"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




vineri, 16 martie 2012

Generic principal - Moment istoric în politica românească - PRM ŞI PNG S-AU ALIAT PENTRU TOATE ALEGERILE DIN ANUL 2012!







Comunicat de Presă

Vineri, 16 martie a.c., Partidul România Mare şi Partidul Noua Generaţie au hotărît o alianţă istorică pentru alegerile locale, parlamentare şi, eventual, prezidenţiale din anul 2012. Într-un moment în care divergenţele din interiorul partidelor parlamentare, fie aflate la Putere, fie în Opoziţie, sau al alianţelor existente capătă forme din ce în ce mai scandaloase, gestul făcut de domnii Corneliu Vadim Tudor şi George Becali este unul al înaltei responsabilităţi faţă de soarta României, faţă de viitorul său, cei doi patrioţi dovedind încă o dată că sînt hotărîţi să-şi dedice toate forţele pentru salvarea ţării de la cea mai mare criză politică, economică şi morală pe care a cunoscut-o în Istoria sa modernă.

Cei doi lideri au anunţat alianţa după şedinţa Consiliului Naţional al Partidului Noua Generaţie, la care a fost prezent şi Tribunul. Forumul de conducere al partidului condus de Gigi Becali şi-a exprimat voinţa şi satisfacţia pentru realizarea acestei înţelegeri cruciale în stabilirea rezultatelor ce vor fi consemnate la confruntările electorale din acest an. 

Răspunzînd întrebărilor presei, domnul Corneliu Vadim Tudor a declarat că vor fi formate două echipe de lucru pentru negocieri, iar cei mai buni oameni din Partidul România Mare şi Partidul Noua Generaţie vor căpăta funcţii importante atît în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cît şi în Parlamentul României. „Am răspuns apelului făcut de camaradul meu de arme. Să scăpăm ţara de Mafie, să depolitizăm Serviciile Secrete şi să modernizăm România. Acestea sînt cîteva dintre obiectivele alianţei noastre. Doi creştini şi patrioţi/ Vor scăpa ţara de hoţi”, a subliniat liderul PRM.

La rîndul său, domnul George Becali a declarat, în legătură cu alianţa care se va numi (provizoriu) „PRM+PNG”: „Este un pas important, care poate hotărî noua conducere a ţării. Aşa a vrut Dumnezeu, acest om mi-a întins o mînă cînd am fost în temniţă. Dacă nu era domnul Vadim, puteam să fiu condamnat. El hotărăşte cu cine vrea să meargă mai departe, el va decide tot. Eu sînt alături de dumnealui. Îl voi sprijini pe domnul Vadim din toate punctele de vedere”.
Întrebat dacă va candida la Primăria Capitalei, domnul George Becali a spus că nu exclude această variantă, căreia îi va da curs numai la îndemnul domnului Corneliu Vadim Tudor. „Doamna Elena Udrea trebuie să înţeleagă faptul că nu pot lăsa un partid să dispară de pe scena politică doar pentru a sprijini PDL-ul”, a ţinut, de asemenea, să precizeze preşedintele PNG.

La întîlnirea dintre cei doi lideri, domnul Corneliu Vadim Tudor a fost însoţit de Cristian Stănescu, vicepreşedinte al PRM, consilier europarlamentar.

BIROUL DE PRESĂ AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE
16 martie 2012

Ziarul TRICOLORUL, nr 2418 / 17.03.2012

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (LXXX)


30 MARTIE 1990. Are loc, la Ploieşti, Festivalul Nichita Stănescu. O idee binevenită, pentru că Nichita n-a fost numai un mare talent, care a revoluţionat limbajul poetic românesc (deşi, vai, de atîtea ori s-a mai şi jucat cu harul său!), ci şi un om de o generozitate extraordinară. În cîteva rînduri, dînd piept cu propria mea generozitate (într-o noapte de iarnă, la el acasă, i-am dăruit, din senin, o brichetă superbă, cu o cămilă, şi un pachet de Kent, tocmai cînd i se terminaseră ţigările), a rămas descumpănit, nu se aştepta să mai existe un alt nebun sub soare, în stare să-şi dea şi haina de pe el. Nivelul de participare e cam redus la acest Festival, în pofida „umflării” de către crainicul TV: „A fost prezentă aici floarea scrisului românesc: Ion Stratan (?!), Elena Solunca (?!), Doina Uricariu (?!)”. Tot la „cutia magică” mă uit şi mă pierd. Televizorul a ajuns pentru noi, românii, mai mult decît un drog - e o colivie în care ne zbatem de zor, dar pe care nu vrem s-o părăsim. Mă agăţ de orice greşeală, a oricui, pentru a-mi dovedi mie însumi ce? Că sînt mai bine informat? Da, într-adevăr, în unele domenii sînt tobă, dar în altele sînt bîtă. Bîta bate toba, cam asta ar fi definiţia culturii noastre, a fiecăruia din noi: „Lipscaniul (?!) exista ca arteră comercială din Secolul al XVIII-lea” - zice la televizor dr. în Istoria Artei Cezara Mucenic. Fată plăcută şi cultivată, nimic de zis, cu un prenume de nuvelă eminesciană şi un nume de eremit din peşterile întîilor creştini, dar adevărul e altul. Strada cu pricina e atestată încă de la 1580, dacă aş avea o putere aş afişa asta pe nişte pancarte colorate, de-o parte şi de alta a fiecărui capăt al ei. Cît despre alcătuirea pluralului, nici nu vreau să mai insist: „Lipscanii” erau negustorii din Lipsca (Leipzig), aşa că nu se poate articula „Lipscaniul”. E ca şi cum ai zice „Buşteniul”, „Bradul” etc. Explozie fără precedent a presei scrise. La ora actuală ar fi cam 900 de publicaţii în toată ţara. Asta e bine. Faptul că, în cea mai mare parte a lor, duc o politică de învrăjbire şi intoxicare, e deja o altă mîncare de peşte. Reţin un titlu dat de Ştefan Aug. Doinaş, în revista „22”: „Ne aşteaptă zile grele”. Are dreptate. Un alt titlu demn de reţinut: „De unde vine ura?” - se întreabă, retoric, Ana Blandiana, în „România literară”. Păi, de unde să vină? De la „Căluşul” manolescian, publicat în acelaşi număr de revistă. Dacă acelora care l-au elogiat pe Ceauşescu pentru politica lui antisovietică, de independenţă şi demnitate, vrea să le pună puiul de legionar un căluş la gură, atunci ce-ar trebui să punem noi în gura lui, pentru textele despre Lenin, Gheorghiu-Dej şi colectivizarea agriculturii? Un trotil, ca-n filmele de desene animate, ca să facă Răţoiul Donald „Bum”! Dar pe tine, draga noastră mironosiţă, ce te mîna oare în luptă atunci cînd, în primele zile ale anului 1990, îmbrăcată în haină de piele, ai mărşăluit, gardată de nişte haidamaci, pe culoarele revistei „Luceafărul”, interzicînd muncitorilor să o mai tipărească, pînă ce vechea conducere nu va fi dată afară?! Te mîna ura sau dreptatea? Revin la revista „22”, unde publică şi un paranoic (cred că irecuperabil, îţi dai seama de asta după faptul că scrîşneşte din dinţi pînă şi în fotografie). Liviu loan Stoiciu e numele lui şi e director la două publicaţii: „Cuvîntul” şi „V”, din Vrancea. Atacul lui e animat tot de dragoste creştină: „Celebrul om de paie Nicolae Dan Fruntelată”. Principiul atacului în haită funcţionează din ce în ce mai precis. Nici nu s-a stins bine televizorul peste perdelele murdare ale lui Gabriel Liiceanu, şi „România liberă” se şi entuziasmează în jurul banalităţilor debitate de el. O tînără pe nume Alexandra Stănescu publică articolul encomiastic intitulat „Mesaj de importanţă naţională”. Asta încă n-ar fi nimic, dar un oarecare Titi Calistru scrie şi el un articol, în care cere, negru pe alb, ca Televiziunea să retransmită de zeci de ori (?!) cuvîntarea lui Liiceanu! Ce se ascunde aici? Oamenii ăştia n-au deloc simţul ridicolului? Se poate face un erou dintr-un fost dogmatic marxist, care mînuieşte ţigareta ca o cafegioaică în capot mucegăit, care mai cîştigă şi ea un pol ca ghicitoare în cărţi? Dacă aş avea talent grafic, aş face o caricatură grandioasă: Liiceanu dînd pe ţigaretă fumuri în ochii proştilor, iar proştii, cu gura la celălalt capăt al obiectului, suflînd ca într-o ţeavă de sticlar şi umflîndu-1 artificial pe închipuitul filozof minoritar. Decît să văd în fiecare seară perdelele jerpelite ale şetrarului, mai bine trec iarăşi pe bulgari... Şi astfel se prelinge întîia lună a primăverii, iar eu nici n-am băgat de seamă. (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Ziarul TRICOLORUL, nr 2418 / 17.03.2012

IAR AM AVUT DREPTATE!


