adevărul, în timp ce „Adevărul“ vostru merge ca pişatul boului, din gard în şanţ, cînd cu ruşii, cînd cu ungurii – cînd cu Justiţia, cînd cu Mafia? Uite că oficina CIA „Europa liberă“ a murit ca scroafa-n coteţ, dar „România Mare“ şi „Tricolorul“ trăiesc. Acestui cretin congenital (făcut, probabil, de Cristea ăl bătrîn la beţie) nu-i place că, în publicaţiile Tribunului, lui Băsescu i se zice „Matrozul Chior“. Da, aşa. Şi ce nu-i adevărat aici? N-a fost matroz? Nu e chior? De la înălţimea pitică a unei pregătiri culturale precare, milogul ăsta de R.C. Cristea decretează: „Pocirea numelor este una dintre armele cele mai primitive ale pamfletului“. Hai, să moară mă-ta, Cristeo? Ce ştii tu de pamflet? Păi tocmai aici stă farmecul acestui gen! Să ne gîndim la celebrul „nume“ dat de Tudor Arghezi unui adversar: Pîrţotina Boşoroagă. Sau la felul în care Eminescu îl descria pe V. A. Urechia: VAU! VAU! Dar, ce zici de Pamfil Şeicaru care îi ziceau lui Mişu Bîl-Bîl (proclamat de ta-su Mare Voievod de Alba Iulia), Mihai Viteză? Lui Băsescu nu i s-a pocit numele, i s-a spus Matrozul Chior. Pocirea e de alt gen: Trăienică Băşinică, de pildă. Dar, n-avem cu cine vorbi. Acest R. C. Cristea e slab de minte, dă, şi el, cu băţul prin gard, doar-doar îl vede vreo gospodină şi îl miluieşte cu nişte corcoduşe.


* Un alt handicapat (popularizat tot de fosta „Scînteie“) e Mircea Că-că-cărtărescu. Joi, 9 iunie, Mamutul e prezentat astfel: „Mircea Cărtărescu este considerat cel mai important scriitor român contemporan“. Cine? Cum? Cînd? Probabil microcefalul Grigore Carti-Anus, fiindcă un om normal nu putea debita o asemenea enormitate. În lume trăiesc cel puţin 50 de scriitori români care îi dau MUIE (Mişcarea pentru Unitatea şi Integrarea Europeană) acestui impostor, care şterpeleşte de unde poate şi îşi fură căciula singur, de la o cărţulie la alta. Autorul prezentării are un nume comic: Doinel Tronaru (probabil mă-sa l-a vrut fetiţă, de-aia l-a botezat Doinel, bine că nu i-a zis Luminiţel, Roxănel, Vioricel, Varicocel etc.) Bă, Doinele, băga-ţi-am în fund şrapnele, ete cîţiva scriitori cu mult mai importanţi decît limbricul agramat, ieşit din popoul lui N. Manolescu-Apolzan (Răţoiul Donald): Mihnea Gheorghiu, Dinu Săraru, D. R. Popescu, Ion Horea, Petru Popescu, Vasile Băran, Nicolae Dabija, Dumitru Matcovschi, Mihai Cimpoi, Nicolae Breban, Ileana Vulpescu, Romulus Vulpescu, Ion Nicolescu, Marian Popa ş.a. Ziarul „Adevărul“ face greşeala să reproducă şi cîteva citate din „Jurnalul“ grafomanului respectiv: „Mi-e atît de frică de viitor, încît mă trezesc noaptea ţipînd sau plîngînd în hohote (?!)“. Mai la vale: „Îmi pierd pe zi ce trece obişnuinţa (şi motivaţia) scrisului. Încep ziua cu lălăiala (?!) obişnuită (...) blestemul lui Eminescu ne ajunge pe toţi mai curînd sau mai tîrziu în ţara asta de doi bani (?!) din care n-am ştiut să plec la timp“. De ce e România o „ţară de doi bani“ mă, porcule? Şi unde s-ar fi putut stabili un rebut ca tine, care nu ştie să facă nimic, decît o gălăgie găunoasă, secretată de glanda vedetismului de neam prost? Ce farsă stupidă, acest scriitoraş de doi lei – da, da, Că-că-cărtărescu e de doi lei, nu ţara. * Apropo de Mircea Cărtărescu – a murit un alt Mircea, mai exact criticul Mircea Iorgulescu. Atunci cînd a fost dovedit colaborator al Securităţii, acesta a spus presei că nu vrea să comenteze nimic, fiind foarte bolnav. Nu minţea. Avea cancer generalizat. Noi am avut relaţii proaste cu Mircea Iorgulescu care, împreună cu banda de la „România literară“ (grupată în jurul mediocrului George Ivaşcu) s-a aflat în spatele tentativei de linşare morală a marelui scriitor Eugen Barbu. Dar, viaţa, încet-încet, le nivelează pe toate. Au trecut 32 de ani de atunci. Dumnezeu să-l ierte.


* „Excrementul zilei“ nu se ia numai de patrioţii români, ci şi de... cîini! Un oarecare Gabriel Gachi publică textul hingheresc „Maidanezii sătui ai unei ţări sărace“. Acest Gachi (ce nume de gîndac!) se uită în gura bieţilor cîini care, între noi fie vorba, sînt lihniţi de foame. Dacă România e săracă, asta se datorează paraziţilor ca tine, chiombălăul dracului, nu cîinilor. * „Jurnalul Naţional“ publică – parcă în replică la toate instigările mincinoase, împotriva cîinilor – un reportaj de Adriana Oprea-Popescu: „Povestea fetiţei care a stat patru zile pe cîmp cu cîinii. Vişan Paulina, copilul de 4 ani, rătăcit vineri, la Medgidia, a mers 4 kilometri pe jos, fără apă şi fără mîncare“. E reprodusă declaraţia comisarului de Poliţie Adrian Dumitrescu: „Fetiţa ne-a spus că a stat cu cîinii. Cred că au păzit-o pe-acolo, pe cîmp, unde a fost ea atîtea zile“. Deci n-au muşcat-o, au păzit-o. Sigur că, atunci cînd sînt sălbăticiţi de foame, atacă, dar cu ce sînt ei vinovaţi? * O afirmaţie aiuritoare a nevestei lui Viorel Lis: „Vreau să intru fără chiloţi în biserică“ (?!). Ce-o fi fost în capul acestei fete? Ce legătură au chiloţii – cu biserica? Vrea să-i arate popoul – preotului? Păsărica – sfinţilor din altar? Ne aducem aminte de o zicală veche: „Atunci cînd e să te ia dracul, te ia şi din biserică“. * Un titlu din „Naţional“: „După Vadim Tudor, alt europarlamentar român cere dreptate pentru Poli Timişoara. Buşoi, un liberal viola“. * Titlul lunii iunie a văzut lumina tiparului pe pagina I a ziarului „Naţional“: „Ministrului Apărării îi stă dumicatul în gît: Gabriel Oprea a intrat pe felie cu furnizorii de pîine ai Armatei. Ofiţerul de intendenţă, ajuns în fruntea MApN, a dat la coş franzelele şi a trecut cătanele pe mai fiţoasele «french toast»“. Ancheta e semnată de Tache – pe care am aflat că îl mai cheamă şi Cătălin. Am remarcat tonul ironic al întregului text, în care smucitul cu fruntea de două deşte şi freza ca manşonul de nutrie (aţi văzut cum îşi mişcă scalpul cînd se încruntă?) e luat la rost (toast): „Iar înainte de a fi ministru al Apărării, general cu mai multe stele decît toată galaxia noastră, apărător al interesului naţional, pilot de încercare la sol pentru avioanele second-hand americane, omul partid şi românul cu cel mai lung CV lipit pe uşa apartamentului, Gabi Oprea asta a fost. Tînăr ofiţer de intendenţă, dar, ce-i drept, unul extrem de apreciat, pentru că făcea mereu rost de bere rece, pe care o plasa clienţilor şmecheriţi ai Ştrandului MApN de pe Lacul Floreasca. Şi va rămîne cu siguranţă în analele istoriei ca ministrul care a trecut Armata Română pe pîine toast feliată“. * Suplimentul cultural al celui mai incult ziar din ţară, fiindcă e condus de trogloditul Griguţă Carti-Anus, publică un articol cu titlul: „Directorii de teatre, chemaţi la evaluare“. Între aceştia se află şi bucătăreasa cu două guşi şi trei buci Dorina Lazăr, pusă directoare a Teatrului Odeon de primarul Traian Băsescu (în 2003) şi reconfirmată de primarul Adriean Videanu – adică de un marinar bişniţar şi de un ţigan care vindea varză în Piaţa Moghioroş (poate de-aia a început capul acestei ciumăfăi să semene cu o varză înfoiată). Cine şi ce să mai evalueze la Dorina Bubulina? Ieşi la pensie, mamaie, că te caută pe-acasă o tovarăşă cu o unealtă agricolă pe umăr. * Ziarul „Curentul“, de luni, a publicat un material despre noul Arhiepiscop de Alba Iulia, Irineu – numai că poza îi aparţinea altui ierarh, tot Irineu, Mitropolitul Olteniei. A doua zi, sataniştii conduşi de Mihai Iacob şi George Roncea, au dat o dezminţire. Ce folos? * Presa ne dă o veste bună: Lucian Mîndruţă renunţă la Televiziune! Ratingul făcut de el cu emisiunea „Nimic important“, de la Antena 2, e catastrofal. E limpede că nu-i suficient să ai bărbie crăpată şi tenul creol, dacă, vorba aia, eşti în nudul gol la capitolul inteligenţă, prezenţă de spirit, charismă, personalitate. Acest Lucian Mîndruţă (lua-ne-ar de puţă) nu-i băiat rău (vedea-l-am la bulău), dar e nenatural, adică artificial (arunca-l-am la canal), prin urmare (hai să-l tragem de picioare), ar fi timpul să se cam care, dar unde, ce ştie să facă (rîde ca o vacă)?! * Ziarul „Tricolorul“ a ajuns la nr. 2.190. Mişto. În timp ce TOATE celelalte ziare abia mai pîlpîie, organul central al PRM străluceşte ca Farul din Alexandria. Sumarul ultimelor numere arată şi care e reţeta succesului. JOI, 9 iunie: „Un Raport Informativ al Securităţii, din anul 1987, face praf mitul «dizidenţei» Monstrului cu Barbă: Andrei Pleşu întreţinea relaţii homosexuale, în grajd, cu un căruţaş viguros (?!)“; „NEWS ALERT. Traian Băsescu l-a luat, la Londra, pe directorul SRI, pentru că nu mai are încredere în directorul SIE“; „Holocaustul şi împărţirea României“ (editorial de Gh. Funar); „SCUIPAŢI AICI! Fostul şi viitorul puşcăriaş Mihai Gheza îi atacă pe copiii Tribunului printr-un fals ordinar“; „Transfer de proprietate, sau spălare de bani? Dinu Patriciu – patron al celui mai mare hotel din Baden-Baden“; „Elena Udrea o sapă, de zor, şi pe Monica Macovei“; „Nemţii îi denigrează pe Mihai Eminescu şi Emil Cioran“; „Lászlo Tökeş, finanţat de Budapesta pentru a-i ajuta pe etnicii maghiari să primească cetăţenia ungară“; „O altă «execuţie» la PDL: traseistul Bogdan Cantaragiu“; „ULTIMA ORĂ. Proteste externe împotriva criminalului Băsescu“; „De la Albert Ignatenko la Aliodor Manolea“ (prof. univ. dr. ing. Al. Măruţă); „Fenomene stranii. Experienţa unui om trăznit prin telefon şi înviat din morţi“ (Dannion Brinkley); „Fragmente din cartea «Hitler mi-a zis»“ (Hermann Rauschning); „Al patrulea regn: Fungii. Nu sînt nici plante, nici animale“. VINERI: „Traian Băsescu şi Sebastian Lăzăroiu au făcut, miercuri seara, ce ştiu ei mai bine: BEŢIE CRUNTĂ“; „Negru ca Catranul cere, pentru Albă ca Zăpada, 25.000.000 de euro“; „România, tranşată ca la piaţă“ (editorial de colonel Dan Zamfirescu); „Hai să (ne) rîdem cu Ema Zăicescu“; „Adevăraţii suporteri timişoreni îi mulţumesc preşedintelui PRM!“ (dr. Livius Ţîrnea); „Se pregăteşte scindarea PDL? Vasile Blaga şi-a tras grupare“; „Elena Udrea finanţează asfaltarea Munţilor Bucegi. Drumul Babelor, o afacere ilegală pentru baronii PDL“ (Doru Corbuz); „Mesaje primite de liderul PRM la biroul său din Strasbourg“; „Coincidenţă stranie: Mark Gitenstein şi Traian Băsescu susţin aceleaşi lucruri“; „Argumente şovine maghiare, în plenul Senatului României“; „Traficanţii de Istorie, sau criza mondială a capitalismului“ (Nina Georgescu, Franţa); „SPORT. Deziluzii“ (Silviu Dumitrescu, antrenor emerit); „Sfidarea României“ (corespondenţă din New York, de la Grid Modorcea); „Cei mai bogaţi sportivi din lume. Cu cît le-au scăzut averile?“. SÎMBĂTĂ: „SCUIPAŢI AICI! Cei 7 magnifici, pardon, sifilitici“; „NATO – alianţa agresivă“ (editorial de Dumitru Avram); „Cei 3 minoritari care au «demascat» comunismul au scăpat ca porcii la tărîţe: La Londra, Băsescu, Patapievici şi Tismăneanu au aruncat pe gîrla Tamisa 1.400.000 de euro (?!)“; „Aderarea la Spaţiul Schengen, un «duş rece» pentru România“; „LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Referendumul din Capitală a fost anulat – noi spunem de cîteva luni că aşa ceva era o prostie costisitoare“; „Cine sînt eurodeputaţii români care nu ne-au dat aviz pozitiv la Schengen?“; „«Colombo» şi stafia diavolului. O siluetă înspăimîntătoare“ (Traian Tandin); „Nu pot lucra cu oameni fără cuvînt“ (Comunicat de Presă, semnat de liderul PRM); „Primul-ministru al Bulgariei nu uită că Pazvante Chiorul l-a înjurat de mamă“; „Profesorul Dinu C. Giurescu îi alertează pe români: Statutul Minorităţilor poate duce la prăbuşirea hotarelor României“ (colonel Vasile I. Zărnescu); „Viaţa mireselor de 5 ani, căsătorite cu bărbaţi de 50 de ani“; „TOP 10 profeţii pe care nu le ştiaţi“; „Universul acesta va îngheţa, iar omenirea va trece în alt univers“; Caricaturi (Miron Dinulescu); Rebus (Paul Băgneanu); Horoscop. LUNI: ziarul nu a apărut, întrucît tipografia a avut zi liberă, de Rusalii. MARŢI: „Pentru a fura cca. 2.000.000 de voturi din diaspora – Traian Băsescu vrea să înfiinţeze cîte o funcţie de komisar mafiot în fiecare ambasadă a României din Europa!“; „Satana în sutană a luat-o, din nou, peste bot: Nici măcar englezii nu-i mai bagă în seamă pe ciumeţii unguri“; „De ce s-a renunţat la Referendum în Bucureşti? Paraşuta din Pleşcoi, speriată de bombe“; „Antisemitism în presa de limba maghiară din România“ (Dan Tănasă); „Dezbină şi stăpîneşte“ (editorial de colonel Dan Zamfirescu); „ULTIMA ORĂ. Roberta Anastase huzureşte, de 7 zile, la Vila Lotus, de la Neptun, şi se bronzează pe plaja privată, în locul Elenei Ceauşescu“; „Evreul Bernard Madoff – Regele Escrocilor“; „Pentru împrospătarea memoriei. Sinucidere, sau asasinat? 7 ani de la moartea învăluită în mister a profesorului Pompiliu Marcea“ (Corneliu Vadim Tudor, 1992); „Eroare impardonabilă în «Jurnalul Naţional»“; „La moartea unui vizionar: Mihai Cârciog“ (S.R. Stănescu); „SUA ar putea părăsi NATO“. * Nunta lui Mădălin Ionescu a reprezentat un veritabil eveniment al anului 2011. Mirele i-a repartizat, la aceeaşi masă, pe Corneliu Vadim Tudor, Ilie Năstase, Marius Marinescu – toţi cu familiile. Felicitări, Mădălin, şi, vorba aia: Casă de Piatră! * Interesant este că, atunci cînd, în cortul de vară, amplasat lîngă Palatul Ştirbey, de la Buftea, şi-a făcut apariţia fostul mare sportiv Ilie Năstase, însoţit de prietena sa, timişoreanca Brigitte – Cristian Ţînţăreanu şi-a luat nevasta şi a plecat acasă. De ce? Poate că i-a fost teamă de vreo reacţie imprevizibilă a acestuia, după altercaţia de la începutul anilor ’90, de la Magazinul Prisma, cînd Ilie a fost lovit (?!) de o gorilă a afaceristului. Teribil de neplăcut este, pentru o familie, să nu se poată mişca liberă în societate, pentru că o hărţuiesc amintirile unor fapte reprobabile. * „Amintirile magazionerului Rîpă“ – aşa s-ar putea intitula o carte despre Epoca de Aur, apărută la Editura Adevărul şi girată de Anus Cartianus. În fosta „Scînteie“, tovarăşul Rîpă (metamorfozat în Iaru) deapănă amintiri de la aşa-zisa revoluţie. El era magazioner la Editura Cartea Românească. „În 1984 am fost interzis“ – minte Rîpă. Cine şi de ce l-o fi interzis pe ăsta? Vadim, da, a fost interzis chiar în 1984, din pricina volumului de versuri „Saturnalii“, care a fost retras din librării şi biblioteci şi dat, efectiv, la topit – lumea îşi mai aminteşte acel imens scandal internaţional. Actualul lider al PRM era reporter la Agerpres, îşi făcuse un nume, ce mai, însemna cineva. Dar magazionerul Rîpă? Cine l-a interzis? Şi de ce? Numai minciuni. Vorba glumei: „Puţini am fost, mulţi am rămas“. Sau: „După război, mulţi viteji se-arată“. Boon, au trecut aproape 22 de ani de la îmbrîncelile din decembrie 1989, cenzura a dispărut, fiecare scrie şi publică tot ce-i trece prin cap – numai „dizidenţii“ tac ca peştii-n conservă, mucles, unul nu scoate o carte mai acătării. De ce? Fiindcă ei e proşti şi n-are talent. Magazioneri au fost, magazioneri au rămas. * O cacofonie jenantă, drept generic al paginii I a ziarului „Click!“: „Fiica cea (sic!) mare a preşedintelui şi-a schimbat Fiatul 500 cu un Abarth. Ioana Băsescu şi-a luat maşinuţă de 1 miliard de lei“. Nu credem că e nevoie să subliniem unde e cacofonia, ea ne zgîrie pe ochi şi pe urechi.


* Mulţumită „performanţelor“ lui Răzvan Lucescu, Naţionala de Fotbal a României a căzut în urna a 4-a (ultima) valorică. În fotbal, urna a 4-a valorică este egală cu urna cu cenuşă. Încet şi sigur, fotbalul românesc s-a întors la nivelul anilor ’60. Poate şi mai rău, avînd în vedere că pe atunci băteam Spania, cu 3-1, pe cînd acum am ajuns ciuca bătăilor. * Mădălin Voicu iar o face ţigancă pe Elena Udrea: „Este de etnie rromă, dar nu e un lucru rău“. Nu e rău, e foarte rău. De ce? Fiindcă n-are ce căuta în fruntea ţării o pirandă analfabetă, ca ea. * A încetat din viaţă, la aproape 71 de ani, Mihai Cârciog. Fost simplu tehnoredactor, la o editură – după 1989 el a beneficiat de ajutorul unui unchi bogat, stabilit la Londra, înfiinţînd nişte publicaţii cam tîmpite („Expres“, „Expres Magazin“, „Evenimentul zilei“). De aici şi pînă la a fi considerat „părintele presei româneşti“ (?!), cum titrează „Cancan“, e cale lungă. De unde şi pînă unde? A fost Cârciog un personaj mai important decît marii ziarişti Mihai Eminescu, N. D. Cocea, Tudor Arghezi, Pamfil Şeicaru, Stelian Popescu, George Călinescu, Camil Petrescu? Nici pomeneală. Oricum, ne pare rău de moartea lui – grăbită de consumul exagerat de tutun şi alcool. Dumnezeu să-l ierte. * Ziarul „Libertatea“ ne informează, pe pagina I, despre modul în care a cerut-o de nevastă Miron Cozma pe Marilena Niţu: „Bagă mîna în chiloţii mei şi ia ce găseşti!“. Inteligent băiat! Chiar aşa: ce-o fi găsit tovarăşa Marilena? Ia să vedem dacă ghiciţi: 1) Un tăciune şi-un cărbune; 2) Un băţ de chibrit; 3) Un DVD cu filmul documentar „Bătălia de la Stoeneşti“. * Absolut sinistră rubricuţa „Pastila de rîs“, de luni, de la Kanal D. Producător: Refresh Target (sau cam aşa ceva). Cine şi-a putut bate joc în asemenea hal de actriţa Rodica Popescu-Bitănescu, să o pună să ciupească nişte oameni de fund (?!) în Gara de Nord, apoi, după 2-3 secunde, tot ea să rîdă şi să-i întoarcă pe ăia cu faţa, zicînd: „Aţi fost filmaţi cu camera ascunsă“?! Nu aşa se face, oameni buni. A fost mai mult decît jenant – a fost jalnic. Ce „Pastilă de rîs“? Poate „Pastila de plîns“!

* LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Cine credeţi că a prins buchetul miresei, aruncat pe spate, de soţia lui Mădălin Ionescu? Nimeni alta decît Zăvoranca! Nu Oana, ci Mariana, adică maică-sa. Ce lipici la mînă are femeia asta! Nu numai la bani, ci şi la alte valori. Conform tradiţiei, ea se va mărita prima. Aveţi 3 variante de răspuns cu privire la fericitul ginerică: a) Ogică; b) Pepe; c) Mădălin Ionescu.


Alcibiade


Revista Romania Mare - 14.06.2011