"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




sâmbătă, 10 septembrie 2011

Miercuri seara pe Kanal D !

Emisiunea poate fi revazuta aici:

http://dreptlatinta.kanald.ro/Editii/2011-09-07/

Aseara pe Antena 3 in emisiunea "Stirea Zilei" !

Emisiunea poate fi revazuta aici:

http://inregistrari.antena3.ro/view-09_Sep-2011-Stirea_Zilei-10.html

ANIVERSARE





Duminică, 11 septembrie, doamna Ruxandra Lungu, preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare, împlineşte o vîrstă rotundă şi frumoasă. Îi urăm să fie sănătoasă, alături de cei dragi, de bunii săi părinţi, care se confruntă în această perioadă cu dificile probleme de sănătate. Redacţia noastră îi urează doamnei Ruxandra Lungu un sincer „La Mulţi Ani!”.

http://www.ziarultricolorul.ro/special/aniversare.html

PRM la Ţebea !

O delegaţie a conducerii PRM, în frunte cu dl. Corneliu Vadim Tudor, va participa, duminică dimineaţa, la festivităţile organizate pentru comemorarea lui Avram Iancu, desfăşurate la mormîntul acestuia, de la Ţebea. Toţi românii iubitori de ţară sînt aşteptaţi să vină la acest sanctuar al Neamului Românesc.

http://www.ziarultricolorul.ro/ultima-ora/la-nchiderea-ediiei-4.html

vineri, 9 septembrie 2011

Cine are interes să distrugă industria românească?

Pe blogul unui cetăţean tinerel, după modul de exprimare, se spunea ceva de genul: să interzicem importurile, să producem noi tot ce se importă acum, să se creeze locuri de muncă şi multe produse destinate exportului. Bineînţeles că ultraşii Internetului i-au sărit în cap: „comunistule”, „ceauşistule” etc., deşi protagoniştii „dialogului” nu păreau săriţi de 20 de ani şi nici posesori ai vreunei slujbe sigure sau al unui viitor cît de cît previzibil. Ne bucură orice afirmaţie de bun simţ care îndeamnă Poporul Român să-şi ia soarta în propriile mîini şi să producă bunuri şi servicii de calitate, nu să le consume pe ale altora. Nu ne imaginăm că acesta poate fi mentalitatea generală în rîndul tinerilor care nu numai că votează, dar au o viaţă întreagă în faţă, în care vor trebui să asigure pensiile celor acum deja trecuţi de a doua tinereţe. Şi, ne gîndim cu groază (nu numai noi), la momentul în care se vor pensiona „decreţeii” anilor ’60. Chiar dacă unii analişti vor încerca să ne contrazică, afirmînd că fondul de pensii se constituie, în principal, din contribuţiile pe care salariatul le plăteşte în decursul vieţii, avem motive să credem că acest fond a fost demult ras, tuns şi frezat, păpat ilegal de guvernanţii din ultimii 20 de ani sub diverse pretexte. N-am fi abordat subiectul dacă, pe toate posturile de televiziune, nu s-ar afirma, inept şi continuu, derutînd populaţia, că numai consumul poate relansa economia naţională. Am remarcat ideea, fără discriminare, atît la reprezentanţi ai Puterii cît şi ai Opoziţiei parlamentare. Despre relansarea producţiei româneşti n-am auzit nimic concret. Ceea ce nu înţeleg foarte mulţi admiratori ai consumului excesiv este că ideal ar fi să consumi ce produci tu însuţi, mai mult, să exporţi excesul de bunuri produse. Singura cale de revenire pe un făgaş normal de dezvoltare pentru România este relansarea producţiei autohtone şi în nici un caz menţinerea ţării noastre în categoria de piaţă de desfacere pentru bunuri şi servicii de provenienţă străină, controlată de cîteva multinaţionale. Cine nu înţelege acest mecanism economic atît de simplu poate să-şi pună mîinile pe piept, indiferent de vîrstă. Căci, chiar dacă nu e clar pentru toată lumea, revenim cu explicaţia că unicul scop pentru care Occidentul a sprijinit căderea comunismului a fost transformarea unei bune părţi a lumii în pieţe de desfacere pentru producţia proprie şi accesul facil la resursele naturale şi umane ale ţărilor din Estul Europei. Aşa se explică distrugerea capacităţilor de producţie româneşti şi a întregii baze tehnico-materiale clădite prin sacrificiu de toată naţiunea română, dar, să fim oneşti, privită cu pasivitate de aceeaşi naţiune. Mai puţin de PRM şi forţele naţionale, care s-au opus pe cît s-a putut acestui proces aparent ireversibil.

Iar ce nu s-a distrus a trecut, discret şi abuziv, în proprietatea unor particulari, clienţi politici, falşi sindicalişti sau miliardari de carton care constituie mafia transpartinică pe care am demascat-o adesea, fără a provoca vreo reacţie din partea instituţiilor statului aflat în plin proces de disoluţie sau din partea populaţiei sărăcite, umilite şi prea resemnate pentru a protesta în vreun fel. Zilele trecute, un „liberal”, fost ministru şi mult prea-umil urmaş al celor ce susţineau ideea „Prin noi înşine” pentru motivul că poate nici n-a auzit de ea, a scos pe gură o prostie uriaşă care dovedeşte că personajul e rupt complet de economia reală, darămite să-i pretindem dumnealui şi partidului pe care îl reprezintă soluţii pentru depăşirea colapsului în care ne aflăm. Omul a afirmat cu subiect şi predicat că nu producţia este soluţia pentru ieşirea din criză, mai ales dacă produci scump şi nu ai productivitate – uită-te la China (?!). Că exemplul este prost ales nu mai comentăm, ştie oricine că produsele chinezeşti sînt foarte ieftine, iar productivitatea muncii din China întrece orice închipuire. Problema este alta. De ce produc românii atît scump şi de ce produsele importate sînt mai ieftine. Pentru că guvernele care s-au succedat au avut această misiune: torpilarea producţiei autohtone, de la mere, pere, prune la beţe de chibrit, de la ace de cusut la avioane, concomitent cu „încurajarea” importului de bunuri străine. Procesul s-a derulat destul de simplu, prin suprataxarea şi hărţuirea firmelor româneşti şi prin impozitarea excesivă a locurilor de muncă declarate legal. În schimb, România este invadată de produse de contrabandă, introduse în ţară fără plata taxelor vamale şi a celorlate impozite aferente şi nimeni nu pare a se gîndi măcar la cîteva măsuri protecţioniste, de interes naţional, de teama reacţiei UE sau a nu ştiu cui. Deşi unii prezic destrămarea Uniunii Europene, cîtă vreme această funcţionează sîntem convinşi că marile puteri care o controlează nu ne vor lăsa în afara ei pentru simplul motiv că România este o resursă ieftină de bogăţii naturale şi mînă de lucru, guvernată de lichele cu mentalităţi fanariote, dispuse oricînd să-şi vîndă ţara pentru bunăstarea şi liniştea personală. Dar, care, să nu uităm, nu au fost parăşutate în funcţiile pe care le deţin de vreo civilizaţie extraterestră ci de urmaşii ciobanului mioritic.

RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

http://www.ziarultricolorul.ro/editorial/cine-are-interes-s-distrug-industria-romneasc.html

joi, 8 septembrie 2011

Aseara pe Realitatea TV !

"Derulati" la "ora" 22:28:

http://www.realitatea.net/ultimaora.html   - "Ultima oră /  2011-09-07"




Aseara pe Antena 3 in emisiunea "Sinteza Zilei" !

"Derulati" la "ora" 22:03:

http://inregistrari.antena3.ro/view-07_Sep-2011-Sinteza_Zilei_cu_Mihai_Gadea-12.html



RENEGOCIEREA, SAU REZILIEREA CONTRACTULUI PENTRU ROŞIA MONTANĂ?

