"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




sâmbătă, 24 martie 2012

DENUNŢ PENAL ÎMPOTRIVA MAFIEI DE LA GOLD CORPORATION



CĂTRE

      PARCHETUL DE PE LÎNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

Bucureşti, B-dul Libertăţii, nr.12-14, Sector 5

În atenţia doamnei procuror general LAURA CODRUŢA KÖVESI

Subsemnatul dr. Gheorghe Funar, domiciliat în Municipiul Cluj-Napoca, Str. Parîng nr. 8, ap. 14, judeţul Cluj, am avut şansa şi onoarea de a fi ales primar al Municipiului Cluj-Napoca în 3 mandate consecutive, în perioada 1992-2004, iar apoi senator de Cluj, în mandatul 2004-2008. După înfiinţarea Asociaţiei „Alburnus Maior” din Roşia Montană am primit, la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, o delegaţie din partea acesteia şi am fost informat despre preocupările şi acţiunile întreprinse de cei de la Euro Gold Resources, cu sprijinul unor cetăţeni români (îmbolnăviţi de dolarită), pentru a jefui uriaşul zăcămînt de aur, argint şi metale rare din Roşia Montană, prin folosirea a 200.000.000 kg. de cianură. De mai bine de 10 ani, am intrat în grupul extrem de valoros şi numeros al celor care se opun proiectului R.M.G.C. Pînă acum am scris 11 articole pe tema Roşiei Montane, care au fost publicate în cotidianul „Tricolorul”, iar 5 dintre ele se regăsesc în cartea „Holocaustul împotriva românilor”, apărută la Editura „GEDO”, din Cluj-Napoca, în anul 2011.

În Parlamentul României am fost autorul Propunerii legislative privind interzicerea cianurii la exploatarea minieră de la Roşia Montană. După respingerea ei, am iniţiat, împreună cu senatorul U.D.M.R. Eckstein Kovacs Peter, o Propunere legislativă privind modificarea Legii minelor, Legea nr. 85/2003, pentru interzicerea cianurii în mineritul din România. Iniţiativa noastră legislativă staţionează la Camera Deputaţilor. Între timp, ideea a fost preluată de Parlamentul din Ungaria, care a adoptat o lege privind interzicerea cianurii în minerit, la fel ca în Germania, Cehia şi Grecia. Se ştie că Ungaria se împotriveşte proiectului Roşia Montană Gold Corporation (R.M.G.C.) datorită dezastrului ecologic şi genocidului pe care îl va provoca. De asemenea, ideea interzicerii cianurii în minerit a fost dusă şi susţinută în Parlamentul European de către cîţiva eurodeputaţi responsabili din partea României. În luna mai 2010, Parlamentul European a adoptat, cu 488 voturi pentru, o Rezoluţie privind interzicerea cianurii în minerit în Europa. În România, s-a pus la cale jefuirea celui mai mare zăcămînt de aur, argint şi metale rare din lume, într-o carieră deschisă la Roşia Montană, prin folosirea a 150.000.000 kg dinamită şi 200.000.000 kg cianură. Proiectul R.M.G.C. va produce un genocid cel puţin în zona Munţilor Apuseni, precum şi cel mai mare dezastru ecologic din Europa.

Avînd în vedere infracţiunile săvîrşite în legătură cu afacerea Roşia Montană şi cu proiectul R.M.G.C., precum şi faptul că dumneavoastră nu v-aţi autosesizat, sînt nevoit să recurg la un formulat în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură penală, solicitîndu-vă să identificaţi persoanele vinovate de săvîrşirea următoarelor infracţiuni: genocid; trădare; trădare prin transmiterea de secrete; acţiuni duşmănoase contra statului; atentatul contra unei colectivităţi; complotul; comunicarea de informaţii false; divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului; distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale; abuzul în serviciu în formă calificată; conflictul de interese; falsul intelectual; uzul de fals; darea şi luarea de mită; primirea de foloase necuvenite; asocierea pentru săvîrşirea de infracţiuni.
Pentru aflarea adevărului şi stabilirea persoanelor vinovate de săvîrşirea unora dintre aceste infracţiuni, vă solicit să dispuneţi ca în timpul cercetărilor penale să fie audiaţi, cel puţin, următorii martori: 

- Prim-miniştrii Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugurel Constantin Isărescu, Adrian Năstase, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu.
- Viceprim-miniştrii.
- Miniştrii şi secretarii de Stat, din perioada 1997-2012, de la: Ministerul Industriei şi Comerţului; Ministerul Industriei şi Resurselor; Ministerul Economiei şi Comerţului; Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri; Ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător; Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului; Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului; Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor; Ministerul Mediului; Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale; Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; Ministerul Culturii, Ministerul Culturii şi Cultelor; Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; Ministerul de Interne; Ministerul Administraţiei şi Internelor; Ministerul Sănătăţii; Ministerul Sănătăţii şi Familiei; Ministerul Sănătăţii Publice; Ministerul Turismului; Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului; Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale; Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale; Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei; Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale; Ministerul Transporturilor; Ministerul Transporturilor Construcţiilor şi Turismului; Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.
- Preşedinţii şi vicepreşedinţii Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.), din perioada 1996-2012.
- Directorii şi directorii adjuncţi de la Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest” S.A. Deva, respectiv Regia Autonomă a Cuprului Deva (R.A.C.)
- Directorii generali ai Institutului de Proiectări Miniere I.P.R.O.M.I.N. S.A.
- Directorii generali şi directorii adjuncţi de la Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation, inclusiv Vasile Frank Timiş.
- Directorii Serviciului Român de Informaţii (S.R.I.) şi Serviciului de Informaţii Externe (S.I.E.) din perioada 1996-2012.
- Primarii şi parlamentarii din judeţul Alba, precum şi alte persoane alese sau numite în funcţii publice, din perioada 1996-2012, care au susţinut proiectul R.M.G.C., tentativa de genocid şi procedura dezastrului ecologic.
- Conducătorii O.N.G.-urilor care susţin proiectul R.M.G.C. şi producerea dezastrului ecologic în Munţii Apuseni.
- Preşedinţii şi vicepreşedinţii sindicatelor care susţin proiectul R.M.G.C.
- Cetăţenii străini interesaţi de proiectul R.M.G.C., mai ales George Söros, Mark Rich, John Paulson, Beny Steinmetz, Thomas Kaplan, Raphael Girard şi Jonathan Henry.
- Membrii „Grupului Independent pentru Monitorizarea Patrimoniului Cultural din Roşia Montană” ( G.I.M.P.R.O.M.).
- Semnatarii Certificatelor de Urbanism şi Certificatelor de descărcare de sarcină arheologică solicitate de R.M.G.C. şi anulate prin hotărîri irevocabile ale instanţelor judecătoreşti.
- Semnatarii Contractului de societate, ai Actelor adiţionale la Contractul de societate (din 17 octombrie 1996 şi 1 aprilie 1997) şi ai Statutului Euro Gold Resources S.A., ai Actului constitutiv Roşia Montană Gold Corporation S.A., ai Actelor adiţionale de modificare a Actului constitutiv R.M.G.C., ai Actelor constitutive ale S.C. Roşia Montană  Gold Corporation S.A. din 27 iulie 2010, 14 decembrie 2010, 17 mai 2011 şi 22 iulie 2011.
- Persoanele de la Ministerul Industriilor şi Comerţului şi de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.) care au avizat şi aprobat participarea cu iniţial a R.A.C. Deva la constituirea Societăţii, aducînd prejudicii uriaşe Statului Român şi favorizînd  producerea genocidului şi dezastrului ecologic în Munţii Apuseni.
- Persoanele care au decis ca participarea de 100% a Statului Român în capitalul social de la „Minvest Deva”, pentru exploatarea zăcămîntului de la Roşia Montană, să scadă la 33,8% în Societate, apoi la 19,31% şi, ulterior, la numai 0,6% în anul 2011. Prin această stratagemă, aceşti oameni au anulat, practic, obţinerea dividendelor de către Statul Român, în urma exploatării acestui zăcămînt.
- Persoanele din Guvernul României şi de la A.N.R.M. care, fără nici un temei legal şi cu încălcarea Legii minelor nr. 61/1998 şi a Legii nr. 85/2003, au transferat Licenţa de exploatare nr. 47/1999, de la Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest S.A. Deva”, la R.M.G.C. Prin această procedură nelegală a fost dat, aproape gratuit, către o anumită firmă străină cel mai mare zăcămînt de aur, argint şi metale rare din Europa, fără ştiinţa şi aprobarea proprietarului bogăţiilor naturale, Poporul Român, prin Referendum Naţional. Cei care au fost „sensibilizaţi”, respectiv au fost îmbolnăviţi de dolarită sau euronită (boli incurabile la mulţi mafioţi) ştiau şi au programat închiderea exploatării miniere de la Roşia Montană, în anul 2006, lăsînd practic fără obiect Licenţa nr. 47/1999.
- Persoanele din Guvernul României şi de la  A.N.R.M. care au „actualizat” Licenţa de exploatare nr. 47/1999 pentru proiectul R.M.G.C. din anul 2001, cu încălcarea prevederilor art.11, alin. 2 din Legea nr. 61/1998 şi a art. 60, alin. 1 din Legea nr. 85/2003. Legislaţia în vigoare nu permite transferarea licenţei de exploatare de la titular la o altă firmă şi apoi „actualizarea” ei prin modificarea anexelor acesteia pentru noua firmă, căreia îi este schimbat statutul din „afiliat” în titular.
- Persoanele din Guvernul României, de la A.N.R.M., de la R.M.G.C. şi de la Primăria comunei Roşia Montană care nu au respectat prevederile art. 11 din Legea nr. 85/2003, care precizează: „Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sînt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale (...), precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sînt strict interzise”. Dacă nu ar fi fost preocupate de acte de mare corupţie şi dacă ar fi respectat textul legal, persoanele respective ar fi trebuit să blocheze, din start, toate demersurile făcute de aşa-zişii mari investitori străini vizînd jefuirea celei mai mari bogăţii a Poporului Român şi distrugerea, prin dinamitare, a celei mai vechi exploatări aurifere din lume, cu o valoare uriaşă.
- Europarlamentarii din delegaţia României care susţin proiectul R.M.G.C. şi care au votat în Parlamentul European împotriva Recomandării, din mai 2010, ce interzice folosirea cianurii în mineritul din Europa.
- Membrii marcanţi ai P.D.L. şi U.D.M.R. care susţin proiectul R.M.G.C. sau care au facilitat parcurgerea ilegală a mai multor etape menite să permită începerea jefuirii zăcămîntului de la Roşia Montană, a genocidului şi a dezastrului ecologic din Munţii Apuseni.
- Conducătorii Agenţiei de Publicitate G.M.P./Ashley, care face o campanie publicitară agresivă pentru proiectul R.M.G.C., folosindu-se inclusiv de scriitorii de „Scrisori către România”.
- Membrii Comisiei Naţionale de Arheologie, care, cu încălcarea dispoziţiilor legale, au eliberat Certificatul de descărcare de sarcină arheologică la Roşia Montană, document care a fost anulat prin hotărîre judecătorească irevocabilă. După ce s-au efectuat lucrări specifice pe o suprafaţă de 2,2 ha, Comisia Naţională de Arhelogie a dat Certificatul solicitat de R.M.G.C. pentru suprafaţa de 1.200 ha. Apoi, aceeaşi Comisie a eliberat recent un nou Certificat, pentru aceeaşi suprafaţă, document contestat în instanţă. R.M.G.C. a negociat cu Ministerul Culturii şi Cultelor eliberarea acestui nou document, pentru suma de 70.000.000 euro.
- Ziariştii care fac lobby pentru proiectul R.M.G.C., după ce au fost plimbaţi, pe cheltuiala firmei, pînă în Noua Zeelandă, unde au băut apă fără cianuri.
- Preşedinţii Asociaţiei „Alburnus Maior”, Fundaţiei Culturale Roşia Montană, Asociaţiei „Arhitectură, Restaurare, Arheologie”, Asociaţiei „Salvaţi Roşia Montană” şi ai celorlalte 73 de O.N.G.-uri care se opun proiectului R.M.G.C.
- Senatorii Toni Greblă (P.S.D.) şi Ion Ruşeţ (P.D.L.), din judeţul Gorj, care au semnat Propunerea legislativă de modificare a Legii minelor nr. 85/2003 (la iniţiativa R.M.G.C. şi în interesul acesteia), cu scopul de a se crea cadrul legal, dar neconstituţional, pentru exproprierea românilor din România de către titularii licenţelor de exploatare eliberate de A.N.R.M. Demersul senatorilor vizează susţinerea proiectului R.M.G.C. şi alungarea din Roşia Montană a proprietarilor care se opun declanşării genocidului în Munţii Apuseni şi jefuirii de către aventurierii străini, de către asasinii economici şi asasinii politici, a celui mai mare zăcămînt de aur, argint şi metale rare din lume.
 - Lobby-ştii R.M.G.C. care acţionează la Guvernul României, la Parlamentul României, la Palatul Cotroceni, la conducătorii P.D.L. şi U.D.M.R., la A.N.R.M., la autorităţile locale din judeţul Alba şi la cei care apar la studiourile centrale şi locale de Radio şi Televiziune pentru a susţine proiectul acestei firme, pornit ilegal şi continuat la fel.
- Persoanele care, cu ocazia „actualizării” Licenţei de exploatare nr. 47/1999 pentru R.M.G.C., au aprobat planul de refacere a mediului şi o garanţie bancară extrem de mică în comparaţie cu consecinţele dezastrului ecologic pregătit pentru Roşia Montană şi Munţii Apuseni. În urma proiectului R.M.G.C., Poporul Român riscă să plătească despăgubiri, inclusiv statelor vecine, precum şi să suporte cheltuieli uriaşe pentru refacerea mediului, care vor trece cu mult peste suma de 10 miliarde euro.
- Grupul pentru Salvarea Roşiei Montane din Academia de Studii Economice Bucureşti, care se opune proiectului R.M.G.C. şi care a sesizat şi a dat publicităţii constatările sale cu privire la numeroasele încălcări de lege săvîrşite pînă acum.
- Domnul Gheorghe Mărmureanu, seismolog, care a declarat că „Roşia Montană e zonă seismică”, dar la proiectarea barajului înalt de 180 metri nu s-a luat în calcul adevăratul grad de pericol seismic.
- Foştii preşedinţi ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi actualul preşedinte Traian Băsescu, susţinători ai proiectului R.M.G.C. Cei trei preşedinţi alogeni ai României nu au învăţat nimic dintr-un caz „în oglindă”, întîmplat în Peru, în anul 2004, cînd s-a deschis o exploatare minieră împotriva voinţei poporului peruan, dar pe baza unor acte de corupţie. Exploatarea minieră a început la suprafaţă, prin folosirea cianurilor. În urma unui dezastru ecologic, populaţia s-a revoltat, iar preşedintele Alberto Fujimori a fugit în Chile, apoi a fost prins, încătuşat, adus în Peru, judecat şi condamnat la 44 de ani de închisoare, cu executare. 

Dintre martorii propuşi, mult mai puţini decît cei existenţi în Dosarul „Zambaccian”, am convingerea că, în timpul cercetării penale, multora dintre ei le va fi schimbată încadrarea juridică, le va fi pus sechestru pe avere şi vor primi interdicţia de a părăsi România. Cei care vor fi găsiţi vinovaţi în legătură cu proiectul R.M.G.C. riscă să fie condamnaţi la detenţie pe viaţă sau la închisoare de pînă la 25 de ani şi confiscarea averilor. 

De un real folos pentru aflarea adevărului şi pentru identificarea persoanelor care au săvîrşit infracţiuni în legătură cu proiectul R.M.G.C. consider că sînt: 

a) Poziţiile oficiale împotriva proiectului R.M.G.C., exprimate de: Academia Română; Sinodul Bisericii Ortodoxe Române; celelalte biserici şi culte religioase din România; Academia de Studii Economice Bucureşti; liderii P.R.M., P.N.G., P.S.D., P.C. şi P.N.L.; 77 de O.N.G.-uri din România; peste 1.000 de specialişti în domeniu şi intelectuali din întreaga lume; statul vecin Ungaria. 

b) Numeroasele articole pe tema Roşiei Montane, apărute în săptămînalul „Formula As”, din ultimii 15 ani.

c) Miile de întrebări puse de participanţii la dezbaterile publice organizate de Guvernul României în multe municipii, oraşe şi comune din România şi Ungaria.

d) Cărţile domnului Constantin Mustaţă, din Cluj-Napoca, referitoare la Roşia Montană:

-„Conspiraţia vuvuzeilor”, vol. I, „Băsescu vrea să «ciuruiască» şi Roşia Montană”,  Editura Remus, Cluj-Napoca, 2012;
- „Blesteme şi lumini”, Editura Anotimp, Oradea, 2002;
- „România trădată”, Editura Euro-Carpatica, Sfîntul Gheorghe, 2010.

e) Cartea „Roşia Montană in universal history”, Editura Presa Universitară Clujeană, 2012, care cuprinde studiile prezentate la Conferinţa Internaţională organizată de Academia Română, Universitatea Babeş-Bolyai” şi I.C.O.M.O.S. România, desfăşurată la Cluj-Napoca în zilele de 11 şi 12 noiembrie 2011.
Vă învederez faptul că la baza acestui denunţ penal stau următoarele

MOTIVE

În fapt, Bunul Dumnezeu a lăsat în HAR-DEAL (denumirea Ardealului  în Limba Primordială a geto-dacilor), în Grădina/Cetatea Domnului pentru Poporul Român, urmaş al Poporului Primordial, al geto-dacilor, o bogăţie uriaşă, respectiv cel mai mare zăcămînt de aur, argint şi metale rare din lume, cel de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni. În această localitate a existat cea mai veche exploatare şi prelucrare a aurului din Europa, cu peste 4.000 de ani înainte de Christos. La Roşia Montană există circa 200 km de galerii din perioada dacilor. Împăratul Traian, în urma războiului din anii 105-106 d.Chr., cînd a distrus Centrul religios al lumii antice din Munţii Orăştiei, a luat ca pradă de război l.640.000 kg aur şi 3.310.000 kg. argint din tezaurul Daciei. Exploatarea aurului şi argintului la Roşia Montană s-a făcut neîntrerupt de mii de ani pînă în anul 2006, cînd mina a fost închisă, la cererea expresă a asasinilor economici şi a asasinilor politici, sub pretextul că este nerentabilă. În acel an, la Roşia Montană au fost disponibilizaţi 600 de angajaţi, iar de atunci compania Roşia Montană Gold Corporation nu mai permite proprietarului, Poporul Român, să exploateze bogaţiile din această localitate. Zăcămîntul actual de la Roşia Montană a fost evaluat de experţi de la Oxford la peste 100 miliarde euro. Zăcămîntul conţine: 800-4.000 tone aur; 2.300-3.800 tone argint; peste 300 tone uraniu şi mari cantităţi de metale rare (wolfram, arsen, iridiu, osmiu, ruteniu, rodiu, platină, paladiu şi altele). La Roşia Montană se află cea mai mare cantitate de wolfram din lume. În condiţii dubioase, pe baza unor acte secrete şi cu încălcarea prevederilor legale, ca urmare a unui număr mare de fapte penale, zăcămîntul de la Roşia Montană a fost dat spre exploatare unei firme străine, în exclusivitate, firmă care îşi are sediul într-un apartament din Toronto, Canada, precum şi la o căsuţă poştală din Insulele Bahamas. Firma Gabriel Resources s-a înfiinţat cu cîteva luni înainte de a începe afacerea  Roşia Montană. Această firmă şi continuatoarea sa, R.M.G.C., nu au experienţă în minerit, nu au extras nicăieri aur, argint şi metale rare. În mod inexplicabil, nimeni din Guvernul României nu a verificat bonitatea firmei.
Foarte pe scurt, vă prezint etapele parcurse din proiectul R.M.G.C.:
- Asocierea „Minvest” Deva, în anul 1997, s-a făcut fără să se evalueze capacitatea financiară şi tehnică a firmei Gabriel Resources, înfiinţată în anul 1996. Alogenul Vasile Frank Timiş, condamnat în Australia pentru fapte grave, a reuşit să „sensibilizeze” persoane cu funcţii importante în Guvernul României, la A.N.R.M., la Minvest Deva, la Primăria comunei Roşia Montană şi să înceapă programul de jefuire a extrem de bogatului zăcămînt de la Roşia Montană, corelat cu pregătirea începerii genocidului şi provocarea celui mai mare dezastru ecologic din Europa.
- Ministerul Industriei şi Comerţului, în perioada 1997-1999, în mandatele miniştrilor Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Mircea Ciumara şi Radu Berceanu, a concesionat Patrulaterul Aurifer din Munţii Apuseni pe 20 de ani, la 3 firme străine, cu aceiaşi acţionari majoritari, pentru suma ridicolă de 3 milioane dolari USA. Această concesionare, de fapt cel mai mare jaf din Istoria multimilenară a Poporului Român, s-a făcut pe baza unor acte secrete, fără ştiinţa proprietarului şi fără aprobarea prin Referendum Naţional. Poporul Român nu i-a mandatat pe cei trei nominalizaţi mai sus, precum şi pe mulţi alţii, cu care aceştia s-au asociat pentru a da unor firme străine zăcămintele din Munţii Apuseni, evaluate la multe sute de miliarde de euro. Cei implicaţi în afacerea legată de jefuirea zăcămintelor din Patrulaterul Aurifer din Munţii Apuseni au prejudiciat Bugetul Statului Român, pînă acum, cu multe miliarde euro.
- Contractul de societate (din anul 1997) s-a încheiat între Gabriel Resources Limited, Regia Autonomă a Cuprului (R.A.C.) Deva, două mici firme din Deva şi una din Petroşani. Din capitalul social, Gabriel Resources a deţinut 65% (prin vărsarea sumei de 357.500 dolari USA), iar regia numai 33,8%. Ulterior, prin acte adiţionale şi ca urmare a majorărilor de capital, s-a ajuns ca R.M.G.C. (succesoarea lui Gabriel Resources) să deţină 99,4% din capitalul social, iar Minvest Deva numai 0,6%. În anul 1995, Minvest Deva deţinea 100% din capitalul social la exploatarea minieră din Roşia Montană, iar în prezent are doar 0,6% şi tot atît va obţine din dividende.
- Licenţa de exploatare nr. 47/1999 a fost aprobată prin Hotărîrea de Guvern nr. 458/10 iunie 1999 pentru Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului „Minvest” Deva. R.M.G.C. nu a solicitat niciodată, conform Legii minelor, nu are licenţa de exploatare pentru proiectul său şi nici acord de mediu. Pentru obţinerea licenţei de exploatare, R.M.G.C. trebuie să respecte prevederile din Legea nr. 85/2003. Dar, în baza art.11 din Legea nr. 85/2003, operaţiile miniere în carieră de suprafaţă la Roşia Montană, prin dinamitare cu 150 milioane kg dinamită şi prin folosirea a 200 milioane kg cianură, sînt strict interzise, datorită sitului arhiologic de interes deosebit, unic în lume, care există în această localitate. Pe lîngă jefuirea bogăţiilor naturale, la Roşia Montană se urmăreşte să fie distrusă identitatea noastră istorică, să fie pulberizate prin dinamitare toate dovezile referitoare la Poporul Primordial pe Pămînt.
- Prin schema „preluării inverse” şi cu încălcarea Legii minelor nr. 61/1998, în actul de constituire a Societăţii (din anul 1997) şi în actele adiţionale la acestea, Regia s-a angajat să obţină licenţele de explorare şi ex ploatare pentru perimetrele Roşia Montană şi Bucium şi apoi, în termen de 7 zile lucrătoare de la obţinerea lor, să le transfere către Gabriel Resources. Legea minelor, atît Legea nr. 61/1998, cît şi Legea nr.85/2003, stabileşte că licenţa de explorare se poate obţine numai pe baza cîştigării unui concurs de oferte, iar licenţa de exploatare se acordă numai pe baza documentelor expres prevăzute de cadrul legal. R.M.G.C. nu a participat la nici un concurs de oferte, pentru a obţine legal licenţa de explorare. Nu există nici un temei legal pentru obţinerea licenţelor de exploatare prin transfer de la deţinătorul stabilit prin Hotărîre a Guvernului României. Legea minelor, Legea nr. 61/1998, la art. 9 şi art. 10, precizează că atît explorarea, cît şi exploatarea resurselor minerale se realizează pe baza unor licenţe exclusive. Legea minelor nu permite existenţa unor licenţe de exploatare mixtă cu un titular transferat  (R.M.G.C.) de către A.N.M.R. şi un afiliat („Minvest” Deva). R.M.G.C. nu a respectat prevederile legale, respectiv art. 10, alin. 1, 2, 3 şi art. 11 din Legea nr. 61/1998, care precizează (la alin 2) că: „Licenţa de exploatare se acordă: a) titularului licenţei de explorare, la solicitarea acestuia; b) cîştigătorului unui concurs de ofertă publică organizat de autoritatea competentă în condiţiile prevăzute de lege”. R.M.G.C. nu a obţinut nici o licenţă de exploatare pentru perimetrul Roşia Montană, conform Legii nr. 61/1998. Fără a ţine seama de aceste prevederi legale, A.N.R.M., cu semnătura preşedintelui Mihail Ianăş, a emis un Ordin, cu nr. 310, din 9 octombrie 2000, pentru transferul Licenţei de concesiune nr. 47/1999 pentru exploatare de la „Minvest” Deva la S.C. „Roşia Montană Gold Corporation” S.A. Deci, pînă la 9 octombrie 2000, R.M.G.C. nu a avut nici măcar o licenţă transferată. Cu toate acestea, a făcut multe demersuri pentru obţinerea avizelor şi aprobărilor legale necesare proiectului. După închiderea exploatării miniere de la Roşia Montană, în anul 2006, la cererea R.M.G.C., Licenţa de exploatare nr. 47/1999 a rămas fără obiect.
- Licenţa de exploatare nr. 47/1999 nu este pentru proiectul R.M.G.C. Ca urmare, nu are licenţa de exploatare aprobată prin Hotărîre de Guvern, pentru zăcămîntul de la Roşia Montană, aşa cum prevede Legea minelor. Pe cale de consecinţă, toate certificatele, avizele şi aprobările cerute şi obţinute de R.M.G.C. pentru proiectul său, inclusiv demararea procedurii pentru obţinerea acordului de mediu sînt ilegale, deoarece sînt bazate pe Licenţa nr. 47/1999 aprobată pentru „Minvest” S.A. Deva. La cererea R.M.G.C., în anul 2006 s-a închis mina de la Roşia Montană, a încetat exploatarea minieră şi, ca urmare, valabilitatea Licenţei nr. 47/1999.
- Demersurile R.M.G.C. au continuat pentru obţinerea (prin toate mijloacele şi pe toate căile) a avizelor şi a aprobărilor necesare începerii proiectului minier, cu toate că Legea minelor, Legea nr. 85/2003, la art. 11, precizează că este strict interzisă efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sînt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale. Toate acestea există la Roşia Montană. Această localitate este protejată prin Legea nr. 5/2000, anexa 3, ca patrimoniu naţional de valoare excepţională. Satul Roşia Montană este înscris în lista monumentelor istorice, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 646 bis, din 16 iulie 2004. Cu toate acestea, proiectul R.M.G.C. vizează dinamitarea lor cu 150 milioane kg dinamită şi apoi folosirea a 200 milioane kg cianuri pentru separarea bogăţiilor de steril. Proiectul R.M.G.C. prevede dinamitarea Munţilor Cîrnic, Cetate, Orlea şi Jig, a monumentelor istorice unice în lume, a siturilor arheologice, a 9 biserici şi 8 cimitire, a zecilor de clădiri monumente istorice din Roşia Montană. Cu mult cinism, reprezentanţii R.M.G.C. susţin public că, din cele 16 sate ale comunei Roşia Montană, vor fi dinamitate numai 4, cu tot cu biserici, cimitire, locuinţe, şcoli, grădiniţe, primărie, monumente  istorice şi monumente ale naturii, precum şi 4 munţi, cu tot cu galeriile dacice şi romane. Proiectul R.M.G.C. prevedea pulverizarea prin dinamitare a localităţii Roşia Montană, care a fost propusă pentru a fi înscrisă pe lista celor protejate de U.N.E.S.C.O.
- Fără ca R.M.G.C. să aibă licenţă de exploatare nominalizată prin Hotărîre a Guvernului României, prin actele adiţionale din anii 1998 şi 1999 la Contractul de Societate şi Statutul Euro Gold Resources s-au stabilit, între altele, următoarele: 

a) Se garantează exclusivitatea operării Societăţii în perimetre;
b) Vînzarea anticipată a producţiei pentru finanţarea proiectelor decise de Consiliul de Administraţie;
c) Activitatea Societăţii va putea fi extinsă şi în alte perimetre decît Roşia Montană, conform deciziei Consiliului de Administraţie.
d) Regia se obligă ca la primirea unei notificări scrise din partea lui Gabriel Resources să înceteze toate activităţile din perimetrele de exploatare Roşia Montană şi să mute toate echipamentele de pe aceste perimetre pe cheltuiala sa. După închiderea minei, în anul 2006, aceasta trebuia conservată şi nu dezafectată pe cheltuiala Statului Român.
e) Personalul care va fi transferat de la Minvest Deva „va fi selecţionat de companie, la propria sa discreţie, în funcţie de necesităţile companiei”. Ce au ajuns românii în ţara lor ?
f)„Toate datele şi rapoartele referitoare la activitatea Societăţii sînt şi rămîn proprietatea exclusivă a acesteia”.
g) „După începerea producţiei comerciale se pot distribui dividende numai după plata  şi/sau deducerea de către Societate a cheltuielilor şi/sau obligaţiilor Societăţii de rambursare a creditelor acordate de instituţiilor finanţatoare, de către Gabriel Resources şi de alţi acţionari, precum şi plata dobînzilor aferente”. Rezultă clar că, toate cheltuielile făcute de R.M.G.C. pentru promovarea proiectului se scad din dividende, iar Poporul Român are şansa să nu obţină niciun leu de pe urma exploatării zăcămîntului de la Roşia Montană. În documentele secrete vizînd proiectul R.M.G.C. s-a precizat că în cazul în care dacă nu va începe exploatarea la Roşia Montană atunci toate cheltuielile făcute vor fi suportate, în final, de Poporul Român.
-Din actele constitutive ale R.M.G.C. rezultă că Statul Român nu are dreptul şi nu va obţine niciun gram de aur, argint,uraniu, wolfram şi alte metale rare. După folosirea a 200 milioane kg cianură şi obţinerea concentratului minier, acesta va fi scos integral din România, iar Statul Român nu are voie să afle conţinutul acestuia şi nici cantităţile care vor părăsi ţara noastră.
- Pentru jefuirea zăcămîntului uriaş de la Roşia Montană, de peste 100 miliarde euro, R.M.G.C. va plăti Statului Român cea mai mică redevenţă din lume, de numai 4%.
-Sînt păstrate la mare secret rezultatele stabilite după cele 1.200 de foraje executate de R.M.G.C. la Roşia Montană. Cele 50 tone de minereu obţinute după foraje au fost trimise pentru analize în Australia.
-Cu toate că nu au fost obţinute aprobările legale pentru începerea proiectului R.M.G.C., la Roşia Montană, unde în mod oficial a fost închisă exploatarea în anul 2006, totuşi se lucrează şi se extrag bogăţii care sînt scoase ilegal din ţară. S.R.I. şi S.I.E. pot oferi informaţii utile în cercetarea penală.
-Raportul Comisiei prezidenţiale privind patrimoniul de la Roşia Montană este ignorat şi sfidat de mulţi miniştri şi secretari de Stat. În acest Raport se arată că se pune la cale distrugerea patrimoniului subteran şi suprateran (istoric şi natural) cu scopul de a susţine interesele unei firme private străine pentru un proiect care nu este de utilitate publică. 
-Se păstrează secretul asupra multor documente legate de afacerea Roşia Montană, care este îndreptată împotriva prezentului şi viitorului Poporului Român.
-După ce în anul 2001 a fost definitivat proiectul R.M.G.C., s-a trecut la „actualizarea” Licenţei nr.47/1999 şi la înlocuirea vechilor anexe cu altele noi, încălcîndu-se Legea minelor, care precizează (la art.11, alin.1 din Legea nr.61/1998 şi art.60, alin.1 din Legea nr.85/2003) că prevederile unei licenţe rămîn valabile pe toată durata acesteia. Perimetrul aprobat prin Licenţa nr.47/1999, de 1.200 ha, a fost modificat de A.N.R.M., la cererea R.M.G.C., prin acte adiţionale fiind mărit la 2.122 ha (în anul 1999) şi la 4.282 ha (în anul 2001). Sînt circa 10 acte adiţionale şi anexe noi la Licenţa nr.47/1999.
-Parteneriatul dintre Ministerul Culturii şi Cultelor şi R.M.G.C., din anii 2000 şi 2001, pentru obţinerea Certificatelor de descărcare arheologică, nu are la bază o licenţă de exploatare pentru proiectul R.M.G.C., ci Licenţa nr.47/1999, dată de Guvern pentru Minvest Deva.
-La cererea R.M.G.C., în anul 2002, Consiliul local al comunei Roşia Montană a modificat P.U.G.-ul, a adoptat noul P.U.Z. şi a declarat o zonă industrială minieră pe 1.376 ha, în care nicio activitate economică nu a mai fost permisă. Consiliul local s-a bazat pe Licenţa nr.47/1999, care nu este pentru proiectul R.M.G.C., fiind elaborat cu doi ani mai tîrziu. La adoptarea hotărîrii Consiliului local al comunei Roşia Montană au participat la dezbateri şi la vot, în mod ilegal, mulţi consilieri care erau angajaţi împreună cu membrii lor de familie la R.M.G.C.. Ca urmare, printr-o decizie judecătorească irevocabilă a fost anulată hotărîrea ilegală a Consiliului local privind P.U.G.-ul pentru Roşia Montană. Aleşii locali care au adoptat hotărîrea ilegală privind P.U.G.-ul aşteaptă să fie cercetaţi penal.
-Străinii americani de la R.M.G.C. trăiesc cu iluzia că au ajuns în Vestul Sălbatic al României, unde totul este de vînzare, iar pe băştinaşi îi izgonesc (după ce le-au cumpărat proprietăţile, cu susţinerea Consiliului local) sau îi terorizează cu sprijinul autorităţilor locale (pe care au reuşit să le corupă) prin întreruperea alimentării cu apă, a curentului electric, prin blocarea dezvoltării turismului şi a eliberării autorizaţiilor de construire. Românilor le-a fost interzis dreptul de a construi pe proprietăţile lor din Roşia Montană, cu scopul de a facilita aventurierilor străini dinamitarea localităţii, folosirea cianurilor şi jefuirea bogăţiilor subsolului.
-Parlamentul României a constituit o Comisie de anchetă în legătură cu Roşia Montană. Raportul Comisiei a fost întocmit în anul 2003 şi predat Birourilor Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, unde a fost blocat de lobby-ştii R.M.G.C. şi de către parlamentarii beneficiari ai unor comisioane ori sponsorizări din partea R.M.G.C.. S-a reuşit ca Raportul să nu fie dezbătut în Plenul Parlamentului, şi astfel Poporul Român să nu afle adevărul în legătură cu jaful şi dezastrul ecologic pregătit la Roşia Montană.
-Documentaţia uriaşă (peste 33 de volume) a proiectului R.M.G.C. confirmă că, prin folosirea în cadrul unei exploatări de suprafaţă la Roşia Montană a 200.000.000 kg cianură, se va produce un genocid şi cel mai mare dezastru ecologic din Europa. O mare parte din această cantitate uriaşă de otravă şi metale grele din iazul de decantare, întins pe 400-600 ha, va ajunge în apa freatică şi în atmosferă, prin evaporare. Pe fundul lacului de decantare nu sînt prevăzute şi nu vor fi aşezate cel puţin 8 straturi impermeabile, prevăzute de lege.
-Există riscuri foarte mari asupra populaţiei şi mediului înconjurător. Nimeni nu poate garanta că nu se vor produce dezastre ecologice în timpul exploatării cu cianuri a zăcămîntului de la Roşia Montană, precum şi după ce s-a încheiat jefuirea acestei bogăţii uriaşe a Poporului Român. Consecinţele sînt catastrofale pentru mediu, iar pentru populaţie se conturează un genocid. În proiectul R.M.G.C., vol.8, pag.119, se precizează că iazul de decantare reprezintă un pericol pentru viaţa din zonă.
-Barajul din arocamente, înalt de 180 de metri, în spatele căruia vor fi depozitate cantităţi uriaşe de steril, otrăvuri şi apă, va ceda ca urmare a unor inundaţii în zonă sau a unor cutremure. Urmarea: genocid şi dezastru ecologic în Munţii Apuseni şi în judeţele vecine Roşiei Montane. Cianura şi alte substanţe chimice pe bază de cianură vor ajunge în pîrîuri, rîuri, în Dunăre, în Delta Dunării şi în Marea Neagră. În vol.8, pag.27 şi în vol.1, pag.8, din documentaţia uriaşă a proiectului R.M.G.C se menţionează că, în caz de prăbuşire a barajului principal, o parte din conţinutul iazului de decantare (peste 215 milioane tone şlam şi peste 12 milioane m3 apă ) se vor deversa în reţeaua hidrografică şi vor ajunge în ţările vecine, inclusiv în Marea Neagră. În zona iazului de decantare vor fi emisii permanente de acid cianhidric în aer. R.M.G.C. recunoaşte, în vol.8, pag.177, că utilizarea cianurii şi depozitarea sterilului de procesare în iazul de decantare sînt principalii factori de risc. Ameninţarea iazului de decantare, a barajului şi a haldelor de steril va fi continuată zeci de ani. Pericolul producerii unor dezastre  ecologice va fi nelimitat.
-Secretarul de Stat Marin Anton, de la Ministerul Mediului şi Pădurilor, a dat un răspuns, în 13 ianuarie 2012, Grupului pentru Salvarea Roşiei Montane, de la A.S.E. Bucureşti, şi a recunoscut că proiectul R.M.G.C. nu are licenţă de exploatare valabilă.
Rezultă, aşadar, că o parte din martorii propuşi, se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor mai sus arătate, infracţiuni ce întrunesc, în speţă, toate elementele constitutive. 

Aşadar, infracţiunile au fost comise cu intenţie directă, având în vedere că persoanele amintite aveau ştiinţă că încalcă prevederile legale, urmărind şi dorind realizarea acţiunii lor (latura subiectivă). 

 De asemenea,  urmările socialmente periculoase sînt de necontestat, iar raportul de cauzalitate se deduce din însăşi materialitatea faptelor, nefiind necesar a fi dovedit. 

Avînd în vedere cele prezentate mai sus, vă rog ca la soluţionarea prezentului denunţ penal să aveţi în vedere toate considerentele prezentate mai sus şi, pe cale de consecinţă, să demaraţi cercetările în vederea elucidării tuturor aspectelor, pentru tragerea la răspundere a celor vinovaţi, conform dispoziţiilor Codului de Procedură Penală. 

În drept, solicit aplicarea prevederilor Codului Penal, iar cercetarea penală să fie efectuată de procuror.

Dr. GHEORGHE FUNAR
Cluj-Napoca,
22 martie 2012

Ziarul TRICOLORUL, nr 2424 / 24.03.2012

Un sfat pentru şeful arbitrilor: cînd trei zic că eşti beat, du-te şi te culcă…





Am asistat, joi seara, pe canalul Digi Sport, la jelirea lacrimogenă a lui Ion Crăciunescu. Efectiv, fostul arbitru a plîns, în direct (prin telefon, deşi putea să-l curenteze!), în urechea prezentatorului Vali Moraru. În ruptul capului el n-ar fi recunoscut că a greşit. Nici arbitrii n-au greşit! Numai şefii de cluburi: Gigi Becali (Steaua), Nicolae Badea (Dinamo), Adrian Porumboiu (F.C. Vaslui). Nu voi intra în detaliile ultimelor meciuri din campionatul României. Nimeni nu poate fi, cu desăvîrşire, obiectiv. Dar cînd un arbitru refuză acordarea a două lovituri de la 11 metri echipei Steaua în meciul de la Tg. Mureş, la faulturi care se vedeau şi din Lună, aşa cum se vede Marele Zid Chinezesc, nu mai e vorba de o greşeală gravă, ci de o atitudine, un comportament periculos. „A greşi e omeneşte; a persevera în greşeală - e diabolic!“.
Asta a făcut acest foarte îngîmfat Cristi Balaj, luat în braţe de cineva care a trebuit să se ocupe de arbitri, nu de şefii şi finanţatorii cluburilor – şi mai îngîmfatul Ion Crăciunescu. E incredibil cît de plin de el e acest băiat din Vîlcea: „Cine e Adrian Porumboiu faţă de mine?”, întreba el, obsesiv. Eu ştiu, foarte bine, cine sînt amîndoi. Adrian Porumboiu a fost un arbitru bun, iar acum e un om de afaceri care a creat locuri de muncă şi, prin echipa F.C. Vaslui, oferă o bucurie unui judeţ considerat „polul sărăciei” din România, nu de ieri, de azi. Cine eşti tu, dragă Ion Crăciunescu, să sfidezi şi să judeci pe toată lumea? Nu e clar că aproape TOATE meciurile din România sînt grav viciate de oamenii pe care îi iei, tu, în braţe, sistematic? Atunci cînd arbitrul partidei Oţelul Galaţi – Dinamo Bucureşti invocă, după scuză, acordarea a două lovituri de la 11 metri pentru „cîinii roşii” – aşa ceva nu justifică şi nu scuză celelalte greşeli. Mai pe înţelesul tuturor, un favor nu poate face uitată o eroare incalificabilă. Eu, unul, cred că cea de a doua lovitură de la 11 metri acordată echipei Dinamo la un plonjor al mult prea teatralului Dănciulescu a fost o porcărie – acolo trebuia dat nu penalty, ci cartonaş galben pentru simulare; noroc cu Cătălin Munteanu, care a trimis mingea tocmai în poartă. Dar „necavalerul în negru” a gafat momentul şi atunci cînd l-a eliminat pe dinamovistul Marius Nicolae – da, o fi judokan băiatul ăsta, se zbuciumă, dă din coate, dar în acea fază el era cel hărţuit şi tăvălit de adversar pe jos, aşa că arbitrul trebuia să fluiere şi să acorde fault pentru Dinamo. „Jaf organizat!”, a exclamat Cornel Dinu, care nu e numai procuror, ci şi general de Poliţie. Nutresc speranţa că Ion Crăciunescu n-o să spună şi: „Cine e Cornel Dinu faţă de mine?”.
Încep să cred, şi eu, că „jocurile” sînt făcute, din nou, pentru CFR Cluj. Adică pentru ungurul obraznic şi cu avere suspectă Zoltan Arpad Paszkany. Protejat de ungurul etern şi la fel de obraznic Kassay Bela, secretarul general al FRF. Cine e vicepremier al Guvernului României? Ungurul Marko Bela. Cine e secretar general al Guvernului României? Ungurul Attila Dezsi. Şi iată cum e favorizată, pe faţă, de nişte arbitri corupţi (dintre care unii sînt tot unguri) o echipă modestă, CFR Cluj, care, atunci cînd joacă în Europa, deraiază sistematic.
Ar fi multe de spus. Nu cred că Ion Crăciunescu ştie ce jocuri oculte se fac în spatele lui. Ca mai toţi oltenii, el e fudul. Se crede infailibil. După care, dacă cineva îl contrează şi îi reproşează că „fluieraşii” lui strică nu numai un meci, ci un întreg campionat - începe să pişe ochii, în direct, la televizor, şi să o invoce pe mama lui moartă (Dumnezeu s-o ierte). Românii au o vorbă mare: „Cînd doi zic că eşti beat, du-te şi te culcă”. În cazul lui Crăciunescu, nu e vorba de doi, ci de trei, ba chiar şi de mai mulţi. Ce analizezi tu, la tablă, Crăciunescule, n-are nici o valoare, atîta timp cît milioane de oameni au văzut, la televizor, că portarul Galaţilor a secerat un atacant stelist, fără a atinge balonul, şi acelaşi portar recidivist l-a dărîmat, în ultimele secunde ale partidei, pe un alt stelist, dar, concomitent, tot în careul Oţelului, un fundaş l-a tras de tricou şi l-a trîntit la pămînt pe portarul Stelei, Tătăruşanu. Şi arbitrul Balaj se face că plouă, deşi era la cîţiva paşi. Dă-l afară din arbitraj, dacă vrei să faci curăţenie! Nu plînge, ca o babă, la televizor! Te-a înjurat Gigi de mamă? Asta-i situaţia, nu trebuia să te pui în postura asta. Să te pui şi, subliniez, să te complaci. La munca atîtor oameni nu te gîndeşti? De starea de spirit a atîtor milioane de iubitori ai fotbalului, din galeriile sportive şi din faţa micului ecran, nu-ţi pasă? Au fost şi sînt viciate – grav şi în mod sistematic – rezultatele unor meciuri de fotbal şi, implicit, clasamentul final al unui campionat şi reprezentarea ţării în competiţiile continentului. Nu se poate ca tu, Crăciunescule, să invoci statutul României de membră a Uniunii Europene, dar să sari în apărarea unor arbitri care fac altceva decît se face în fotbalul european. Am zis arbitri? Nu, ei nu sînt arbitri, sînt interlopi, cu mult mai periculoşi decît Bercea Mondialul, Clanul Cămătaru, Clanul Geamănu ş.a.
Există o soluţie: arbitri străini. Cu orice preţ. La fel ca în multe alte domenii, ne dovedim a fi incapabili să ne gospodărim singuri. Pasiuni şi interese prea mari, care compromit principiile ce guvernează sportul. Şi mai e ceva: eliminarea lui Mircea Sandu din fruntea Federaţiei Române Fotbal. Acest individ a depăşit orice măsură. Pînă acum, a călcat pe cadavrele unor echipe atît de iubite: Politehnica Timişoara, Universitatea Craiova... Ce mai aşteptăm? Să îngroape TOT fotbalul din Ţara asta? N-are nici o putere societatea românească să-l elimine pe acest personaj atît de diabolic? Atunci e jale mare. Peştele de la cap se-mpute...

CORNELIU VADIM TUDOR
23 martie 2012

Ziarul TRICOLORUL, nr 2424 / 24.03.2012

vineri, 23 martie 2012

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (LXXXII)


1 APRILIE 1990. E o duminică frumoasă, ca o icoană pe sticlă. Azi s-a născut Octavian Goga. Cel despre care Victor Eftimiu spunea că nu suporta să fie altcineva lăudat de faţă cu el, se înroşea şi i se făcea rău. Dar ce poet profetic! Ce orator strălucit! În ianuarie 1982, la o cină pe care am luat-o la Blaj împreună cu primarul oraşului, Dionisie Heljoni, şi cu academicianul Ştefan Pascu, în zilele cînd realizam un reportaj de scriitor pentru Televiziune, bătrînul istoric al Ardealului şi-a dezlegat limba la un pahar de vin mînăstiresc, galben ca aurul haiducilor, şi mi-a împărtăşit o povestioară nostimă:
- Înainte de Unirea de la Alba Iulia, poetul s-a îndrăgostit lulea de Veturia, care fusese cîntăreaţă şi dansatoare, dar se măritase cu un preot. Goga i-a spus acestuia: „Părinte, acceptă divorţul, fiindcă eu şi Veturia ne iubim foarte mult. În cîţiva ani se vor schimba multe, mi s-a promis că o să fiu ministrul Cultelor, aşa că îţi făgăduiesc că te voi face episcop”. Şi popa a acceptat. Veturia a putut divorţa în linişte, fără scandal, pentru a se putea căsători cu Tavi al ei. În Consiliul Dirigent al Transilvaniei, Goga a ajuns ceea ce i se făgăduise şi s-a ţinut de cuvînt Acum începe partea nostimă! După cîţiva ani de zile, într-o polemică desfăşurată în aula din Dealul Mitropoliei, Nicolae Iorga, înfuriat pe nişte replici ale deputatului de Reghin, a rostit o glumă de zile mari: „La ce ne putem aştepta de la dl. Octavian Goga, care a dat o mitră pe altă mitră?”.
Zi de repaos şi odihnă. Că în restul săptămînii am muncit de m-am cocoşat! Ce să muncesc? Unde să muncesc? Bine că pot citi pe rupte. În astfel de zile, de „dolce farniente”, am zăcut în casă, în anii precedenţi, şi am devorat cîteva dintre marile romane ale literaturii mondiale: „Un veac de singurătate” de Gabriel Garcia Marquez, în 1974, pe care 1-a citit şi prietena mea de atunci, balerina Zîna Arşic, şi i-a plăcut enorm; „Crimă şi pedeapsă”, de Dostoievski; „Pentru cine bat clopotele?”, de Hemingway; „Joia dulce”, de John Steinbeck; „Cronică de familie”, de Petru Dumitriu; „Bietul Ioanide” şi „Scrinul negru”, de George Călinescu; „Groapa” lui Eugen Barbu... Acesta va fi regretul meu, pînă la moarte: că nu voi putea citi şi cuprinde TOT! Am o foame de cunoaştere înspăimîntătoare. Poate că de asta mă şi animă un spirit criticist ieşit din comun, eu fiind cel pe care îl exersez cel mai mult. Astăzi, de pildă, nu-mi place deloc, dar deloc, interviul realizat la TVR de Smaranda Jelescu cu Angela Marinescu (despre Octavian Goga, de ziua lui, Televiziunea tot nimic nu dă!). În stilul său exaltat, care a făcut-o să nu se mai oprească din laude dogmatice pînă în 22 decembrie 1989, Smaranda caută să-şi cureţe „păcatele” cît mai rapid, de parcă televizorul ar fi o maşină de spălat cu turaţia la maximum: „Angela Marinescu este - îmi iau răspunderea să afirm - o mare poetă. O mare responsabilitate faţă de primejdiile etice şi estetice... Nu s-a vîndut (cine-ar fi cumpărat-o? - nota mea, C.V.T.). Volumul «Var» este de o mare concentrare a forţei poetice”... Poeta, pe care o ştiu de prin Facultate, acceptă, pînă la urmă, să ne fericească prin lectura unor „capodopere”, care atît de mult au zdruncinat echilibrul psihic fragil al Smarandei Jelescu. Citeşte partea a Il-a a poemului „Porcul” (sau „Parcul”!). „Abulia lor era mistică (...) Ce vreţi voi de la un monstru sau de la o infirmă care îşi introduce plămînii în creier (...) Umbrele care au fost şi sînt pentru că nu sînt (...) Umbra saxofonului rece este acum un mormînt (...) O umbră îmi pătrunde în creier, numai eu, pentru că exist, nu sînt”. După cum se vede, „poemul” e o polologhie în proză, scrisă sub dicteul unei minţi clătinate. Impresia de groază (duminica, pe Postul Naţional de Televiziune) e sporită de filmarea autoarei în oglindă, cu „cap de expresie” ( e cheală!) care n-o avantajează deloc, dimpotrivă. Dar să vedeţi ce „cap de expresie” are Dumitru Moroşanu! Şi el se simte dator să strice tihna duminicală a românilor, apărînd în chip de cosmonaut, cu căşti la urechi, între care răsare, aidoma Lunii Pline, bostanul lucios al unui craniu plin de obsesii erotice. Nu putea lipsi Alexandru Stark, abonat zilnic, care a transpus dictonul latin „Nici o zi fără un rînd scris” în „Nici o zi fără o ocheadă pe micul ecran”.
A dat căldura, zi de promenadă, aşa că ce-aţi zice de un miting în Piaţa Victoriei? Eroi şi agitatori: Doru Braia, Horia Ivan, Stelian Tănase şi Ticu Dumitrescu. Reporterul TVR dă să intre în vorbă cu Ticu, dar acesta i-o retează scurt: „Sînteţi de la Securitate?”. Horia Ivan strigă la microfon: „Nu veţi putea guverna fără noi!”. Care noi, colega? Nu vă spun că şi aici îşi face apariţia acest jolly-joker pe nume Stark, care îi ia interviu lui Ticu? Un alt interviu, cu care Televiziunea condusă de Cap de Cauciuc se simte datoare să ne frustreze - în această ultimă zi: în loc să stea în biserică şi să vadă de cele sfinte, un popă, pe nume Toader Doroftei, declară că „Nu poate să ne fie indiferentă soarta acestei naţiuni. (...) Binecuvîntez această vigilenţă a românilor!”. Unde erai, sfinţia ta, cînd se demolau bisericile şi noi ne luptam să le salvăm? Deodată, în plină lumină a soarelui de primăvară, ecranul televizorului se întunecă brusc, ca intrarea în tunelul de la Predeal! Ce să fie, ce să fie? Apare Dumitru Dincă, un ţigan cu faţă cărnoasă, care s-a anexat la un megafon, cu care doarme noaptea-n pat; el cică e vicepreşedinte la Alianţa Poporului, dar putea la fel de bine să fie şi la Alianţa Romilor. Trepidantă zi! Bine că nu s-a lăsat cu capete sparte, ca alte dăţi. Bîlciul de la C.P.U.N. continuă cu o înregistrare difuzată după miezul nopţii: se discută plafonul alocaţiilor pentru copii. Un isteţ zice că toţi copiii sînt egali, dar asta e o eroare: unii sînt născuţi la 7 luni (ca Răzvan Theodorescu), alţii la 11 luni (ca Gabriel Liiceanu). Programul de batjocură pe care 1-a transmis azi Televiziunea Română este cea mai mare păcăleală trasă Poporului de 1 aprilie. Noroc că mă înveselesc două ştiri de ultimă oră: revista „Oblio” îl face agent străin pe Laszlo Tökeş, iar un domn pe nume Ion I. Brătianu, întors de la Paris, şi-a anunţat candidatura la Preşedinţia României. Cred că în cartea de telefon a Bucureştilor sînt peste 20 de Brătieni, eu propun să candideze toţi. Pe cine aş vedea eu ca preşedinte? Cum pe cine? Pe Vlad Ţepeş, e singurul care întruneşte toate condiţiile...

CORNELIU VADIM TUDOR

Ziarul TRICOLORUL , nr 2423 / 23.03.2012

PĂCĂLELILE PUTERII ŞI ALE OPOZIŢIEI DE 1 APRILIE 2012


Se apropie 1 aprilie, ziua păcălelilor. Fac pregătiri de 1 aprilie atît Puterea (P.D.L., U.N.P.R., U.D.M.R., şi deputaţii minorităţilor etnice), cît şi Opoziţia (P.S.D., P.N.L., şi P.C.), adică cei care s-au aflat cu schimbul la guvernarea României şi care, încă, nu au fost traşi la răspundere penală pentru faptele lor, din ultimii 22 de ani, care au condus la genocid şi la subminarea economiei naţionale. Pentru a nu fi păcăliţi cu Puşcăria Mafioţilor, cei de la Putere şi din Opoziţie au eliminat din Codul Penal infracţiunea de subminare a economiei naţionale! După ce au jefuit Poporul Român, Puterea şi Opoziţia caută să-i păcălească pe cetăţeni, prin sondajele măsluite, făcîndu-i să înţeleagă faptul că la alegerile locale U.S.L. va obţine 55%, iar P.D.L., U.N.P.R. şi U.D.M.R. circa 40%.
De fapt românii trebuie să afle că la nivelul Parlamentului s-au înţeles, în secret, Puterea cu Opoziţia şi au modificat Legea electorală în sensul că se elimină turul II la alegerea primarilor şi preşedinţilor de Consilii Judeţene. Astfel se renunţă la alegerea democratică a acestora, la fel ca şi a preşedintelui României, în două tururi de scrutin. Manipulatorii prin sondajele falsificate şi „vorbeţii” din conducerea P.D.L., P.S.D., P.N.L. şi U.N.P.R. caută să-i păcălească pe telespectatori că primarii şi preşedinţii de Consilii Judeţene din mandatul 2008-2012 au peste 90% şanse să fie realeşi la alegerile locale din 10 iunie a.c., desfăşurate într-un singur tur de scrutin. Se ştie că mulţi dintre ei i-au păcălit pe alegători cu ofertele electorale din iunie 2008 şi nu au făcut ce au promis, iar alţii au Dosare Penale pentru corupţie. Unii dintre cunoscuţii primari ai P.D.L. din Municipiile Cluj-Napoca, Craiova şi Rîmnicu-Vîlcea au fost condamnaţi la închisoare. Alţi primari ai P.D.L. din multe municipii, oraşe şi comune se bucură de tergiversarea sau amînarea dosarelor ori a proceselor penale aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Corupţia le-a fost şi le este dragă la foarte mulţi dintre aleşii locali pe listele P.D.L., U.N.P.R., U.D.M.R., P.S.D, P.N.L şi P.C. Aceste partide cred că îi pot păcăli pe alegători cu alte gogoşi electorale şi prin fraudarea alegerilor locale, ca să nu se schimbe mai nimic la nivelul localităţilor, iar baronii sau ciocoii ştiuţi să rămînă în funcţie. În mare secret, atît la nivel central, cît şi la nivel local, între liderii P.D.L., P.S.D., P.N.L., U.N.P.R., P.C., şi U.D.M.R. a intervenit o înţelegere secretă privind viitorii primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene. Acolo unde au stabilit că va cîştiga alegerile reprezentantul U.S.L., cei de la actuala Putere (P.D.L., U.N.P.R., U.D.M.R.) îşi vor pune un candidat formal, pe post de manechin. Acolo unde s-au înţeles că reprezentanţii actualei Puteri vor cîştiga alegerile locale, s-a convenit că U.S.L. va face acelaşi lucru - adică figuraţie. De la această regulă generală vor fi puţine excepţii. De asemenea, liderii P.D.L., P.S.D., P.N.L., U.N.P.R., P.C. şi U.D.M.R. au convenit să respecte proverbul: „Corb la corb nu-şi scoate ochii!”. Ca urmare, vor încerca să-i păcălească pe alegători cu ideea că adoptă stilul american de campanie electorală, candidaţii aleargă pe culoare separate şi nu se acuză între ei. Aşa se va întîmpla şi la alegerea primarului general al Capitalei. U.S.L. va susţine pe cel care a candidat la funcţia de preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, respectiv pe actualul primar general (care refuză să recunoască adevărata sa origine etnică), iar Puterea (P.D.L., U.N.P.R., şi U.D.M.R.) îl pregăteşte, în mare secret, pe un cunoscut candidat, tot evreu, pe care îl va anunţa oficial peste o lună. Puterea şi Opoziţia îşi bat joc de bucureşteni şi încearcă să-i pună în faţa faptului împlinit, deşi este evident că ele au regizat alegerile locale de la 10 iunie a.c. Fiind Anul Caragiale, alegătorul se întreabă: eu cu cine votez?
Liderii P.R.M. şi P.N.G., de la nivel central şi local, îi vor ajuta pe alegători să iasă din această dilemă şi din şabloanele impuse de cei vinovaţi de Holocaustul împotriva românilor, solicitîndu-le cetăţenilor să se prezinte cu toţii la vot şi să facă adevărata schimbare, să voteze cu încredere candidaţii înscrişi pe listele Partidului România Mare. La Bucureşti, alianţa P.R.M.-P.N.G., cu candidatul George Becali la funcţia de primar general, le oferă şansa alegătorilor pentru o adevărată schimbare la Primăria Capitalei. Spre deosebire de precedentele alegeri locale, cînd atît Puterea, cît şi Opoziţia au folosit sloganul „schimbarea”, acum l-au înlocuit cu cel de facto: „La vremuri noi, tot noi!”.
În această iarnă, mai bine de 2 luni, au continuat manifestaţiile publice în Piaţa Universităţii, din Bucureşti, în capitalele de judeţ, în multe oraşe şi comune împotriva Regimului Băsescu-Boc-Ungureanu. Manifestanţii au cerut şi cer: demisia preşedintelui Băsescu; demisia Guvernului şi alegeri anticipate, prezidenţiale şi parlamentare. Apropiindu-se data de 1 aprilie a.c. preşedintele Băsescu, cot la cot cu Puterea şi Opoziţia, se străduieşte să-i păcălească pe români, oferindu-le mai multe promisiuni, dintre care menţionăm următoarele :
1) De la 1 iunie a.c. sau 1 mai ori 1 aprilie se vor mări sau reîntregi salariile bugetarilor. La posturile de televiziune aservite Puterii, preşedintele Băsescu a lansat promisiunea şi a reluat-o, fără a se fi consultat cu premierul M.R. Ungureanu şi fără a şti dacă există fonduri. Fostul premier Emil Boc le-a promis românilor că vor fi mărite salariile şi pensiile, pentru aducerea lor la nivelul din anul 2010, dacă va exista creştere economică măcar un an. A trecut anul 2011 cu creştere economică mică, iar premierul Boc a plecat din funcţie la cererea manifestanţilor. Acum, la începutul anului 2012, Banca Naţională anunţă că s-a intrat în recesiune economică. Neaflînd despre această realitate şi despre revenirea crizei economice, preşedintele Băsescu îi amăgeşte pe bugetari şi promite, pentru la toamnă, creşterea salariilor din mediul privat.
2) Dacă ceea ce nu s-a realizat în 2 ani şi 3 luni, de la Referendumul Naţional din noiembrie 2009, respectiv reducerea la 300 a numărului de parlamentari şi Parlament unicameral, se va rezolva în mai puţin de 2 luni prin revizuirea Constituţiei, atunci se va organiza încă un Referendum Naţional pe aceiaşi temă, şi dacă acesta va avea rezultatul aşteptat, preşedintele Băsescu a anunţat că este dispus să-şi scurteze mandatul cu 1 an. La cererea expresă a manifestanţilor şi aflînd că se bucură de încrederea a doar 7% dintre români, preşedintele Băsescu încearcă să-i păcălească pe români cu demisia, la toamnă, şi cu alegeri prezidenţiale anticipate, suprapuse alegerilor parlamentare la termen. Cine îl mai crede pe preşedintele Băsescu ? A promis că va demisiona în 5 minute de la votul de suspendare a sa din funcţie dat de Parlament, de cei 322 senatori şi deputaţi. Apoi a „uitat” să demisioneze. În urmă cu o săptămînă, la un post privat de televiziune a declarat că un preşedinte nu abdică din funcţie. Nu a aflat că preşedintele Germaniei a demisionat, fiind  doar suspectat de acte de corupţie. Înainte de 1 aprilie a.c., preşedintele Băsescu promite că demisionează nu în 11 iunie a.c. ci cîndva la toamnă, dacă nu se răzgîndeşte. Cînd majoritatea populaţiei României îi cere demisia şi el fuge de Popor, ieşind doar la trei posturi de televiziune, preşedintele Băsescu promite că dă 1 an din mandatul lui la schimb cu revizuirea Constituţiei, după cum doresc muşchii lui.
3) Salariile şi pensiile din România vor fi aliniate treptat la nivelul mediu al celor din Uniunea Europeană. Despre această necesitate, după 5 ani de la aderarea la U.E., nu pomenesc nimic nici preşedintele Băsescu, nici Puterea, nici Opoziţia. Înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, Regimurile Iliescu-Năstase şi Băsescu-Tăriceanu s-au tot lăudat că au închis tot felul de dosare de aderare. Cu toţii, inclusiv liderii P.S.D., P.D.L., P.N.L. şi U.D.M.R., nu le-au spus cetăţenilor români că au acceptat, în genunchi, condiţiile impuse pentru intrarea în U.E. şi care conduc la scăderea dramatică a nivelului de trai în România. Periodic, românii află că se scumpesc toate, în special preţurile la energie, sub pretextul ajungerii la nivelurile din Uniunea Europeană. Tîrziu, cetăţenii români constată că preşedinţii Ion Iliescu şi Traian Băsescu, precum şi Guvernele Năstase şi Tăriceanu nu au negociat să crească salariile şi pensiile în România la nivelul mediei din Uniunea Europeană. Logic şi practic, în condiţiile în care Guvernele Tăriceanu, Boc şi Ungureanu au mărit, în etape, preţurile şi tarifele pentru a le alinia la nivelul celor din U.E. trebuiau să crească continuu salariile şi pensiile cetăţenilor români pentru - repet - a le alinia la nivelul celor din U.E. Neasigurînd creşterea salariilor şi pensiilor din România la nivel european, Regimurile Iliescu şi Băsescu au condamnat Poporul Român la genocid ! Deocamdată, Parchetul îi păcăleşte pe cetăţeni, protejîndu-i pe cei vinovaţi de genocidul din România şi amînă începerea cercetărilor penale. Scadenţa se apropie şi infracţiunea nu se prescrie.
4) După ce Regimul Băsescu-Tăriceanu-Boc i-a păcălit pe români şi a atras doar circa 5% din fondurile europene nerambursabile, recurgînd la împrumuturi externe de peste 100 miliarde euro şi la dobînzi uriaşe, acum de 1 aprilie a.c., Regimul Băsescu-Ungureanu promite să absoarbă 30 milioane euro pe săptămînă de la U.E. Dacă nu se realizează acest ritm de atragere a fondurilor europene, România riscă să piardă finanţarea pe perioada 2014-2020. Avertismentul Comisiei Europene nu i-a trezit la realitate pe liderii Puterii şi ai Opoziţiei care acordă prioritate pregătirilor pentru fraudarea alegerilor locale din iunie a.c.
5) Guvernul Ungureanu anunţă că vrea să aibă dreptul de a bloca mărirea preţului la energia electrică, la gaze naturale şi la carburanţi. Acelaşi Guvern Ungureanu se face că nu ştie că Regimul Băsescu-Tăriceanu, în anul 2005, a renunţat de bunăvoie la „acţiunea de aur” a Statului Român. Ca urmare, intenţia anunţată de Guvernul Ungureanu este lipsită de finalitate.
6) Pentru pensionari nu promite mai nimic Regimul Băsescu-Ungureanu. Ştie că va continua ieşirea programată şi ajutată din sistem. Ca să grăbească diminuarea rapidă şi substanţială a pensionarilor şi, mai ales, a bolnavilor de cancer, Regimul alogenilor Băsescu-Ungureanu va accelera adoptarea noii Legi a Sănătăţii, de fapt Legea Genocidului, pe care ar vrea să o treacă prin Parlament în luna aprilie a.c.
7) După ce a scăpat numai cu suspendarea din funcţia de preşedinte al României, domnul Băsescu a promis, de la înălţimea unui tomberon din Piaţa Universităţii, că în ultima sîmbătă de la sfîrşitul fiecărui trimestru va merge acolo ca să stea de vorbă cu Poporul Român. După ce a trecut spaima a uitat de promisiune. În 31 martie a.c. are ocazia să recupereze mult din promisiunile făcute şi să meargă în Piaţa Universităţii, unde este tare aşteptat, şi de mult timp, de către manifestanţi. Poate va vorbi în faţa protestatarilor despre sentinţa din Dosarul Zambaccian, dar mai ales de cazul Fujimori, al fostului preşedinte al statului Peru care, după ce s-a implicat într-un caz de corupţie şi a făcut lobby în favoarea unei firme americane ca să jefuiască bogăţiile de aur din ţara sa prin folosirea cianurii, a fugit în Chile. Apoi a fost arestat şi condamnat la 44 de ani închisoare. Cazul seamănă foarte mult cu cel de la Roşia Montană şi nu-i o păcăleală pentru cei care s-au asociat în vederea săvîrşirii de infracţiuni, inclusiv aceea de genocid în zona Munţilor Apuseni, prin susţinerea proiectului Roşia Montană Gold Corporation.

Dr. GHEORGHE FUNAR,
Secretar General P.R.M.
Preşedintele Filialei P.R.M. Cluj

Ziarul TRICOLORUL, nr 2423 / 23.03.2012

miercuri, 21 martie 2012

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (LXXXI)


31 MARTIE 1990. Plouă mărunt. În sfirşit! Pămîntul era însetat, după o iarnă atît de ciudată. E o ploaie mocănească, ţîrîită, care îmi aduce aminte de o minunată vacanţă de vară în pădurile de la Răstoliţa, unde m-am dus cu prietenul din copilărie Liviu Beldiman. Treceam dintr-a 9-a într-a 10-a, dar nu fusesem niciodată într-o tabără. De ce? N-aveam bani. Acolo, în Răstoliţa, am trăit două săptămîni dumnezeieşti. Zile întregi am cules zmeură şi afine, în borcane dinainte pregătite de mama prietenului meu, Tanti Petruţa, care era o gospodină pe cinste. Curgea prin apropiere şi un rîu, cu apă cristalină şi rece pînă la nuanţa violacee. Într-o zi, am văzut-o ieşind pe profesoara de sport din adîncul codrului - era o femeie tînără şi frumoasă, de bună seamă căsătorită, care însoţea tabăra. Nu pricepeam ce caută ea acolo, în pustietatea aia, la cîţiva kilometri de bază. Aveam să mă lămuresc repede: după numai un minut, ieşea la liziera pădurii şi profesorul de sport, încheindu-se la pantaloni. Aşa e-n vacanţă. Nu ştiu de ce, nu pot uita scena asta. Cum n-o pot uita nici pe aceea care m-a avut protagonist chiar pe mine: intrasem într-o cameră a taberei, fără să bat la uşă, şi am surprins-o pe o altă profesoară în furou, tocmai îşi schimba fusta. Atunci, pe ploaia aceea de munte, în aerul tare al masivului împădurit, cînd toată alchimia trupului meu aflat la pubertate era într-o fierbere surdă, m-am privit ochi în ochi cu acea femeie atrăgătoare, am oftat amîndoi şi... atît! Aveam numai 15 ani! Eram departe de adolescentul din „Banii” lui Zola, care, cam tot pe la vîrsta asta, o poseda pe tînără nobilă veştejită, în picioare, sucind fetei bătrîne mîinile la spate, în vreme ce - în buna tradiţie a naturalismului îndrăgitului romancier - tatăl său făcea amor în saloanele unei doamne marchize, jos, lîngă pat, la lumina şemineului, şi el, şi frumoasa femeie cu carne trandafirie fiind îmbrăcaţi sumar, numai în cămăşi vaporoase. Oh, dulci lecturi ale adolescenţei! Cît de mult vă sînt îndatorat! Ajuns în Bucureşti şi vizitîndu-1 pe unul din prietenii de tabără, care stătea pe Str. Sabinelor, m-am pomenit vorbind despre Sardapanal. „Cum aşa, tinere? D-ta ştii cine a fost Sardanapal?” - m-a întrebat, uluit, tatăl adolescentului, un intelectual de marcă. I-am ţinut o întreagă dizertaţie şi a rămas ca la dentist. Ulterior, în faţa şuvoaielor de date, informaţii şi racorduri pe care le făceam în discuţii, cei care nu mă cunoşteau credeau că inventez, sau fabulez şi că anii istorici invocaţi nu puteau fi cei reali, fiindcă o asemenea memorie e inumană. Şi aşa am aflat că sînt un erudit, că am o cultură enciclopedică etc. În realitate, eu n-am fost şi nu sînt decît un om muncitor şi extrem de serios în tot ceea ce întreprinde, pe un fond genetic sănătos altoindu-se întrecerile efective pe care le aveam cu mama: zilnic ne verificam unul pe altul ce şi cît anume am citit. De fapt, noi nu citeam, ci devoram. Patimă pe care o aveau şi surorile mai tinere ale mamei, Ica şi Zîna, cu care făceam schimb de cărţi.
Astăzi, vremea de afară mă duce cu gîndul la Leonardo da Vinci. În Tratatul său de pictură, există un pasaj splendid, de o misterioasă poezie, unde se afirmă că pe vreme crepusculară, de ploaie, oamenii pe care îi vedem strecurîndu-se pe străzi sînt mai frumoşi, lumina cade mai bine pe chipul lor. Şi nu e aşa? Uitaţi-vă numai la femei: şi pe ploaie, şi pe zăpadă, toate veşmintele le vin bine, îndeosebi cele din lînă colorată, pînă şi cea mai nereuşită şi mai puţin încrezătoare în farmecul ei degajă un aer de zeitate silvană, e îmbujorată, un abur amestecat, de tutun şi de lapte, se degajă de pe buzele ei ca o cireaşă, în care vîrful limbii nu poate fi decît sîmburele cel roditor de plăceri secrete. Îmi cade în mînă corespondenţa lui Cicero cu Atticus. Într-un loc, oratorul pomeneşte de Cele Trei Cîrciumi (Tres Tabernae). Devin curios, pentru că amănuntele de genul acesta ne fac extrem de apropiaţi, în timp, de orice eveniment istoric. Caut febril prin tot felul de hîrtii şi hîrţoage vechi şi, într-un tîrziu, aflu că Cele Trei Cîrciumi reprezentau o staţie de pe Via Appia, la vreo 50 km de Roma. În „Faptele Apostolilor” se pomeneşte că atunci cînd Pavel a venit la Puteoli de la Roma, cu tovarăşii săi, aici, la Cele Trei Cîrciumi, i-au ieşit în întîmpinare creştinii din Cetatea Eternă. Oare ce s-o fi băut şi ce s-o fi mîncat atunci, în hanurile Antichităţii? Horaţiu scrie într-o poezie de un ospăţ cu melci şi stridii prinse pe Lună Nouă, dar tocmai în toiul mesei a căzut uriaşa perdea a gazdei şi mesenii, tolăniţi pe jos, sprijiniţi în cotul drept (pentru drenarea bilei şi favorizarea digestiei) au făcut mare haz. Ce sînt eu, oare? Roman sau Dac? Cînd eram mici, mama ne căuta la lobul urechii, ştia ea un mister antropometric: fratele meu mai mare era Dac, eu eram Roman, ceea ce îmi plăcea nespus.
Dar, revin la cotidian, cu tristeţea de rigoare. Cenuşie viaţă mai trăiesc. N-am înţeles nimic din prima lună a primăverii. Niciodată n-am înţeles mai nimic din acest anotimp tulburător, pe care atît de mult îl aştept, mereu, dar care, sistematic, mi se scurge printre degete. Cînd eram copil, învăţam pe rupte şi n-aveam timp de reverii primăvăratice. În studenţie, era şi mai problematic: seminarii, cursuri, pregătiri de examene, griji diurne. La maturitate, ca ziarist, a-nţărcat bălaia de tot. „Primăvară, mama noastră, ia zăpada de pe coastă”, zice ţăranul român. În simplitatea lui cosmică, el învesteşte Primăvara cu funcţia supremă, de a-i fi mamă. Nu întîmplător, Isus Christos a înviat la mijloc de Primăvară, o dată cu învierea Naturii, a Universului, a Cosmosului. În anii din urmă, aşteptam cu febrilitate să treacă iarna şi să vină primăvara, dar de ce? Pentru mama, să poată mînca ridichi, şi ceapă, şi salată proaspătă, să-şi înnoiască sîngele, să capete putere şi să nu se mai chimizeze cu atîtea medicamente. Mereu şi mereu o voce lăuntrică îmi spunea că ea nu se poate stinge din viaţă primăvara. Aşa a şi fost, ceasul cel rău a bătut pe 20 decembrie, în „dricul iernii”.
Mult mai pătimeşte Biserica Ortodoxă! De o vreme, tot aud că preoţii catolici şi greco-catolici au fost prigoniţi politic şi au putrezit prin închisori, în vreme ce preoţii ortodocşi s-au făcut unelte ale ocupaţiei comuniste. Nimic mai fals. De pătimit au pătimit toţi, în egală măsură, pentru curajul de a-L mărturisi pe Mîntuitor. Cine face departajarea asta, prin presă sau pe la întruniri publice, săvîrşeşte un păcat biblic. În ziarul „Dimineaţa” de azi se scrie că 6 preoţi ortodocşi din comune ale judeţului Harghita au fost ameninţaţi cu moartea de populaţia maghiară şi alungaţi din localităţi, împreună cu familiile lor. Bieţii oameni, înspăimîntaţi, au pribegit pînă la Alba Iulia şi au cerut sprijinul vicarului Andrei. Încă o sfidare ungurească: un Comunicat al U.D.M.R. spune, printre altele, că populaţia maghiară e chemată „Să dea dovadă, ca şi pînă acum, de spirit de demnitate şi de responsabilitate”. Ca şi pînă acum! Deci U.D.M.R.-ul a calificat comportarea lor de pînă acum drept „spirit de demnitate şi de responsabilitate”. Chiar şi bestialităţile din 22 decembrie 1989 şi 20 martie 1990. Cineva, de la un ziar de Opoziţie, îmi dă telefon pe la prînz, ca să mă descoasă în legătură cu generalul Victor Stănculescu: că ar fi ungur, că îi dă afară pe ofiţerii olteni etc. Eu nu cred aşa ceva. Nu e deloc ungur, s-ar putea să fie evreu. Citesc presa. A devenit ca un drog. Mă simt ca un jucător pur-sînge, silit să asiste la meciul vieţii sale... de pe banca de rezerve, în vreme ce terenul e arat şi frămîntat de toţi ageamiii, care îşi dau cu stîngul în dreptul şi trimit băşica prin bălării. Nu ştiu cum se face, dar criza de talent şi de bun-simţ a dus la criza de hîrtie. E prima criză de hîrtie din istoria modernă a presei române. Asta are darul să-1 sperie pe Nea Jean:
- Aoleo, Vadime, ce ne facem noi cu revista? Dacă dăm faliment?
În „România liberă” e publicat un interviu cu Dorin Tudoran. Păcat de băiatul ăsta: e inteligent, nimic de zis, dar n-are pic de vocaţie, e uscat ca iasca. El (sau prietenul lui din facultate, Adrian Păunescu, care 1-a sprijinit o bună perioadă) a ţinut morţiş să fie poet, încă nu ştiu a cui e vina. Dar, în timp ce Păunescu e talentat şi de pe urma lui rămîn cel puţin 50 de poezii foarte bune, Tudoran bate cîmpii, mimează o stare poetică ermetică, de tip Mallarmé, în care nici el nu crede. Îmi povestea o fată frumoasă, Rodica, prietenă cu Jon Milos: „Dorin a trăit o dramă. S-a însurat cu o blondă atrăgătoare, care era fecioară, fiindcă el avea damblaua asta. Numai că, într-o zi, a auzit, absolut din întîmplare, cum se lăuda un invidid ce i-a făcut şi ce i-a dres el «fecioarei» cu pricina. Atunci, soţul a priceput: fata făcuse o mică operaţie, îşi cususe himenul. Stai, că asta n-ar fi nimic! Dar, înnebunit de gelozii retroactive şi de situaţia de a fi fost păcălit ca un papagal, Tudoran s-a dus la nevastă-sa - care era în spital, să se trateze de o boală banală - şi a snopit-o în bătaie, de era să-l bage medicii în cămaşa de forţă”. Eee, ale vieţii valuri. Se întîmplă şi la case mai mari. Toată viaţa lui a ţinut minte Napoleon cum îl înşela nevastă-sa, creola Josephine, cu un pîrlit de fîţîngău, pe nume Hyppolite, în vreme ce el, ca tînăr general, aducea slavă Franţei şi schimba efectiv soarta lumii pe cîmpurile de bătaie din Italia anului 1797. Nu-l numise, oare, Marx „chirurgul Istoriei”? În Memoriile sale, valetul Constant povesteşte că, în apogeul gloriei, Napoleon era în caleaşcă, 1-a văzut venind din sens opus pe cel care îl încornorase, s-a făcut alb ca varul, 1-a strîns de braţ pe credinciosul valet şi i-a şoptit: „Uite-l pe Hyppolite”. Asta, deşi era divorţat de Josephine şi „se însurase cu un pîntece”, cu prinţesa austriacă Maria-Luiza, care îi şi dăruise un moştenitor, pe Regele Romei. Ce-i drept, după divorţ, a avut grijă Josephine să-l facă de rîs prin Paris, relatînd, printre altele, că sperma împăratului era ca apa (?!). Oare cum şi-o fi dat ea seama, cu degetele, cînd se spăla, sau cu simţul tactil al limbii? Şi mă mai gîndesc la o scenă din capodopera polonezului Reymont, romanul „Ţăranii”, o foarte plăcută şi trupeşă ţărăncuţă 1-a minţit pe un moşier bătrîn, care s-a însurat cu ea, spunîndu-i în noaptea nunţii că nu mai e fată, fiindcă a avut imprudenţa de a sări un pîrleaz, şi atunci a avut loc accidentul, în realitate femeiuşca trăise o dragoste mistuitoare cu fiul bogatului ei soţ. Cîte femei pot spune astăzi că eu le-am fost primul bărbat, că, prin mijlocirea mea, au deschis ochii asupra vieţii? Am avut o existenţă foarte zbuciumată, în timp ce altora le plăceau bărbaţii, mie îmi plăceau fetele frumoase, pentru că, vorba cuiva, ce poate fi mai minunat decît să admiri inteligenţa bărbaţilor şi frumuseţea femeilor? E bine ca bărbaţii să-şi trăiască viaţa din plin, la tinereţe, pentru a le veni mintea la cap, la maturitate, şi a nu mai fi ispitiţi de nimic, ca să-şi vadă de casă şi de familie, uitaţi-vă ce tragedii se întîmplă la divorţuri, mai ales cînd la mijloc sînt şi copii. Dar, de la Dorin Tudoran plecasem. Băiatul ăsta s-a încăierat o dată, pe un teren de fotbal, unde mai băteam şi noi mingea, cu un telexist de la Agerpres, unul Szöke, pe care, în disperare de cauză, 1-a muşcat de... fund! Acum, el e „agent federal”, cum îi place să se laude. În interviul publicat în „România liberă” e arogant, dă certificate societăţii româneşti, împarte indulgenţe şi pedepse şi, ceea ce este cel mai supărător, vorbeşte iar despre el însuşi, la persoana a III-a, megaloman, dîndu-şi singur numele. Nu mă pot abţine să reproduc finalul interviului, care seamănă cu modul primitiv în care vorbea Tarzan despre el însuşi, izbindu-se cu pumnul în piept: „Din păcate, acest interviu nu-l poate nedreptăţi mai mult pe poetul Dorin Tudoran decît o face Dorin Tudoran însuşi. Sînt ani de zile de cînd Dorin Tudoran şi-a spus că nu va mai pune mîna pe condei ca să scrie o poezie, decît cînd va simţi că într-adevăr nu mai poate trăi fără a scrie poezie. Deocamdată, nu s-au înregistrat decît cîteva accese de sufocare (ce curios, noi ne sufocam tocmai cînd scriai poezie - nota mea C.V.T.). Poate că se apropie momentul de criză, cînd poetul Dorin Tudoran se va ocupa de poezie. Sînt ani de zile de cînd Dorin Tudoran a crezut că sînt momente în care există altceva mai important chiar şi decît poezia”. Într-un singur paragraf, după cum se vede, se citează de nu mai puţin de 5 ori!
La Televiziune, se petrece ceva cu totul special: parastasul de 1 an al lui Tudor Vornicu. De fapt, e o adevărată ceremonie, oficiată de Cristian Ţopescu; familia repausatului realizator i-a înmînat acestuia pixul, ochelarii şi şapca, de parcă ar fi aparţinut lui Mihail Kogălniceanu. Se transmite şi o masă rotundă, cu Octavian Sava, Emanuel Valeriu, L.T. Samoilă şi Elisabeta Polihroniade. Toată lumea e de acord că a fost un om de mare curaj, un erou al luptei împotriva comunismului. Din păcate, nu pot fi de aceeaşi părere. Şi eu l-am preţuit pe Vornicu, pot să spun că eram amici, în vara anului 1979, cînd m-am întors de la Viena, m-a invitat la o emisiune duminicală în direct, unde am povestit ce sentimente am avut cînd am intrat cu trenul în Munţii Apuseni, la 4 dimineaţa, apoi am recitat şi o poezie de dor de ţară - ce s-o mai lungesc, m-a ajutat omul, aşa e. Pe urmă, tot în 1979, am colaborat la marele spectacol consacrat zilei de 23 August. Apoi, cînd a fost lovit, pe nedrept, de Adrian Păunescu, care ocupase cu cenaclul său spaţiul de sîmbăta după-amiaza, eu l-am ajutat pe Vornicu şi am publicat un articol de susţinere a lui în „Săptămîna” şi de împotrivire faţă de abuzurile practicate la „Radio Vacanţa”, cînd acelaşi cenaclu ocupase şi Litoralul. Cred că era în vara lui 1981, m-am întîlnit cu Vornicu pe plajă, la Jupiter, el era cu femeia vieţii lui, Sanda Balaban, eu eram cu o cîntăreaţă tînără de romanţe, l-am îmbărbătat şi atunci şi i-a prins bine. Ulterior, el i-a luat un amplu interviu lui Eugen Barbu, în parcul de lîngă Restaurantul Pescăruş.
Înfloriseră pomii. A difuzat prima parte, care dovedea un curaj năucitor din partea lui Barbu, acesta cerînd să se dea pămînt la ţărani, să se termine odată cu cenzura etc. A doua parte, însă, n-a mai fost transmisă, s-au speriat toţi. Acum, mă amuză Elisabeta Polihroniade, care spune că Tudor Vornicu a comentat turneul internaţional de şah din 1953 (cred că pentru radio), deşi... nu ştia şah! Un fenomen, nu-i aşa? Să nu mai pomenesc cîte plăceri îi satisfăcea prietenului şi vecinului său Nicu Ceauşescu, programînd o anumită cîntăreaţă, mereu şi mereu, care era amanta publică a acestuia. Şi iarăşi, participanţii istorisesc amintiri din copilăria lui ieşită din comun, ce compuneri improviza el la română. Toată „dizidenţa” lui e spulberată de fostul redactor-şef Florea Nedelcu, doctor în Istorie, care îmi dă telefon:
- Ce zici de treaba asta? Păi eu ştiu cînd s-a dus Vornicu la Spitalul Elias, în rezerva unde era internat primul-ministru, Dăscălescu, şi i-a instalat un televizor color şi un video, ca să vadă ilustrul pacient filme! Cine mai avea acces în intimitatea unui prim-ministru comunist în pijama?
Iar seara, la Telejurnal, preşedintele Televiziunii, Răzvan Theodorescu, i-a explicat lui Ion Iliescu că e ziua morţii lui Tudor Vornicu. Îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar oamenii din Televiziune au început să facă emisiuni numai cu ei, despre ei şi pentru ei. Regret din adîncul inimii că un asemenea om de valoare, un autentic profesionist ca Tudor Vornicu, s-a stins de cancer, la o vîrstă încă tînără, dar de la începutul anului 1990 şi pînă acum au existat jubilee istorice majore, cu semnificaţii adînci pentru Poporul Român, numai că Televiziunea le-a ignorat cu desăvîrşire: 140 de ani de la naşterea lui Coriolan Brediceanu, luptător pentru drepturile românilor din Transilvania; 310 ani de la întemeierea Academiei Domneşti de la Sf.Sava; 150 de ani de la naşterea lui Titu Maiorescu; 185 de ani de la naşterea lui Timotei Cipariu; 170 de ani de la naşterea lui Theodor Aman; 25 de ani de la moartea lui George Călinescu; iar mîine, pe 1 aprilie, se aniversează naşterea lui Octavian Goga şi, pe 2 aprilie, naşterea lui Delavrancea. Numai că Televiziunea tace mîlc, ca mortu-n păpuşoi. Şi cică e condusă de un istoric! Iartă-mă, Tudor Vornicu, nu eşti tu de vină. Tu ai fost un om remarcabil şi cred că, de-acolo, din ceruri, încerci să le spui acelora care vor să te beatifice: „Ia terminaţi cu prostiile! Pe cai! Sau vreţi să jucăm «la mai mare»?”.
E lungă cît o zi de post ziua asta. Parcă toate s-au aglomerat acum, în coada lunii lui Mărţişor, ca plumbul la baza rotundă a lui Hopa-Mitică. Primesc iar telefon de la Frankfurt. Nuţu mă înştiinţează că Televiziunea Germană a început s-o „cîrmească” spre noi, adică spre ADEVĂR, în ceea ce priveşte evenimentele din Transilvania. Astfel, în unele reportaje şi informaţii se afirmă că ungurii au început. Îl întreb de tipografie. „Am dat un anunţ la ziar, dar să ştii că e foarte scumpă. Sub 100.000 de mărci nu găseşti. Ai banii ăştia?”. Mă taie cu leşin la lingurică. De unde, păcatele mele? Greu se mai poate porni o afacere fără nici un cheag. Mă reîntorc la distracţia nr. l: televizorul. Sincer să fiu, nu credeam să existe în Poporul ăsta, pitiţi bine, atîţia zăpăciţi. Să zăbovim puţin asupra unui oarecare Popa Virgil, preşedinte al Partidului Creştin al Libertăţii şi Drepturilor Omului (P.C.L.D.O.). El îşi anunţă „milioanele de alegători” (?!) că, numai cu cîteva zile înainte de alegeri, le va dezvălui „secretul biblic de alegere” (?!). Omul nu e sănătos, asta e limpede. Afirmă că a fost ofiţer de Securitate, dar din 1968 e şomer, însă a trăit cu o leafă mai mare decît a primului-ministru şi a putut să ajute o mare parte din ţară, cu sute de mii de lei, au vrut duşmanii să-1 omoare, ţineţi-vă bine, „prin alimentare şi injectare” (?!), drept pentru care el a ameninţat că, dacă se va continua aşa, „va interveni Armata şi va curge şi mai mult sînge” (?!). Numai că, tocmai cînd se ambala el mai vîrtos, i s-au întrerupt imaginea şi sonorul. Cineva de la compartimentul tehnic al Televiziunii, cu capul pe umeri, şi-a dat seama că e vorba de un schizofrenic, care poate induce în populaţie o stare de tulburare şi de panică. Nu putea trece ziua fără un mic pigment sportiv, el, sportul, făcînd parte organică din viaţa mea (pot fi acuzat de frivolitate, de preocupări minore?). Vorbesc la telefon cu Mircea Pascu, vicepreşedintele Federaţiei Române de Fotbal. Îmi spune că din cei 40 de oameni care pleacă mîine în Elveţia, cu Naţionala de Fotbal, nu mai puţin de 12 sînt ziarişti: 2 de la TVR, 2 de la „Munca” etc. Deşi pe listele iniţiale figuram şi noi - Eugen Barbu, Fănuş Neagu şi cu mine -, pînă la urmă am fost radiaţi. Bine, în schimb, că se ia al doilea maseur, a cărui sarcină, bănuiesc, este să-1 maseze pe primul maseur. Asta mă întărîtă şi mai mult să urgentez scoaterea revistei. Soby Cseh face naveta între mine şi Petre Roman. Zilele trecute, acesta din urmă i-a spus lui Soby, în sediul Guvernului: „Vadim? E un superprofesionist!”. Mersi, dar ce folos? Mai bine un superamator viu, decît un superprofesionist mort. Acest Petre Roman nu-i băiat prost, dimpotrivă, dar îmi este încă neclar cum a ajuns el pe fotoliul unde, numai în acest secol, au fost personalităţi legendare, ca Ionel I.C. Brătianu, Al.Vaida-Voevod, Iuliu Maniu, Nicolae Iorga, I.G. Duca, Octavian Goga, Al. Averescu, Armand Călinescu ş.a. Se pare că, în decembrie 1989, a fost vorba de o conspiraţie în toată regula. Un om bine informat, care a făcut şi el parte din complotul acesta, pînă la un punct, mi-a spus: „Analizaţi, vă rog, următoarea scenă: prin 1985, Ion Iliescu şi Valter Roman s-au internat împreună, în aceeaşi rezervă, la Spitalul Elias. N-aveau nimic cu sănătatea, dar au pus ţara la cale. Dădeau drumul la radio, ca să bruieze cu paraziţi eventualele microfoane, şi sporovăiau de zor. Ulterior, Valter a murit în urma unei operaţii de cancer la plămîni, nu pe masa de operaţie, ci dintr-un şoc post-operatoriu, mai precis o hemoragie pulmonară”. Fireşte, în comparaţie cu „canalia de uliţi”, cum denumea Eminescu lepădăturile care frămîntă strada şi sînt de o violenţă periculoasă, Petre Roman pare un om foarte civilizat. Mă sfătuiesc cu Eugen Barbu să-i scriem o epistolă, pentru a beneficia şi noi de dreptul legal de a înfiinţa o publicaţie. Numai că s-au şi ivit invidioşii, pizmaşii, turnătorii. Să-i dau cuvîntul lui Soby: „Ieri au fost pe la Petre, pe la Guvern, două putori de la «Libertatea», să-i ia un interviu. Ele i-au spus că «eşti prea compromis». Nu ştiu cum le cheamă, dar poţi afla tu...”. Nimic mai simplu: azi a apărut interviul în ziarul cu pricina, sub semnătura dactilografei (?!) Nelli Papuc şi a corectoarei (?!) Eugenia Popescu. Au ajuns o dactilografă şi o corectoare să judece viaţa şi opera mea! În privinţa acestei Nelli Papuc lucrurile se complică puţin: îmi e vecină de cvartal, e nevasta beţivanului Papuc, cel care s-a urcat pe tanc la 12 ianuarie şi a ţinut un discurs funambulesc, dacă m-aş apuca eu să scriu tot ce mi-au spus colegii de la „Informaţia Bucureştiului” despre biografia ei amoroasă, n-ar mai scoate capul în stradă, şi aşa e vizibil jenată de isprăvile lui Papuc, astfel că şi-a schimbat numele în Nelli Luchian. De ce, vecină, dragă vecină, să fiu eu compromis? M-am compromis, cumva, atunci cînd eram martor, ca mai toţi locatarii, la scandalurile şi bătăile crîncene pe care le aveai cu pîrîtul Papuc, care venea şi el să-şi vadă cei doi copii, cu un carton de prăjituri în mînă, dar te găsea în casă cu cîte un burdihan cu portofelul burduşit de bani? Afurisită femeie: ani de zile a fost mieroasă şi prefăcută (ştiţi specia asta de secretare!), pentru ca acum să se răscoale „ziarista” din ea, să dea cu maşina de scris după cineva care îi este superior din toate punctele de vedere. Răscoala dactilografelor împotriva scriitorilor! E ca şi cum o trepăduşă, care toată viaţa a întors paginile partiturilor, înnebuneşte brusc şi-i dă cu ştimele în cap pianistului! Dar, aşa s-a scris soarta mea, am fost „prea compromis” şi înainte de decembrie 1989 şi sînt „prea compromis” şi acum şi, mai mult ca sigur, voi fi „prea compromis” în orice regim politic, întrucît sînt un om incomod şi spun lucrurilor pe nume. Asta a fost mărirea şi decăderea mea.
Noaptea, o nouă repriză de divertisment cu C.P.U.N.-ul. Doamne, ce cap zbîrlit are acest Mînzatu, parcă-i Fred şi Barney! În 1974, el mi-a scos din „România literară” un reportaj, pe două pagini de revistă, consacrat Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele, dar şi civilizaţiei rurale alăturate; cred că aceea era capodopera vocaţiei mele reportericeşti, la o vîrstă încă tînără, de nici 25 de ani, pozele le făcuse Cornel Tânjală, dar ce folos, în ciuda tuturor telefoanelor date de George Ivaşcu, conducerea C.N.S.T. (Ioan Ursu, împins de Ion Mînzatu) a pretins cu multă ţîfnă că e vorba de secrete de stat (?!) şi a interzis reportajul. Că nu era vorba de nici un „secret de stat”, ci doar de o importanţă nesănătoasă pe care doreau să şi-o dea cei doi cerberi în faţa Elenei Ceauşescu, stă mărturie faptul că în 1983 (cînd cenzura era şi mai severă!) am publicat nestingherit materialul, în volumul „Idealuri”. Astăzi, Mînzatu pozează în persecutat de Dictatură! Tocmai el, care îi persecuta pe alţii în numele unei Dictaturi care nici n-ar fi existat fără „cîini de pază” ca el. Închei o zi grea, după un bombardament informaţional fără precedent. Primul şoc puternic al preţurilor: sticla de pepsi (la ţigani) a crescut de la 2 lei la 25 de lei! (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Ziarul TRICOLORUL, nr 2422 / 22.03.2012