"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




vineri, 22 iulie 2011

Aflat în vizită în Italia, preşedintele PRM s-a întîlnit cu prefectul Regiunii Milano

În cursul zilei de ieri, dl. Corneliu Vadim Tudor, membru al Parlamentului European, s-a întîlnit cu dl. Gian Valerio Lombardi, prefectul Regiunii Milano şi preşedinte al Uniunii Prefecţilor din Italia. În cursul dialogului celor doi oameni politici au fost abordate probleme ale relaţiilor bilaterale dintre România şi Italia, precum şi aspecte specifice ale comunităţilor de români care trăiesc în zona industrială Milano. Întîlnirea, care s-a desfăşurat în clădirea impunătoare a Prefecturii, construită în anul 1721, a prilejuit şi un moment cultural de o factură specială: gazda l-a condus pe oaspete în faimoasa cameră a lui Napoleon Bonaparte. În această încăpere obişnuia Împăratul Franţei să locuiască atunci cînd vizita Italia – cunoscut fiind faptul că, o perioadă, el a fost şi Regele Romei. Liderul PRM i-a dăruit domnului Gian Valerio Lombardi volumul său de „Maxime”, tipărit în limba italiană, precum şi un set de 5 CD-uri cu cele mai frumoase cîntece româneşti. Prefectul, la rîndul lui, i-a făcut un cadou europarlamentarului român: un monumental Album, în două volume, cu fotografii din regiunea pe care o păstoreşte.
La întrevedere a participat şi dl. Tiberiu Dinu, consulul general al României la Milano.

http://www.ziarultricolorul.ro/ultima-ora/aflat-n-vizit-n-italia-preedintele-prm--s-a-ntlnit-cu-prefectul-regiunii-milano.html

miercuri, 20 iulie 2011

Săptămîna pe scurt * Presa română e de rahat * Mafia Sondajelor ar merita împuşcată * C.T. Popescu s-a tîmpit de la handbal (giocco di mano) * Ţeparul Cezar Marin trage pe sfoară Justiţia * Un saltimbanc ghebos şi sufocant: Mircea Diaconu

* LA DESCHIDEREA EDIŢIEI. Dacă n-ar exista cîteva publicaţii, pe care le poţi număra pe degetele de la o mînă („România Mare“, „Tricolorul“,„Jurnalul Naţional“, „Azi“) am putea spune, liniştiţi, că presa noastră scrisă e de rahat. Un gunoi. Şi nu de ieri, de azi, ci din 1990 încoace. Unele ziare au murit pe limba lor. Altele încă mai trăiesc, pe limba (spinarea) noastră, din bani de furat. Şi ne referim la „România liberă“, „Adevărul“, „Evenimentul zilei“ –gazete de perete ale Palatului Trei Coceni. Dar, în curînd, o să crape fierea şi-n ele. Dacă nu în ele, atunci în stăpînii lor: securistul Dan Adamescu, securistul Dinu Patriciu şi ciochista Elena Udrea.

* Ţara arde – din toate punctele de vedere – şi babele de la aşa-zisele „institute“ (lovi-le-ar Bute!) de sondare a opiniei publice se piaptănă cu prosopul Cheliosului Naţional. Fomiştii de la auto-intitulatul Institut Român de Studii Sociale au ejaculat (vorba academicianului doctor inginer Marian Vanghelie) un alt sondaj ordinar, de hoţi - fiindcă asta sînt cei care fură, hoţi. Cică USL ar avea 49,5% iar PDL – 22,50%! Evident, PRM n-ar intra în Parlament, fiind bătut în cuie, la 4,60%. Pentru că PRM a guvernat şi a nenorocit ţara, desigur. În ceea ce priveşte încrederea în personalităţi, Vadim se bucură doar de 11% (multă şi foarte multă), fiind întrecut, în pasul ştrengarului, lejer, de următoarele „trompete“ ruginite: Mugur Isărescu (41%); Sorin Oprescu (37%); Crin Antonescu (32%); Victor Ponta (25%); Traian Băsescu (24%); George Cristian Maior (22%); Emil Boc şi Elena Udrea (fiecare cu cîte 17%); Vasile Blaga (14%). Nu vă e, mă, ruşine? Nu, nu vă e. Vouă vă e foame. Şi pentru că nu găsiţi atît de multe produse pentru maţul vostru lung şi gros, mîncaţi produsul intestinului gros. Ce crede populaţia? Nu mai contează. Şi, în definitiv, care populaţie? Aia care se încaieră pe haleala azvîrlită din camioane, sau din spatele depozitelor? Vine el tăvălugul MARII CRIZE. Printre primii care vor fi călcaţi în picioare se vor număra derbedeii de la firmele de bucătărie, care intoxică, de ani de zile, o ţară întreagă. * Un titlu de o porcoşenie incredibilă, în „Click!“: „Gică Popescu se scobeşte în nas şi bagă în gură“. Ce presă e asta mă, jagardelelor? Şi cu care mînă o fi făcut marele sportiv operaţiunea asta, pe care aţi sesizat-o numai voi? Păi, cu aceeaşi mînă cu care a primit, de la suveranul Spaniei, Juan Carlos, Cupa Regelui, în calitate de căpitan al echipei F.C Barcelona. * Lada de gunoi pe care scrie „Excrementul zilei“ reproduce, sub semnătura unui oarecare Ionuţ Fantaziu, fanteziile bolnave ale lui Ardei Umplut: „Vadim Tudor a fost învins în instanţă de Ion Cristoiu“. Asta s-o credeţi voi. A fost vorba tot de sforile trase de stăpînul lui Cristoiu (şi al lui Băsescu), Virgil Asztaloş Măgureanu. Dar mai sînt căi de atac. Adevărul e unul singur, stimate prostituate din Crucea de Piatră a Justiţiei Române: Ion Cristoiu este una şi aceeaşi persoană cu SURSA COROIU, care i-a turnat la Securitate pe Vadim, Eugen Barbu, Paul Anghel. Piticul Utecilă probabil că nu a avut Dosar de informator, fiindcă a fost membru al CC al UTC. Cine rîde la urmă rîde mai bine... * În „Adevărul“, unde a frecat menta fo cîţiva ani, Crocodilul Chelios îşi publică nişte poze de pe vremea cînd se masturba: una de pe Diploma de Bacalaureat, alta de pe Livretul Militar etc. Nebun de mic. Colţuros. Privire fixă. Fălci de neam prost. Amintirile lui din cocină sînt de felul ăsta: „La chimie a fost o tragedie: am fost trecut pentru că a intervenit pentru mine profesorul de sport. Jucam handbal în echipa liceului, echipă mare, care l-a dat pe Cristian Gaţu. Antrenorul Necula s-a dus la profesoara de chimie şi i-a spus: «Doamnă, e băiat bun, dar e portar şi a luat multe mingi în cap. Vă rog eu să-l treceţi!»“ Aha! Carevasăzică, de aici s-a tîmpit Muşchiul Vorbitor! Dar ce fel de portar putea fi un crăcănat ca el? Nu-i treceau mingile printre picioare? La un moment dat, reporterul fostei „Scîntei“ zice aşa: „Sînteţi unul dintre părinţii cu emoţii la a doua sesiune a Bacalaureatului. Fiul dvs. mai mic va susţine examenul“... Atunci, marele moralist – damblagist, care se încruntă la tot mapamondul universului mondial cînd îl chinuie trînjii, a coborît de pe tronul de toaletă ecologică unde l-a cocoţat Gala „10 pentru România“ şi a redevenit om: „E un fapt consemnat în actele liceului în care învaţă: are două corigenţe, prin urmare nu s-a putut prezenta în prima sesiune a Bac-ului. Prefer să nu dezvoltăm acest subiect, e dureros pentru mine“. Aoleu, ce dor, ce jale, pe la poarta dumitale! Da’ cînd îl cafteai pe copchil, pentru că ţi-a luat cîrnatul de la gură (scenă văzută şi relatată de ziaristul Ion Marin), nu era dureros? Ai prostit copilul, şi acum te văicăreşti că are două corigenţe. Dar, în fond, la ce-i trebuie lui şcoală? N-ai destui bani? Eşti putred de bogat! Unu-i Cristian Popiescu în ţara asta. Baa nu, pardon, sînt doi: mai e şi Piedone. * Revista „Star“ a publicat un reportaj de la botezul băieţelului lui Daniel Ghiţă, luptător K1, sub titlul: „Fiica lui Vadim a făcut furori la petrecerea lui Daniel Ghiţă!“. E publicată şi o poză, reuşită, cu Eugenia, la braţul tăticului ei. Din păcate, se scrie că liderul PRM a venit însoţit doar de o fiică – realitatea este că ambele fete au participat la acel botez, Eugenia şi Lidia avînd acelaşi succes, pentru simplul motiv că sînt copii frumoşi şi cuminţi (ca şi tatăl lor, de altfel). * Mare oftică mare printre hingherii de presă, care au tras nădejde că, poate-poate, o fi ceva adevărat din mucii pe care i-a suflat în sus (şi i-au căzut în cap) şoferul Cezar Marin! Nu, nu era. Individul e un gunoi uman, speriat de zornăitul cătuşelor, aşa că a bătut cîmpii în speranţa că va trage de timp şi, cine ştie, poate scapă de o nouă condamnare. Deşi toată lumea – în primul rînd posturile de Televiziune – a înţeles ce cacealma golănească a încercat să tragă ţeparul şi proxenetul respectiv, tot au mai fost cîteva fiţuici care s-au prefăcut că n-au priceput, inventînd o anchetare (?!) a Tribunului la Bruxelles (?!). Vrabia mălai visează. Mica făcătură din foaia „European Voice“ a fost provocată şi plătită, de la Bucureşti, de pilangiii Sebastian Lăzăroiu şi Monica Macovei, şpaga fiind de 25.000 de euro. De altfel, conducerea ziarului-mamă, „The Economist“, a fost informată de această operaţiune scandaloasă, de corupţie. Iată cîteva titluri din presa de pe cheiul gîrlei, care arată că boschetarii şi putorile cu pricina acceptă, cu greu, ideea că pîrnăiaşul Cezar Marin le-a dat muie. „Adevărul“: „Vadim, anchetat de Parlamentul European“ (Bianca Toma, care ne provoacă voma). „Naţional“: „Vadim Tudor, anchetat de Parlamentul European“ (futurista Ana Maria Ludatşer, culegătoare de pîrţuri din capul pleşuv al avortonului Codrin Ştefănescu) – a se observa cum sînt scrise „după dictare“ aceste titlulri. „Curentul“:„Vadim ar putea avea soarta şpăgarului Severin“ (oligofrenul Nicolae Bu-Cur). „Vadim, anchetat la Bruxelles“ („Libertatea“ de a te face de rîs). „Vadim pleacă în Europa pe urmele lui Severin“ (Monica Bonea, femeie de serviciu la „România liberă“). Mă, copii ai durerii, atît de mult îl urîţi pe preşedintele PRM? Această ură v-a injectat ochii chiar în halul ăsta, încît NU vedeţi că aţi fost traşi pe sfoară de un escroc de profesie, care a debitat o MINCIUNĂ penibilă? Cum va putea căcăciosul ăsta de C. Marin să susţină, în instanţă, porcăriile lui? I-a falsificat Vadim semnătura? Să facă dovada! I-a luat leafa, timp de 2 ani? Să facă dovada! Dar invers e valabil: pentru preşedintele PRM vor depune mărturie, la Tribunal, numeroşi oameni, care l-au văzut pe derbedeul de şofer cum şi-a primit banii, da? Asta-i tot. Pot să se da golanul ăsta de C. Marin şi cei care îl bagă la înaintare (Monica Macovei, Sebastian Lăzăroiu, Traian Igaş, Laura Codruţa Köveşi, procurorul dement Ilie Donţu) de mii de ori cu curul de pămînt, în fiecare zi, dar ei nu pot face din alb – negru şi viceversa şi nimeni nu va putea dovedi, vreodată, că Vadim i-a falsificat acelui analfabet semnătura. V-aţi făcut de rîs bă, nenorociţilor. Altceva? Mîine în ce gură de canal o să vă mai uitaţi? * „Pravda colorată“ a dat un titlu cu pretenţii apocaliptice: „Previziuni sumbre făcute de oamenii de ştiinţă americani. Peste 14 ani ne vom bate pe apă şi pe mîncare“. Dar de ce taman peste 14 ani? În România, lumea se bate pe mîncare încă de pe acum, ca dovadă pomenile electorale aruncate ca la ultimii milogi. * Ziarul „Naţional“ e din ce în ce mai duşmănos, ba chiar viermănos, legîndu-se de oameni care şi-au văzut de treaba lor. Sub titlul „Vrânceanu Firea şi-a dat poalele peste cap de i s-a văzut averea“, am putut citi un capitolaş schizoid: „Pandelul şi Fireaua de presă“. Am reţinut un fragment jenant: „Prea ca la ţară! Oricum, cuplul a burduşit presa cu evenimentul ăsta, în care snobismul suburban a fost mai tare decît mezalianţa sentimental-politico-afaceristă cu contract prenupţial ulterior, în care hormonul bate neuronul, spre îngrijorarea unora şi curiozitatea altora“. Hai sictir. S-au căsătorit nişte oameni. Practic, şi-au refăcut vieţile, crezînd în a doua şansă pe care le-a dat-o Dumnezeu. Ce e rău în asta? Şi încă o întrebare: de ce nu vă schimbaţi voi titlul, din „Naţional“ (n-aveţi nici o legătură cu Naţiunea asta) în „Hîrtie igienică“, sau „Furadan“? * În acelaşi ziar din ce în ce mai tîmpit (normal, cu bagaboante de teapa sugacei Ludatşer nu ne miră!) e atacat şi Cătălin Măruţă. Că de ce, adică, a invitat-o pe aia care spărgea pepeni cu tîţele. Uite de-aia! Multor telespectatori le-a plăcut emisiunea, iar ratingul a fost imens. Mai bine aţi avea grijă voi, cusurgiii şi bulangiii de la „Naţional“ (Ciprian Voinea, Gabriela Mocanu ş.a.), să nu vă dea gagica aia o ţîţă peste ochi şi să vă ridice serviciul de descarcerare. * În sfîrşit, un titlul nostim în „Cronica Română“, şi încă pe pagina 1: „Roma arde, Băsescu se piaptănă“. Ce să mai pieptene spermatozoidul ăsta cu cap de limax? N-am văzut chelie mai urîtă ca a lui Băsescu, parcă-i fofoloanca Anei Pauker. * Întrebat ce părere are despre showbizul românesc, Ion Iliescu a emis nişte cugetări abisale: „Din ceea ce mai comentez cu soţia, cred că prea ne cantonăm în elemente marginale“. Bravo, Nea Nelule! Arde-i la meclă, pentru că n-au puţină lipsă de respect! Păi, cum vine chestia asta? În loc să se dezbrace la nudul gol, mai bine ar analiza meandrele concretului, măi, tovarăşi, şi ar face o introspecţie a sinergiei faptelor, ca să nu cadă pradă canibalilor americani. Pe cînd aşa? Toate cîntăreţele şi dansatoarele astea din buricul ombilicului nu fac altceva, atunci cînd dau din popou, decît să se cantoneze. Unde? În elemente marginale. Nu se poate una ca asta. Aşa că, dragă Nea Nelule, fă bine şi preia comanda, fii matale instructor de aerobic, ăăă one... ăăă two... ăăă three... fandăm la stînga... piciorul drept pe lustră... titirez toată lumea, cu noada de pămînt... după mine, tovarăşi! * Ne imită bine, Florian Bichir! În „Evenimentul zilei“, acesta dă un titlu pe care l-am dat şi noi „Dă-te prins, Băsescule!“. De fapt, tînărul şi talentatul ziarist încearcă să-l apere pe Matrozul Chior, care ar fi avut o poziţie corectă faţă de intrarea României în al II-lea război mondial. Din păcate pentru Marele Zbanghiu, e prea tîrziu. El a săvîrşit CRIME împotriva acestui popor şi nu-l mai poate ajuta nimic. Îl sfătuim pe Florian Bichir să fie mai prudent, fiindcă ar fi păcat să devină părtaş la catastrofa care îi paşte pe cei din preajma acestui răufăcător al Istoriei. * A devenit de-a dreptul sufocant Mircea Diaconu! Se pricepe la toate. Îşi vîră capul ăla mic şi parcă frecat cu clăbuci în toate emisiunile, la toate Televiziunile. El, care a jucat roluri de activişti, brigadieri şi veterinari care făceau clismă la vaci, ca să dea îngrăşăminte naturale peste plan; el, care cutreiera toată ţara cu Cenaclul Uniunii Tineretului Comunist (care l-a scos în permisii interminabile, din Armată); el, care a dus-o bine tot timpul – de 21 de ani face pe dizidentul, democratul, liberalul, dascălul naţiunii! Ca actor, el e mediocru, fiind o pocitanie cu dicţie confuză şi bărbie ca un galoş. Ca om, e infect: plin de sine, meschin, răzbunător. La Teatrul „Nottara“, unde s-a încăpuşat ca director, a instaurat o teroare asiatică, ajutat şi de scorpia de nevastă-sa, Diana Lu’ Peşte. Teatrul e de mult în faliment – la fel ca „Odeon“, unde tronează o altă ventuză, Dorina Lazăr. Moare teatrul românesc? Uite, de-aia moare: se cramponează de funcţiile de conducere toate bulendrele zdrenţuite şi roase de molii, actori de mîna a doua, care au stricat toate filmele în care au apărut. Acest Mircea Diaconu făcuse, la începutul anilor ‘90, pe monarhistul. Acum se dă liberal. Mîine, cine ştie, poate intră în Secta Moon. Cel mai mult ne displace la acest trepăduş gheboşat prematur modul în care vorbeşte el de sărăcie şi de necazurile poporului... din vilă şi din jeep! Aşa a apărut vineri seara, la emisiunea lui Victor Ciutacu, „Vorbe grele“, de la Antena 3. Despre realizator nu vrem să mai spunem nimic, ca să nu creadă că avem ceva cu el. Atîta doar: să renunţe la apucătura lui, enervantă, de a se bate pe burtă cu politicienii! Nu interesează pe nimeni că el se trage de şireturi cu Sorin Oprescu. Nici un ziarist din lume nu face aşa ceva, chiar dacă, în viaţa reală, o fi intim cu personalităţile politice – se păstrează o anumită distanţă, fiindcă el, ziaristul, reprezintă opinia publică. În rest, pentru un ţigan care se dă evreu (cum îi place lui să se auto-ironizeze), acest Victor Ciutacu e un ziarist destul de foarte bunicel. Revenind la Mircea Diaconu, el a încercat, din nou, o operaţiune de „seducţie“: un actor aşezat, la casa lui de vacanţă, de la Săftica, unde cultivă agrişe, coacăze, zmeură, roşii şi alte fructe şi legume, într-un stil de viaţă patriarhal. Cîtă blîndeţe în sînul naturii – singurul sîn din lume care n-a purtat, niciodată, sutien, fiindcă nu-i ştim măsura. Alături, pe un alt scaun, se perindau nevasta lui, Diana, un nepoţel (să-i trăiască), un vecin, o vecină, dar şi Norica Nicolai, care are, şi ea, o casă la Săftica, dar şi o casă la Sinaia, unde e vecină cu Victor Ciutacu. La un moment dat, fosta procuroare, apoi ţărănistă şi acum liberală, a zis ceva despre Constantin Brâncoveanu, care, „în a doua domnie“, l-a pus ministru de Finanţe pe acelaşi individ, fiind sigur că ăsta n-o să-l mai fure; eroare din greşeală, Norico, fiindcă Brâncoveanu a avut o singură domnie, între 1688 şi 1714. Şi iarăşi făcea Diaconu pe unchieşul sfătos, mijindu-şi ochii şi apărînd „boborul“ de căpcăunul Băsescu, uitînd, desigur, că PNL-ul lui l-a adus pe ăsta la putere. Din cînd în cînd, ghimizdrocul de nepot îi trăgea palme bunicii sale, Diana (sineri să fim, aici el avea dreptate!). Cine avea curiozitatea să schimbe canalul şi să dea, bunăoară, pe B1TV, ce-mi vedea? Un Acuzator Public! Era, cumva, faimosul Săracu, din Procesul Marii Trădări Naţionale, de după război? Nu, era acelaşi moşulică blînd şi hrănit cu rostopască şi alte bio-căcăreze, Mircea Diaconu. Acolo se difuza un nesfîrşit documentar împotriva lui Ceauşescu, realizat de Lucian Dan Teodorovici (scenariul) şi Marius Barna (regia). Protagonist: Mircea Diaconu. Plin de cacofonii jenante. Mincinos. Fariseu. El denunţa „Cărţile şi filmele (care) reprezentau un instrument foarte eficace“. Care filme, omule? Nu cumva şi alea, de la care cîştigai bani buni, unde jucai rolurile despre care vorbeam, tu fiind, întotdeauna, tipul „omului nou“? Pe urmă, circarul îmbătrînit în rele făcea bancuri proaste despre Nicolae Ceauşescu „şi consoarta sa“. Uite cine vorbeşte! Dar despre consoarta ta, actriţa de fundul scenei Diana Barosana, de ce nu scoţi o vorbă? Voi doi nu sînteţi dictatori pe moşia personală, de la Teatrul Nottara? Am reţinut şi nişte „perle“ antologice (probabil ale scenaristului Teodorovici): „Tăcerea înseamnă, în strategia comunistă, linişte!“ Adînc. Mai pe scurtătură: tăcerea înseamnă linişte.  Asta numai în comunism, desigur, fiindcă în capitalism tăcerea înseamnă zgomot, zumbalai meştere, bidineaua n-are coadă etc. Pe urmă, saltimbancul ne-a mai informat că „Securitatea avea 15.000 angajaţi şi 4.000.000 de informatori“ (?!). Fireşte, cifrele sînt mult umflate – dar cui folosesc asemenea minciuni, după 21 de ani? Apropo, Securitatea de azi (cele cca. 10 Servicii Secrete) cîţi angajaţi o avea? Despre teroriştii de azi de ce nu faceţi nici un film, băi, aceştia? Sau vă taie reclama, publicitatea şi sponsorizările? Şi iarăşi dădeam pe Antena 3, şi iarăşi coada şoricelului, şi patlagina, şi „totu-i natural, din grădină, doar muştarul l-am cumpărat“, iar nepoţelul poc, trosc în nasul mops al lu’ mă-sa mare, na-na-na, hai la culcare, casa e din lemn, am făcut-o în etape, mai luăm o pauză de publicitate (Ciutacu), că din asta trăim. În pauză, nu-l ascultam pe Gigi Becali („Petrică, dă pe GSPTV!“), ci ne trăgea aţa tot la postul vajnicului luptător anticomunist George Păunescu, unde două ciumăfăi se luau, şi ele, de piept cu defunctul regim: Doina Jela şi Mihaela Miroiu. Această Doina Jela a făcut o cărţulie cu Coposu, plină de minciuni tipic ţărăniste. La B1TV, ea a povestit cît de eroic s-a luptat cu presiunile de a intra PCR. Nu, nu şi iarăşi nu! Nici ta-su n-a izbutit s-o convingă, aşa că fata n-a pierdut prilejul să-l denunţe acum, după fo 30 de ani. A terminat ea facultatea de tumbe (sau de tulumbe, ori filologia, ce mai contează, că tot incultă e?) şi au repartizat-o în judeţul natal, mai exact la o şcoală din comuna Valea Dacilor. Numai că dacii muriseră demult, în locul lor venind dracii, care trăgeau de corpul tovarăşei profesoare. „Acolo voi muri pînă la sfîrşitul vieţii“ – a dat ea pe gaura gurii. Trebuie să recunoaşteţi că Bulă era mic copil faţă de Doina Jela (prezentată ca „scriitoare“). Recitiţi fraza asta şi vă veţi da palme în oglindă. La un moment dat, un fost coleg, care lucra la Radio, i-a propus să o facă şefă peste judeţul Constanţa! „Sper că eşti membră PCR“, a revenit el, a doua zi. Nu, nu era. Pe Jela a apucat-o Jalea! Însă, aidoma lui Poppeye Marinarul, i-a venit o idee salvatoare: n-a luat 2 cutii de spanac (fier comestibil), ci 2 sticle de coniac! Cu care s-a dus, ispititoare, la brigadierul-şef de la CAP. Ne putem imagina ce a urmat, poate că s-au şi îmbătat, ori s-au împerecheat, mai ştii? Cert este că dizidenta a intrat în PCR. Ştim şi de ce: ca să nu moară în acea comună pînă la sfîrşitul vieţii, ci puţin mai înainte, sau după. Însă, socoteala din Valea Dacilor nu se potrivea cu cea de la Bucureşti! Ceauşescu, ca un dictator sîngeros şi crud, a desfiinţat posturile regionale de Radio, şi Doina Jela a rămas cu manivela. Adică a luat-o-n mînă, vorba lui Dante Aligheri. În mod normal, ea ar fi trebuit să se ducă la brigadierul-şef şi să-i ceară coniacul înapoi, sau să-i bage ăluia două deşte pe gît, să-l dea afară. Fată sensibilă, ca orice dizidentă (a se vedea Gabriela Adameşteanu, Monica Macovei, Smaranda Enache) ea a tăcut, înghiţindu-şi amarul şi strîngînd o ură neîmpăcată împotriva tiranului şi a odioasei, sinistrei, criminalei sale soţii, care făcea pe chimista. La un moment dat, în documentarul cu pricina s-a vorbit şi de avorturile din acea perioadă (Legea din 1966). Bă, nenorociţilor, păi ăsta e tatăl vostru, „ceauşeilor“, mergeţi la mormîntul lui să-i pupaţi crucea! Dacă nu interzicea el avorturile, în mod sigur nu s-ar mai fi născut următorii „anticeauşişti“ de azi: Stejărel Olaru, Codrin Ştefănescu, Sever Voinescu-Cotoi, Elena Udrea ş.a.m.d. Ce credeţi că a debitat „scriitoarea“ Doina Jela? Atenţie: regimul comunist a atentat la „intimitatea cea mai intimă a femeii“. În filmul respectiv s-a mai rupt în figuri şi tovarăşa „politoloagă“ (aşa scria pe ecran) Mihaela Miroiu. Cine-i asta?  N-am auzit de ea. După halul în care arată, cu sprîncene smulse, trei burţi şi urechi ca emisferele de Magdeburg (între ele fiind un vid perfect) ea părea mama profesorului Miroiu, din „Steaua fără nume“. Şi asta mare anticomunistă, desigur. Cu un aer acru, de mumie la menopauză, Miroaica l-a făcut pe Ceauşescu „nulitate“(?!). Ea fiind cine? O babă surdă şi tăvălită prin boia. Pe urmă, categorică şi exagerată (ca orice proastă care vrea să iasă în relief) a ras, dintr-un condei, o întreagă epocă din Istoria României: „Lumea era radical schizofrenică, 50 de ani“ (?!). Da’ tu în ce vreme şi în ce ţară ai trăit fă, zăludo? Aşadar, toată lumea (societatea românească) a fost schizofrenică, vreme de o jumătate de veac! Cum e posibil, George Păunescu, să laşi o asemenea blasfemie pe postul tău de Televiziune? Neîndoielnic, ne vom mai ocupa de dobitoaca asta, care nici măcar nu arată a femeie (repetăm, ea e „politoloagă“, adică  o persoană care a avut „poliomielită“ şi e „oloagă“). În sinistrul documentar au mai apărut şi alţi „dizidenţi“: nelipsitul Marius Oprea (cu capul lui turtit, scos cu forcepsul);  cineva care pretindea că şi el e scriitor, pe nume Ion Manolescu (ce l-au mai persecutat  comuniştii pe ăsta nu se poate povesti; Soljeniţîn a fost un copil de ţîţă, pe Manolescu l-au călcat cu submarinul, i-au smuls dinţii cu cleştele de foc al lui Gh. Doja, i-au tatuat pe popou „Mă doare-n cur de teoria lui Pithagora“ etc.). Cumplite vremuri. Noroc că supravieţuitorii au puterea să le povestească şi să mai şi zîmbească. Am pomenit de Stejărel Olaru: vorbind de rădăcinile comunismului, tovarăşul Zambilă a zis ceva şi de „socialismul francez“. Nu ştii carte, puradelule mic şi prost. De ce? Ai pierdut pe drum cuvîntul - cheie: utopic. Trebuia să spui: socialismul utopic francez (Saint-Simon, Fourier). Noroc cu povestitorul hîtru Mircea Diaconu, care ne explica, nouă, ce ticăloşi erau cei care făceau filme de propagandă, gen „Mere roşii“, în care el juca roluri principale. Într-o ţară care a început să regrete acele vremuri, din pricina catastrofei de azi, e curată neruşinare să faci astfel de filme pe cît de mincinoase, pe atît de otrăvite. Dar e o neruşinare la fel de mare să le şi difuzezi. * Haideţi să trecem la lucruri mai serioase. Cum e, de pildă, ziarul „Tricolorul“. Scurt, sumarul! MIERCURI, 13 iulie (nr. 2.213): „Drept represalii faţă de declaraţiile duşmănoase ale lui Traian Băsescu – Ruşii ne dublează preţul la gaze!“; „Cum se distruge o ţară“ (editorial de Dumitru Avram);  „Liderul PRM a depus o Plîngere Penală împotriva escrocului şi proxenetului Cezar Marin“; „Rating mare făcut de preşedintele PRM, luni noaptea, la Antena 3: «Minutul de Aur» – 3,2 puncte“; „«Cartoful fierbinte» care îl arde pe Pazvante Chiorul: Dosarul traficantului de arme Viktor Bout“; „ULTIMA ORĂ. O nouă diversiune «Marca Băsescu»: ministrul Mediului, Lászlo Borbely (UDMR), dat pe mîna Parchetului“; „Membrii PDL nu se duc nici la toaletă fără a cere voie de la Palatul Cotroceni. Boicotarea Antenei 3 a fost dictată de Băsescu“; „NEWS ALERT. Vladimir Putin spune că americanii se comportă precum huliganii“ (Elena Dumitrache); „Dreptate pentru Catedrala romano-catolică Sfîntul Iosif, din Bucureşti“ (Liliana Marinescu); „Fenomene stranii. UFO - HORROR – LISTA NEAGRĂ“ (general dr. Emil Străinu); „Întîmplări amuzante cu Camil Petrescu“ (Dan-Eugen Dumitrescu); „Hai să (ne) rîdem cu Guvernul Ponta“; „Mareşalul Antonescu i-a salvat pe evreii din România de la dispariţie“ (George Magherescu); „Pentru împrospătarea memoriei. Trei copii dorm sub cerul liber“ (Corneliu Vadim Tudor, „Politica“, 17 iulie 1993); „Centrul vechi al Capitalei, pierdut în mizerie, zgomot şi goană după bani“ (Aura Costache). JOI: „Astăzi e Ziua Naţională a Franţei – 14 iulie“ (Tudor Arghezi, 1956); „Atunci cînd i-a comunicat noul refuz al Chinei, ministrul de Externe a fost făcut de Traian Băsescu «dobitoc incapabil»“; „Modelul polonez“ (editorial de Dumitru Avram); „ULTIMA ORĂ. Şedinţă-fulger la Palatul Cotroceni, pentru debarcarea următorilor miniştri: Lászlo Borbely, Cseke Attila, Valeriu Tabără, Daniel Funeriu, Valerian Vreme“; „Lászlo Borbely are păcate mult mai grave decît zugrăvirea casei. În atenţia D.N.A.“ (Marius Marinescu); „După pretextul, ridicol, al zugrăvirii casei lui Lászlo Borbely, ungurii vor să-i dea o lecţie lui Băsescu“; „Legea lui Teodor Baconschi, o diversiune electorală“ (S.R. Stănescu); „A murit cîntăreţul şi compozitorul Cornel Fugaru“; „Încă o gafă a ziarului «Click!»; „Arhiva «Tricolorul». Un discurs mai puţin cunoscut al «poetului pătimirii noastre», acum 75 de ani“ (Octavian Goga, 1936); „Încă o şmecherie evreiască. Top 10: Lideri geniali ai lumii“; „George W. Bush, acuzat de crime de război“; „Epistolă scrisă cu cerneala ochilor. Decanul de vîrstă al scriitorilor hunedoreni, hărţuit de directorul S.C. Alianz-Ţiriac“ (Irimie Străuţ); „Calendar – 14 iulie“. VINERI: „În ciuda unor eforturi disperate, Matrozul Chior nu e primit nici la înmormîntări. Traian Băsescu nu a fost invitat la Funeraliile lui Otto de Habsburg“; „Întîi Partidul, la urmă Poporul Român!“ (editorial de Gh. Funar); „Încă o minciună băsistă: nu există nici un comunicat oficial al Parlamentului European cu privire la delirul puşcăriaşului Cezar Marin!“ (Corneliu Vadim Tudor); „Traian Băsescu nu ştie cum să scape de Daniel Funeriu“; „NEWS ALERT. Lászlo Borbely, «turnat» de amanta Melinda!“; „Exact de ziua Franţei… Victimele incendiului de la Rouen cer daune de 120 de milioane de dolari şi extrădarea preşedintelui României!“; „Fenomene paranormale. Învierea din morţi“ (Joachim Bouflet); „Cel mai bogat bancher român are în conturi 10 milioane de euro“; „Regele Mihai a fost nu sluga, ci unealta ruşilor“ (ziarul „Universul“, iulie 1945); „Ce religie au marii miliardari ai lumii“. SÎMBĂTĂ: „Iese la iveală lucrătura ordinară a slugilor Palatului Cotroceni: Pentru minciunile debitate despre liderul PRM, fiţuica «European Voice» a primit şpagă de la Sebastian Lăzăroiu şi Monica Macovei 25.000 de euro! Huooo!“; „Gogoaşa USL“ (editorial de colonel Dan Zamfirescu); „Rating-record făcut de preşedintele PRM la Antena 3, joi seara: «Minutul de aur» – 5 puncte. Emisiunea realizată de Răzvan Dumitrescu a fost lider de piaţă“; „Turism de catastrofă“; „Încă o «specialitate» a ţeparului şi proxenetului Cezar Marin: Traficant de droguri, care a devenit turnător la «Doi şi-un sfert»“; „Funeraliile lui Cornel Fugaru“; „Hitler era un dezaxat sexual“ (Olivier Tosseri); „Nu degeaba sîntem creatorii suprarealismului şi ai teatrului absurd… România, singura ţară din lume unde s-a strigat «Trăiască bomba atomică!»“; „Există îngeri păzitori!“; „Parabola naşterii din nou” (Corespondenţă din New York“, de la Grid Modorcea); REBUS (Paul Băgneanu); Caricaturi (Miron Dinulescu); „Experienţa unui om trăznit prin telefon şi înviat din morţi“ (Dannion Brinkley şi Paul Perry); „Calendar – 16 iulie“. LUNI: „Şi ultimul sondaj de opinie îi face de rîs pe falsificatorii de profesie: PRM – 32%; USL – 45%; Vadim – 41%; Crinuţa – 19%“; „NEWS ALERT. La Neptun, Traian Băsescu şi Dinu Patriciu au făcut un troc ordinar!“; „Frauda cu mănuşi portocalii“ (editorial de Marius Marinescu); „Raportul pe Justiţie al României va fi, din nou, critic“; „Marian Vanghelie despre «ejacularea» de la comanda PSD Bucureşti: «Eram puţin încins»“; „Pentru împrospătarea memoriei. Şi Albert Schweitzer a fost denunţat ca antiamerican“ (Corneliu Vadim Tudor, 4 iulie 2001); „Nimic nou sub soare... Acum 130 de ani, poetul şi doctrinarul naţional acuza farsa jocului de-a Puterea şi Opoziţia“ (Mihai Eminescu); „Arhiva «Tricolorul». Animale din Bucureştii de altădată“ (Radu D. Rosetti); „Germania nu-i mai dă lui Vladimir Putin Premiul Quadriga“; „Ministerul Culturii aprobă, pe şest «Roşia Montan㻓 (Iosif Buble); „Calendar – 18 iulie“; „Unde se trăieşte cel mai mult pe Glob?“; „Israelul vrea să atace Iranul în septembrie“ (nu l-am sfătui). * Am scris ceva mai sus despre şmecheria evreiască de la alcătuirea Topului primilor 10 „Lideri geniali ai lumii“. Cine credeţi că se află pe locul 1, în toată Istoria Umanităţii? Bibi! Care Bibi? Benjamin Netanyahu, primul-ministru al Israelului. După el, avînd un coeficient de inteligenţă mult mai redus, cică sînt următorii: Abraham Lincoln (locul 4), Napoleon Bonaparte (locul 5), George Washington (locul 6), Thomas Jefferson (locul 7), Ferdinand Marcos (locul 9), Jusuf Habibi (locul 10, n-am auzit de ăsta, cică a fost preşedintele Indoneziei). Cum s-ar zice, Istoria lumii de la Bibi la Habibi! Unde sînt Regii şi Împăraţii lumii? Unde sînt Papii? Unde e Charles de Gaulle? Unde e Garibaldi? Unde e Frederic cel Mare? Unde e Petru cel Mare? Unde e Georges Clémenceau? Unde e Winston Churchill? Unde e Pericle? Unde e Cezar? Unde e Alexandru Macedon? Unde sînt principii şi voievozii români, în frunte cu Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu, care au apărat Creştinătatea? Pauză! I-a ras neica Bibi pe toţi, îi are la buzunarul mic de la jiletcă. Asta-i propaganda iudaică, din păcate, care îi consideră pe goimi (creştini) sub-oameni, în timp ce ei, evreii, sînt supra-oameni. Neimportant şi banal, la prima vedere, acest TOP-10 merită un Tratat întreg, pentru analizarea trufiei bolnave a unor indivizi obraznici, care nici acum nu înţeleg de ce îi urăşte aproape întreaga Planetă. Uite de-aia. Din cauză de Bibi. * Au şi românii un Spiderman! El e doctorul Tudor Cihodaru, care, de cînd a intrat în Partidul Conservator, apare, aproape zi de zi, la Antenele lui Dan Voiculescu, în ipostaza de salvator. Au năpădit căpuşele o Tabără de copii? Nici o problemă, doctorul Tudor Cihodaru e la post şi le cafteşte pe-alea la minut, ca să-şi bage minţile-n cap. S-au ciocnit două tramvaie pe ruta Borta Rece – Pisica Leşinată şi mii de răniţi se zbat între viaţă şi moarte? Totul s-a rezolvat ca prin farmec, fiindcă medicul tocmai trecea prin zonă cu căţelul, să facă pipi (căţelul, nu el), şi-a scos stetoscopul, le-a făcut horoscopul şi, cu mînă sigură, le-a pus răniţilor ficaţii la loc şi le-a îndreptat oasele, ochii, direcţia de mers. Practic, nu există problemă de ordin medical sau social – de la epidemii pînă la penis captiv – pe care noua achiziţie a Partidului Conservator să nu o soluţioneze, ca un adevărat pitic providenţial. Şi totuşi... Şi totuşi, pe el îl paşte o primejdie: să aibă grijă, cu capul lui de şoricel care abia acum descoperă lumea, să nu se afle, niciodată, în preajma lui Felix Motanul, fiindcă acest căpcăun îl poate hali, cu trusa lui medicală cu tot. * Le atragem atenţia celor de la Wikipedia de România să nu mai fuşerească datele Calendarului pe care îl editează şi îl postează pe Internet. Iată, bunăoară, cîteva greşeli comise în ziua de 18 iulie: cică atunci s-a născut Rudolf al II-lea, „Împărat Roman“ (?!); desigur, e vorba de împăratul habsburgic, care domnea ba la Viena, ba la Praga (s-a întîlnit şi cu Mihai Viteazul al nostru); împăraţii romani au trăit în altă epocă. Pe urmă, se scrie de Raoul Şorban, „critic de artă român, de etnie evreiască“ (?!). Eroare. Regretatul nostru colaborator a salvat mulţi evrei din ghiarele lui Hitler şi Horthy, dar el era român, fiul celebrului compozitor Guilelm Şorban, cel care a creat muzica romanţei „Mai am un singur dor“, pe versurile lui Eminescu. Exemplele pot continua. E păcat, pentru simplul fapt că editorii de la Wikipedia fac, în general, o muncă utilă. * Dorinel Munteanu s-a răzbunat pe Gigi Becali: duminică seara, Oţelul Galaţi a învins Steaua cu 1-0. Ambele echipe au jucat ca nişte cizme scîlciate. * Ziarul „Naţional“ a primit ordin (poate şi bani!) să laude prestaţia maimuţei EBA (intrată, prin fraudă, în Parlamentul European) şi să îl critice pe... Vadim! Cică Tribunul are o „prestaţie slabă, care l-a pus în coada grupului de europarlamentari români“ (?!). A dracului e carnea aia pe voi... Toată lumea rîde de bîlbîita şi tălîmba lui Băsescu – numai voi ziceţi că „a luat faţa colegilor români“ şi e „cea mai tare în gură la Bruxelles“ (poate, dar ca „sugativă“). Cît despre Vadim, nu ajungeţi voi nici la degetul lui mic: un discurs al lui face mai mult decît 100 de borboroseli ale altora. În mod concret, preşedintele PRM a rostit, în 2 ani, 16 discursuri (nu 15!) şi a tipărit, sub egida Parlamentului European, 5 volume. Urîtă deraiere a ziarului „Naţional“, speriat, mai mult ca sigur, de spectrul falimentului. * Tot în slujba Chiorului s-a pus şi Luis Lazarus (pe adevăratul nume, Ţuţurigă). Acesta a făcut un post de Televiziune, Zeus TV, care are mai puţini telespectatori decît postul cu circuit închis din Frecăţei. Cu ce bani ai deschis căcăstoarea aia, Ţuţurigă? Te crezi dăştept? Nu eşti. Ai grijă să nu intri, şi tu, la bulău, că o să fie vai de curul tău. * O idee năstruşnică ne-a trecut prin „cutia ucrainiană“: nu cumva ambasadorul bulangiu al Franţei, Henri Paul, doar s-a prefăcut că leşină, pentru a fi prins în braţe de Piticul Porno Emil Boc? Ah, şturlubaticilor mici şi vicioşi! * Fostul fotbalist al echipei Steaua, Ştefan Sameş, a murit de cancer. Avea doar 59 de ani. Dumnezeu să-l ierte. * Ziarul „Adevărul“ iar a dat cu mucii-n fasole! A scris, joi, că şefa lucrării de doctorat a lui Laszlo Borbely, pe nume Maria Vincze, e implicată în aşa-zisul dosar de corupţie. Totul s-a dovedit a fi un fals, care i-a dat palpitaţii acelei femei în vîrstă. Era vorba de o confuzie de persoane, cea implicată avînd acelaşi nume, Maria Vincze, şi fiind cuscra UDMR-istului. Ce presă imbecilă fac servitorii lui Dinu Patriciu, gen Griguţă Carti-Anus: întîi omoară omul şi pe urmă prezintă scuze. * La postul Naţional TV, o fată pe nume Mirela Pană s-a încumetat să recite „Odă – în metru antic“, de Mihai Eminescu. Iniţiativa e salutară, desigur. Din păcate, recitatoarea a MUTILAT textul original, schimbînd cu de la ea putere şi repetînd unele cuvinte, după cum a tăiat-o capul. Nu se poate aşa ceva! * La Eurosport, un crainic român a făcut, duminică, un agramatism stupid: „Dacă marchează, Statele Unite este într-o situaţie dificilă“. Cum e posibi? Şi a mai zis o inepţie: „Cred că nici fotbalistele japoneze nu realizează acum performanţa pe care au realizat-o“ (?!).

* LA ÎNCHIDEREA EDIŢIEI. Ingrată misiune i-a revenit lui Radu Tudor, duminică seara, la Antena 3! Şi anume, aceea de a prezenta, ditirambic (împreună cu baronul local Liviu Dragnea) un aşa-zis „sondaj naţional“, care minte că făcătura ridicolă USL ar avea, în unele judeţe, 77% (?!). O notă proastă pentru bătrîna haimana teleormăneană Liviu Dragnea, care dădea din mîini ca un înecat şi vorbea o păsărească ridicolă: „Trebuie să compatibilizăm structurile organizaţionale pînă la nivel de celulă“. Hai, să mori tu, Dragneo! Şi cum o să faceţi voi chestia asta? Prin ejaculare, cumva? Cele mai multe scoruri sînt scoase din burtă de Marius Pieleanu, contra cost, fireşte. Ce ruşine! Pe cine cred lefegiii lui Dan Voiculescu că păcălesc? De ce-şi fură ei căciula? În realitate, USL are doar 45%, cu toate eforturile şi sforţările depuse, iar tendinţa e de scădere – nu de creştere. Practic, nu e nici o diferenţă între banda lui Băsescu şi banda lui Voiculescu...

Alcibiade

http://www.romare.ro/sptmna-pe-scurt/sptmna-pe-scurt--presa-romn-e-de-rahat--mafia-sondajelor-ar-merita-mpucat---ct-popescu-s-a-tmpit-de-la-handbal-giocco-di-mano--eparul-cezar-marin-trage-pe-sfoar-justiia--un-saltimbanc-ghebos-i-sufocant-mircea-diaconu.html

LA POALELE VULCANILOR




În fiecare lună, sîmbăta, mă duc în pelerinaj la mormintele celor dragi, risipiţi în 5 cimitire ale Bucureştilor, dar reuniţi într-un singur paradis ceresc. Fiicele mele îngrijesc aceste mici sanctuare şi le împodobesc cu flori. Din noiembrie 2010, la Bellu, se află şi locul de odihnă veşnică al bunului meu amic, Adrian Păunescu. Este greu să-ţi poţi imagina că un vulcan poate fi îngropat. El poate fi stins o vreme, adormit, inactiv - dar nu îngropat. Acesta e sentimentul care mă încearcă atunci cînd mă reculeg la mormintele marilor scriitori români din sanctuarul de la Bellu. Parcă sînt o galaxie de planete, gravitînd în jurul astrului solar: Eminescu. Toţi sînt nişte vulcani adormiţi: Caragiale, Coşbuc, Rebreanu, Sadoveanu, Zaharia Stancu, Marin Preda, Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Nicolae Labiş, Adrian Păunescu... Ei vor renaşte, cu siguranţă. Pînă atunci, să ne mulţumim cu operele lor strălucitoare.

Astăzi, în aceste zile, caniculare, de iulie, îl omagiez pe acest om atît de generos şi copleşitor, care a fost Adrian Păunescu. Cît de săracă e societatea românească fără el! Ne lipseşte vocea lui tunătoare. Ne lipseşte autoritatea morală pe care i-o dădeau munca şi valoarea. Ne lipseşte aura lui de patriarh. Dacă pînă acum aveam de toate, ,,Şi mai bune, şi mai rele" - azi avem numai rele. Doamne, nu ne părăsi!

Explicaţie poză: Fotografie antologică, realizată în anul 1997, la Congresul al II-lea al PRM: Adrian Păunescu nu mai intrase în Parlament, iar Corneliu Vadim Tudor i-a adresat invitaţia de onoare la acea manifestare, cînd l-a prezentat şi amicului său din Franţa, celebrul Jean-Marie Le Pen.

CORNELIU VADIM TUDOR
14 iulie 2011

marți, 19 iulie 2011

AŞA A MURIT ŞI A ÎNVIAT IISUS...



Răstignirea lui Isus Christos a avut loc în ziua de 14 nissan (aprilie) a anului 33. Ea a început la ora 12, iar Mîntuitorul a agonizat pînă la ora 15, după care Şi-a dat duhul. Retopim  mărturiile din cele 4 Evanghelii, la timpul „prezentul istoric“. Lemnul greu al crucii este prins de umărul Lui. El Îşi începe drumul spre Golgota. Povara grinzii de lemn şi istovirea fizică Îl doboară. Încearcă să se ridice, dar nu reuşeşte. Atunci, Simon din Cirene Îi duce crucea.
Pe Golgota, grinda de lemn este lăsată jos, iar Christos este aşezat deasupra. Braţele Îi sînt întinse de-a lungul lemnului şi, cu cîte un cui gros, bătut adînc în lemn, I se străpunge mîna (sau încheietura mîinii), mai întîi cea dreaptă, pe urmă cea stîngă. Apoi, Christos este ridicat cu frînghii sau scări, partea transversală a crucii este legată sau bătută în cuie de cea verticală şi, pe aceasta din  urmă, I se fixează un mic suport pentru corp. Apoi Îi sînt întinse picioarele, I se aşează vîrfurile pe o policioară de lemn şi cu o bucată de fier I se străpung amîndouă. Isus oferă acum o privelişte sfîşietoare, şiroind de sînge, acoperit de răni şi expus privirilor mulţimii. El trăieşte ceasuri de durere a întregului Său trup, braţele Îi sînt vlăguite; simte un noian de crampe în muşchi şi pielea de pe spate rupîndu-I-se. Apoi suportă un  alt chin - o durere cumplită în adîncul pieptului, pe măsură ce sîngele începe să comprime inima. Christos este torturat de o sete vie şi este conştient de răutatea celor care trec pe lîngă cruce. I s-a dat, în vîrful unei trestii, un burete înmuiat în oţet şi apă - dar nu în batjocură, ci aceasta era o băutură a soldaţilor romani pentru ţinuturile deşertice, numită „posca“. S-a făcut întuneric peste toată ţara, timp de 3 ore. Şi în ceasul al nouălea (ora 15) Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lama sabactani?“ („Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“). Unii dintre cei care şedeau acolo, cînd L-au auzit, ziceau: „Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să-L pogoare de pe cruce!“ Dar Isus a scos un strigăt tare şi Şi-a dat duhul. Perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt în două de sus pînă jos. Pămîntul s-a cutremurat. Sutaşul, care sta în faţa lui Isus, cînd a văzut că Şi-a dat astfel duhul, a zis: „Cu adevărat, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!“. Acolo erau şi nişte femei, care priveau de departe. Printre ele erau Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel mic şi a lui Iose, şi Salome. După ce a trecut ziua Sabatului, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salome au cumpărat miresme, ca să se ducă să ungă trupul lui Isus. În ziua dintîi a săptămînii, s-au dus la mormînt dis-de-dimineaţă, pe cînd răsărea soarele. Femeile ziceau una către alta: „Cine ne va prăvăli piatra de la uşa mormîntului?“ Şi cînd şi-au ridicat ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese dată la o parte. Au intrat în mormînt, au văzut pe un tinerel şezînd la dreapta, îmbrăcat într-un veşmînt alb şi s-au înspăimîntat. Îngerul le-a zis: „Nu vă înspăimîntaţi! Căutaţi pe Isus din  Nazareth, care a fost răstignit: a înviat, nu este aici, iată locul unde Îl puseseră“. Ele au ieşit afară din mormînt şi au luat-o la fugă, pentru că erau cuprinse de cutremur şi de spaimă. Şi n-au spus nimănui nimic, căci se temeau. Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintîi a săptămînii, S-a arătat mai întîi Mariei Magdalena, din care scosese 7 draci. Altă variantă (Evanghelia după Ioan) spune că Maria Magdalena şedea afară, lîngă mormînt, şi plîngea. Pe cînd plîngea, s-a aplecat să se uite în mormînt. Şi a văzut doi îngeri în alb, şezînd în locul unde fusese culcat trupul lui Isus; unul la cap şi altul la picioare. (...) În aceeaşi zi, cea dintîi a săptămînii, pe cînd uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă! Luaţi duh Sfînt!“.

CORNELIU VADIM TUDOR
(„România Mare“, 28 aprilie 2000)

http://www.ziarultricolorul.ro/special/aa-a-murit-i-a-nviat-iisus.html

luni, 18 iulie 2011

Şi Albert Schweitzer a fost denuntat ca antiamerican...



 La 6 octombrie 1808, după Pacea de la Erfurt, are loc întîlnirea istorică dintre Napoleon Bonaparte şi J. W. Goethe, prilej cu care împăratul şi-a scos de pe piept Legiunea de Onoare, a prins-o la reverul Poetului şi a spus: „Dvs., domnule Goethe, sînteţi un om!”. Era cea mai înaltă apreciere din partea aceluia pe care Hegel îl numea „Spiritul Absolut călare”.
... După numai cîteva săptămîni, mai precis în seara zilei de 22 decembrie 1808, la Viena avea loc, în prezenţa autorului, prezentarea Simfoniei a V-a (a Destinului) şi a Simfoniei a VI-a (Pastorala) de Ludwig van Beethoven. Acestea sînt două, numai două dintre „momentele astrale” ale omenirii la care noi, românii, din păcate, n-am fost de faţă. În dreptul anului 1808, Istoria consemnează doar două lucrări, de Gh. Şincai şi Dimitrie Ţichindeal - importante şi ele, desigur, pentru iluminarea poporului, dar modeste în raport cu marea civilizaţie. Şi mai consemnează ceva: şi Ţara Românească, şi Moldova erau ocupate de ruşi, care le luaseră de la turci. Ce cultură de anvergură să mai faci, cînd toată vlaga pămîntului - aur, argint, sare, lemn, animale, grîne, marmură, alte şi alte bogăţii - lua, sistematic, calea celor două imperii lacome care ne-au ţinut în cleştele lor? Ce stare de spirit să mai aibă un popor cînd, de fiecare dată cînd se trezea în zori, vedea prin ferestruica astupată cu o băşică mizeră de porc, sau prin geamlîcul colibei medievale, numai cai şi echipaje ale oştilor de ocupaţie, auzind sudalme şi porunci ba în turceşte, ba în ruseşte, ba în alte limbi ale Pămîntului? Dar eram noi, oare, în acele clipe ale existenţei noastre, un Popor? Nu cumva eram un Rîu subteran? La „Boicotul Istoriei”, de care vorbea Lucian Blaga, eu aş adăuga sintagma aceasta: „Rîul subteran”. Altora, strămoşii le-au transmis comori fantastice, peste timp: mă gîndesc la egipteni, care scot miliarde de dolari pe an din Piramide, mă gîndesc la greci, la italieni, la alte naţiuni. Am putea exploata şi noi tezaurele pe care le avem, dar iarăşi nu ne pricepem, trăim la limita minimei rezistenţe. Iată, bunăoară, prezenţa a două personalităţi copleşitoare ale Antichităţii, care şi-au legat numele de spaţiul românesc: Poetul Ovidiu şi Apostolul Andrei. Primul a fost exilat la Tomis (Constanţa de azi) de către împăratul Augustus, a scris versuri în limba dacilor, a corespondat cu un rege-poet al acestora, a trăit, a iubit, a suferit, s-a minunat de tot ceea ce vedea în Pontul Euxin, cel îngheţat iarna şi desfătător vara, apoi, cît era el de împodobit cu laurii nemuririi, a închis ochii pentru totdeauna şi a fost îngropat. Unde? Există referiri istorice destul de vagi: la una dintre cele 4 porţi ale cetăţii, extra-muros. Atît şi nimic mai mult. Pentru oamenii inteligenţi şi cu imaginaţie, este suficient, însă, şi atît. Nu s-ar fi putut amenaja, pînă acum, un mormînt simbolic, un cenotaf, pe ruinele uneia dintre intrările în Constanţa, unde să fie expusă epigrafie romană, să se înalţe o statuie a Poetului, să se organizeze spectacole de sunet şi lumină, pe fondul versurilor sale - să se cristalizeze, pe scurt, un loc de pelerinaj? Ideile mari sînt, matematic, şi cele mai simple. Îi spuneam toate acestea profesorului Kazimierz Imielinski, într-o seară din primăvara anului 2001, la Restaurantul Pescăruş din Bucureşti, iar el a venit, imediat, cu o contribuţie la care, sincer să fiu, nu mă gîndisem. Şi anume ca acolo, în sanctuarul respectiv, să se înalţe şi un mic templu al iubirii, unde să se celebreze cununii, precum la Casa Julietei, din Verona, avînd în vedere că Ovidiu nu a fost orice fel de poet, ci autorul celui mai înălţător imn al dragostei, „Ars Amandi”, acesta fiind, poate, chiar motivul principal pentru care împăratul 1-a surghiunit. Ia gîndiţi-vă numai cum ar fi zburdat italienii, dacă ar fi avut pe mînă un asemenea spaţiu, ce inventivi ar fi fost, ce bani ar fi scos din efigia marelui poet, cîştiguri necesare pentru atîtea şi atîtea alte proiecte culturale, muzeale, turistice, educative ...
Al doilea mare personaj al lumii antice, în ordine cronologică, exilat (de data asta de bunăvoie) pe pămînturile vechii Dacii, a fost Apostolul Andrei. Evanghelia spune că el a propovăduit Cuvîntul lui Isus, după Răstignirea şi Învierea Domnului, în Scithya Minor, adică în Dobrogea. În topografia zonei se află, de altfel, Peştera Sfîntului Andrei şi alte repere, care confirmă perpetuarea, de-a lungul generaţiilor, a prezenţei „întîiului chemat” pe meleagurile noastre. Am vizitat, în vara toridă a anului 2000, peştera. Parcă am intrat într-un tunel al timpului: acolo, totul e biblic, o puternică emoţie a pus stăpînire pe întreaga mea fiinţă. Nu i-am crezut pe aceia care pomeneau de „centre energetice” ale Planetei. Nu departe de comuna Ioan Corvin, din judeţul Constanţa, în grota aceea micuţă, cît un teatru de buzunar, aveam să mă conving că există asemenea zone taumaturgice, unde omul se simte, simultan, şi copil, şi matur, şi bătrîn, unde ceasurile pot încremeni, sau pot s-o ia razna (ceea ce, pentru imensitatea Timpului, practic, e acelaşi lucru), unde o simplă rugăciune are o valoare mai mare pentru sănătatea sufletească şi corporală a omului decît toate tratamentele din lume. Acolo, da, este o „gură de rai”, este o „spărtură” în blocul de granit al timpului şi al spaţiului, prin care se poate ajunge „dincolo”. Da, dar cine ştie toate astea? Cîţiva călugări. Cîţiva iniţiaţi. Nu există drumuri de acces, totul a rămas la nivelul izvorului celor 20 de secole petrecute de la evanghelizarea dintîi, un crivăţ uscat, al sălbăticiei şi nepăsării, face să tremure bălăriile şi ciulinii acelor locuri de cretă, pe care Nicolae Iorga le numea „Colţul nostru de Asie”. Turcii, care sînt păgîni, s-au priceput să amenajeze un spaţiu sacru, lîngă Izmir, în memoria Fecioarei Maria, care a peregrinat prin împrejurimi, însoţită de Apostolul Ioan. Am vizitat locul cu pricina, în aprilie 1989, şi - deşi totul era poleit în kitsch-ul specific bazarelor orientale, cu iconiţe stîngace şi mici relicve de vînzare - am rămas impresionat. Noi, care sîntem creştini, nu ne-am priceput să arătăm lumii că fratele Sfîntului Petru a păstorit în ţara noastră şi ne-a creştinat direct, la prima mînă, nu prin reprezentanţi tardivi, cu delegare de competenţe, cum s-a întîmplat cu alte popoare. Ce templu colosal s-ar putea ridica acolo, în jurul Peşterii Sfîntului Andrei! Ce minune a Creştinătăţii s-ar înălţa, pentru gloria lui Christos şi pocăirea Neamurilor! Într-o ţară în care Peştera Muierii e mai cunoscută şi mai vizitată ca Peştera Sfîntului Andrei, să nu ne mire că totul o ia la vale şi că am ajuns unde am ajuns...
Şi totuşi, nu stă în firea creştinului să dispere. Care e soluţia pentru scuturarea acestui jug sclavagist, care ne face, uneori, să credem că noi, românii, am corupt Fanarul, nu el pe noi? Răspunsul îmi vine în minte simplu, ca pătrunderea razei de lumină, în Noaptea de Paşte, la Mormîntul Sfînt de la Ierusalim, rază care aprinde luminările în chip miraculos: e vorba de forţa morală. Cuvinte inseparabile. Sau care ar trebui să fie inseparabile. Pentru că forţa fără morală e o monstruozitate, iar morala fără forţă e o utopie. Un campion al forţei morale a fost Albert Schweitzer. Personalitate copleşitoare, de un calibru încă foarte greu de evaluat de către o umanitate care nici acum nu ştie ce vrea. Uitaţi-vă numai la ceea ce electrizează mulţimile (un gol la fotbal, un concert psihedelic) şi vă veţi da seama că sîntem încă departe de înţelegerea misiunii pentru care Dumnezeu ne-a trimis pe Pămînt. Dar care este această misiune? Ea nu e simplă, şi nu e nici lineară, aşa cum însuşi Isus n-a făcut o singură minune, ci 4 miracole mari (învierile din morţi) şi 10 considerate mai mici, dar tot fenomenale. Aş spune că prima noastră datorie este slăvirea Numelui Domnului, dar asta n-ar fi de ajuns. O fi El un Dumnezeu gelos, dar nu e egoist, aşa că nu ne-a creat pe noi, oamenii, doar pentru a-L slăvi pe El. Trebuie să mai fie ceva. Şi astfel ajung la sarcina de a micşora suferinţa existentă pe Pămînt. Fiindcă e teribil de multă suferinţă pe Planeta aceasta care, atîta timp cît va exista moartea, nu este deloc „cea mai bună dintre toate lumile posibile”, ci este cea mai rea. Dar Dumnezeu mai are un scop cu noi, poate mai important decît celelalte două: acela de a ne pregăti pentru o altă viaţă. Da, există, cu siguranţă, o altă viaţă, de asta nu mă îndoiesc niciodată, un fluviu năvalnic îmi inundă inima şi mă face să cred, cu tărie, în sufletul nemuritor. Ce fel de om a fost Albert Schweitzer? L-a avut pe Dumnezeu încă din numele de botez (AL, sau EL, în aramaică, înseamnă Dumnezeu). Nu ştiu şi, mai mult ca sigur, n-am să aflu niciodată dacă părinţii i-au spus Albert după numele unuia dintre regii dintîi ai Angliei, ori, poate, după Albertus Magnus, profesorul de teologie al lui Toma d'Aquino, la Universitatea din Parisul anilor 1270, sau cine ştie, după fiul Reginei Victoria, care a fost dus de mama sa, în 1855 (însoţită de Napoleon al III-lea), la sarcofagul lui Napoleon Bonaparte, din Domul Invalizilor, unde suverana i-a spus: „Îngenunchează în faţa marelui Napoleon!”. În lucrarea „Dicţionar Enciclopedic Ilustrat”, apărută la Editura Cartier, din Bucureşti, în 1999, în dreptul lui Albert Schweitzer se scrie: „1875-1965, medic, muzicolog, organist şi teolog protestant francez. Stabilit, în 1913, în Gabon, a fondat o leprozerie de renume internaţional la Lambarene. A realizat o monografie despre J.S. Bach şi alte studii despre arta organistică. Lucrări de filosofie a culturii („Filosofia civilizaţiei”), teologice („Cercetări asupra vieţii lui Isus”, „Mistica Apostolului Pavel”, „Mari gînditori ai Indiei”). Premiul Nobel pentru Pace (1952)”. Din păcate, paginile Dicţionarului sînt ilustrate, la litera respectivă, cu pozele unor oameni mult mai puţin însemnaţi decît marele mucenic: Alfred Schlieffen, Arthur Schnitzer, Erwin Schrodinger. Personal, am auzit, vag, de ultimii doi, iar de primul n-am auzit niciodată. Există, în România, din nefericire, o percepţie slabă a personalităţii lui Albert Schweitzer, despre care nu numai oamenii de rînd, ci chiar intelectualii cu pretenţii au cunoştinţe destul de sumare. Nici posturile de Televiziune, nici cele de Radio nu au făcut mai nimic pentru popularizarea lui. El n-a fost un cuceritor, n-a fost un politician, n-a fost un inventator de geniu. Atunci ce-a fost el? Probabil, dintre toate virtuţile, cea mai importantă a fost cea de organist, la modul simbolic: a cîntat la orga lui Dumnezeu, alcătuită din seringi şi tuburi de perfuzii. Stau şi mă minunez cum a putut acest alsacian să lase tot rostul lui, să plece în desişul Africii Negre şi să-şi închine viaţa celor mai nenorociţi dintre muritori, cei care putrezesc de vii, cei care înmuguresc fără a fi pomi, luînd chipul portretelor buburoase ale lui Arcim-boldo - leproşii. Boală biblică, de bună seamă. Dar de ce Africa? Nu se mai găseau leproşi şi în Europa? Nu ştiu la ce s-a gîndit Albert Schweitzer, pesemne că a vrut să se ducă unde era mai greu pe lume, pe un continent care, în zorii Secolului XX, se deştepta la viaţă, după ce dăduse, el însuşi, viaţă lanţului filogenetic, Africa fiind leagănul omenirii. După numai 1 an, în 1914, Franţa şi Germania (adică cele două ţări care şi-1 revendică) aveau să se încleşteze în cel mai sîngeros conflict militar cunoscut de Istorie pînă atunci. Ce sfîşiere sufletească trebuie să fi trăit creştinul franco-german Albert Schweitzer, la auzul atrocităţilor săvîrşite atunci! „Din bube, mucegaiuri şi noroi/ Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi” - scrie Tudor Arghezi. Astfel de frumuseţi şi preţuri noi a scos şi umanistul alsacian, din puroaiele unei umanităţi suferinde, punînd mîna tămăduitoare pe căpşorul de ciocolată al unui copil, schimbînd compresele răcoroase de pe pieptul unei femei vlăguite, alinînd durerea unui bătrîn lovit de teribila maladie, dacă mai putea ajunge cineva bătrîn pe acel continent al purgatoriului, unde la începutul Secolului XX media de vîrstă era sub 40 de ani. „Nenorocirea cutreieră în voie tot Pămîntul”, spune Friedrich Schiller în „Wallenstein”. Dar mai e un citat de excepţie, care îl salvează pe primul de la sinucidere: „Cel mai grandios lucru în Univers este un om bun, care se luptă cu restriştea; totuşi, există unul mai mare: acesta-i omul bun, care îi vine în ajutor”, scrie Goldsmith, în „Vicarul”. Un astfel de om a fost Albert Schweitzer. În tabla de valori morale a creştinilor, sfîntul e mai important decît geniul. Fiindcă există „genii bune” şi „genii rele”, dar sfinţii sînt numai de o singură categorie, adică buni, dătători de viaţă, din viaţa lor. Nu ştiu cîte vieţi a salvat ilustrul savant în Africa, asta nici nu contează, de fapt - ceea ce contează este că el a spălat picioarele săracilor, a renunţat la sine, s-a jertfit neştiut de nimeni, în afară de Dumnezeu. Iar aceia pe care nu a putut să-i readucă la viaţă şi şi-au dat suflarea în braţele sale, efectiv asta au şi făcut, i-au dat lui suflarea lor, adică i-au prelungit viaţa, de-a ajuns să trăiască nu mai puţin de 90 de ani. Nu-i asta, oare, voinţa Domnului? Nu 1-a lăsat Domnul pe acest alb printre negri, pentru că avea un plan cu el? Fără îndoială că aşa a fost. La acea oră a Istoriei, în Africa se putea muri de orice, nu trebuia neapărat să respiri, să mănînci, să vieţuieşti printre leproşi. Şi, cu toate astea, îngerii Domnului l-au apărat pe cel care, probabil, a fost cel mai măreţ misionar alb din Africa. Toată viaţa lui a fost un miracol. Parcurgînd această carte excepţională, scrisă, în principal, de un alt sacrificat pe altarul iubirii de oameni, Kazimierz Imielinski, îţi dai seama că Albert Schweitzer a avut, permanent, în suflet, o lumină orbitoare, o bucurie de a trăi şi de a-i ajuta şi pe alţii să trăiască, o pace intimă, care îi dădea spor în toate. La Bruyere, în „Caracterele” sale, notează ceva care face cît un întreg tratat de morală: „Din cînd în cînd apar pe suprafaţa Pămîntului oameni minunaţi, care strălucesc prin virtutea lor şi ale căror calităţi eminente aruncă o strălucire uimitoare, la fel ca acele stele extraordinare, ale căror cauze sînt necunoscute şi despre care se ştie încă şi mai puţin ce devin după ce au dispărut; ei nu au nici strămoşi, şi nici urmaşi; ei alcătuiesc, singuri, întreaga lor rasă”. Însuşi faptul că cineva a putut scrie asemenea cuvinte arată că viaţa merită să fie trăită.
Am bucuria de a dărui astăzi publicului românesc, prin intermediul Editurii Fundaţiei „România Mare”, pe care o conduc, biografia acestui Arhanghel al iubirii de Christos şi de oameni, care a fost Albert Schweitzer. Este o carte admirabilă, care se citeşte pe nerăsuflate. Autorul ei face, el însuşi, prin experienţa sa de viaţă, dovada că a înţeles bine rostul omului pe Pămînt - chiar faptul că, de 5 ani, prof. Kazimierz Imielinski trăieşte cu un ficat transplantat, arată că destinul 1-a încercat din greu, dar el a ştiut să lupte şi Cel de Sus i-a dat forţa morală. Aceeaşi forţă morală de care vorbeam la început. Fără ea, sîntem pierduţi. Fără ea, Mileniul al III-lea după Christos va fi ca Mileniul al III-lea înainte de Christos, adică o barbarie fără margini. Îmi parvine, iată, un manuscris caligrafiat în Polonia catolică şi fascinantă, prin marea ei cultură, despre un om sfînt, născut la confluenţa Franţei cu Germania, pe malul Rhinului legendar, trăitor şi recuperator de vieţi în Africa bătută de soartă, medic cu har dumnezeiesc, a cărui fiică trăieşte acum în America, la o vîrstă înaintată. Îmi parvine, aşadar, acest manuscris mie, un creştin din România, iar eu trebuie să scot o carte din acest document şi să o dăruiesc românilor mei, pentru a înţelege că încă nu e totul pierdut şi că multiplele feluri de lepră pot fi învinse. În curînd, prin strădania Fundaţiei pe care o conduc, dar şi a prof. dr. Mircea Ifrim, prieten cu reputatul academician polonez, în Bucureşti se va ridica o statuie a lui Albert Schweitzer. Această carte e doar începutul recunoaşterii pe plaiuri româneşti a ilustrului campion al păcii şi concordiei între oameni, indiferent de rasă.
Mulţumesc, Albert Schweitzer. Mulţumesc, Kazimierz Imielinski, şi celor doi fii ai tăi, pe care i-ai asociat pe coperta interioară a cărţii. Aceasta e calea de urmat. Ce dar sublim îi faceţi voi Poporului Român, exact într-un moment cînd avea mai multă nevoie de modele, de repere morale! Toată viaţa noastră este deşertăciune, dacă nu vom şti să ne dăruim, să săvîrşim binele. În „Mahabharata” se scrie că viaţa aceasta aparţine celor blînzi, iar viaţa de dincolo tot lor. Noi citim toate astea, încercăm să le urmăm, dar cît ne ţine, oare? Fi-vom noi blînzi, şi darnici, şi generoşi pînă la sfîrşitul zilelor? Dar există, oare, un sfîrşit al zilelor?
... Anul 1901. Are loc prima convorbire telefonică între Tolstoi şi Cehov. Acesta mi se pare un alt „moment astral” al omenirii, la fel de tulburător ca şi întîlnirea dintre Napoleon şi Goethe. Ce-şi vor fi spus cei doi coloşi ai literaturii mondiale? În nici un caz n-au povestit cum ne-au nenorocit ruşii pe noi, românii, de-am ajuns în halul de ticăloşie în care sîntem. Trag nădejde că vom birui starea de înapoiere în care ne complacem şi care 50% reprezintă o moştenire istorică, dar 50% ni se datorează nouă, asta e limpede. Lucrarea de faţă demonstrează că mai există o şansă şi că vine o zi cînd reverberaţiile de orgă ale lui Johann Sebastian Bach pot înălţa oameni şi popoare în cel mai grandios imn care s-a scris vreodată, nu întîmplător, chiar de un strămoş al românilor, Niceta din Remesiana: „Te Deum Laudamus, Domine!”.

CORNELIU VADIM TUDOR
Bucureşti, 4 iulie 2001
(Prefaţă la volumul „Albert Schweitzer - Filosoful, Medicul, Omul”, de Kazimierz Imielinski, tipărit la Editura Fundaţiei „România Mare”, Bucureşti, 2002)

http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/i-albert-schweitzer-a-fost-denunat-ca-antiamerican.html

Şi ultimul sondaj de opinie îi face de rîs pe falsificatorii de profesie: * PRM – 32% * USL – 45% * VADIM – 41% * CRINUŢA – 19%




În week-endul care tocmai s-a încheiat, departamentele de analiză şi sinteză ale Serviciilor Secrete au centralizat rezultatele sondajului pe care îl efectuează, cu regularitate, de două ori pe lună, la comanda şi pentru uzul Administraţiei Prezidenţiale. Acesta a fost făcut în intervalul  4 – 14 iulie 2011 şi are următoarele date metodologice: Eşantion: 1.150 de persoane;  Marja de eroare:  ± 2%; Metodă de lucru: interviu telefonic.

I. Dacă la jumătatea lunii octombrie, în România ar avea loc alegeri prezidenţiale anticipate, cu ce candidat aţi vota?

1) Corneliu Vadim Tudor: 41%;
2) Crin Antonescu: 19%;
3) Sorin Oprescu: 18%;
4) Mircea Geoană: 8%;
5) Traian Băsescu: 5%
6) Dan Diaconescu: 3%;
7) Kelemen Hunor: 3%
8) Teodor Baconschi : 2%
9) Nu ştiu; nu mă interesează: 1%

II. Dacă la jumătatea lunii octombrie, în România ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, cu ce partid sau alianţă politică aţi vota?

1) USL: 45%;
2) PRM: 32%
3)  PDL: 9%;
4) PNG: 4%
5) PPM (Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania): 4%;
6) UDMR: 3%;
7) UNPR: 2%.
8) Nu ştiu; nu mă interesează: 1%

http://www.ziarultricolorul.ro/special/i-ultimul-sondaj-de-opinie-i-face-de-rs-pe-falsificatorii-de-profesie--prm--32--usl--45---vadim--41--crinua--19.html