În lunile iulie, august şi septembrie 2011, printr-o campanie de presă extrem de agresivă a celor de la Roşia Montană Gold Corporation (R.M.G.C.) şi apoi prin intervenţiile publice ale preşedintelui României, Traian Băsescu, primului-ministru, Emil Boc, ministrului Culturii, Kelemen Hunor, ministrului Mediului, Laszlo Borbely, şi preşedintelui Academiei Române, academicianul Ionel Haiduc, prin dezbaterile organizate la posturile publice şi private de televiziune şi radio a fost şi este mediatizată Roşia Montană. În această frumoasă comună din Munţii Apuseni şi, de fapt, în tot „patrulaterul de aur” Roşia Montană, Bucium, Certej-Săcărâmb, Zlatna-Hanes, a venit, în anii 1995-1997, şi îşi continuă acţiunile împotriva Poporului Român şi a României un grup de asasini economici şi politici străini.
Aceştia au găsit sprijin şi susţinere la Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu pentru a jefui uriaşele zăcăminte de aur, argint şi metale rare, pentru a dinamita vestigiile arheologice unice în lume şi pentru a produce cel mai mare dezastru ecologic din Europa, prin folosirea cianurii.
Pînă în anul 1995, participarea Statului Român, prin Minvest Deva, la exploatarea zăcămintelor din Munţii Apuseni era de 100%. Apoi, fără ştiinţa şi aprobarea Poporului Român şi ale Parlamentului, în mare taină, prin Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), Guvernele Ciorbea, Radu Vasile, Isărescu, Năstase, Tăriceanu şi Boc au permis să fie negociate, încheiate şi derulate contracte de concesionare şi acte adiţionale secrete cu firma Gabriel Resources (care deţine peste 95% din afacere) din Marea Britanie şi actualele firme străine Roşia Montană Gold Corporation (R.M.G.C.) şi Deva Gold. Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, precum şi Guvernele pe care le-au format şi dirijat, au ascuns Poporului Român, proprietarul bogăţiilor naturale, clauzele contractelor de concesionare şi ale actelor adiţionale pentru cele mai mari şi mai bogate zăcăminte din lume de aur, argint şi metale rare, cele din Munţii Apuseni. Despre aceste contracte de concesionare au datoria şi pot să informeze Poporul Român şi Parlamentul României cîţiva dintre cei care au negociat şi au semnat aceste contracte şi acte adiţionale, între care se numără alogenii Radu Berceanu, Radu Vasile, Decebal Traian Remeş, precum şi foştii directori de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Regia Autonomă a Cuprului Deva (dl. Nicolae Stanca), Compania Naţională a Cuprului, Aurului, şi Fierului, Minvest S.A. Deva (d-nii Septimiu Cîmpeanu, Daniel Andronache, Ladislau Farcas, actualul director, de profesie notar, membru al P.D.L.).
Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, avertizează popoarele lumii că urmează o nouă criză internaţională, mult mai gravă decît cea declanşată în vara anului 2007, dar cu consecinţe imprevizibile. Între timp, preţul aurului continuă să crească pe plan mondial, iar marile puteri sînt preocupate să achiziţioneze cantităţi uriaşe de aur. În România, preţul aurului se apropie de 200 lei/gram şi va continua să crească. Eternul guvernator alogen al Băncii Naţionale a României, Mugurel Constantin Isărescu, a făcut apel la o comisie de specialişti, care să analizeze la cîte sute de tone de aur ar trebui să crească rezervele ţării noastre şi din ce surse. Aflat în vizită la Roşia Montană, preşedintele Băsescu a declarat ca s-au vîndut aproape 200 tone de aur, în ultimii 10 ani, pentru a se putea plăti pensii şi salarii. Ulterior, conducerea B.N.R. şi Administraţia Prezidenţială au declarat că informaţiile şi cele spuse de preşedintele Băsescu pe această temă sînt departe de realitate.
La sfîrşitul Secolului al XIX-lea, Banca Naţională a României avea rezerve de aur de 15 tone. După ce a fost predat Rusiei tezaurul României, în rezerva B.N.R. au mai rămas 2 tone de aur în anul 1920. Apoi, prin achiziţiile făcute în anii următori, s-a ajuns la un maximum istoric de 140 tone de aur în anul 1940, cînd ţiţeiul românesc a fost vîndut Germaniei pe lingouri de aur. În anul 1985, rezerva de aur a României era de 119 tone, iar la sfîrşitul anului 1989 a scăzut la 68 tone, după ce s-a vîndut aur pentru a se plăti datoria externă. În perioada 1990-1999, rezerva de aur a crescut an de an, ajungînd la 105 tone. Din anul 2000, B.N.R. nu a mai cumpărat aur, după ce s-a pus T.V.A. pe tranzacţiile de acest tip. În vara acestui an, preşedintele Băsescu a anunţat o opţiune strategică, respectiv ca „rezerva de aur a B.N.R. să ajungă la 200 tone, ca urmare a începerii exploatării de la Roşia Montană”. Preşedintele României declară că are datoria ,,să-şi pună ţara în siguranţă”. Din nou, preşedintele Băsescu ori nu cunoaşte, ori se face că nu ştie clauzele contractului de concesionare a zăcămîntului de la Roşia Montană şi actele adiţionale, care nu permit ca din cele 800-4.000 tone de aur existente să intre nici măcar un gram de aur în rezerva Băncii Naţionale a României. Conform acestui contract secret de concesionare a celui mai mare zăcămînt din lume de metale foarte preţioase, participaţia Statului Român a fost stabilită, arbitrar şi nu se ştie de cine, la numai 19,3% şi apoi a scăzut, ca urmare a majorărilor de capital impuse de R.M.G.C., la numai 0,02%-0,6%. Incredibil, dar adevărat! Pentru o participare a Statului Român de numai cel mult 0,6% din profitul R.M.G.C., preşedintele Băsescu solicită să înceapă cît mai rapid jefuirea zăcămîntului de la Roşia Montană, cu o valoare mult peste 100 miliarde euro, care ar fi, chipurile, benefică pentru Bugetul de Stat şi ar asigura 217 locuri de muncă, în locul celor 2.000 locuri de muncă desfinţate prin închiderea minei de la Roşia Montană, în anul 2006, la cererea R.M.G.C., pentru prima dată în ultimii 10.000 de ani. Redevenţa în lei sau în dolari, nu în aur şi argint, pentru R.M.G.C. este de numai 4%, fiind cea mai mică din lume. Ca urmare, contractul de concesionare a zăcămîntului de la Roşia Montană şi proiectul R.M.G.C. nu permit ca, după începerea exploatării, să intre aur românesc în rezerva B.N.R., decît prin cumpărare la preţul pieţei mondiale, plus T.V.A. de 24%. Aceasta fiind realitatea, ştiută şi de preşedintele Băsescu, apar cîteva întrebări fireşti: de ce susţine proiectul R.M.G.C. şi a devenit avocatul R.M.G.C.?; de ce a declarat că ,,exploatarea trebuie să înceapă”?; de ce a cerut renegocierea contractului de concesionare, pe ici pe colo, dar nu în punctele esenţiale şi nu a cerut rezilierea contractului extrem de păgubos pentru Statul Român? Preşedintele României nu a făcut public contractul de concesionare, fiind probabil îngrozit de prevederile sale, dar nici nu a impus Guvernului Boc să fie desecretizat şi să fie asigurată transparenţa lui. De asemenea, preşedintele Băsescu nu a precizat care dintre clauzele contractului cu R.M.G.C. trebuie renegociată şi de ce se impune modificarea acestora. Între timp, cîţiva dintre conducătorii de la Ministerul Economiei şi de la A.N.R.M. au început, din nou în secret, renegocierea contractului cu R.M.G.C. Conform scenariului de păcălire a Poporului Român, peste cîteva saptămîni se va anunţa, probabil de către preşedintele-avocat Băsescu, că a fost renegociat contractul şi se poate forţa începerea exploatării de la Roşia Montană. La presiunea opiniei publice, la insistenţele P.R.M. şi U.S.L. (P.S.D., P.N.L., P.C.), a Societăţii Alburnus Maior şi a zecilor de O.N.G.-uri care se pronunţă împotriva proiectului R.M.G.C., în ziua de 6 septembrie 2011, după 16 ani, a fost desecretizată parţial afacerea R.M.G.C. Deocamdată, a fost publicat pe site-ul Ministerului Economiei, parţial, contractul de concesionare pentru zăcămîntul de la Roşia Montană, cîteva acte adiţionale şi acte constitutive, dar rămîn strict secrete Licenţa de exploatare nr. 47/1999 transferată de la Minvest Deva la R.M.G.C., precum şi rezultatele referitoare la conţinutul real de aur, argint şi metale rare de la Roşia Montană, obţinute în Australia, pe baza celor 1.200 de foraje executate pînă acum de R.M.G.C., dar fără participarea Statului Român. Conform contactului de concesionare încheiat de Guvernul României cu R.M.G.C. pentru zăcămîntul de la Roşia Montană, Statul şi Poporul Român au numai de pierdut, respectiv :
1) Cel mai mare zăcămînt din lume de aur, argint şi metale rare aflat la Roşia Montană revine în întregime firmei private străine R.M.G.C. şi va fi scos din România, sub formă de concentrat minier. Regimurile preşedinţilor alogeni Iliescu, Constantinescu şi Băsescu au sprijinit şi au acţionat pentru ca bogăţia uriaşă de la Roşia Montană să fie dată gratuit la asasinii economici străini, iar în Munţii Apuseni să fie pregătit cel mai mare dezastru ecologic din Europa, pentru care Poporul Român va avea de plătit, în următorii 200 de ani, despăgubiri de zeci de miliarde de euro sau dolari.
2) Cele mai vechi şi mai lungi galerii din lume pentru extragerea aurului şi argintului, încă din perioada dacică şi romană, vor fi pulverizate prin dinamitare. Reprezentanţii R.M.G.C. se încăpăţînează să susţină că la Roşia Montană nu există galerii din perioada dacilor, a Poporului Primordial care a dat Europei cea mai veche şi avansată civilizaţie, cu 10.000-12.000 î. Chr. Adevărul istoric îi contrazice. Împăratul Traian, în anul 106 d. Chr., a dus ca pradă de război din Dacia cantităţi uriaşe de bogăţii, respectiv 1.640.000 kg aur şi 3.310.000 kg argint, care au fost extrase cu mii de ani înainte din galeriile dacilor de la Roşia Montană. 
3) ,,Distrugerea parţială sau totală a Roşiei Montane ar însemna cea mai gravă  amputare a mediului istoric românesc, distrugerea unui peisaj cultural unic, cu valoare mondială.” Această precizare este înscrisă în Raportul Comisiei prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale, dar preşedintele Băsescu nu a reţinut-o.
4) Prin folosirea a 150 milioane kg de dinamită, va fi pulverizat centrul comunei Roşia Montană, inclusiv cele 9 biserici, cimitirele şi monumentele istorice, vor dispărea 4 munţi şi numeroase vestigii istorice unice în lume, care ar trebui înscrise rapid în Patrimoniul U.N.E.S.C.O. Pare cel puţin ciudat faptul că preşedintele Băsescu nu s-a făcut avocatul Poporului Român şi al Guvernului României, pentru ca Roşia Montană să fie înscrisă în Patrimoniul U.N.E.S.C.O., cu toate că este una dintre cele mai vechi localităţi din lume şi găzduieşte zeci de km de galerii din timpul dacilor.
5) Participarea Statului Român în pachetul de acţiuni de la R.M.G.C. este subunitară, respectiv de 0,02-0,6%, iar redevenţa în lei este de numai 4%, cea mai mică din lume. În mod normal, pentru zăcămîntul de la Roşia Montană, Statul Român, dacă a renunţat să exploateze singur, în Interes Naţional, această bogăţie naturală uriaşă, sub pretextul că nu e rentabilă, ar fi trebuit, după modelul altor ţări, să încheie cu o firmă străină un acord de împărţire a  producţiei, din care Poporului Român să-i revină cel puţin 85% din cantităţile de aur, argint şi metale rare care se vor obţine în urma exploatării prin galerii şi fără cianură.
6) Proiectul R.M.G.C. prevede exploatarea rapidă, în maximum 17 ani, a zăcămîntului de la Roşia Montană, în cariere de suprafaţă şi prin folosirea a 200 milioane kg cianură. S-a pus la cale şi se insistă pentru producerea celui mai mare dezastru ecologic din Europa.
7) Va dispărea localitatea Roşia Montană, iar comunitatea locală va rămîne fără actualele biserici, cimitire, clădiri şi galerii monumente istorice, fără 4 munţi, dar cu un iaz de decantare pe aproape 400 ha, plin cu cianuri şi metale grele, care se vor infiltra în pînza freatică, precum şi cu un  baraj din arocamente, cu o înălţime de 180 m, care nu va rezista şi în scurt timp va ceda. Va urma un dezastru ecologic uriaş în Ardeal, în ţările vecine României şi care, pe Dunăre, va ajunge şi în Marea Neagră. Cine va suporta consecinţele proiectului R.M.G.C.? În mod sigur, Poporul Român, care va fi bun de plată! Cei de la R.M.G.C. vor să scoată din ţară tot concentratul minier rezultat după exploatarea de la Roşia Montană şi, după ei, potopul! Statul Român pierde enorm, în mod premeditat, din afacerea Roşia Montană. Şi în prezent este dator către R.M.G.C., iar după blocarea, pe căile legale, a proiectului R.M.G.C., din Bugetul de Stat vor fi suportate toate cheltuielile făcute de această firmă, inclusiv pentru acte de corupţie, începînd din anul 1995, conform uneia dintre clauzele secrete din contractul de concesionare şi numeroasele acte adiţionale.
Renegocierea contractului cu R.M.G.C. ar trebui să aibă loc numai după ce Statul Român va efectua 1.200 de foraje la Roşia Montană şi se va cunoaşte conţinutul real în aur, argint şi metale rare, iar aceste rezultate trebuie comparate cu cele deţinute de R.M.G.C. în urma analizelor efectuate în laboratoare din Australia.
Avînd în vedere tot ceea ce s-a petrecut, în perioada 1995-2011, la Roşia Montană, inclusiv numeroasele acte ilegale anulate de instanţele judecătoreşti, se impune să se renunţe la noua diversiune cu renegocierea contractului cu R.M.G.C şi să se treacă la rezilierea lui.
Dă-i, Doamne, românului mintea cea de pe urmă, mai devreme!

Dr. GHEORGHE FUNAR,
Secretar general al P.R.M.,
Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj

http://www.ziarultricolorul.ro/editorial/renegocierea-sau-rezilierea--contractului-pentru-roia-montan.html

miercuri, 7 septembrie 2011

PRM, PESTE TOT

Biroul Executiv Judeţean al PRM Maramureş s-a întîlnit în şedinţă extraordinară de lucru la Tîrgu Lăpuş. Întrunit în cvorum, a aprobat următoarea Ordine de Zi:

1) Comunicarea măsurilor luate de Biroul Permanent al PRM în urma alegerilor parlamentare din Colegiul 2 Maramureş şi punerea lor în practică;
2) Alegerea preşedintelui interimar al Filialei PRM Maramureş, ca urmare a excluderii din partid a d-lui Lazăr Gavril; 
3) Completarea Biroului Executiv Judeţean;
4) Strîngerea de semnături pentru reînscrierea partidului (dat fiind faptul că anul 2011 este an preelectoral);
5) Organizarea deplasării la Ţebea, pentru duminică, 11 septembrie 2011; 
6) Diverse. Lucrările au fost conduse de preotul Ioan Aurel Rus, vicepreşedinte al Partidului România Mare.

După citirea Comunicatului Biroului Permanent al PRM privind excluderea din partid a d-lui Lazăr Gavril şi a d-nei Angela Buciu, s-a trecut la discuţii libere pe această temă. Dl. ex-preşedinte şi-a recunoscut greşeala, asumîndu-şi eşecul, dar consideră pedeapsa prea mare şi solicită revizuirea acesteia ,adresînd, în acest sens, un Memoriu Comisiei de Etică şi Litigii; domnia-sa acceptă destituirea, dar doreşte să rămînă în continuare membru PRM. Mai mulţi colegi au îmbrăţişat această variantă. D-na Angela Buciu a fost absentă. La al doilea punct, a fost propus în funcţia de preşedinte interimar al Filialei Judeţene PRM Maramureş dl. Ioan Babiciu, care a fost votat în unanimitate. Punctul 3 al Ordinii de Zi a adus completarea Biroului Executiv Judeţean cu dl. Remus Chiorean, la care se adaugă d-na Silvia Telcean, desemnată preşedintă interimară la OFRM, şi dl. Marius Apostol, numit preşedinte interimar al Tineretului PRM-ist maramureşean. Totodată, s-a luat act de demisia d-lui Vasile Berlingher din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PRM Baia Mare, care a ales această cale după ce s-a implicat foarte sumar în ultima campanie. În locul domniei-sale a fost numit interimar dl. Felician Horzsa. Cu ocazia Festivităţilor Naţionale de la Ţebea, din 11 septembrie 2011, unde va fi prezent şi preşedintele Partidului România Mare, dl. europrlamentar dr. Corneliu Vadim Tudor, la mormîntul Crăişorului Munţilor, Avram Iancu, s-a organizat plecarea cu trei autoturisme şi un microbus. Pentru campania de strîngere de semnături se aşteaptă modelul de imprimate de la Bucureşti, urmînd distribuirea către fiecare filială locală, comunală, orăşenească şi municipală în parte şi apoi convocarea unei Plenare a Consiliului Judeţean, care să îşi asume această acţiune aprobînd şi noile numiri. Biroul Executiv Judeţean urmează a fi completat pînă la numărul de 35 de membri, acum avînd doar 25. Plenara va valida şi pe domnii Vasile Bodnaruc, Dumitru Pascu şi Grigore Stetco, aleşi la şedinţa precedentă a Biroului. La ultimul punct al Ordinii de Zi s-au dezbătut şi alte probleme din Filiala Judeţeană, accentul fiind pus pe implicarea fiecărui ales local şi preşedinte de organizaţie în creşterea prestigiului partidului şi în susţinerea lui. Aleşii locali ai PRM vor fi convocaţi în şedinţă de lucru săptămîna viitoare, cînd se va face o analiză a activităţii lor şi sînt aşteptate explicaţii de la cei din Colegiul 2 Maramureş, pentru inactivitate.
În cadrul lucrărilor a fost aprobată această Rezoluţie: „Membrii Biroului Executiv al Partidului România Mare, Filiala Judeţului Maramureş, constată că ţara este condusă într-o direcţie greşită şi protestează deschis, cerînd populaţiei să ne urmeze. Uniţi vom putea lupta împotriva practicilor oculte, care au distrus România prin diferitele forme aplicate, şi-i vom putea trage la răspundere penală pe vinovaţi pentru:

1) Distrugerea economică, socială şi spirituală a populaţiei de către Mafia ce păstrează puterea în spatele aperenţelor democratice - cu proporţii şi consecinţe înspăimîntătoare;
2) Coruperea întregului spectru politic românesc (prin diversiune, infiltrare, intimidare, provocare, corupere, şantajare etc.), făcînd ca alegătorii să rămînă fără alternativă reală, în afară de PRM, ca prizonieri ai unui joc «politic» tot mai confuz şi steril;
3) Imposibilitatea morală, socială şi economică a milioane de români de a mai trăi în România, exilaţi sau auto-exilaţi din cauza marasmului economico-politic, ponegriţi tocmai de cei ce i-au făcut să-şi ia lumea în cap;
4) Dezinformarea practicată de maşina de propagandă a Puterii PDL-UNPR-UDMR prin presă, radio, TV, împiedicînd coagularea unei mişcări eficace de rezistenţă. Aici, un «merit» îl are şi USL.

Văzînd jocul murdar la alegerile parţiale din Maramureş şi Neamţ, prin împărţirea tacită a celor două fotolii de deputat, venim în faţa cetăţenilor, propunîndu-le să lupte împreună cu noi pentru:

a) Aplicarea măsurilor cuprinse în Planul nostru Economic, prin utilizarea unor mecanisme economice, politice, sociale, juridice şi intelectuale care pot contribui la «dezrobirea» României. Stimularea ieşirii din pasivitate (resemnare) a tuturor celor care pot face gesturi concrete în acest sens, private sau publice;
b) Lansarea şi sprijinirea de emisiuni şi acţiuni colective (mitinguri, colocvii, reviste, comunicate, mărturii, proteste etc.) pentru eliberarea României de sub dictatura neamului prost, susţinute public sau chiar anonim (pentru a proteja persoanele ce se implică de răzbunarea Mafiei). Acţiuni ferme împotriva folosirii cianurilor la exploatarea minieră de la Roşia Montană;
c) Sprijinirea, în bătălia economică inegală, a salariaţilor şi intreprinzătorilor muncitori şi oneşti, căzuţi victime pegrei «baronilor», ce a capturat România. Provocarea anchetelor care să stabilească cum s-au făcut averile ilicite în aceşti 20 ani şi să corecteze situaţia, reparînd daunele aduse populaţiei cinstite a României;
d) Informarea cît mai completă a cetăţenilor români, pentru a-i apăra de dezorientare, îndobitocire şi deznădejde. Popularizarea rapidă şi intensivă, în întreaga lume, a informaţiilor privind abuzurile de orice natură, începînd de la marile «tunuri» financiar-economice, pînă la nedreptăţirea omului de rînd, prins în tentaculele Caracaţitei Mafiei;
e) Punerea partidelor în faţa responsabilităţilor ce le revin în eliberarea României şi stimularea apariţiei unei alternative autentice. Chemarea partidelor neparlamentare la unitate şi acţiune comună, renunţînd la orgolii şi afişare deşanţată, făcînd jocul unora sau altora.

Biroul Executiv Judeţean al PRM Maramureş adresează rugămintea d-lui preşedinte Corneliu Vadim Tudor de a vizita şi acest judeţ.

BIROUL DE PRESĂ AL FILIALEI PRM MARAMUREŞ

http://www.ziarultricolorul.ro/comunicate-de-presa/prm-peste-tot-31.html

Preşedintele PRM mătură pe jos cu slugile lui Traian Băsescu „SÎNTEŢI POLITICIENI, SAU HINGHERI?”

SMS 

Nestimaţi lideri ai PDL, aud că, mai nou, aţi trecut la arestarea căţeilor  care au stăpîn. Ambiţia prostească pe care vi-o faceţi acum la Ploieşti, în frunte cu Roberta Anastase şi Traian Igaş, arată nu numai meschinăria, ci şi disperarea voastră. Nu mai respectaţi nici o lege, nici un principiu de bun-simţ. Aşa  conduceţi voi o ţară? Sînteţi politicieni, sau hingheri? O să vă bată Dumnezeu.

VADIM TUDOR
Membru al Parlamentului European
6 sept. 2011

Bucureşti

http://www.ziarultricolorul.ro/eveniment/preedintele-prm-mtur-pe-jos-cu-slugile-lui-traian-bsescu-sntei-politicieni-sau-hingheri.html

marți, 6 septembrie 2011

PRM, peste tot - Sediu nou P.R.M, ultracentral, la Râmnicu-Sărat

Duminică, 4 septembrie 2011, a avut loc o Conferinţă de Presă la noul sediu, modern, al Filialei P.R.M. din Municipiul Râmnicu-Sărat, judeţul Buzău. Vechiul sediu a fost retrocedat moştenitorilor clădirii respective, în urmă cu cîteva luni. Obţinerea acestui spaţiu, care oferă condiţii foarte bune de lucru şi pentru organizaţiile P.R.M. din comunele apropiate, este rezultatul muncii actualului Birou Executiv, ales cu puţin timp în urmă, care este bine condus de o doamnă preşedintă – Silvia Alexandru. Conferinţa de Presă este deschisă de domnul profesor Edmond Buga-Sfinteş, preşedintele Filialei Judeţene Buzău a P.R.M., care mulţumeşte oficialităţilor locale din Municipiul Râmnicu-Sărat pentru excelenta rezolvare a problemei sediului, respectînd legile ţării cu privire la activitatea partidelor politice. Din partea Biroului Executiv Judeţean Buzău au mai fost prezenţi doi vicepreşedinţi: colonel (r) Fănel Popoiu şi comandor av. (r) Aurel Niţă. În continuare, se face, pe scurt, istoricul celor două organizaţii P.R.M. (din judeţul Buzău şi din Municipiul Râmnicu-Sărat), care au luat fiinţă în acelaşi an (1991). Domnul preşedinte Edmond Buga-Sfinteş este posesorul carnetului de partid cu nr. 1 din judeţul Buzău! Din nefericire, preşedintele fondator al Filialei Municipiului Râmnicu-Sărat a migrat la alt partid. În cei 20 de ani care au trecut de la înfiinţarea Partidului România Mare, am avut reprezentanţi în Consiliul Local al Municipiului Râmnicu-Sărat, dar, la alegerile locale din 2008, nu s-a reuşit trecerea pragului de 5%. Cu toate părerile pro şi contra, trecînd peste divergenţe, au fost obţinute 1.000 de voturi (17 %) la alegerile europarlamentare. Anul viitor, la alegerile locale şi parlamentare, putem ajunge la 20%! Cu prilejul aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Partidului România Mare (21 iunie 1991), domnul preşedinte Edmond Buga-Sfinteş conferă „Diploma jubiliară” (editată de Organizaţia Judeţeană P.R.M. Buzău, avînd în cele patru colţuri pe apostolii neamului românesc: Tudor Vladimirescu, Alexandru Ioan Cuza, Avram Iancu şi Nicolae Bălcescu) următorilor membri P.R.M. Râmnicu-Sărat: Silvia Alexandru, Viorica Hacza, Radu Catrina, Adrian Teodorescu, Iulian Spiţă, Paul Mănescu, Tudor Socol, Nicolae Glodeanu şi Grigore Ungureanu. La întrebarea unui reporter referitoare la alianţele P.R.M. cu alte partide politice, domnul preşedinte Edmond Buga-Sfinteş răspunde că „mai mereu sîntem singuri împotriva tuturor”. La nivel naţional, unele organizaţii P.R.M. au făcut alianţe cu P.S.D., P.N.G. sau încă neînfiinţatul Partid al Poporului. La nivelul judeţului Buzău, trebuie „să susţinem oameni de valoare, mai presus de partide, pentru ca, după alegeri, să fim împreună la opera de ajutorare a cetăţenilor”. Referitor la alianţa P.R.M. cu P.D.L., răspunsul este „niciodată la nivel central; pe plan local nu trebuie să spunem niciodată”. La întrebarea unui reporter cum vom reuşi să aducem voturi, domnul preşedinte Edmond Buga-Sfinteş răspunde că trebuie „să punem pe liste oameni de cea mai bună calitate”. Doamna preşedinte Silvia Alexandru promite că, după alegerea în 2012 a 2-3 consilieri locali, P.R.M. va crea noi locuri de muncă. La întrebarea unui reporter ce partide vor lua din electoratul P.R.M., domnul preşedinte Edmond Buga-Sfinteş răspunde că s-a încercat cu P.N.G. şi se continuă cu Partidul Poporului, dar electoratul P.R.M. creşte în fiecare zi. La întrebarea unui reporter dacă avem organizaţii de femei şi tineret, răspunsul îl avem chiar la doamna Silvia Alexandru, care a fost aleasă în funcţia de preşedintă a P.R.M. Râmnicu-Sărat. În încheierea Conferinţei de Presă, domnul preşedinte Edmond Buga-Sfinteş afirmă că „în ultimii 20 de ani s-a acţionat continuu împotriva naţiunii române, a naţionalismului şi patriotismului. Sediul P.R.M. Râmnicu-Sărat nu va aduce singur voturi. Cea mai importantă funcţie nu este cea de preşedinte, ci de membru simplu P.R.M.”.

http://www.ziarultricolorul.ro/comunicate-de-presa/prm-peste-tot-sediu-nou-prm-ultracentral-la-rmnicu-srat.html

Pentru împrospătarea memoriei - Scrisoare Deschisă

Adresată domnilor:

- Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene;
- Hans-Gert Pottering, preşedintele Parlamentului European;
- Lluis Maria de Puig, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei;
-         preşedinţilor principalelor grupuri politice din Parlamentul European: Joseph Daul (PPE); Martin Schulz (PSE); Graham Watson (ALDE - Grupul Liberal); Paul Henry Spaak (Grupul Verzilor); Brian Crowley şi Cristina Muscardini (Europa Unită a Naţiunilor); Francis Wurtz (Grupul Confederal al Stîngii Unite Europene).

Stimaţi lideri ai Uniunii Europene,
aşa după cum ştiţi, la fel ca în toată Europa Unită, duminică, 7 iunie 2009, şi în România vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European. Din păcate, în România aceste alegeri stau, din nou, sub semnul unei fraude electorale de proporţii, pe care o pregăteşte o Mafie politică disperată, care nu ştie să facă altceva decît să fure, să mintă şi să se agaţe de Putere. Practic, din decembrie 2000, de cînd s-a dat startul fraudelor electorale oficiale, pe faţă, iar eu am fost împiedicat să devin preşedintele României, deşi în finala alegerilor prezidenţiale mi-am învins, detaşat, adversarul septuagenar (Ion Iliescu) - în România se falsifică şi se denaturează TOATE alegerile: prezidenţiale, parlamentare, locale, europarlamentare, referendumuri etc. Au fost create şi perfecţionate, de la an la an, structuri şi tehnici de fraudare de o inventivitate deosebită, la care îşi dau concursul instituţii ale Statului, plătite de la Buget: Servicii Secrete, Poliţie, Jandarmerie, Prefecturi, Primării etc. Pe parcursul timpului, atît eu, cît şi alţi lideri politici, alături de reprezentanţi ai societăţii civile, am semnalat forurilor internaţionale aceste fraude, furnizînd exemple şi dovezi concrete. Jaful electoral a fost, însă, muşamalizat. Nimeni n-a luat nici o măsură. Astăzi, situaţia s-a agravat, din cel puţin două puncte de vedere:
1) Alegerile de la 7 iunie sînt alegeri pentru Parlamentul unei Europe care se află la răscrucea existenţei sale, fiind ameninţată de un real pericol de dezintegrare;
2) Criza financiară şi economică declanşată în toată lumea creează probleme sociale din ce în ce mai mari, aşa că nu cred că vă este indiferent cum va arăta viitorul Parlament European, cine va manevra fondurile comunitare (suportate de zecile de milioane de plătitori de taxe şi impozite!), ce fel de oameni vor reprezenta cele 27 de ţări în structurile de conducere ale Europei Unite.
Iată, pe scurt, în ce anume constă frauda electorală pusă la cale, în aceste zile, în România:
1) La o populaţie de 18 milioane de cetăţeni cu drept de vot, s-au tipărit - la o firmă privată, imposibil de controlat - peste 20,5 milioane de buletine de vot. Aşa după cum se ştie, absenteismul este din ce în ce mai mare, în toate ţările Uniunii Europene. în România, se estimează că vor participa la votul de la 7 iunie cca. 22% dintre alegători, conform unui recent sondaj de opinie. Şi atunci, de ce a fost tipărită o cantitate atît de mare de buletine de vot suplimentare? Răspunsul e simplu: în vederea fraudei!
2) Zilele trecute, guvernul extra-natur de orientare stînga-dreapta, format din PSD şi PDL, a emis o Ordonanţă de Urgenţă care permite ca fiecare alegător să voteze, duminică, 7 iunie, acolo unde se află în acel moment. În toate celelalte 26 de ţări ale Uniunii Europene, nu este voie să se voteze decît în localitatea de domiciliu - numai în România s-a schimbat regula! De ce? Şi aici, răspunsul e la fel de simplu: pentru încurajarea şi favorizarea turismului electoral! Experienţa ciclurilor electorale precedente ne arată că, la 7 iunie, vor circula mii de autocare, microbuze, alte mijloace de transport, de la un capăt la altul al României, cu echipe bine antrenate şi plătite, care vor vota de mai multe ori. Pretextul PSD – PDL, că votul multiplu va fi pedepsit, prin lege, este o minciună penibilă. Nici un infractor electoral, niciodată, nu a plătit, în România, pentru asemenea ilegalitate.
3) „Lovitura finală” împotriva corectitudinii alegerilor de la 7 iunie va fi dată la Biroul Electoral Central, prin softul pregătit de doi dintre cei mai neruşinaţi hoţi de voturi: Dan Nica (ministru de Interne de la PSD) şi Vasile Blaga (fost ministru de Interne, de la PDL). Cine îi controlează pe ei? Şi, dacă îi controlează, unde să-i reclame?
Am sintetizat fraudele electorale în cîteva paragrafe. Ele vor fi mult mai multe şi mai complexe, dar nu doresc să abuzez de tipul dvs. preţios. Din nefericire - cel puţin din punct de vedere electoral - în România domneşte o teroare mai mare decît cea din Uganda lui Idi Amin, sau Cambodgia lui Pol Pot. Atunci cînd în ţara mea se va produce o explozie socială devastatoare, să ştiţi că ea se va datora şi acestor fraude electorale revoltătoare, care au falsificat voinţa poporului şi au ruinat orice speranţă într-o societate democratică. Nu-i credeţi pe diversionisţii de profesie, care, neavînd ce să spună împotriva mea (mai ales că eu sînt un creştin practicant şi nu sînt corupt!) - folosesc etichete, şabloane, ştampile prefabricate, numindu-mă „extremist”. Ştiţi bine că nu sînt cîtuşi de puţin „extremist”. Extremişti sînt cei care jefuiesc, terorizează, mint, sînt corupţi, comit fapte mizerabile, care nu sînt pe placul lui Dumnezeu. Fiecare dintre dvs. mă cunoaşte, a vorbit cu mine, a primit cărţi ale mele cu autograf. Eu sînt un patriot român şi un adept al proiectului generos al Uniunii Europene. Tocmai de aceea vă scriu acum şi vă sesizez aceste fărădelegi: vă rog să nu permiteţi ca aici, în România, acest proiect să fie compromis, batjocorit, dinamitat. Niciodată nu-i prea tîrziu pentru adevăr. Rog foarte mult să vă faceţi datoria. Ar fi sub demnitatea dvs. să staţi la masa dialogului şi a tratativelor cu nişte hoţi de buzunare comunitare, din Balcani. Dacă instituţiile şi pîrghiile Europei Unite nu sînt capabile nici măcar atít - să împiedice, sau să denunţe o fraudă electorală evidentă, care le priveşte în mod direct - înseamnă că ele sînt o iluzie şi nu fac altceva decît să inducă în eroare ţări şi popoare. Nutresc speranţa că, totuşi, nu este aşa.
Al dvs.,

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR,
Preşedinte al Partidului România Mare
Membru al Academiei Tiberine din Roma
Membru al Academiei Mondiale „Albert Schweitzer”
Membru al Academiei de Ştiinţe Politice din New York
Bucureşti, 29 mai 2009

http://www.ziarultricolorul.ro/pentru-improspatarea-memoriei/pentru-mprosptarea-memoriei-scrisoare-deschis.html