Să avem, mereu, dreptate, este obositor. Mai ales cînd, de ani de zile, atragem atenţia românilor că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, după ce a plătit un imens tribut forţelor străine care ne-au integrat, de voie, de nevoie, în UE şi NATO, numai pentru faptul că poziţia noastră geopolitică şi resursele naturale şi umane de care dispunem servesc intereselor străine. Marile puteri au găsit, aici, multe oi mioritice, bune de muls. Sau, pardon, mulţi indivizi dispuşi să-şi vîndă ţara pentru un pumn de arginţi. Într-un editorial apărut în sept. 2010 în „Tricolorul” defineam strategia PDL pe termen lung. Probabil sînt destui care nu s-au ostenit să ne ia în serios, aşa că merită un citat lămuritor: „Pentru cei neîncrezători, vom arăta şi modalităţile prin care ei cred că vor păcăli, pentru a nu ştim cîta oară, Poporul Român. Strategia este simplă. Politica intervalului 2008-2012 este gîndită în aceeaşi cheie, de actuala Putere.
Bazîndu-se pe faptul că «românii au o slabă memorie a răului», ca să cităm un celebru aforism al preşedintelui PRM, din cartea «Îngerul rănit», actualii guvernanţi cred că furturile şi abuzurile din primii 3 ani vor fi date uitării dacă, în anul electoral 2012, salariile vor reveni la normal, pomenile electorale vor atinge cote fără precedent, PDL îşi va reveni miraculos în sondajele mincinoase şi totul va fi ca şi cînd n-ar fi fost... Propaganda mincinoasă crede că românii vor uita cu uşurinţă, cel puţin în 2012, datoria colosală care va pune sub semnul întrebării nivelul de trai al copiilor şi nepoţilor lor, jaful banului public şi deturnarea de fonduri din sistemul pensiilor, din sănătate şi învăţămînt. Din păcate, nu iau în considerare că alegătorul român, executat silit de bănci, alungat din propria casă, pus în imposibilitatea de a-şi procura cele necesare traiului de zi cu zi, nu se va mai lăsa cumpărat de o găleată de plastic şi un kil de ulei expirat. Nu vrem să credem că românii se vor mulţumi să facă un salt păgubos, în timp, înapoi în 2008, să accepte să piardă 4 ani din viaţă, de posibilităţi de dezvoltare şi prosperitate pentru familiile lor, pentru întreaga societate în general” (încheiem citatul, cu amărăciune, căci s-a dovedit a fi extrem de actual). Sperăm că nimeni nu va înţelege, de aici, că PRM se opune creşterii salariilor şi a pensiilor. Dimpotrivă! Dar acest proces nu trebuie să se deruleze haotic, fără discernămînt, în aceeaşi manieră în care au fost tăiate aceleaşi pensii şi salarii. Adică bugetarul sau pensionarul care cîştigă 700-1.000 de lei lunar să fie pus pe picior de egalitate cu acelaşi „bugetar” sau „pensionar” care, doar pentru că este client politic sau sponsor de campanie electorală, este „pus” pe un stat de plată de 10.000-150.000 de lei. Tot lunar! Buba sistemului rezultă din programul Alianţei DA (PDL-PNL), care a făcut ca buticarul din colţul străzii, croitorul, gogoşarul şi micile afaceri de familie să plătească impozit pe profit în acelaşi cuantum cu golanii din top 300-500-1.000, care, în marea lor majoritate, şi-au clădit averile pe baza contractelor frauduloase cu Statul Român. Vorbim despre petrol, energie electrică, cereale, gaze naturale, gunoi şi multe altele. Cît despre traficul de armament, droguri şi carne vie, ne este şi silă să amintim, pentru că ne prefacem că instituţiile Statului nostru le „ţin sub control”. Revenind, vorbim despre cota unică de impozitare, păguboasă, dăunătoare economiei de piaţă, despre care toţi tac mîlc. PDL şi PNL, care au adus-o în cîrca românilor, sînt de înţeles. UNPR şi UDMR au interese comune, avînd şi ei granguri suficient de ancoraţi la conducta de bani publici, ca să mai îndrăznească să protesteze cumva. Despre PSD, ce să mai spunem? Alianţa cu PNL le-a închis guriţa, mai ales că Antenele îl ridică în slăvi pe Crin Antonescu mai ceva ca TVR-ul antedecembrist pe Ceauşescu. Aşadar, soluţia pentru a echilibra veniturile din societatea românească este impozitul progresiv. Aplicat la salarii, proprietăţi şi veniturile firmelor. Trebuie doar găsite acele creiere luminate, care să aibă voinţa politică necesară să aplice o astfel de măsură. Ştim că România are şi resurse naturale şi umane care să o facă rîvnită de multe naţiuni. Depinde doar de noi să le identificăm şi să le facem să lucreze în slujba Interesului Naţional, şi nu al altora. PRM poate să facă asta, fără îndoială! A, să nu uităm „ştirea zilei”: juniorul senatoarei Plăcintă s-a ales cu o pedeapsă cu suspendare. Ne aşteptam şi am scris şi despre această posibilitate. Să nu fie motiv de supărare, căci o satisfacţie tot mai există: Justiţia noastră „reformată” nu se compară cu cea Divină. Care  chiar funcţionează!

RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

ZIARUL TRICOLORUL , nr. 2418, 17.03.2012


Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (LXXIX)


29 MARTIE 1990. Am început să lucrez la statutul Fundaţiei România Mare. Deocamdată, nici mie nu mi-e foarte clar ce va fi şi cum va arăta, dar de un lucru sînt sigur: sub egida unei asemenea instituţii generoase, pot să înfiinţez o revistă şi o editură. Pentru că trebuie să ne apărăm şi noi în vreun fel, doar n-am omorît pe nimeni. Din păcate, asta a fost soarta românilor în ţara lor, în toate epocile: mereu în defensivă, mereu cu botul pe labe, mereu acuzaţi, şi vînaţi, şi culpabilizaţi. Pe Decebal l-au trădat ai lui. Pe Mihai Viteazul la fel, pe Horea, şi pe Tudor, şi pe Cuza, şi pe Antonescu, şi pe Ceauşescu... De ce, Doamne? Ce blestem ispăşim? Iar în vremea asta străinii joacă geamparalele pe mormîntul nostru! Ţiganul general al Capitalei, Dan Predescu, a dat la arabi mai multe vile pe dolari, trăgîndu-şi un comision substanţial. Ziua de azi e una veselă. La „Europa liberă” se spune că un deputat sovietic 1-a contrazis pe Gorbaciov - „parcă ar fi Vadim Tudor”, zice crainicul. Mersi, înseamnă că tot am făcut ceva bun pe lume, am contrazis şefi de stat. În revista „Baricada”, poetul Cezar Ivănescu adresează o „Scrisoare Deschisă” către Ion Iliescu, în care îl face arşice pe Mircea Dinescu. Dar, are cine să-1 apere pe Poetul Măscărici, nici o grijă: Nicolae Manolescu! În „România literară” a apărut un incredibil articol intitulat „Căluşul” şi semnat N.M. (prescurtat de la NEMERNIC). Individ funciar rău, cu o secreţie corozivă a fierii, care îl înnegreşte la faţă, îi împăroşează pomeţii şi îl face chiar chior de un ochi, pe care îl mijeşte ca să-şi savureze mai bine victima, acest Manolescu este un lup turbat. Avînd povara unei biografii damnate (tatăl era pistolar legionar din Vîlcea, băgat la zdup), schimbîndu-şi chiar numele, adică lepădîndu-se de ta-su, acest Apolzan devenit Manolescu s-a jurat să facă şi el carieră, cu orice preţ, aşa că pe la începutul anilor ’60 a turnat de zor nişte articole leninisto-staliniste în „Contemporanul”, ba chiar şi prin nişte broşuri. Concomitent, făcea zeci de demersuri să fie şi el primit în P.C.R., dar n-a ţinut figura. Astăzi, mitocanul ăsta care a rînit grajdurile lui Gogu Rădulescu şi a spălat ţucalul cuplului Monica Lovinescu - Virgil Ierunca, într-o căpiată pendulare între stalinişti şi fascişti, a pus mîna pe toporişcă şi dă la cap! Tare, apăsat, cu sete, ca să facă gaură în jurul lui şi, în defrişarea asta, să rămînă el cel mai mare literat. Numai că „literatura” lui e jalnică, vitriolantele cronici pe care le publica din mila lui George Ivaşcu (unele împotriva lui Grigore Vieru, Ioan Alexandru şi Nichita Stănescu) trăind mai puţin decît un catren citit la Cenaclul Epigramiştilor. Voinţa de a fi scriitor nu e de ajuns - trebuie să mai ai şi ceva talent. Dar, de unde talent la acest individ cu un profil de cîine ud, stropit de maşina Salubrizării? Ori citeşti o cărticică de-a lui, ori mesteci o minge de ping-pong, din celuloid, e acelaşi lucru. În articolul cu titlul brutal „Căluşul” (ceva, cam între grajd şi puşcărie), inchizitorul de profesie plăteşte la poliţe cu nemiluita: începe cu Ion Lăncrănjan, trece la Eugen Florescu, îl martelează apoi pe istoricul Ştefan Pascu, după care, invariabil, ajunge şi la mine. „Să nu-ţi vină să crezi: unui Corneliu Vadim Tudor i s-a făcut greaţă de Mircea Dinescu!”. Oho, parcă numai de el?! Şi de tine, Manolescule, dar nu de azi, de ieri, ci de cînd te-am văzut prima oară la Cenaclul Junimea de la Casa de Cultură a Studenţilor: îmbrăcat ca un papiţoi, cu un nod ca gutuia la cravată, arborînd nişte perciuni laţi şi sîrmoşi pînă la gulerul cămăşii, mereu în căutare febrilă de studente, care să-ţi înlăture singurătatea de fiară speriată şi să-ţi întreţină iluzia că reprezinţi ceva, că acum, în fine, dacă tot a murit George Călinescu, tu eşti ăl mai prima, nu-i aşa? Eşti de acord că te-am ghicit şi te-am cumpărat ieftin? Finalul articolului acestui torţionar este pe măsura întregii sale vieţi de pizmaş mărunt, capabil să rupă cu dinţii toate beregăţile care i-ar sta în calea spre parvenire: „Alternativa s-ar putea să fie mult mai neplăcută: boxa destinată colaboratorilor la genocidul cultural unde, în locul cătuşelor, se foloseşte căluşul”. Hai, sictir! (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Ziarul TRICOLORUL, nr 2417 / 16.03.2012

DUŞMANII LIMBII ROMÂNE ŞI AI POPORULUI ROMÂN

În ziarul „Timpul“ din 30 ianuarie 1880, genialul Mihai Eminescu scria următoarele: „Unitate în limbă, unitate în biserică, iată în scurte vorbe un întreg program pentru apărarea naţionalităţii române ameninţate“. Nerespectînd acest program, românii au avut mult de suferit, mai ales cei din Ardeal, în ultimii 22 de ani. La Holocaustul împotriva românilor au contribuit din plin şi duşmanii de 1.100 de ani ai Poporului Român, respectiv ungurii din Ungaria, de pretutindeni şi, mai ales, cei din Ardeal. Urmaşii unor hoarde barbare, care au venit în Europa Centrală în jurul anului 900 d.Chr. şi s-au aşezat în Cîmpia Panonică, pe pămîntul strămoşilor noştri geto-daci, care au dat Europei şi omenirii cea mai veche civilizaţie, cu mai mult de 10.000 înainte de Christos, ungurii au pretenţia să devină stăpînii Ardealului, ai Grădinii/Cetăţii Domnului.
Veneticii unguri acţionează pentru a-i alunga pe români din Vatra Strămoşească. Noi, românii, sîntem urmaşii celui mai vechi popor de pe Pămînt, ai Adevăratului Popor Ales de Bunul Dumnezeu, cu o continuitate neîntreruptă în Vatra Strămoşească, în Spaţiul carpato-danubiano-balcanic, în Dacia Edenică şi cu cea mai veche şi bogată Istorie din lume. Limba strămoşilor noştri geto-daci a fost Limba Primordială şi, cu mii de ani înainte de Christos, ca urmare a „roirilor“ din Geţia/Dacia, a fost răspîndită în toată Europa şi în cele patru direcţii cardinale. Limba Primordială a geto-dacilor este mai veche, cu multe milenii, decît elena, latina şi sanscrita, la fel şi alfabetul geto-dacilor. În cartea sa „Dacia Preistorică“, Nicolae Densuşianu a demonstrat prioritatea Spaţiului geto-dac în etnogenezele europene. Cea mai veche scriere din lume a existat în Geţia/Dacia, cu circa 6.000 de ani î.Chr. Poporul Primordial al geto-dacilor a primit de la Bunul Dumnezeu Adevărata Biblie, respectiv Cartea lui Enoh sau Calea/Legea Adevărului şi Dreptăţii, pe care a răspîndit-o în Europa şi în lume, împreună cu religia sa monoteistă şi crucea cu braţe egale înscrisă într-un cerc.
În loc să se bucure şi să fie mulţumiţi că au fost primiţi cu omenie în Vatra Românească şi că, de 1.100 de ani, nu au plătit chirie, ungurii din România nu sînt loiali Statului şi Poporul Român. Mai mult, s-au dovedit şi au acţionat ca duşmani ai României ca Stat Naţional, Suveran şi Independent, Unitar şi Indivizibil, precum şi ai Limbii Române, limba oficială. În scurta lor istorie pe pămîntul multimilenar al Daciei Mari, ungurii s-au aliat cu oricare din Marile Puteri pentru a cuceri teritorii de la alte popoare şi, mai ales, de la Poporul Român, vizînd totdeauna Ardealul. În al II-lea război mondial, ungurii din Ardeal au trimis în Germania, împreună cu amiralul evreu Horthy Miklos, peste 150.000 de evrei. După Holocaustul împotriva evreilor, în ultimii 22 de ani ungurii din Ardeal, membri ai U.D.M.R., cu preoţi unguri în frunte, acţionează în Holocaustul împotriva românilor.
Ungaria şi ungurii din Ardeal au contribuit, alături de alte state vecine şi forţe oculte, la reuşita loviturii de stat din decembrie 1989, împotriva Poporului Român şi a României. În zilele de 21 şi 22 decembrie 1989, în mai multe judeţe ale României, în Ardeal, s-au înfiinţat organizaţii ale U.D.M.R. (Uniunea Democrată a Maghiarilor din România), iar în 26 ianuarie 1990 s-a înregistrat la Bucureşti această uniune ca organizaţie neguvernamentală (O.N.G.). Scopul principal şi obiectivul de bază al U.D.M.R. îl constituie autonomia teritorială a Ardealului şi anexarea lui la Ungaria. Datorită Statutului şi Programului U.D.M.R., niciodată această organizaţie şovină, extremistă, antiromânească şi antieuropeană nu s-a înregistrat ca partid politic la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Apariţia şi menţinerea U.D.M.R. pe scena politică românească se datorează preşedinţilor României, alogenii Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, premierilor alogeni Petre Roman, Theodor Dumitru Stolojan, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugurel Constantin Isărescu, Adrian Năstase, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Mihai Răzvan Ungureanu şi românului vasal Emil Boc, precum şi partidelor politice care s-au aflat cu schimbul la Putere, respectiv P.D.S.R. (năpîrlit în P.S.D.), P.D.L. (P.D.), P.N.L. şi P.N.Ţ.C.D. Cu încălcarea Legii partidelor politice, U.D.M.R. este asimilată unui partid politic şi este finanţată de contribuabilii români pentru a lupta împotriva Poporului Român şi a României. Ca la noi, la nimeni!
Pentru atingerea obiectivelor sale, U.D.M.R. a recurs, de regulă, la politica paşilor mărunţi. La sfîrşitul anului 1989 şi în primele luni din anul 1990, U.D.M.R. a trecut la alungarea românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, precum şi la scoaterea în stradă a profesorilor şi elevilor români din şcolile şi liceele mixte din multe municipii şi oraşe din Ardeal. Atunci, preşedintele Iliescu (cumnatul lui Süto Andras) şi Guvernul Petre Roman au facilitat acţiunile antiromâneşti ale U.D.M.R. Numai înfiinţarea rapidă a Uniunii „Vatra Românească“, a P.U.N.R. (Partidul Unităţii Naţionale Române) şi, ulterior, a Partidului România Mare a putut zădărnici avalanşa de acţiuni ale Ungariei şi U.D.M.R. împotriva Poporului Român, a României şi a Limbii Române. Cu sprijinul iredentismului ungar, U.D.M.R. s-a pregătit şi a acţionat în forţă, recurgînd la manifestări bestiale, specifice barbarilor, la Tg. Mureş, în acel martie negru 1990, împotriva românilor. Ungurii au fost din timp pregătiţi şi înarmaţi cu răngi, lanţuri, bîte, petarde şi pungi cu sare, iar reporterii de la  unele televiziuni din străinătate ştiau ce şi cînd vor filma. precum şi cînd vor transmite informaţii false despre cele petrecute la Tg. Mureş. Atunci au fost ucişi Simion Frandeş şi Fărcaş Florea şi a fost bătut cu bestialitate şi mutilat martirul Mihăilă Cofariu, din comuna Ibăneşti, judeţul Mureş. Acest erou român primeşte din partea Guvernului României o pensie de 450 lei pe lună (?!). Acelaşi Guvern al României, în timpul mandatelor premierilor Năstase şi Tăriceanu, i-a dat cetăţeanului sănătos şi nebătut Radu Duda cîte 400-600 milioane de lei pe lună, pe care să-i cheltuiască după bunul plac. Numai prin intervenţia fermă a parlamentarilor PRM a putut fi înţărcat ginerele ex-regelui Mihai. Ştafeta şi banii au fost daţi apoi lui Petre Roman, iar criminalii de la Tg. Mureş, la fel ca şi cei din judeţele Covasna şi Harghita, pentru faptele lor din decembrie 1989, au fost graţiaţi individual de preşedinţii României. Cu excepţia Guvernului Văcăroiu, cînd P.U.N.R., P.R.M. şi P.S.M. nu au admis prezenţa U.D.M.R. în Executivul României, în toate celelalte guverne etnicii unguri au avut o reprezentare din ce în ce mai mare şi în funcţii tot mai importante. Apogeul l-au atins în Regimul Băsescu-Boc-Ungureanu, cînd, pentru un sprijin de 7% în Parlament, U.D.M.R. deţine funcţiile de viceprim-ministru (responsabil cu Învăţămîntul şi Cultura), ministrul Culturii, ministrul Sănătăţii, ministrul Mediului, secretar general al Guvernului României, precum şi numeroşi secretari de Stat şi şefi ai multor agenţii guvernamentale, consilieri ai primului-ministru şi ai altor miniştri, directorul Societăţii Române de Radiodifuziune etc. De regulă, U.D.M.R. a aplicat politica faptului împlinit şi a şantajului, iar ulterior, cu sprijinul şi cu susţinerea în Parlament şi în guverne din partea P.D.S.R. (P.S.D.), P.D. (P.D.L.), P.N.L. şi P.N.Ţ.C.D., a fost creat sau a fost modificat cadrul legal. Dintre numeroasele exemple, prezentăm următoarele:
1) Legea Învăţămîntului, Legea nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare, a asigurat învăţămîntul în limbile minorităţilor etnice şi apoi separatismul şcolar pe criterii etnice.
2) Legea administraţiei publice locale, Legea nr. 215/2001, a permis introducerea limbii maghiare ca limbă oficială în localităţile şi judeţele cu peste 20% etnici unguri, iar prin hotărîri ale Guvernului Năstase au fost atribuite denumiri din timpul Imperiului Austro-Ungar şi de după Diktatul de la Viena la peste 1.000 de localităţi din Ardeal.
3) Hotărîrea Guvernului Năstase, H.G. nr. 282/2004, privind reamplasarea la Arad a statuii celor 13 generali terorişti unguri şi de alte etnii, care, în timpul Revoluţiei Române din 1848-1849 din Ardeal, au ucis peste 40.000 de români şi au distrus peste 270 de sate româneşti, cu tot cu biserici şi mînăstiri. Regimul Iliescu-Năstase este singurul din lume care a finanţat şi a admis să se amplaseze pe teritoriul naţional un momunent al călăilor Neamului Românesc. La acest monument s-au adăugat apoi alte statui şi busturi ale unor criminali unguri din timpul Revoluţiei de la 1848-1849, ca şi din vremea primului şi celui de-al II-lea război mondial. Toate aceste monumente ale criminalilor unguri lezează demnitatea românilor şi umilesc Poporul Român. Ele trebuie donate Ungariei.
4) O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut unor culte religioase din România, în baza căreia bisericile ungureşti şi Statusul romano-catolic au dobîndit numeroase terenuri, păduri şi clădiri în Ardeal, de multe ori pe baza unor acte false. Ca urmare a acestor restituiri, cele mai multe ilegale pe fond, s-a ajuns ca, anual, Guvernul României, Consiliile locale şi Consiliile judeţene să achite chirii de peste 10 milioane de euro pentru imobilele unde funcţionează instituţiile Statului Român. Aflînd despre aceste ilegalităţi, premierul Ungureanu a ameninţat, în şedinţa de Guvern din 13 martie a.c., că se va adresa Parchetului în legătură cu activitatea de la Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.). Aşteptăm să o facă şi pentru ilegalităţile în aplicarea Legii nr. 10/2001.
5) Legea nr.10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, a dat posibilitatea U.D.M.R. să obţină numeroase imobile în Ardeal şi actualilor proprietari unguri să deţină peste 30% din suprafeţele de terenuri şi din clădirile din această parte a României şi peste 40% din păduri. Acum cîteva zile, la Oradea a fost cedată unei biserici ungureşti clădirea Palatului de Finanţe, pe care niciodată aceştia nu a avut-o în proprietate. În Ardeal sînt pe rol peste 5.000 de procese pentru revendicarea altor imobile, pe bază de acte false. La acestea se adaugă numărul uriaş de licenţe de exploatare obţinute de unguri de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), în baza cărora şi conform unei Legi de modificare a Legii minelor, votată în Senat de P.D.L., P.S.D., P.N.L., U.N.P.R., P.C. şi U.D.M.R., urmează ca românii să fie expropriaţi din România de către titularii acestor licenţe, în numele Statului Român. S-a pus la cale deposedarea românilor de proprietăţile lor din România şi alungarea din Ţara-Mamă.
6) Legea Educaţiei Naţionale, Legea nr.1/2011, elaborată la Palatul Cotroceni şi pentru care Guvernul Boc V (P.D.L., U.N.P.R., U.D.M.R. şi deputaţii minorităţilor etnice) şi-a angajat răspunderea în Parlament, permite eliminarea Limbii Române din învăţămîntul de stat din România, inclusiv din universităţile multiculturale şi multilingve.
Se ştie că, abia după anul 1989, ungurii din România, cu susţinere de la Budapesta, sărbătoresc pe Sfîntul Pămînt Românesc ziua de 15 martie, zisă a ungurilor de pretutindeni, dar mai puţin din Germania, Franţa, Italia, Spania, Austria, Ucraina, Federaţia Rusă, U.S.A., Israel ş.a., unde nu au curajul să demonstreze şi să arboreze drapelul Ungariei şi steagul Ungariei Mari. La 15 martie 1848, Parlamentul Ungariei a votat anexarea Ardealului la Ungaria. Această faptă, precum şi uciderea a peste 40.000 de români şi incendierea a circa 300 de biserici şi mînăstiri din Ardeal, constituie adevărata sărbătoare a ungurilor din Grădina Domnului, în Vatra Românească. An de an, cu susţinerea premierilor României, care trimit scrisori de felicitare pentru faptele criminale ale ungurilor, se amplifică manifestările antiromâneşti ale Ungariei şi U.D.M.R. Sînt organizate adunări publice în numeroase localităţi din Ardeal, la care participă duşmanii Poporului Român şi ai Limbii Române. Aceştia poartă numeroase drapele ale Ungariei, steaguri ale Ungariei Mari şi aşa-zise steaguri secuieşti, nişte cîrpe decolorate, pe care au pus semnele heraldice moştenite de la geto-daci, confirmînd astfel adevărata Istorie a Poporului Primordial, inclusiv în actualele judeţe Covasna, Harghita şi Mureş. Cu acceptarea tacită a preşedinţilor României şi a guvernelor post-decembriste, la manifestările antiromâneşti de 15 martie se deplasează în mai multe localităţi din Ardeal, ca la ei acasă, preşedintele sau premierul Ungariei şi miniştri de la Budapesta, care îi îndeamnă pe ungurii din România să lupte prin orice mijloace pentru toate formele inventate de autonomie, mai ales pentru autonomia teritorială şi pentru dezmembrarea ţării noastre. Niciodată preşedinţii Iliescu, Constantinescu şi Băsescu nu s-au simţit umiliţi de manifestările Ungariei pe Sfîntul Pămînt Românesc de 15 martie. Fiind toţi trei alogeni, ei nu sînt şi nici nu pot să simtă româneşte. Pentru a-i umili, din nou, pe românii din ţară şi din străinătate, de 15 martie 2012, Ungaria şi U.D.M.R au pus la cale eliminarea Limbii Române din Universitatea de Medicină şi Farmacie (U.M.F.) din Tg. Mureş, de la secţiile cu predare în limba ungară, şi înfiinţarea unei Facultăţi de Medicină şi Farmacie în limba maghiară. După 22 de ani, brusc şi deloc întîmplător, în preajma zilei de 15 martie a.c., U.D.M.R., cadrele didactice şi studenţii unguri de la U.M.F. Tg. Mureş, se simt terorizaţi cu toţii de Limba Română şi nu mai admit ca limba oficială a ţării să fie folosită în dialogul cu pacienţii români. Pentru aceste preocupări şi fapte antiromâneşti, mai mulţi profesori unguri de la U.M.F. Tg. Mureş au fost la Budapesta şi au fost decoraţi de preşedintele Ungariei. Ambasadorul Ungariei la Bucureşti este şi el în fruntea acţiunilor antiromâneşti şi nimeni nu-i cere retragerea de la post şi expulzarea din România. Opoziţia (U.S.L.) tace! În mod absurd, U.D.M.R. cere ca bolnavii români, în propria lor ţară, să înveţe ungureşte pentru a se putea înţelege cu medicul ungur care la U.M.F. Tg. Mureş, într-o Universitate a Statului Român, refuză să vorbească Limba Română. Pentru că Senatul U.M.F. Tg. Mureş nu acceptă să elimine limba oficială a Statului Român, Limba Română, de la lucrările practice ale studenţilor unguri, ministrul Educaţiei, Cătălin Ovidiu Baba, l-a ameninţat pe rector că va tăia finanţarea pentru această instituţie şi nu vrea să recunoască în ruptul capului Carta Universităţii, care a fost aprobată tacit de Ministerul Educaţiei. Parchetul refuză să se autosesizeze şi să-l cerceteze pe ministrul Baba pentru abuz în serviciu. După înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie în limba ungară la Tg. Mureş, prin Hotărîre a Guvernului Ungureanu, se va introduce în proiectul noii Legi a Sănătăţii înfiinţarea unei Case private de sănătate în limba ungară. Această Casă privată va fi finanţată din banii contribuabililor români şi va avea reţea proprie de spitale, farmacii, medici de familie şi laboratoare numai în limba ungară. Ştiind sigur că vor pleca, ungurii şi-au înfiinţat deja asociaţii de înmormîntare în limba maghiară. Locuri de veci în cimitire separate încă nu cere U.D.M.R., dar lucrează la maghiarizarea numelor de pe crucile din necropolele din Ardeal, încercînd să falsifice statistica morţilor. Puţini români au aflat că, la sfîrşitul lunii februarie a.c., în Camera Deputaţilor s-a votat ca Universitatea privată „Sapienţia“, cu învăţămînt numai în limba maghiară, să fie finanţată şi din Bugetul de Stat al României, pe lîngă finanţarea de la Budapesta. Ca urmare, la şantajul U.D.M.R se poate răspunde prin mutarea cadrelor didactice şi a studenţilor unguri de la U.M.F. Tg. Mureş, cei terorizaţi de Limba Română, la Universitatea „Sapienţia“. Dacă sînt studenţi unguri neloiali Statului Român şi terorizaţi de Limba Română, ei au încă o şansă: avînd şi cetăţenia ungară, se pot duce în Ungaria, să înveţe numai în ungureşte. Să aibă cale bătută!
Insultînd inteligenţa românilor, lideri ai P.D.L., P.S.D., P.N.L., U.N.P.R. şi P.C., precum şi manipulatorii de opinie tot repetă că pretenţia U.D.M.R. de eliminare a Limbii Române de la U.M.F. Tg. Mureş este legată de anul electoral 2012. Ei se fac că nu ştiu că această pretenţie a U.D.M.R. a fost înscrisă în Programul său în anul 1995 şi că au reuşit să o treacă la art. 135 din Legea Educaţiei Naţionale, Legea nr.1/2011. Liderii P.D.L. şi U.N.P.R. pot să răspundă la şantajul U.D.M.R. prin aplicarea principiului reciprocităţii, respectiv să pretindă ca în Ungaria să se înfiinţeze facultăţi de stat cu limba de predare română. Profitînd însă de apariţia unui material refolosibil şi ucigător (M.R.U.) pentru Limba Română şi Poporul Român, U.D.M.R. ameninţă că nu cedează în pretenţiile sale şi că va pleca de la guvernare. Pagubă-n ciuperci! Neruşinarea şi sfidarea liderilor U.D.M.R., navetişti de Bucureşti, nu au limite. Consiliul Judeţean Covasna a hotărît, anul trecut, că ziua de 15 martie, ziua Ungariei, este zi oficială în acest judeţ al României. În mod corect, Curtea de Apel Braşov le-a făcut o „bucurie“ ungurilor din acest judeţ şi din conducerea U.D.M.R., de 15 martie a.c., anulînd, printr-o decizie irevocabilă, hotărîrea ilegală a Consiliului Judeţean Covasna. Pe această temă, preşedintele Băsescu şi premierul Ungureanu au amuţit. La pretenţia U.D.M.R. de încălcare a art. 13 din Constituţia României şi de înfiinţare la Tg. Mureş a unor facultăţi în oglindă, separate pe criterii etnice (caz unic în lume), premierul Ungureanu, împreună cu P.D.L. şi U.N.P.R., ar trebui să răspundă ferm, prin eliminarea U.D.M.R. din Guvernul României, unde udemeriştii sînt terorizaţi tot de Limba Română. Fiind an electoral, ar trebui să nu scape acest prilej. La şantajul U.D.M.R. şi la amestecul Ungariei în treburile interne ale României, Opoziţia (P.S.D., P.N.L. şi P.C.) refuză să răspundă cu o Moţiune simplă în Senat sau Camera Deputaţilor pe tema scindării U.M.F. Tg. Mureş pe criterii etnice şi eliminarea Limbii Române din Universitate şi de la capul bolnavului. Nedepunerea acestei Moţiuni simple va dovedi românilor, din nou, că U.S.L. are legături ombilicale cu U.D.M.R. În situaţia în care U.S.L. nu introduce o Moţiune simplă în Parlament în legătură cu eliminarea Limbii Române pentru studenţii unguri, înseamnă că s-a înţeles cu U.D.M.R. şi susţine tacit noile pretenţii antiromâneşti. Ameninţările U.S.L. legate de atacarea în Justiţie a Hotărîrii de Guvern (iniţiată de vice-premierul Marko Bela) sau o Moţiune de Cenzură pe tema U.M.F. Tg. Mureş sînt vorbe goale, fără nici o finalitate practică. Altă variantă amăgitoare a Opoziţiei (U.S.L.) se referă la abrogarea Hotărîrii pregătite de Guvernul Ungureanu, după ce va ajunge la Putere. Cine îi mai crede? Cît timp au fost la Putere, P.S.D. şi P.N.L. au dat noi şi noi privilegii ungurilor, la cererea U.D.M.R.! Niciodată P.S.D. şi P.N.L. nu au reuşit să taie, respectiv să abroge vreun privilegiu dat ungurilor în dauna românilor. „Vorbeţii“ de la P.D.L., U.N.P.R. şi U.S.L. se arată numai la televizor. Nu au curajul să organizeze şi să participe la o mare adunare a românilor din Ardeal, la Tg. Mureş. În contextul actual, era firesc ca U.S.L., împreună cu Uniunea „Vatra Românească“ şi Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu“, să organizeze o adunare a românilor la Sala Polivalentă din Tg. Mureş, unde să-i invite pe preşedintele Băsescu şi pe premierul Ungureanu, ca să afle ce vor românii.
Acum, P.D.L., U.N.P.R., P.S.D., P.N.L. şi P.C. au ocazia să elimine U.D.M.R. din Guvernul României. Dacă vor rata această ocazie, vor pierde enorm la alegerile locale şi parlamentare. Oricum, în cele 10 zile date de guvern, liderii şi parlamentarii P.S.D., P.N.L. şi P.C. vor fi întrebaţi de cetăţenii români şi de mass-media de ce nu introduc în Parlament o Moţiune simplă în legătură cu situaţia de la U.M.F. Tg. Mureş şi cu Proiectul de Hotărîre de Guvern privind segregarea pe criterii etnice. Guvernul a provocat o dezbatere publică pe tema proiectului de hotărîre referitoare la segregarea U.M.F. Tg. Mureş. Cel mai bun loc de dezbatere îl constituie Parlamentul României. Pe fond, P.D.L. şi U.N.P.R. acceptă şantajul U.D.M.R. în legătură cu eliminarea Limbii Române de la U.M.F. Tg. Mureş, pentru a rămîne împreună în Guvernul Ungureanu, în scopul de a frauda alegerile locale, din 10 iunie a.c., şi pe cele parlamentare. Socoteala lor nu se potriveşte cu cea din tîrg, mai ales din Tîrgu Mureş unde studenţii români protestează de cîteva zile. În semn de solidaritate, au ieşit în stradă studenţii din mai multe centre universitare. În răgazul de 10 zile dat de Guvernul Ungureanu pentru obişnuirea Poporului Român cu această nouă umilinţă, ar trebui ca în toată ţara să iasă românii în stradă şi să nu plece pînă cînd nu vor demisiona preşedintele Băsescu şi premierul Ungureanu şi nu vor avea loc alegeri anticipate, prezidenţiale şi parlamentare.
Românii să nu uite că Ungaria şi U.D.M.R. au făcut paşi mărunţi împotriva Poporului Român, a României şi a Limbii Române numai cu ajutorul P.S.D.,P.D.L., P.N.L., P.NŢ şi Traian Băsescu.
Referindu-se la trădătorii de Neam şi Ţară, genialul Mihai Eminescu scria în poezia „Doina“:
„ Cine-au îndrăgit străinii
Mînca-i-ar inima cîinii
Mînca-i-ar casa pustia
Şi neamul nemernicia!“.
Dr. GHEORGHE FUNAR,
Secretar General al P.R.M.,
Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj

Ziarul TRICOLORUL ,  nr. 2417, 16.03.2012

miercuri, 14 martie 2012

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (LXXVIII)


28 MARTIE 1990. Nici nu fac bine ochi, că primesc un telefon de la New York. Mişu Filip, ajuns cu bine acolo, chiar acum se beţiveşte la amicul nostru comun, Radu (Puiu) Toma. Vorbesc cu amîndoi, pe rînd. Au fost şi au rămas cei mai buni prieteni ai mei, cel puţin din ultimii 10 ani. Pînă ieri, Puiu era un „paria”, fiindcă fugise din ţară şi nu-1 mai lăsau să vină înapoi nici în vizită. Abia în 1983, cînd s-a însurat pentru a 3-a oară, i s-a permis să vină în Bucureşti, dar în condiţii dramatice. Într-o seară, atunci, am luat masa cu Barbu şi cu el la „Mărul de Aur”, dar în permanenţă am fost urmăriţi, pe terasă, de un securist aflat la o masă alăturată. Pe faţă. N-am mai suportat şi ne-am mutat înăuntru. Maţe-fripte după noi! Atunci s-a înfuriat şi Patronul, a aruncat şervetul pe masă şi i-a strigat: „Domnule, da’ atîta nesimţire nu credeam că poate exista! Înţelegem că eşti coada domnului, dar nu ne laşi nici măcar să mîncăm?”. Abia după ce ne-am mutat în alt salon, am scăpat de sîcîitorul filaj. Nu mai pomenesc cîte intervenţii am făcut pe la toate organele, pentru a i se permite amicului meu să vină să-şi vadă măcar fetiţa şi mama bolnavă. De la el ştiu cum muncitorii ardeleni (unii chiar rude de-ale lui), care lucrau înainte de război la minele de aur, înghiţeau pepite, pentru a putea să treacă prin punctele de control, apoi, o dată ajunşi acasă, îşi făceau nevoile iar muierile şi copiii căutau grăunţii de aur, îi spălau şi aşa reuşeau să supravieţuiască. O dată, mai demult, Puiu i-a povestit şi lui Barbu incredibila „odisee” a aurului: „S-a întîmplat în 1938. Tata-mare lucra la o mină de aur. Cînd venea seara acasă, îi spunea muierii: «No, azi am înghiţit două. Apăi două să cauţi!». Îşi făcea nevoile pe o frunză lată de brusture. Maică-mea-mare începea să caute, cum se pricepea mai bine. Şi tot aşa, în cîţiva ani de trudă şi de mizerie, au strins ai mei 700 de grame de aur. Şi tata-mare i le-a dat lui tata, să vină la Bucureşti şi să le vîndă. Părinţii mei erau proaspăt căsătoriţi, aşa că au venit amîndoi. S-au dus la Pasajul Villacros, de peste drum de Palatul Telefoanelor. Mama a rămas afară, tata a intrat cu bocceluţa lui preţioasă. Magazinul era al unui evreu. I-a dat marfa evreului, ăla a zis: «Un moment, s-o verific, s-o cîntăresc, bade!», a dispărut după o perdea şi n-a mai apărut. Au stat ai mei o oră, două, trei, patru. Pînă la urmă, tata şi-a luat inima-n dinţi, i-a întrebat pe ceilalţi evrei din magazin ce-i cu omul, de nu mai apare, ăştia au ridicat din umeri, atunci el a dat perdeaua la o parte şi a constatat, înmărmurit, că mai era o ieşire pe unde dispăruse escrocul!”. Patronului i-a plăcut mult istorioara asta tristă şi a promis că o va „topi” în vreun roman, sau film. Neîndoielnic, Puiu a fost şi a rămas un om de valoare, care şi-a dat un doctorat în Istorie şi a publicat lucrări de referinţă despre relaţiile româno-americane de-a lungul vremurilor. Astăzi, poate fi sigur că nu-1 va mai împiedica nimeni să-şi vadă ţara. Dar, timp de aproape 10 ani, s-a chinuit înfiorător, mergînd pînă acolo încît, în disperare de cauză şi neputinţă, îmi mărturisea, telefonic, că a făcut o mare greşeală rămînînd în America. Aşa o gîndi oare şi acum? Deocamdată, Mişu a ajuns acolo şi-mi dă raportul. Ce aflu eu? Ceea ce nu era greu de bănuit: că rabinul Moses Rosen face o atmosferă infernală, sperie pe toată lumea din S.U.A. că, dacă nu se va interveni imediat împotriva României, va fi pogrom (?!). Puşlamaua bătrînă doar placa asta o ştie: pogrom, urgie, jale, nenorocire, fascişti, legionari, săriţi, mi-au rupt perciunii, antisemiţii, Hitler, Eminescu, Vadim; şi iar pogrom, şi iar urgie ş.a.m.d. Ăsta e un ticălos pur-sînge, nu umblă cu jumătăţi de măsură! Cîtă diferenţă faţă de rabinii de frumoasă amintire Filderman şi Şafran! Asta-i stofa, sau ăsta e „materialul uman”, de care se vorbea la învăţămîntul politic. Am constatat că am ajuns un fel de „prizonier de lux” în propria mea cochilie, precum eroul din piesa „Sechestraţii din Altona” de Sartre, toţi se raportează la mine, vorbesc despre mine, dar eu nu pot să mă încumet a face un pas afară, în străinătate. Asta da, urgie! Şi nu atît împotriva mea, cît împotriva românilor care au ajuns să fie prigoniţi în propria ţară. Liftele astea s-au făcut stăpîne pe România, nu mai putem deschide gura, că pun pe noi „tunurile cu apă clocotită” ale ameninţărilor, şi acuzaţiilor, şi reclamaţiilor pe la Înalte Porţi, fiindcă noi nu trebuie să ieşim din statutul de slugi. Cu această stare de spirit amestecată - de bucurie că n-am fost uitat de prietenii mei, de mîhnire că n-am fost uitat nici de vrăjmaşii Patriei - îl urmăresc pe un alt minoritar, strofocîndu-se la noi de pe micul ecran. Este acelaşi Gabriel Liiceanu. Mie, unul, mi-a plăcut Noica, mai ales în dimensiunea lui aforistică. Nu era nici pe departe de talia lui Blaga, dar a avut o mistuitoare trăire românească şi a practicat o semantică înaltă, un foraj în cel mai mare rezervor arheologic al Poporului nostru - Limba Română. Nu-i de mirare că de un astfel de om, care mai gusta şi din fructele misterioase ale sihăstriei, s-au agăţat toate ciupercile colorate ale imposturii. „Cu penele altuia te poţi împodobi, dar nu poţi zbura” - scria colosul din Lancrăm. De minune se potriveşte aforismul cu ceea ce au făcut, ani de zile, Andrei Pleşu, Mihai Şora, Gabriel Liiceanu şi atîţia alţii, care n-au depăşit şi mai mult ca sigur că nu vor depăşi faza broşurelelor cît cămaşa cepii. Acum, acest Liiceanu e în elementul lui. Zburdă prin poiană ca un berbecuţ bălţat! Că e ţigan, nu mai încape îndoială, nu asta-i problema lui principală, au mai fost şi alţi ţigani sub soare, ca Federico Garcia Lorca, de pe urma cărora au rămas opere extraordinare. Problema lui Liiceanu este că are o respiraţie gîfîită şi scurtă - desigur, vorbesc de respiraţia creatoare. Dacă pentru Tristan Tzara, „gîndul se alcătuieşte în gură”, pentru Gabriel Liiceanu „gîndul iese pe ţeava de eşapament a ţigaretei”. Şi mai e şi lacom de popularitate, avid, bolnav, dacă ar putea, ar dormi cu capul pe o pernă în formă de televizor. Nu mai departe decît acum cîteva zile, declara că apariţiile pe micul ecran îi creează „o stare de disconfort”. Şi iată că „disconfortul” acesta devine pentru el un fel de a doua natură. De data aceasta a fost filmat la el acasă - în spate se văd nişte perdele boţite şi murdare, la care mă uit cu jenă. „Ce e cu noi?” - se întreabă el, în miez de noapte, precum Nicolae Iorga în „Sfaturi pe întunerec”. Dar, să reproduc cîte ceva din cugetările acestui cîrcotaş care se amăgeşte că e filozof (cam aşa, ca Kant, ca Camus, ca Conta!): „Ceauşescu ne cotropise spaţiul privat, se strecurase în patul nostru”. Hai că ăsta-i mai tare ca Benny Hill! Parcă mi-1 şi imaginez pe Ceauşescu în pat cu Liiceanu, şuşotind sub plapumă! „Cred că mulţi dintre noi l-au visat”. Asta cam aşa e, şi, în orice caz, e mult mai plauzibil ca Liiceanu să-1 fi visat pe Ceauşescu decît Ceauşescu pe Liiceanu, de care nici nu auzise (era unul, Li Min Cean, pianist chinez, dar parcă arăta altfel). Cioroiul cu paiul ţigaretei în plisc nu scapă nici prilejul acesta de a vorbi din nou (pentru a cîta oară?) de „purgarea interioară”, ceea ce sună oribil, parcă ar tot înghiţi tablete de coprol cu pumnul, obiceiuri burgheze, ca să se purgheze, să iasă afară. Referirile scatologice ale acestui trib de pigmei - Pleşu, Liiceanu, Babeţi, Ba nu beţi ş.a. - sînt o caracteristică sesizată de multă lume. De ce oare se simte acest Liiceanu dator să vorbească, mereu, Naţiunii Române? Şi cînd anume? Noaptea, cînd, conform legilor propagandei, stabilite de Domenach, mesajul pătrunde mai uşor, fiindcă oamenii sînt obosiţi! Dacă ăştia sînt înlocuitorii noştri, ai scriitorilor cu nişte rafturi de biblioteci în spate, atunci ne-am lămurit. Îl laşi şomer pe Eugen Barbu, ca să ne intoxici cu această Gabi Luncă cu pantaloni! Halal regim!
Revin la presa scrisă. Se pare că Nicolae Manolescu şi-a văzut visul cu ochii şi a ajuns, în sfîrşit, director de gazetă. Da, a pus laba pe „România literară”, unde dă cu satîrul legionar, săptămînă de săptămînă. Prima lui măsură? Aceea de a se semna sus, pe pagina I, „Cronica literară de N. Manolescu”. Vedeţi care era ambiţia ratatului? Ani de zile, George Ivaşcu 1-a ţinut unde îi era locul, pe la coada vacii. Acum, după dispariţia lui Ivaşcu, vanitosul a sărit pîrleazul, trîntind plăcinta lui dietetică pe pagina I, ca să se ştie şi să nu mai zică nimeni nimic. Gazeta e proastă şi anticipez că va fi şi mai proastă. De ce? E Manolescu ziarist şi făcător de publicaţii cum sînt eu pilot de formula 1. Dar, să trec la o gazetă ceva mai problematică. E vorba de „Cuvîntul”. Aici, mai vechiul meu client, Ioan Buduca, publică articolul intitulat: „Asta era! E nevoie de Securitate!”, în care scrie negru pe alb: „Simplul fapt că, iată, după atrocităţile din Tg. Mureş se ridică glasuri care spun că trebuie reînfiinţată Siguranţa Statului, ne obligă să ne gîndim că asta se dorea, de fapt. Scopul nu scuză mijloacele, dar le face transparente. Şi le acuză. Nu era nevoie de un război naţional pentru a reînfiinţa drăguţa de Securitate. Era suficient un decret! Propunem, în contra propunerii guvernamentale, desfiinţarea structurilor vechii Securităţi sub supravegherea unei comisii de experţi ai ţărilor neutre din Europa şi înfiinţarea Siguranţei Statului după modelul agenţiilor de investigaţii din ţările democratice. Asta e concluzia noastră (?!) asupra actualei situaţii din Ardeal”. Avem de-a face cu un nebun sadea. Deci românii ar fi provocat „baia de sînge” de la Tg. Mureş, pentru a avea pretextul să reînvie Securitatea! E bine de ţinut minte. În aceeaşi gazetă antiromânească ni se spune că, în urmă cu 2 săptămîni, reprezentanţi ai Vetrei Româneşti au încercat să intre în contact cu conducerea revistei „22”, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la ce se pregătea în Transilvania. Numai că Stelian Tănase, redactorul-şef, a refuzat să stea de vorbă cu emisarii românilor ardeleni, că n-are el timp de problema naţională, că nu-i înţelege pe ardelenii ăştia şi că, de fapt, Vatra asta nu vrea decît să destabilizeze ţara. După care, acelaşi Stelian Tănase a avut timp să acorde interviuri ziariştilor din... Budapesta! Şi uite aşa, din supărare în indignare, din migrenă în icter, mă îndîrjesc să scot şi eu o publicaţie. Pentru că aşa nu se mai poate! Ea se va numi... Cum se va numi oare? Da, m-am gîndit bine: nu se poate intitula decît „România Mare”! (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

 Ziarul TRICOLORUL, nr 2416 / 15.03.2012

Mesaje primite de preşedintele PRM la biroul său din Parlamentul European – Strasbourg


La începutul Secolului XX, fiecare ţară care era considerată o mare putere mondială - avea o navă amiral, care purta acelaşi nume ca şi ţara pe care o reprezenta: Britania, Franţa… Ţările mici, cel puţin unele dintre ele, au urmat acelaşi exemplu. Mai tîrziu, Aviaţia a făcut la fel. Avem Liniile Aeriene Române (L.A.R.) şi, de asemenea, Transporturile Aeriene Române (TAROM). Nave aproape că nu mai avem, deoarece actualul nostru preşedinte „a avut grijă de ele“. Şi acelaşi lucru urmează să se întîmple acum şi cu TAROM, prin privatizarea sa. TAROM va dispărea.
Iată cîteva cifre absolut uluitoare: cînd a venit la putere Guvernul Tăriceanu, TAROM avea în conturi bancare rezerve de peste 450.000.000 de dolari. După criza din aviaţie, deoarece preţul combustibilului a crescut, multe companii, chiar mai mari decît TAROM, au intrat în faliment; dar TAROM deţinea încă în conturi bancare aproximativ 340.000.000 de dolari. De asemenea, au fost închiriate 3 sau 4 noi avioane Boeing, care funcţionau la întreaga capacitate. Au mai apărut şi cîteva ATR 72, care au mărit, şi ele, profitul.
Apoi, Guvernul PDL a preluat Puterea. Rezultatul… îl ştim cu toţii. Avioanele Boeing au fost restituite, rezervele financiare au secat şi, chiar mai mult, falimentul bate la uşă.
Acest „ mic“ exemplu ne arată de ce numai o schimbare majoră - şi nu unele soluţii de compromis - ne va aduce la un nivel de trai normal, ca ţară.
LUCIAN CORNESCU,

Preşedinte executiv al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România

 ====================


Vă scriu această scrisoare întrucît mă simt profund frustrat: în ţara mea, Republica Ungaria, nu există nici un fel de rezolvare legală pentru mine sau pentru oameni ca mine. Pentru că nu sînt singurul în această situaţie – aproape 40.000 de persoane sînt afectate de acţiunile Guvernului de la Budapesta şi ale şefului său, Viktor Orban, care au fost aleşi de către două treimi din populaţia votantă.
Încă de la 14 ani, mi-am dedicat viaţa apărării Republicii Ungare. Mai întîi am fost ostaş, apoi am lucrat, în mod cinstit şi conştiincios, în cadrul Poliţiei Republicii Ungare. În 2009, m-am pensionat din cauza deteriorării stării mele de sănătate, după aproape 26 de ani de muncă şi, în conformitate cu legislaţia în vigoare, am primit pensia acordată pentru anii pe care i-am lucrat. În perioada 2009 - decembrie 2011, am primit pensia în întregime. De la 1.01.2012, partidul de guvernămînt Fidesz-KDNP a desfiinţat pensia de serviciu şi a transformat-o în beneficiu pe perioada de serviciu, care poate fi redus şi eliminat! Începînd cu 1.01.2012, primesc aceşti bani, după o reducere de 16%, ceea ce înseamnă cu 25.000 de forinţi mai puţini pentru familia mea, un venit insuficient pentru menţinerea nivelului de trai anterior.
Soţia mea este educatoare cu studii de specialitate, funcţionar public. Salariul ei a fost diminuat datorită unui impozit ascuns şi eliminării, de la 1 ianuarie 2012, a beneficiilor lunare. Guvernul maghiar a anunţat în presă că salariul mediu este de 212.000 forinţi, 718 euro la cursul de schimb. Acestea sînt sumele brute. Aşadar, cum se poate ca la un salariu brut de 140.000 de forinţi ea să încaseze doar 106.000 forinţi, ceea ce reprezintă 360 de euro? Oare ţării acesteia nu îi e ruşine că salariul unei persoane cu studii superioare este mai mic decît salariul mediu?
Revenind la cele de mai sus, eu şi colegii mei ne simţim cetăţeni ai Uniunii Europene, aşa că apelez la dvs.! Ajutaţi-ne - pe noi, cei 40.000 de cetăţeni lipsiţi de drepturi civile, printre care mă număr şi eu – să ni se restituie drepturile pe care le-am obţinut în mod legal. Pensia de serviciu a fost anulată printr-o lege retroactivă, care, după informaţiile mele, este în contradicţie cu legislaţia Uniunii Europene. Vă rugăm să ne ajutaţi, prin presiunea pe care aveţi posibilitatea să o exercitaţi la nivel european, economic şi politic, astfel încît să ne recăpătăm drepturile pe care ni le-a anulat acest regim represiv.
Europa nu trebuie să fie interesată numai de pensiile judecătorilor, de independenţa Băncii Centrale, dar şi de cei 40.000 de cetăţeni ai Uniunii, care au fost deposedaţi de drepturile lor!
Eu şi cei 40.000 de cetăţeni sperăm că ne veţi ajuta.

FARKAS ZSOLT
Ofiţer de poliţie pensionar
Tokol, Ungaria 11 martie 2012

Ziarul TRICOLORUL, nr 2416 / 15.03.2012

Liderul PRM a votat, ieri, la Strasbourg, un document de importanţă istorică: Rezoluţia Parlamentului European referitoare la abordarea epidemiei de diabet din Uniunea Europeană


Avînd în vedere: 

- Articolul 168 din Tratatul de la Lisabona;
– Declaraţia referitoare la îngrijirea şi cercetarea în domeniul diabetului în Europa, adoptată cu ocazia primei reuniuni din cadrul Programului de acţiune al Declaraţiei de la St. Vincent privind diabetul, desfăşurată în perioada 10-12 octombrie 1989;
       Crearea de către Comisie, la 15 martie 2005, a unei Platforme UE privind regimul alimentar, activitatea fizică şi sănătatea;
– Cartea verde a Comisiei din 8 decembrie 2005, intitulată „Promovarea unei alimentaţii sănătoase şi a activităţii fizice: o dimensiune europeană pentru prevenirea excesului de greutate, a obezităţii şi a bolilor cronice”, în care sînt abordaţi factorii subiacenţi care determină instalarea diabetului de tip 2 (COM (2005)0637);
– Concluziile Conferinţei Preşedinţiei austriece dedicate prevenirii diabetului de tip 2, desfăşurată la Viena, în perioada 15-16 februarie 2006;
  Declaraţia sa din 27 aprilie 2006 referitoare la diabet;
– Concluziile Consiliului privind promovarea modurilor de viaţă sănătoase şi prevenirea diabetului de tip 2;
– Rezoluţia Comitetului regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 11 septembrie 2006, intitulată „Prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile în Regiunea europeană a OMS”;
– Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 61/225 din 20 decembrie 2006 referitoare la „Ziua Mondială a Diabetului”;
– Decizia nr. 1350/2007/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2007, de instituire a unui al doilea program de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii (2008-2013), şi Hotărîrea ulterioară a Comisiei, din 22 februarie 2011, privind adoptarea unei decizii financiare pentru 2011, în cadrul celui de-al doilea program de acţiune comunitară în domeniul sănătăţii (2008-2013) şi privind criteriile de selecţie, de atribuire şi altele pentru contribuţiile financiare la acţiunile acestui program;
  Cartea albă a Comisiei din 23 octombrie 2007, intitulată „Împreună pentru sănătate: o abordare strategică pentru UE 2008-2013” (COM(2007)0630);
– Cel de al VII-lea Program-cadru pentru cercetare (2007-2013) şi Programul-cadru pentru cercetare şi inovare (COM(2011)0808);
– Comunicarea Comisiei, din 20 octombrie 2009, intitulată „Solidaritate în domeniul sănătăţii: reducerea inegalităţilor în materie de sănătate în UE” (COM(2009)0567);
– Rezoluţia Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite 64/265 referitoare la prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile;
– Principalele rezultate şi recomandările formulate în cadrul Proiectului PC7-SĂNĂTATE- 200701, instituit prin „DIAMAP – foaie de parcurs pentru cercetarea în domeniul diabetului în Europa”;
– Comunicarea din 6 octombrie 2010 a Comisiei, intitulată „Iniţiativă emblematică a Strategiei Europa 2020 – O Uniune a inovării” (COM(2010)0546) şi parteneriatul-pilot privind îmbătrînirea activă şi în condiţii bune de sănătate;
– Concluziile din 7 decembrie 2010 ale Consiliului, document intitulat „Abordări inovatoare pentru bolile cronice în sistemele publice de sănătate şi asistenţă medicală”;
– Rezoluţia Adunării Generale a ONU 65/238 din 24 decembrie 2010 referitoare la domeniul, modalităţile, structura şi organizarea reuniunii la nivel înalt a Adunării Generale privind prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile;
– Declaraţia de la Moscova, adoptată în cursul primei Conferinţe ministeriale internaţionale privind modurile de viaţă sănătoase şi controlul bolilor netransmisibile, desfăşurată la Moscova, în perioada 28-29 aprilie 2011;
– Rezoluţia din 15 septembrie 2011, referitoare la poziţia şi angajamentul Uniunii Europene în perspectiva reuniunii ONU la nivel înalt privind prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile;
– Articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul propriu de procedură:
A) Întrucît diabetul este una dintre bolile netransmisibile cele mai răspîndite, estimîndu-se că afectează peste 32 de milioane de cetăţeni ai UE, care reprezintă aproape 10% din întreaga populaţie, precum şi alte 32 de milioane de cetăţeni cu toleranţă scăzută la glucoză şi cu o foarte mare probabilitate ca aceasta să evolueze către diabet clinic manifest;
B) Întrucît se aşteaptă ca numărul persoanelor cu diabet care trăiesc în Europa să crească cu 16,6% pînă în 2030, ca rezultat al epidemiei de obezitate, al îmbătrînirii populaţiei europene şi al altor factori care nu au fost încă identificaţi;
C) Întrucît diabetul de tip 2 reduce speranţa de viaţă cu 5-10 ani şi diabetul de tip 1 cu aproximativ 20 de ani şi, de asemenea, în UE, diabetul este responsabil pentru 352.000 de decese pe an, adică de decesul unui cetăţean european la fiecare 2 minute;
D) Întrucît reducerea factorilor de risc identificaţi, în special obiceiurile legate de modul de viaţă, este considerată, într-o măsură din ce în ce mai mare, drept o strategie de prevenire esenţială, care să reducă frecvenţa, extinderea şi complicaţiile diabetului de tip 1 şi de tip 2;
E) Întrucît identificarea clară a factorilor de risc pentru diabetul de tip 1 necesită încă desfăşurarea unor activităţi de cercetare, concomitent cu cercetările privind predispoziţia genetică, în condiţiile în care diabetul de tip 1 este contractat la vîrste din ce în ce mai timpurii;
F) Întrucît diabetul de tip 2 este o boală care poate fi prevenită şi ai cărei factori de risc, cum ar fi un regim necorespunzător şi neechilibrat, obezitatea, lipsa activităţii fizice şi consumul de alcool, au fost identificaţi clar şi pot fi abordaţi prin strategii de prevenire eficace;
G) Întrucît, în prezent, diabetul nu poate fi vindecat;
H) Întrucît complicaţiile diabetului de tip 2 pot fi prevenite prin promovarea unui mod de viaţă sănătos şi printr-o diagnosticare timpurie; deoarece, însă, boala este adesea diagnosticată prea tîrziu, un procent de pînă la 50% dintre persoanele bolnave de diabet neştiind că suferă de această maladie;
I) Întrucît, după cum s-a constatat într-un studiu recent, un procent de pînă la 75% dintre persoanele bolnave de diabet nu-şi controlează în mod corespunzător starea de sănătate, ceea ce măreşte riscul de complicaţii, pierdere de productivitate şi costuri pentru societate;
J) Întrucît, în majoritatea statelor membre, diabetul este răspunzător pentru peste 10% din cheltuielile pentru îngrijirea sănătăţii, un procent care se ridică, uneori, la 18,5%, iar costurile generale de îngrijire a sănătăţii pentru un cetăţean UE suferind de diabet sînt, în medie, de 2.100 de euro pe an; în condiţiile în care aceste costuri urmează să crească, în mod inevitabil, dată fiind mărirea numărului de persoane cu diabet, îmbătrînirea populaţiei şi, în consecinţă, creşterea cazurilor de comorbidităţi multiple;
K) Întrucît, în cazul în care este tratat necorespunzător sau diagnosticat prea tîrziu, diabetul este una dintre principalele cauze ale atacurilor de cord, accidentelor cerebrale, orbirii, amputaţiilor şi insuficienţei renale;
L) Întrucît promovarea modurilor de viaţă sănătoase şi abordarea celor 4 factori determinanţi majori de sănătate – tutunul, regimul alimentar necorespunzător, lipsa activităţii fizice şi alcoolul – în contextul tuturor domeniilor politicii poate contribui, în mare măsură, la prevenirea diabetului, a complicaţiilor sale şi a costurilor economice şi sociale pe care le implică;
M) Întrucît persoanele care suferă de diabet trebuie să-şi asigure propria îngrijire în proporţie de 95%, iar povara impusă de boală asupra lor şi familiilor lor are efecte nu numai financiare, ci şi de natură psiho-socială şi legate de reducerea calităţii vieţii;
N) Întrucît numai 16 din cele 27 de state membre dispun de un cadru naţional sau de un program instituit în vederea soluţionării problemei diabetului şi nu există criterii clare pe baza cărora să se stabilească dacă un program este bun sau să se identifice care sînt ţările cu cele mai bune practici; deoarece, în UE, există diferenţe şi inegalităţi considerabile în ceea ce priveşte calitatea tratamentelor pentru diabet;
O) Întrucît, la nivelul UE, nu există un cadru juridic privind discriminarea împotriva persoanelor care suferă de diabet sau alte boli cronice, iar prejudecăţile cu care se confruntă cei afectaţi de această boală persistă încă într-o mare măsură în şcoli, în cadrul procesului de recrutare, la locul de muncă, în cazul poliţelor de asigurare şi la examinarea pentru obţinerea permisului de conducere în întreaga UE;
P) Întrucît coordonarea cercetărilor în domeniul diabetului în UE suferă de pe urma lipsei finanţării şi a infrastructurii, ceea ce afectează negativ competitivitatea cercetării în domeniu şi împiedică persoanele cu diabet să beneficieze pe deplin de cercetare în Europa;
Q) Întrucît, în prezent, nu există nici o strategie europeană de abordare a diabetului, în pofida Concluziilor Preşedinţiei austriece a Consiliului referitoare la promovarea modurilor de viaţă sănătoase şi la prevenirea diabetului de tip 2, a unei lungi liste de Rezoluţii ale ONU şi a Declaraţiei scrise a Parlamentului European privind diabetul:
1) Salută Concluziile Consiliului din 7 decembrie 2010, privind unele „Abordări inovatoare pentru bolile cronice în sistemele de sănătate publică şi de îngrijire medicală” şi Apelul adresat de Parlament statelor membre şi Comisiei de a „iniţia un proces de reflecţie urmărind optimizarea răspunsului la provocările bolilor cronice”;
2) Ia act de Rezoluţia Parlamentului European referitoare la poziţia şi angajamentul Uniunii Europene în perspectiva reuniunii ONU la nivel înalt privind prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile, care se concentrează asupra diabetului ca una dintre cele 4 boli netransmisibile majore;
3) Solicită Comisiei să dezvolte şi să pună în practică o strategie UE în domeniul diabetului cu obiective clare, sub forma unei recomandări a Consiliului UE privind prevenirea, diagnosticarea, managementul, educaţia şi cercetarea în domeniul diabetului;
4) Solicită Comisiei să elaboreze criterii şi metode comune, standardizate, de colectare a datelor privind diabetul şi să coordoneze, să culeagă, să înregistreze, să monitorizeze şi să gestioneze, în colaborare cu statele membre, date epidemiologice detaliate referitoare la această boală, precum şi date economice privind costurile directe şi indirecte pe care le generează prevenirea şi gestionarea diabetului;
5) Solicită statelor membre să dezvolte, să implementeze şi să monitorizeze programe naţionale privind diabetul, destinate să promoveze sănătatea, reducerea factorilor de risc, predicţia, prevenirea, diagnosticarea timpurie şi tratarea diabetului, vizînd atît populaţia în ansamblul ei, cît şi, în special, grupurile cu risc ridicat, precum şi să reducă inegalităţile şi să optimizeze resursele afectate îngrijirii sănătăţii;
6) Solicită statelor membre să promoveze prevenirea diabetului de tip 2 şi a obezităţii (recomandînd implementarea unor strategii în stadii timpurii, prin educaţie în şcoli, cu privire la obiceiurile alimentare sănătoase şi la activitatea fizică) şi strategii legate de un mod de viaţă sănătos, inclusiv abordări care să vizeze regimul alimentar şi exerciţiul fizic; subliniază, în acest sens, necesitatea de a armoniza politicile în domeniul alimentar cu obiectivul de a promova un regim alimentar sănătos şi de a le permite consumatorilor să ia decizii în cunoştinţă de cauză şi de a alege produse sănătoase, precum şi diagnosticarea în stadiu timpuriu, ca principale domenii de acţiune în cadrul programelor lor naţionale privind diabetul;
7) Solicită Comisiei să sprijine statele membre, promovînd schimburile de cele mai bune practici în legătură cu programele naţionale privind diabetul care s-au dovedit eficiente; Comisia va trebui să monitorizeze neîncetat progresele înregistrate de statele membre în ceea ce priveşte implementarea programelor naţionale privind diabetul, prezentînd rezultatele în mod regulat, sub forma unui raport al său;
8) Solicită statelor membre să dezvolte programe de gestionare a diabetului bazate pe cele mai bune practici şi pe protocoale de tratament fondate pe dovezi;
9) Solicită statelor membre să asigure accesul permanent al pacienţilor în cadrul asistenţei medicale primare şi secundare la echipe interdisciplinare de înaltă calitate, la tratamentele şi tehnologiile asociate diabetului, inclusiv la tehnologiile în materie de e-sănătate şi să sprijine pacienţii în ceea ce priveşte dobîndirea şi menţinerea priceperii şi a înţelegerii necesare în vederea autogestionării competente pe toată durata vieţii;
10) Solicită Comisiei şi statelor membre să amelioreze coordonarea cercetărilor europene asupra diabetului, promovînd colaborarea dintre cei angajaţi în cadrul disciplinelor de cercetare şi în crearea unor infrastructuri generale comune, pentru a facilita eforturile europene de cercetare în domeniul diabetului, inclusiv în ceea ce priveşte identificarea factorilor de risc şi prevenirea;
11) Solicită Comisiei şi statelor membre să asigure sprijinul permanent pentru finanţarea în domeniul diabetului în contextul programelor-cadru actuale şi viitoare ale UE pentru cercetare, considerînd diabetul de tip 1 şi diabetul de tip 2 ca boli distincte;
12) Solicită Comisiei Europene şi statelor membre să ia măsuri pentru transpunerea corespunzătoare în practică a rezultatelor Summit-ului ONU din septembrie 2011, privind bolile netransmisibile;
13) Reaminteşte că, pentru atingerea obiectivelor legate de bolile netransmisibile şi pentru depăşirea provocărilor sociale, economice şi a celor legate de sănătatea publică, este important ca UE şi statele sale membre să integreze într-o mai mare măsură prevenirea şi reducerea factorilor de risc în toate domeniile legislative şi de politică relevante, în special în politicile lor în materie de mediu, alimentaţie şi de protecţie a consumatorilor;
14) Încredinţează preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei şi parlamentelor statelor membre.

Ziarul TRICOLORUL, nr 2416 / 15.03.2012

Activitate intensă a preşedintelui PRM la Parlamentul European - DECLARAŢII SEMNATE DE VADIM TUDOR


* Anul european al îmbătrînirii active şi al solidarităţii între generaţii în 2012.

* Ajutorarea copiilor care suferă de Sindromul Down.

* Programul european pentru depoluarea fluviilor şi a zonelor de coastă contaminate cu poluanţi organici cancerigeni.

* Introducerea programului „Şahul în instituţiile de învăţămînt din Uniunea Europeană”.

* Stabilirea unei limite de 8 ore pentru călătoria animalelor transportate în Uniunea Europeană.

Ziarul TRICOLORUL, nr 2416 / 15.03.2012


marți, 13 martie 2012

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (LXXVII)


27 MARTIE 1990. Întrebat ce făcea Dumnezeu înainte de creaţie, Martin Luther a răspuns: „Dumnezeu stătea într-un pom şi tăia nuiele cu care să-i bată pe cei care pun întrebări stupide”. Ar putea fi considerată fraza asta o dovadă de hulire a Divinităţii? Nicidecum, e pur şi simplu o glumă şi nimic mai mult. Un Dumnezeu copilărindu-Se pe craca unui copac şi cioplind nuiele cu care să-i altoiască pe cei ce vor să-I afle programul de lucru - desigur, nu-şi poate imagina nimeni. Ce-a făcut Dumnezeu înainte de creaţie? Şi-a pregătit creaţia, ne-a introdus pe noi în calculatoarele genetice ale cerului, ne-a predestinat pînă în cele mai mici amănunte. Uneori, omul are senzaţia că el nu mai este el însuşi, că începînd cu un anumit moment crucial al vieţii a început să fie locuit de un înger matur sau de un demon. În clipa aceea ne moare copilăria, de asta putem fi siguri. George Călinescu avea o frază genială, pe care Labiş o aşezase ca motto la unul dintre ciclurile sale despre „Omul comun”: „Îmi privesc fotografiile vechi: ce-i cu voi, băieţaşi, pentru ce purtaţi numele meu?”. Iar Goethe spunea: „Alungă caracterul, el revine în galop”. Acelaşi Goethe, care, pe cînd avea 13 ani, în 1762, 1-a văzut pe micuţul Mozart, în vîrstă de 6 ani, apărînd în faţa publicului în frac, cu perucă pe cap şi cu spadă la şold. Acelaşi Goethe, căruia Beethoven - deşi surd complet - îi cînta la pian, la Băile Teplitz, în anul 1812. Ce an cosmic a fost acest 1812! Napoleon invada Rusia, avea loc întîlnirea astrală dintre Goethe şi Beethoven, iar, în ceea ce ne priveşte, era semnată scandaloasa Pace de la Hanul lui Manuc, prin care Rusia ne răpea Basarabia, dar, parcă în compensaţie, soarta a făcut să se nască tatăl aceluia care avea să devină geniul tutelar al românilor, Mihai Eminescu. Astăzi, 27 martie, e ziua morţii lui Beethoven. Atunci s-a dus el s-o întîlnească, în cer, pe iubita lui mamă cu nume biblic, Magdalena. Era tînăr, n-avea decît 57 de ani, dar suferea de ciroză, i se umfla burta mereu şi trebuia să suporte puncţii dureroase. Nu mai auzea nici un sunet, comunica doar prin nişte carnete de conversaţie, în care admiratorii, sau medicii îi scriau ceea ce doreau să-i spună. Atunci cînd se aşeza la pian, ţinea o vergea metalică între dinţi, iar capătul celălalt al vergelei îl fixa între corzile instrumentului, pentru a simţi măcar vibraţiile. Un compozitor surd e o imposibilitate tot atît de grozavă ca şi un pictor orb! Atunci cînd şi-a dat ultima suflare (în Casa Spaniolului Negru, fiindcă aşa-1 poreclise lumea chiar pe el), o furtună năpraznică a clătinat zdravăn Viena, copacii au fost trăzniţi, vijelia de primăvară a smuls acoperişurile caselor, fulgerele au brăzdat cerul de plumb şi torente de apă au învolburat Dunărea, pe unde micuţul gentilom obişnuise să se plimbe, cu mîinile la spate, în redingota lui întunecată, murmurîndu-şi crîmpeiele muzicale care-i treceau prin cap. Într-un asemenea acompaniament meteorologic murise, cu 6 ani înainte, pe Insula Sfînta Elena, şi Napoleon. Unii au fost tentaţi să creadă că era vorba de semne divine, de un onor cosmic care se dădea la trecerea în lumea de dincolo a marilor personalităţi. Îi dezamăgesc pe aceşti astrologi de ocazie şi înclin să cred că raportul cauză-efect este invers: toţi aceşti oameni suferinzi au murit în acele condiţii pe fondul unei mari tensiuni şi descărcări electrice, care le-a accelerat pulsul şi le-a produs mutaţii fiziologice rapide, carevasăzică vremea a grăbit sfîrşitul lor, iar nu sfîrşitul lor a produs furtuna. A existat şi un caz singular: moartea pe cruce a Mîntuitorului, cînd au avut loc şi o furtună, dar şi un cutremur de pămînt. Numai că toate astea scapă puterii de înţelegere a omului, fiindcă atunci s-au despărţit în două erele, a fost o glaciaţiune a Umanităţii. Ce curios: la naşterea Mîntuitorului noaptea s-a luminat de o stea, iar la moartea Lui ziua s-a întunecat! Am tot mai mult convingerea că trei au fost evenimentele cardinale din Istoria Omenirii: învierea lui Isus Christos, probabil la anul 33 din Era Noastră (adică a Lui), Revoluţia Franceză de la 1789 şi cucerirea Lunii de către om, în iulie 1969. (De observat că nu scriu „aterizarea pe Lună”, aşa cum mai zic unii că un avion a fost forţat să aterizeze pe Mare - fiindcă „aterizare” se referă doar la atingerea pămîntului, mai exact a Terrei.)
Acuma, după ce mi-am făcut „lecţiile” pentru acasă şi am intrat într-o anumită stare de spirit, să vedem ce s-a petrecut azi. Se observă, din nou, lăcomia unor anonimi de a deveni celebri - un anume Teofil Slave scrie, de la un cap la altul, tot ziarul „Atitudinea”. Reproduc, amuzat, cîteva titluri, cu pseudonimele aceluiaşi personaj îndrăgostit de sine, care acum zice că a scăpat la lucernă şi ronţăie tot: „Se pot spăla păcatele extremiştilor” (Teofil Silve); „Ne cheamă Ardealul” (Teofil Popescu); „Lămpaş din epoca lumină” (Teofil Silve); „Găinării comuniste” (Teofil Silve); „Pămînt de flori” (T. Rogojanu); „Iarna nemulţumirii noastre” (T. Gorjan) şi, în fine, „Academicienii” (Teofil Silve). Nu ştiu dacă micul grafoman cunoaşte provenienţa titlului cu iarna, a fost un roman bun, într-adevăr, cu titlul „Iarna vrajbei noastre”, de John Steinbeck, dar el însuşi luase formula asta magică de la inepuizabilul Shakespeare, şi anume primul vers al tragediei „Richard al III-lea”, din care eseistul polonez Jan Kott face un capitol întreg: „Azi, iarna vrajbei noastre-n plină vară sub soarele lui York s-a preschimbat”... Dar, să nu fiu rău, gazeta asta nu e de lepădat. Ce găsesc eu pe pagina I a „Atitudinii”! Un anunţ în chenar: „Furia urmaşilor lui Attila s-a revărsat din nou peste urgisitul neam românesc. Fireşte, nu ne referim la poporul maghiar, ci la elemente extremiste, care cu aceeaşi duşmănie şi obtuzitate s-au repezit peste monumentele sacre româneşti, dorind să ne distrugă credinţa şi trecutul. Astfel, biserica Sfîntul Nicolae din satul Iobăgeni, comuna Vărgata, judeţul Alba, datînd din 1211, declarată monument istoric, a fost incendiată, din ea rămînînd doar temelia. De asemenea, preotul paroh al bisericii ortodoxe din Praid a fost molestat, atît el, cît şi familia sa găsindu-şi refugiul la catedrala din Alba Iulia. Şi casa părintelui ortodox din Odorheiul Secuiesc a fost incendiată. Fraţi maghiari, de secole vieţuim pe acest pămînt, împărtăşind aceeaşi soartă. De ce ajungem să ne batem joc de acelaşi Dumnezeu, care ne veghează pe toţi? Luaţi aminte la păcatele voastre şi căiţi-vă! Şi nu încercaţi să întoarceţi destinul Istoriei!”. Pentru rîndurile astea, iartă-mă, dragă Teofil Slave-Silve-Rogojanu-Gorjan-Popescu, nu mai eşti grafoman, eşti poligraf, te felicit. Intelectualii cei mai cunoscuţi şi doldora de morgă academică n-au avut curajul să scrie nimic pe tema asta, de ce să-şi sacrifice cariera, şi aşa destul de meschină?! Citesc undeva că Ana Blandiana s-a rugat la Dumnezeu ca victima linşajului din 20 martie să nu fie ungur, ci român, pentru a nu fi împovărat Poporul nostru cu o crimă atît de abominabilă. Tot ce se poate, frumoase gînduri nutreşte, în adîncul rugăciunii ei, această fiică de popă transilvan, dar de ce nu ia poziţie, de ce nu scrie nimic, de ce nu dă un mesaj clar milioanelor de români, care asta aşteaptă de la poeţii lor, nu lamentaţii cu jumătate de gură?! Primesc un nou telefon din Frankfurt, de la Nuţu. Mi se face limba de sticlă pisată şi pielea găinii: presa occidentală scrie că românii sînt de vină în Ardeal! Extraordinar! Iată cum se minte, cum se falsifică şi cum sîntem pîndiţi! Orice am face noi, românii, vom fi mereu de vină. Acesta e rolul lobby-ului unguresc. Bineînţeles, fiindcă politicienii francezi şi americani, ca şi lorzii englezi nu cu Mihăilă Cofariu dorm în pat, ci cu unguroaice focoase. Am avut şi eu în tinereţe cîteva prietene ocazionale, din această iabraşă rasă asiatică, şi pot să jur că erau să mă bage în spital, sînt năucitoare. Cel puţin una, o cîntăreaţă pe nume Bobby Bartha, pe care am întîlnit-o la barul „Athénée Palace” în 1974, parcă avea un motor diesel - îi dau numele acum pentru a o omagia într-un fel, întrucît după efemera noastră relaţie, la vreo cîţiva ani, am aflat că a murit: rămăsese însărcinată, cu te miri cine, nu putea face avort, după cum se ştie, aşa că s-a închis în casă şi, cu o furculiţă (?!) şi o oglindă a încercat să se chiureteze singură; au găsit-o vecinii moartă, după vreo 7 zile; mare păcat, într-adevăr, biata femeie, ce-o fi fost în sufletul ei cînd a cuprins-o păienjenişul morţii?!
Dar, să mergem, voiniceşte, mai departe. Tökeş este, încă, eroul zilei, nu apare ziar fără el. Un colonel de M.Ap.N. îmi spune că acest pastor mai are un frate, profesor de limba română la Tg. Mureş, de la ăsta ar fi pornit scînteia rebeliunii. Nu lipsesc nici azi subiectele de rîs. Într-o foaie obscură, Florian Pittiş spune că Ion Caramitru e o „personalitate intrată în Istorie” (?!) pentru faptul că a anunţa primul pe post că Dictatorul a fugit. Aşadar, iată o manieră foarte simplă şi eficace de a intra în Istorie: iuţeala de picior! În vreme ce Nicolae Ceauşescu fugea cu elicopterul, fostul lui recitator politruk, şi prieten cu Nicuşor, fugea spre Televiziune, să bage primul fişa de pontaj. Ce capodopere, ce războaie, ce fapte glorioase?! Important e să fii piua-ntîi la întîlnirea cu norocul şi cu ghiocul. De bună seamă că dacă Nicolae Ceauşescu s-ar fi întors, printr-o minune, acelaşi Ion Caramitru, cu vocea lui sîsîită, de gînsac care şi-a mutilat singur vorbirea, ca să semene cu legendarul George Vraca, ar fi dat din nou buzna la microfon şi ar fi anunţat: „Fraţilor, tovarăşul Nicolae Ceauşescu s-a întors, uraaa!”. Aşa cum s-a întîmplat cu întoarcerea lui Napoleon din exilul de pe Insula Elba - gazetele franceze îi publicau traseul, cu ură şi obidă, din monstru şi criminal corsican nu-1 scoteau dar, pe măsură ce acesta se apropia de Paris, tonul se îndulcea, ba chiar devenea euforic, iar în final mai toate titlurile arătau aşa: „Majestatea Sa e la porţile Parisului! Trăiască împăratul!”. După-amiaza, primesc telefon de la o cunoştinţă din Florenţa, care o rupe binişor pe româneşte, Pino Robicci. Numele lui vine de la Giuseppe, care înseamnă Iosif, în italiană (deci pe autorul „Aidei” îl chema Iosif Verdi, cam aşa, ca pe Stalin). Nu-1 pot uita pe Pino, pe care mi 1-a prezentat Cristian Gaţu în februarie 1988, cînd am însoţit echipa Steaua în turneul de pregătire din Italia: atunci, în noaptea dintre 17 şi 18 februarie, am apucat să vedem Florenţa, să o străbatem cu piciorul, timp de vreo 4 ore, eu, karatistul Florentin Marinescu, dr.Valentin Stănescu şi acest Pino Robicci, care ne-a fost ghid. Ce minunăţie de oraş! Am avut surpriza să pun piciorul şi pe „chepengul” de aramă (un cerc cu diametrul de 1 metru) care marchează, în plină stradă, locul unde a fost ars pe rug Savonarola, reformator şi călugăr dominican, excomunicat ca eretic şi ucis în 1498. Salba de lumini de pe Ponte Vecchio (podul de peste Rîul Arno, pod vechi de 1.000 de ani), unde sînt cele mai multe magazine de bijuterii, nu se poate uita aşa uşor, aşa cum nu se poate uita statuia lui David, realizată de Michelangelo şi amplasată pe o înălţime care domină oraşul. Toate comorile astea nu sînt scrijelate, sau mînjite, sau profanate, sau furate de ţigani. Acesta e primul semn de civilizaţie. La noi, cînd îţi e lumea mai dragă, într-un oraş, sau după o biserică, deodată vezi haita de baragladine, cu mersul ăla al lor, specific, mai mult răsucit şi lateral, ca de raţe cotonogite, umblînd după furat, după azvîrlit sămînţă de vrajbă şi ură, după bătut oameni şi după umilit familii cinstite. Asta e o mare pacoste pe Poporul Român... (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Ziarul TRICOLORUL, nr 2415 / 14.03.2012