"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




marți, 4 decembrie 2012

PRM în campanie electorală



În perioada 15 - 17 noiembrie a.c., Carolina Ilica, propusă de Partidul România Mare pentru funcţia de Senator în Colegiul uninominal 2 al Circumscripţiei 43, a răspuns invitaţiei Primăriei Municipiului Arad şi a Liceului Pedagogic „Dimitrie Tichindeal" de a participa alături de peste 800 de invitaţi la aniversarea bicentenarului Preparandiei din Arad (a lui Tichindeal, „gura de aur" cum l-a numit Eminescu în Epigonii), prima şcoală pedagogică de pregătire a învăţătorilor în limba română (şi a doua şcoală pedagogică din Europa). La aceste festivităţi, a participat şi ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, d-na Ecaterina Andronescu.
Absolventă a acestui liceu de prestigiu şi mai apoi profesoară, Carolinei Ilica i-au fost publicate în revista „Preparandia Plus“ poemul „Dumneavoastră", dedicat învăţătorului său şi o poezie, în manuscris, din anii de liceu, păstrată în arhiva şcolii.
În faţa numeroşilor invitaţi, personalităţi oficiale, profesori, foşti reprezentanţi ai cadrelor didactice din comunităţile româneşti din Basarabia şi Bucovina, Albania, R Macedonia, foşti absolvenţi şi elevi, Carolina Ilica a mărturisit, în plen, că „norocul vieţii mele a fost să învăţ la acest liceu de îndelungată tradiţie şi cu profesori de excepţie" şi a făcut o analiză a învăţămîntului românesc actual, subliniind faptul că pentru orice ţară, cea mai mare avere sînt copiii ei. În calitate de poetă, a avut o întîlnire cu învăţători şi educatori, unii dintre ei foşti elevi ai săi, interesîndu-se de literatura pe care „o gustă" acum copiii, ajungînd împreună la concluzia că literatura pentru cei mici este săracă. Poeta a participat apoi la lansarea revistelor şi cărţilor, publicate cu acest prilej aniversar - unde a fost invitată să aibă şi un reciatal poetic- cît şi la descoperirea bustului eminentului profesor şi pedagog Vasile Popeangă (peste 40 de ani director al acestei instituţii). Pentru Muzeul Preparandiei, deschis cu acelaşi prilej, invitata a făcut donaţii de carte şi alte exponate.
Carolina Ilica a fost onorată cu diploma de excelenţă, „În semn de recunoaşere a constribuţei la păstrarea şi propăşirea valorilor educaţiei româneşti" însoţită de medalia jubiliară „Preparandia din Arad 200/Dimitrie Tichindeal".
„Sărbătorile Preparandiei", cu numeroase activităţi specifice, au debutat în primăvara anului trecut, cînd poeta Carolina Ilica a fost invitată a Consiliului Judeţean din Arad pentru a fi aniversată în judeţul natal, la „împlinirea a 40 de ani de cînd, am împlinit 20 de ani" cum s-a exprimat, glumind, poeta în cuvîntul de mulţumire; atunci în sala de festivităţi a Consiliului  Judeţean Arad, împreună cu oficialităţile  locale şi cu cei în jur de 400 de invitaţi (scriitori, istorici şi critici literari, profesori, elevi, etc), Carolina Ilica s-a prezentat cu o  cuprinzătoare expoziţie: cărţile apărute în limba română (31), volumele care au fost traduse în alte limbi (27), traducerile sale din literatura universală (peste 90 de volume), reviste româneşti, antologii de poezii româneşti şi străine, cărţi în care s-a scris despre autoare, premii naţionale şi internaţionale (peste 30), diplome şi medalii etc., cît şi cu expoziţia de artă „Cărţile de la Vidra" (Vidra fiind satul său natal), cărţi neconvenţionale cu poezii ale Carolinei Ilica brodate sau pictate pe şorţuri de lînă din zona Zarandului, pe obiecte tradiţionale de lemn, pe ştergare din casa părintească, etc.
Cu acelaşi prilej, Carolina Ilica a  avut întîlniri cu profesorii şi elevii Liceului Pedagogic din oraşul adolescenţei sale, cît şi cu profesorii Universităţii de stat „Aurel Vlaicu" din Arad, unde a fost investită cu titlul de Senator de Onoare.

* * *

Astăzi 3 decembrie 2012 domnii Ioan Pavel Danciu - canadidat pentru Senat în Colegiul 3, Nicolae Hitian şi Valeri Toderici - pentru Camera Deputaţilor, în Colegiile 5 şi 6, vor lua parte la adunările electorale planificate de organizaţiile P.R.M. Gherla şi Dej.
Cu acest prilej, candidaţii P.R.M. pentru Parlamentul României vor aduce în atenţia cetăţenilor aspecte importante privind îmbunătăţirea cadrului legislav actual.
Temele ce vor fi abordate vor viza în principal asigurarea securităţii alimentare a cetăţenilor şi optimizarea sistemului de pregătire profesională, în strictă concordanţă cu nevoile sociale ale României, pe termen scurt şi mediu.

Biroul de Presă al P.R.M. Cluj 


             Ziarul TRICOLORUL, nr  2631, 04.12.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu