Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (LVIII)

2 MARTIE 1990. Au început să ridice capul nişte propagandişti nemţi, care au pretenţia de a scrie ei Istoria. La emisiunea în limba germană, difuzată azi pe micul ecran, un preot sas din Cisnădioara (el pronunţă Kiszisniod, pe care o traduce prin „Poieniţa Porcilor”) susţine că Sibiul ar fi fost întemeiat de un anume Hermann din Nürnberg. Nu contest rolul excepţional al civilizaţiei germane pe teritoriul Transilvaniei, dimpotrivă, îi sînt foarte recunoscător. Dar Sibiul este o aşezare cu mult mai veche, unde s-au făcut săpături arheologice doveditoare pentru prezenţa strămoşilor noştri, din vremuri imemoriale. Chiar dacă ar fi să analizăm lucrurile sub raport strict demografic, de sute de ani, românii au fost şi sînt cei mai numeroşi locuitori, ceea ce arată caracterul preponderent românesc al urbei. Totuşi, să fim sinceri: s-ar putea ca Hermann din Nürnberg să fi întemeiat ceva în Sibiu, şi anume vestitul Pod al Minciunilor.

Continuă atacurile furibunde împotriva mea. Toată pegra intelectuală, toţi rataţii, toţi guşaţii cred acum că a venit momentul să-mi plătească nişte poliţe. Pentru ce? Pentru că eu am avut şira spinării şi am spus mereu adevărul, în vreme ce ei au moţăit în cea mai adîncă banalitate. Una dintre potăile care acum au scăpat din lanţ şi vor să-mi facă franjuri manşetele pantalonilor este şi Marius Tupan. Veleităţi de prozator, dar fără urmă de talent. Acum, Tupan nu mă iartă, aşa că publică în revista „Moftul Român” un denunţ ridicol, în care reclamă ca eu să iau loc în boxa acuzaţilor, la Tribunalul Militar (?!), alături de Valentin Ceauşescu. În acelaşi text scelerat, intitulat „Cenuşă şi arginţi”, prostănacul ăsta rău şi neînzestrat, de care n-a auzit nimeni, se mai ia de Raţiu, Coposu, Mircea Angelescu, Eugen Barbu, Cornel Dinu, Mircea Micu şa. Nu-şi ascunde bucuria că piesa mea de teatru, „Toată lumea ştie fotbal”, a fost scoasă de pe afişul Teatrului Tănase. Cred că primul meu articol se va intitula „PLEAVA”. Numai să am unde să-1 public.

O bombă explodează în societatea românească, în acest început de primăvară: s-a sinucis, în biroul lui din Palatul de Justiţie, judecătorul Gică Popa, cel care a condus odiosul proces al soţilor Ceauşescu. O fi făcut-o din remuşcare? Sau poate că a fost „sinucis” de complotiştii care au trecut la operaţiunea nr. 2: ştergerea urmelor şi lichidarea, ori îndepărtarea martorilor incomozi?! Între sinuciderea generalului Vasile Milea şi sinuciderea generalului Gică Popa, societatea românească a traversat cîteva săptămîni de dimensiuni apocaliptice. Mai suna-vei, dulce corn? (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Ziarul TRICOLORUL, nr  2383 / 06.02.2012