"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




sâmbătă, 14 ianuarie 2012

UNDE SÎNT BANII DIN SĂNĂTATE?

Ipocrizia atinge zilele acestea cote maxime în toate dezbaterile care au ca subiect noua Lege a Sănătăţii. Nu avem nici cea mai mică îndoială că în spatele unor asemenea dispute sînt interese politice uriaşe, iar mass-media le deserveşte după cum i se dictează. Nu este şi cazul publicaţiilor noastre, care sînt întotdeauna obiective şi nepărtinitoare. Într-o intervenţie televizată, preşedintele Traian Băsescu afirma că bugetul alocat Sănătăţii a crescut de cîteva ori faţă de anul 2000.
Nu avem motive să nu-l credem; sînt cifre care se pot verifica foarte uşor. Că procentul alocat din PIB e mare sau mic în raport cu alte ţări, europene sau nu, aceasta este o altă poveste. Cert este că el a crescut simţitor, ne place sau nu ne place. Şi atunci, unde sînt banii, domnilor guvernanţi, din 2000 încoace? Nu vă osteniţi să ne răspundeţi. Pentru că s-au furat şi se fură în continuare, iar voi vă acoperiţi unii pe alţii într-o complicitate de tip mafiot, despre care am mai vorbit. Unii ţipă din răsputeri că „sănătatea“ nu poate şi nu trebuie să fie privatizată sau politizată şi ne înşiră o listă întreagă de motive care, la prima vedere, par de bun-simţ. Ceea ce nimeni nu se osteneşte să explice publicului larg este faptul că sistemul sanitar este deja „privatizat“, în stilul nostru dîmboviţean, fraudulos, practicat de 22 de ani. Unităţile sanitare, indiferent de mărimea şi importanţa lor, sînt căpuşate prin metode deja consacrate de firmele „prietene“ ale şefilor, directori de spitale sau diverse personaje cu trecere la „partid“, de prin alte structuri specifice sistemului, inclusiv din Ministerul Sănătăţii. Achiziţii ilegale la preţuri supradimensionate, externalizarea inutilă a unor servicii care umflă costurile actului medical, traficul cu medicamente sau alte materiale de uz sanitar reprezintă doar cîteva metode prin care banii contribuabililor se irosesc pe canale aproape de neimaginat pentru omul de rînd. „Sănătatea“ este deja „privatizată“, dragi români, iar cei care s-au conectat la această conductă de bani publici nu mai vor să-i primească şi pe alţii la masa lor. Iar acei „alţii“ vor şi ei o parte din ciolan, nefiind de faţă „cînd s-o împărţit norocu’, măi dorule!“. Nu se vorbeşte decît de faţadă de accesul populaţiei la serviciile medicale, de nivelul costurilor sau al şpăgii din spitale, de promptitudinea cu care soseşte ambulanţa la căpătîiul bolnavului. Aici este vorba de bani şi atît. Mai ales în an electoral, în care fiecare leuţ e binevenit în uriaşa campanie de cumpărare de voturi care se prefigurează. De asemenea, în principiu, concurenţa loială, în orice domeniu, nu trebuie respinsă din start. Dar experienţa anterioară ne-a dovedit că, în România, economia de piaţă, concurenţa, egalitatea de şanse şi alte principii, sănătoase în teorie, nu au funcţionat. Bătălia cruntă se duce pe administrarea, în interes personal sau de partid, a banilor publici, fără riscul falimentului, de către politicienii momentului. Aşa că, domnule Boc, stopaţi mascarada din mass-media şi treceţi legea prin asumarea răspunderii! Doar n-ar fi prima oară, şi Istoria va consemna dacă veţi da socoteală sau nu pentru tot ce aţi făcut...


RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare



Ziarul TRICOLORUL, nr 2364 / 14.01.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu