3 MARTIE 1990. Protestatarii au dat jos statuia lui Lenin, din Piaţa Scînteii. Poate că ar fi fost mult mai bine, pentru toată lumea, ca ei să schiţeze vreun gest şi atunci cînd a fost ridicată. După război, mulţi viteji se-arată. Atunci cînd am scris, pentru Almanahul „Săptămîna” pe 1988, că Lenin a arestat delegaţia română, condusă de diplomatul C. Diamandy, şi a închis-o în fortăreaţa Petropavlovsk, întregul pasaj a fost cenzurat. În revista „22”, a Grupului pentru Dialog Social, Szasz Janos scrie să ne băgăm minţile în cap, noi, românii, ca să n-avem un Nagorno-Karabah în Transilvania. Îl ţin minte pe-ăsta, venise la „Săptămîna”, în urmă cu cîţiva ani, să protesteze la Barbu împotriva unui articol de-al meu despre Transilvania. Acest ungur agresiv încerca să ne îndoctrineze pe noi că Horea n-a strigat, înainte de moarte, „Mor pentru Naţiune”, fiindcă Naţiunea Română, vezi Doamne, nici n-ar fi existat. Numai că Barbu 1-a tratat cu un sictir suveran, fiindcă el iartă şi înghite multe, dar să nu se ia cineva de Transilvania, că şi-1 face duşman de moarte. Tot în revista „22”, bătrînul geniu ambulant Petre Ţuţea (un fel de Stan Palanca după ce 1-a citit pe Schopenhauer) e numit „cea mai strălucită expresie a intelectualităţii române interbelice”. Poate, dar care e opera lui Petre Ţuţea? El n-a lăsat nimic scris, cel puţin pînă la ora asta. Sau, cine ştie, o fi adeptul adagiului rostit de Oscar Wilde: „Tot geniul mi l-am pus în viaţă”. Faptul că Petre Ţuţea a fost legionar (după cum el însuşi i-a mărturisit lui Eugen Barbu) nu mă deranjează, atîta timp cît n-a mînuit pistolul, ca Nicadorii şi Decemvirii. (Va urma)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu