"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




sâmbătă, 4 august 2012

WC-UL DIN FUNDUL CURŢII (CONSTITUŢIONALE)



Motto: „Lovitura de stat se repetă: s-a mişcat poporul!“
(„Cele mai frumoase aforisme“)

Atîta vreme cît ne-au furat pe noi, cei de la PRM, la şase mîini – borfaşii de la PSD + PNL şi cei de la PDL mergeau pe burtă. Mucles. Musca-n pod. Nu transpira nimic. În clipa în care au rămas singuri la masa de joc (prin eliminarea, frauduloasă, a PRM), aceşti interlopi politici şi-au spart capetele! De unde se vede că zicala „Corb la corb nu-şi scoate ochii“ nu e valabilă întotdeauna. În ciuda emfazei cu care junele Crin Antonescu anunţă că „războiul politic s-a terminat“ (pentru starea de moleşeală mincinoasă îi convine lui, normal), e limpede, pentru orice om cu scaun la cap, că acest război a intrat într-o nouă fază, de o violenţă ieşită din comun, fără precedent în toată Istoria modernă a ţării. Dinamita care a aruncat în aer eşafodajul fraudei electorale prelungite, care se perpetuează de 22 de ani (practic, de la alegerile din 1990), este cifra aceasta: 2.000.000. E vorba de cei 2.000.000 de cetăţeni (cu aproximaţie) cu drept de vot, în plus faţă de datele statistice reale. Aşadar, aceşti 2.000.000 de oameni NU există! Decît pe hîrtie. În loc de 16.000.000 de posibili votanţi, s-a operat cu cifra de 18.000.000. De ce? Să nu fi ştiut Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca şi Institutul Naţional de Statistică, datele reale? Exclus. Le-au ştiut foarte bine. Dar n-au avut interes să le facă publice. Acele 2.000.000 de persoane fictive erau massa de manevră a fiecărui Guvern care, cum se ştie, organizează alegerile.
În massa asta imensă, cît populaţia unei ţări, intrau listele suplimentare, autobuzele turismului electoral, voturile multiple, morţii. Cu ajutorul acestor 2.000.000 de fantome se închidea „cheia“ calculatorului de la Biroul Electoral Central. Ultima consacrare a viabilităţii şi consistenţei acestor umbre o dădea Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, mai cu seamă de cînd el e condus de mafiotul incurabil Marcel Opriş. Pe Traian Băsescu l-a luat gura pe dinainte, atunci cînd a spus că STS poate direcţiona 2.000.000 de voturi, printr-o simplă apăsare de tastă, dintr-o parte în alta. La asta se referea. Fiindcă el ştia, foarte bine, cum funcţiona sistemul. Suveica fraudei. Uite că, de data asta, n-a mai funcţionat. Fac apel la o altă zicală, din paremiologia noastră străveche, care e mai valabilă decît cea cu corbul: „Ulciorul nu merge de multe ori la apă“. Din pricina asta a fost convocat, de urgenţă, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în ziua de 19 iulie 2012: pentru a fi dat afară Marcel Opriş! Dar s-a opus Iulian Fota, consilierul lui Traian Băsescu, făcînd imposibilă debarcarea (era nevoie de vot prin consens, adică de unanimitate). Gurile rele spun că şi Ioan Rus s-ar fi opus. Era clar că perechea comic-fantezistă Crin Antonescu – Victor Ponta încerca o ultimă lovitură: să instaleze la conducerea STS un om de încredere. Adică un lacheu de-al lor. Aşa, a rămas un lacheu de-al găştii adverse. Abia de aici încolo se complică lucrurile: dacă baza de date pentru referendum nu a fost bună, aceeaşi remarcă se cuvine şi pentru alegerile locale, desfăşurate cu numai 5 săptămîni înainte. Practic, şi alegerile din 10 iunie, şi referendumul din 29 iulie au utilizat acelaşi sistem de referinţă, aceleaşi liste electorale. Care, însă, aveau să se dovedească FALSE. Neîndoielnic, alegerile locale trebuie anulate şi repetate. Ar fi prea mult să cer anularea şi repetarea tuturor alegerilor din ultimii 22 de ani, care au operat cu aceleaşi diferenţe de cifre, total ilegale. Dar acesta e adevărul. Particip la alegeri din primăvara anului 1992, cînd PRM, nou-înfiinţat, a intrat în bătălia electorală pentru locale. După cîteva luni, am luat parte la alegerile parlamentare. Am avut scoruri neaşteptat de bune la ambele cicluri electorale. Ascensiunea noastră a continuat, fără întrerupere, pînă la alegerile din anul 2000. Atunci, la alegerile parlamentare, PRM a obţinut peste 21% din voturi, iar la alegerile prezidenţiale eu am realizat aproape 29% din voturi, intrînd în finală. Pentru cei cu memoria mai slabă, voi preciza că în acel tur I eu am avut mai multe voturi decît 4 contracandidaţi ai mei la un loc: Mugur Isărescu (prim-ministru în funcţiune, organizator al alegerilor), Petre Roman (fost prim-ministru), Theodor Stolojan (fost prim-ministru), Teodor Meleşcanu (fost ministru de Externe, ofiţer acoperit SIE, actual director al SIE). „Ne-a trecut glonţul pe la ureche!“ - ţipau, isteric, nişte paţachine, gen Doina Cornea. „Am ales răul cel mai mic!“ - îşi justificau mîrşăvia aceiaşi păduchi. „Răul cel mai mic“ fiind un bolşevic. Ei, bine, de atunci a început faza finală a distrugerii României. De sub mantaua stalinistă a lui Iliescu au scos capul cei mai neruşinaţi infractori, care au reapărut şi acum: Viorel Hrebenciuc, Liviu Dragnea, Vasile Dâncu, Marian Oprişan, başca Mafia Arabă, Mafia Evreiască, Mafia Ţigănească. N-au fost furate alegerile din  turul II al prezidenţialelor de atunci? Haida-de! E, oare, cineva atît de idiot încît să creadă că un politruk de 70 de ani, care făcuse „şcoală“ la Moscova, a învins un tînăr scriitor creştin, care învăţase la Viena? Au furat nu numai pe rupte, ci şi pe faţă. Iar buletinele ştampilate cu numele meu (şi înlocuite cu cele false, pentru Bătrîna Şandrama Stalinistă) au fost ascunse la... Puşcăria din Codlea (?!). Ştiţi povestea, avea să iasă la iveală după numai cîteva săptămîni, cînd un tînăr deţinut i-a scris mamei sale că el şi „colegii“ săi au fost scoşi în curtea Penitenciarului şi puşi să ardă nişte saci cu hîrtii. Din curiozitate, deţinuţii s-au uitat mai atent: erau cîteva milioane de buletine de vot, perfect valabile, ştampilate pe numele Vadim. Mama tînărului mi-a scris. Eu i-am publicat epistola, în „România Mare“. După cîteva zile, mă pomenesc cu un răspuns (?!) din partea directorului adjunct al Penitenciarului Codlea, Viorel Banceu, care confirma că au fost aduse acolo, în arhivă, buletine de vot de la alegerile locale şi generale, şi au fost păstrate pentru o perioadă de timp. „Buletinele de vot au fost topite de faţă cu cei care au escortat transportul documentelor“, declara acesta. Evident, omul se încurca în minciuni. În ce ţară din lume documentele unui proces electoral sînt depozitate la o închisoare, după care sînt arse de deţinuţi, pe şest, în fundul curţii? Nicăieri! Aveam proba fraudei – una din probe, fireşte, dar de mare importanţă. Am făcut Plîngere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Strasbourg. De toată corespondenţa s-a ocupat deputatul PRM Sever Meşca. La acea oră, nu ştiam că acesta era locotenent-colonel SIE, strecurat pe lîngă mine. Omul a primit sarcină să mă trădeze, tergiversînd totul, ba chiar ascunzînd unele dovezi şi mesaje ale mele. Au trecut anii. Lumea s-a luat cu alte treburi. Dar atunci s-a rupt şira spinării societăţii româneşti: în decembrie 2000! Aceea a fost cea mai ordinară FRAUDĂ, de la care a început catastrofa României. Toţi şi-au dat mîna pentru a mă împiedica să vin la Putere: şi presă, şi partide, şi aşa-zisa societate civilă. Pînă şi Patriarhul Teoctist a fost convins să mă satanizeze, la televiziune, după ce s-au dus nişte emisari la el, promiţîndu-i cai verzi pe pereţi (miliarde de lei) destinaţi Catedralei pentru Mîntuirea Neamului. L-au minţit pe bătrîn. Au trecut 12 ani de atunci, dar Catedrala tot nu s-a făcut, Teoctist a intrat în pămînt şi Iliescu se apropie de 83 de ani, contemplînd dezastrul pe care l-a început şi l-a alimentat. Despre frauda aia de ce nu vorbeşti nimic, Băsescule? Dar tu, Antonescule? Dar tu, Zegrene? Nu vorbiţi pentru că v-a convenit tuturor. Nici unul dintre voi n-ar fi ajuns ce este acum, dacă nu se perpetua la Putere echipa de gangsteri a lui Ion Iliescu şi dacă România ar fi intrat pe un alt făgaş istoric. Nu s-ar fi ajuns la 150 de miliarde de euro datorie externă. Nu s-ar fi dat, pe daiboji, PETROM, SIDEX, ALRO, ROMPETROL, BCR, alte „bijuterii“ ale coroanei economiei naţionale.
În anul 2004, ca să nu le mai treacă glonţul pe la ureche (ca să nu mai rămînă Domnul Goe repetent şi a doua oară), m-au luat din amonte. Nu cumva să mai intru în turul II, fiindcă Mafia n-ar mai fi avut nici o soluţie, nu mai părea credibilă. Aşa că au furat din turul I, ca să se confrunte în finală doi out-sideri: Adrian Năstase şi Traian Băsescu. Era la mintea cocoşului că electoratul masiv, care votase pentru mine în 2000, nu-şi va schimba opţiunea şi va vota, din nou, pentru acelaşi candidat, pînă cînd se va face dreptate. Dar, nu! N-a fost aşa. Contrar oricărei logici, electoratul meu a votat cu un marinar expert în hoţii: întîi a furat Flota, pe urmă a furat Mesajul meu şi, vorba aia, n-avea să se oprească aici. Înaintea alegerilor din 2004, MOSSAD a trimis pe lîngă mine o echipă de „consultanţi“ din Israel. În paralel, directorul SRI, Radu Timofte, îi promitea şefului MOSSAD că vor rezolva, ei, „Cazul Vadim“, făcîndu-mă să mă compromit şi să-mi pierd electoratul tradiţional. Am ştiut, tot timpul, ce se pune la cale. Bine-bine, atunci de ce nu i-am trimis pe diversioniştii israelieni la plimbare? Foarte simplu: dacă făceam asta, mi s-ar fi reproşat că nu sînt diplomat şi că refuz colaborarea cu cei care pot influenţa rezultatul alegerilor, România fiind o colonie. Aşa că am mers mai departe. Credibilitatea, în faţa românilor mei, nu mi-am pierdut-o. Şi-a pierdut, însă, Radu Timofte viaţa: l-a bătut Dumnezeu, fiindcă prea a fost ticălos. Înainte de alegeri aveam 31%, în sondajele reale. Dar vine escrocul Dick Morris, de peste Ocean, şi anunţă, la fostul sediu ARLUS, că, atenţie, „Vadim Tudor are 13% şi aici trebuie (?!) să rămînă“. Derbedeul le dăduse slugilor mutarea în plic. Atît aveam să primesc, de la cei care nu puteau să lase să le scape din mîini o „vacă de muls“, ca România: 13% şi-un pic. A fost scos, cîştigător, Traian Băsescu, de către ambasadorul CIA (nu SUA) J.D. Crouch. Deşi turul II fusese cîştigat, în condiţiile date, de Adrian Năstase. Dar misiunea acelui Crouch era să facă să triumfe „revoluţiile portocalii“ în Ucraina şi la Bucureşti. A reuşit parţial (color). Ceea ce a urmat, se ştie: frauda abjectă, din 2008, cînd PRM a fost eliminat din Parlament, tot la ordin american. Deranjam teribil. Nu tu Roşia Montană, nu tu Bechtel, nu tu F-16 şi ce s-o mai găsi pe-acolo. Ba chiar făcusem o Lege de re-naţionalizare a PETROM, care trecuse, prin aprobare tacită, de Senat. Păi, unde ne trezeam? În ce colonie din lume mai există vreo urmă de şiră a spinării, de apărare a Interesului Naţional, de Demnitate? Au rămas în Parlament nişte bande, deghizate în „partide politice“. Şi au făcut praf nu numai rahatul. Au făcut praf şi ţara. Frauda sinistră din 2009, cînd Băsescu a fost „reales“, tot prin scamatoria stăpînilor de sclavi yankei, era în logica (strîmbă) a lucrurilor. Acum, s-a ajuns în acest impas. E o răscruce istorică, o bifurcaţie care nu duce la stînga sau la dreapta, ci sub pămînt.
Astăzi, asistăm la prostituarea unei instituţii fundamentale: Curtea Constituţională a României. În mod paradoxal, singurele persoane de ţinută, de acolo, sînt cele două femei: Aspazia Cojocaru (curajoasă) şi Iulia Motoc (frumoasă). La cei 85 de ani ai săi, Ion Predescu ar trebui să se retragă la pensie (nu înainte de a trage o beţie, normal). Axinte Gaspar a fost şi a rămas omul lui Adrian Năstase, aşa că e clar cum a votat. Fostul membru al UDMR, Puskas Valentin Zoltan, s-a temut de răzbunarea „babei asiatice“ Victor Ponta etc. Dar, problema de principiu e alta: NU intră în atribuţiile Curţii Constituţionale să ceară astfel de documente şi să le verifice! Prin Legea de funcţionare, CCR se ocupă de principii, de constituţionalitatea unor acte normative, a unor măsuri. Aşadar, CCR NU e organ de anchetă. Judecătorii de aici aveau datoria să evalueze situaţia în funcţie de „fotografia de moment“ a zilei de 29 iulie. Dar s-au complicat grav. Sau au fost „complicaţi“. De cine? Intuiesc că ei aşteaptă decizia de la Washington, care aşteaptă, la rîndul său, să vadă dacă în România se petrec tulburări sociale sau nu. Abia de acum încolo vor ieşi la iveală adevăruri şocante. E cea mai mare aberaţie pe care o poate trăi o ţară într-o perioadă modernă, aceea de a nu-şi cunoaşte numărul de locuitori. „În orice rău e un bine“ – spune un proverb. E bine, deci, că s-a spart buboiul ăsta. Aşa a lucrat Dumnezeu. Fireşte că referendumul e nul, din toate punctele de vedere, asta nici nu mai trebuie dovedit. Necazul e altul: ţara nu e guvernată, de 22 de ani încoace. Actuala generaţie de figuranţi ilustrează un adevăr trist, la care au ajuns cei din anul 1866: românii nu se pot guverna singuri. Cu o excepţie: noi, cei de la PRM. Numai că noi nu sîntem nişte simpli români, ci nişte ROMÂNI MARI. Iar evoluţia evenimentelor, pe fond de criză, ne va aduce la Putere. Desigur, dacă alegerile din finalul acestui an nu vor fi fraudate, ca toate celelalte de pînă acum. E un joc al nervilor. Eu sînt pregătit. Am rezistat, eroic, pînă acum – voi rezista şi de acum încolo. E în joc destinul României.

CORNELIU VADIM TUDOR
3 august 2012
Bran

Ziarul TRICOLORUL, nr 2532 / 04.08.2012

vineri, 3 august 2012

UNDE DAI ŞI UNDE CRAPĂ!

În ziua de 29 iulie 2012 a avut loc referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu. Conform Biroului Electoral Central (BEC), la acest referendum naţional au participat 8.459.053 de alegători, din care au votat DA, pentru demitere, un număr de 7.403.836 alegători şi NU, adică împotriva demiterii, doar 943.375 dintre alegători, iar 111.842 au fost voturi nule. Dacă aceste rezultate sînt raportate la numărul de persoane care s-au prezentat la referendum, înseamnă că 87,52% dintre alegători au votat pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, 11,15% au votat împotriva demiterii lui şi 1,32% şi-au anulat votul. În urma acestor rezultate comunicate de BEC, în ziua de 1 august a.c., rezultă că de facto preşedintele suspendat Traian Băsescu a fost demis din funcţia de preşedinte al României. De jure, încă nu se ştie! Urmează ca, printr-o decizie a Curţii Constituţionale a României - care este amînată, în mod surprinzător, pînă pe 12 septembrie a.c. să se stabilească efectul votului la referendumul naţional, iar în cazul în care Curtea nu validează referendumul sau rezultatul acestuia, se va ajunge în Parlament, care va hotărî soarta preşedintelui suspendat Traian Băsescu. În urma votului exprimat de 8.459.053 de cetăţeni la referendumul naţional din 29 iulie a.c., s-a ajuns la un nou balamuc în politica românească şi rezultatul lui este incert. De ce? Pentru că Guvernul Ponta şi-a dat cu stîngul în dreptul şi a deschis Cutia Pandorei în legătură cu cifra de 18,3 milioane de alegători înscrişi pe liste (vii şi morţi), cifră care este mai mare decît în realitate cu mai mult de 2 milioane de cetăţeni, care au plecat în lumea de apoi sau care nu există în această viaţă, avînd date de identitate fictive. Fiind în Anul Caragiale, în mod incredibil, dar adevărat, Guvernul Ponta s-a ţinut de poante la referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Preluînd evidenţele de la Guvernele Năstase, Tăriceanu, Boc şi Ungureanu, a comunicat la BEC un număr mai mare al alegătorilor înscrişi pe liste decît numărul total al locuitorilor din Bucureşti şi din foarte multe localităţi din numeroase judeţe. Guvernul Ponta nu a aflat că în Capitala României şi în judeţele ţării, pe lîngă adulţi, există 3,5%-4% minori din totalul populaţiei. Această aberaţie şi absurditate a Guvernului Ponta, însuşită şi de preşedintele interimar, Crin Antonescu, nu este întîmplătoare. Stratagema cu acele 2-3 milioane de cetăţeni fictivi înscrişi pe listele electorale a fost folosită de guvernele post-decembriste şi de partidele politice care s-au aflat, prin alternanţă, la Putere, împreună cu UDMR, cu scopul de a frauda alegerile prezidenţiale, parlamentare, europarlamentare şi locale. Folosindu-se de cele peste 2 milioane de persoane fictive de pe listele electorale permanente şi de voturile aferente acestora, în mare secret, PDL şi USL (PSD, PNL, PC), împreună cu UDMR, au fraudat alegerile şi au eliminat Partidul România Mare din Parlament, din toate Consiliile Judeţene şi din Consiliile Locale ale municipiilor reşedinţă de judeţ.
Pînă la anunţul făcut, joi, de către Curtea Constituţională, se conturau 3 variante posibile de soluţionare, la masa verde, a referendumului naţional din 29 iulie a.c., respectiv:
1) Să fie validat rezultatul referendumului şi să fie demis de jure preşedintele suspendat Traian Băsescu.
2) Să nu fie validat referendumul naţional de către Curtea Constituţională, datorită neparticipării la vot a morţilor înscrişi pe liste, în această situaţie trebuind să fie convocat Parlamentul în sesiune extraordinară, care să hotărască asupra căii de urmat.
3) Să fie anulat referendumul naţional, datorită boicotării lui de către preşedintele suspendat, Traian Băsescu, de către PDL, UDMR şi Guvernul Ungariei, dar mai ales din cauza interzicerii dreptului de a vota pentru un număr mare de cetăţeni, cărora le-au fost reţinute ilegal actele de identitate de către primari şi patroni de firme. În seara zilei de 27 iulie a.c., preşedintele suspendat, Traian Băsescu, într-o Conferinţă de Presă, le-a cerut primarilor şi liderilor locali ai PDL să restituie cărţile de identitate pe care le-au reţinut de la cetăţeni, pentru a nu putea vota la referendum, şi, de asemenea, să distrugă şi să dea foc listelor cu cetăţenii pe care i-au determinat să nu meargă la vot în 29 iulie a.c. Cei care au săvîrşit infracţiuni cu ocazia referendumului naţional au fost somaţi public de preşedintele suspendat să distrugă probele. La aceste cazuri se adaugă neparticiparea la vot a multor alegători, care au fost ameninţaţi de către primarii PDL că îşi vor pierde ajutoarele sociale, pensia minimă etc. La boicotarea referendumului naţional, inclusiv de către preşedintele suspendat, Traian Băsescu, este posibil ca, în decizia Curţii Constituţionale, să se ţină seama şi de neasigurarea buletinelor de vot şi a secţiilor de votare necesare pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate. Se ştie că, pentru circa 4 milioane de alegători români, alungaţi din Ţara-Mamă de Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu, au fost organizate doar 301 secţii de votare, unde au fost trimise numai 500.000 de buletine de vot. Practic, nu au fost asigurate circa 3,5 milioane buletine de vot pentru alegătorii români din străinătate! Buletinele de vot respective au fost tipărite, dar au rămas în România. De ce? Ce s-a făcut cu ele? Cine le-a întrebuinţat şi cum? La aceste motive de anulare a referendumului naţional din 29 iulie a.c. se adaugă cel esenţial, respectiv cifra falsă de 18,3 milioane de alegători vii înscrişi pe listele electorale permanente. Se ştie că la această cifră, majorată fictiv, anunţată în mare grabă de ministrul Ioan Rus şi comunicată de Guvernul Ponta la BEC, se raportează numărul real al alegătorilor care au votat.
S-a ajuns la acest nou balamuc din politica românească, acum, pe tema referendumului naţional privind demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, datorită unei situaţii incredibile, dar adevărate: autorităţile Statului Român nu ştiu care este numărul real al alegătorilor, nici din ţară şi nici din străinătate. În mod normal, înainte de declanşarea referendumului naţional pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, Guvernul Ponta trebuia să stabilească, printr-o hotărîre, care este numărul cetăţenilor români cu drept de vot. Cifra respectivă trebuia comunicată şi Parlamentului, cu ocazia votării modificărilor şi completărilor la Legea referendumului. Guvernul Ponta nu a îndeplinit aceste cerinţe elementare şi obligatorii. Acum, după referendum, sînt vehiculate, oficial şi neoficial, mai multe variante referitoare la numărul alegătorilor români pentru referendumul naţional din 29 iulie a.c., şi anume:
1) 18.308.612 alegători înscrişi pe listele electorale, susţine ministrul Ioan Rus, al Administraţiei şi Internelor (MAI), este cifra viilor şi morţilor cu drept de vot. În listele electorale comunicate de MAI există un număr uriaş de persoane decedate, precum şi altele, care încă nu s-au născut. Ministrul Ioan Rus, partener de afaceri cu Paszkany Arpad Zoltan, unul dintre principalii sponsori ai lui Traian Băsescu şi al PDL, s-a grăbit să dea publicităţii şi să susţină, fără să verifice, că în România sînt 18.308.612 cetăţeni cu drept de vot la referendumul din 29 iulie a.c. Această cifră, de circa 18,3 milioane de alegători, este mai mare decît aceea de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din anul 2004, cu toate că populaţia României a scăzut de atunci cu peste 3 milioane de oameni. Este incredibil, dar adevărat: Guvernul României nu ştie care este populaţia reală a ţării noastre! Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) nu are situaţia exactă a cetăţenilor români cu drept de vot, la nivel naţional şi pe localităţi, iar Ministerul Afacerilor Externe (MAE) nu cunoaşte care este numărul real al cetăţenilor români plecaţi în străinătate şi în ce ţări se află. Ca urmare, numărul de 18,3 milioane de alegători, comunicat de Guvernul Ponta la Biroul Electoral Central, este mai mare cu peste două milioane de cetăţeni faţă de realitate. De reţinut că Guvernele Năstase, Tăriceanu, Boc, Ungureanu şi Ponta au menţinut cifra falsă, de peste 18 milioane de alegători, pentru a putea jongla cu cîteva milioane de voturi şi a frauda alegerile. Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a recunoscut la televiziune, în campania pentru referendum, că la alegeri puteau fi „mutate“ de la un partid la altul, sau de la un candidat prezidenţial la altul circa 2 milioane de voturi, cu ajutorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).
2) Cifra de 16.527.971 de alegători este susţinută de USL, pe baza calculelor făcute după ce, la solicitarea PSD, în 27 iulie a.c., Institutul Naţional de Statistică (INS) a comunicat că, după recensămîntul populaţiei şi locuinţelor din anul 2011, s-a stabilit că populaţia totală a României a fost de 20.254.866 de locuitori, din care 18,4% sînt minori, adică 3.726.895 de persoane. De reţinut că USL afla aceste cifre oficiale de la INS tîrziu, în ultima zi a campaniei pentru referendum, dar nu le-a mediatizat şi nu le-a comunicat imediat la BEC şi la Curtea Constituţională. De ce le-a ascuns pînă după referendumul din 29 iulie a.c.? Probabil pentru a „conserva“ cifra falsă de 18,3 milioane de alegători, cu care să se poată frauda apropiatele alegeri parlamentare din 2012 şi posibilele alegeri prezidenţiale anticipate din acest an.
3) 17.000.000 de alegători, a precizat în scris, în anul 2003, Curtea Constituţională. De atunci, populaţia României a scăzut dramatic, ca urmare a Holocaustului împotriva românilor. Acum, în Anul Caragiale, Curtea Constituţională putea să uite de această cifră şi să raporteze numărul votanţilor la referendumul din 29 iulie la viii şi morţii comunicaţi de ministrul Ioan Rus ca fiind înscrişi pe listele electorale. Ce vină au cei aproape 8,5 milioane de alegători care s-au prezentat la referendum şi de ce numărul lor să fie raportat la numărul celor înscrişi în listele false, la care face trimitere ministrul Ioan Rus?
4) 16.600.000 de alegători rezultă din sistemul informatic al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, care a fost inaugurat de preşedintele Băsescu.
5) Cifra de 17.000.000 de alegători este susţinută de către specialiştii în demografie din România.
6) 16.100.000 de alegători au existat în România în 2010. Aşa a susţinut public preşedintele Traian Băsescu, spre sfîrşitul anului respectiv. Dînsul a declarat că populaţia României în acel an a fost de 19,8 milioane de locuitori. Scăzînd cele 3.700.000 de minori, rezultă că cifra pe care o cunoştea şi o ştie preşedintele suspendat, Traian Băsescu, pentru alegătorii cu drept de vot este de circa 16,1 milioane. Cu toate că această cifră este cea mai apropiată de realitatea faptică, Traian Băsesu şi liderii PDL nu au spus adevărul Poporului Român şi au acceptat şi vehiculat cifra falsă de 18,3 milioane de cetăţeni cu drept de vot la referendumul naţional din 29 iulie a.c. Deci, cu peste 2 milioane de persoane fictive!  
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) recunoaşte abia acum, după referendum, că listele electorale sînt greşite. Obligaţia legală cu privire la stabilirea numărului real al alegătorilor din România revine Guvernului, Autorităţii Electorale Permanente şi Biroului Electoral Central. Înainte de referendumul din 29 iulie a.c., acestea nu au fost preocupate şi nu au stabilit numărul real al alegătorilor, iar după referendum au serioase îndoieli şi au realizat că şi-au bătut joc de Poporul Român, mai ales de cei care s-au prezentat la vot. Singurii neafectaţi sînt decedaţii de pe listele electorale neactualizate.
Acum, după referendum, preşedintele suspendat Băsescu şi liderii PDL cer Curţii Constituţionale ca, împotriva voinţei exprimate de 87,52% dintre alegătorii care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, să invalideze acest referendum şi să raporteze pe cei 8.459.053 de participanţi la vot la cifra falsă de 18.304.000 de alegători, şi nu la cea reală, care este mai mică cu peste 2 milioane, respectiv de circa 16.100.000 de alegători, cifră cunoscută de către Traian Băsescu şi conducătorii PDL. Suspendatul preşedinte vrea să se întoarcă la Palatul Cotroceni, sfidînd votul pentru demiterea sa din funcţie, dat de 7.403.836 de cetăţeni, cifră mai mare cu 2 milioane decît cei care l-au votat la alegerile prezidenţiale din anul 2009. Liderii PDL şi preşedintele suspendat îşi argumentează pretenţia de invalidare a referendumului pe faptul că aceia care nu s-au dus la vot, inclusiv morţii din listele electorale, au spus NU demiterii. Fiind în Anul Caragiale, după o asemenea „logică“ portocalie, rezultă că, adunînd la cei care s-au prezentat la vot pe cei care au spus în gînd NU demiterii, se ajunge la o participare de cel puţin 100% la referendumul din 29 iulie a.c. şi, pe cale de consecinţă, Curtea Constituţională îl validează fără probleme.
Logic şi legal, Curtea Constituţională nu trebuie să valideze referendumul naţional din 29 iulie a.c. şi datorită următoarelor motive temeinice:
a) Boicotarea referendumului naţional de către preşedintele suspendat Băsescu şi de către PDL care au cerut alegătorilor să nu se prezinte la vot. Fapta este extrem de gravă şi incredibilă în Uniunea Europeană. PDL a încălcat Legea partidelor politice, Legea nr.14/2003, art.2, care obligă partidele să stimuleze participarea cetăţenilor la scrutinuri. Cu toate acestea, nici spre finalul campaniei pentru referendum şi nici după referendum, liderii USL, Crin Antonescu şi Victor Ponta, nu s-au adresat cu plîngeri la Tribunalul Bucureşti şi nu au solicitat scoaterea în afara legii a PDL. Românii ştiu bine: „Corb la corb nu-şi scoate ochii!".
b) Amestecul în treburile interne ale României şi influenţarea grosolană a referendumului naţional din 29 iulie a.c. făcute de Guvernul Ungariei, prin premierul Viktor Orban, care i-a îndemnat pe cetăţenii români de etnie ungară să nu participe la vot. Premierul Ungariei s-a aflat, în ultima săptămînă a campaniei pentru referendumul din 29 iulie a.c., la Universitatea de vară de la Tuşnad, unde i-a asigurat pe cetăţenii români de etnie ungară că Ungaria sprijină toate acţiunile vizînd autonomia teritorială şi dezmembrarea României, iar la referendum le-a cerut ungurilor să-l boicoteze prin neparticiparea la vot. După referendum, s-a constatat că ungurii din Ardeal şi din Bucureşti nu s-au prezentat la vot. Ei au fost asiguraţi de conducătorii Guvernului Ungariei că, dacă contribuie la blocarea demiterii lui Traian Băsescu, vor obţine autonomia teritorială a mai multor judeţe din România. Cu toate că declaraţiile antiromâneşti ale premierului Ungariei au fost publice, nu a existat nici o reacţie fermă din partea actualilor şi foştilor conducători ai României. Au făcut pe surdo-muţii: preşedintele interimar Crin Antonescu, preşedintele suspendat Traian Băsescu, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Biroul Electoral Central, liderii PDL şi UNPR, foştii preşedinţi ai României, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. O reacţie palidă a avut premierul Victor Ponta, care a spus că este „foarte revoltat". În acea situaţie de la Tuşnad, Guvernul României trebuia convocat în şedinţă extraordinară şi să hotărască închiderea Universităţii ungureşti de la Tuşnad, să-l declare persona non-grata pe premierul Ungariei, Viktor Orban, şi să-i înştiinţeze pe conducătorii Uniunii Europene despre cele întîmplate. Viaţa a confirmat, din nou, cîrdăşia dintre foştii şi actualii conducători ai României şi ai partidelor politice parlamentare cu UDMR şi conducătorii Ungariei. De mai bine de 21 de ani, Partidul România Mare este singurul care a acţionat cu fermitate împotriva acţiunilor antiromâneşti ale Ungariei şi UDMR, solicitînd inclusiv închiderea Universităţii de vară de la Tuşnad, unde au participat de multe ori preşedinţii Emil Constantinescu şi Traian Băsescu. Curtea Constituţională a României a rămas să hotărască, în 12 septembrie a.c., în privinţa referendumului naţional din 29 iulie a.c. De facto, peste 7,4 milioane de români, prin vot, l-au demis pe preşedintele suspendat Traian Băsescu. De jure se va ajunge la aceeaşi soluţie. Pentru tot balamucul produs cu ocazia referendumului naţional din 29 iulie a.c., amplificat de cifra falsă a numărului alegătorilor cu drept de vot, este necesar să fie traşi la răspundere şi pedepsiţi toţi cei vinovaţi, inclusiv preşedintele interimar Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta. În cazul în care Curtea Constituţională decide anularea referendumului din 29 iulie a.c. şi organizarea unui nou referendum, se impune ca toate cheltuielile ocazionate de referendumul precedent să fie imputate persoanelor vinovate.
Aşadar, a fost prelungită, cu circa o lună, de către Curtea Constituţională, agonia preşedintelui suspendat Traian Băsescu. A fost amînată cu cel mult o lună adoptarea unei decizii de către Curtea Constituţională. Sînt şanse ca serialul „Balamucul" să devină şi mai interesant în cursul lunii august a.c. Vaporul lui Traian Băsescu s-a scufundat! Ca urmare a referendumului naţional din 29 iulie a.c., PDL şi USL se prăbuşesc împreună. USL a demonstrat, împreună cu Guvernul Ponta, că nu a fost în stare nici măcar să stabilească numărul real al cetăţenilor cu drept de vot din România. După ce ministrul Ioan Rus a declarat că „referendumul a fost bine organizat“, USL şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor au solicitat Curţii Constituţionale să constate că Guvernul Ponta a comunicat o cifră falsă referitoare la numărul alegătorilor vii din România. În mod normal, în actuala situaţie, Guvernul Ponta trebuia să ceară un răgaz Curţii Constituţionale pînă cînd elimină morţii şi persoanele fictive din listele electorale folosite la fraudarea alegerilor de către Regimurile Iliescu, Constantinescu şi Băsescu. Preşedintele interimar Crin Antonescu şi premierul Victor Ponta se încăpăţînează să prezinte scuze Poporului Român pentru tot balamucul şi harababura din timpul şi de după referendumul naţional din 29 iulie a.c. „Intuind“ decizia Curţii Constituţionale, premierul Victor Ponta şi ministrul de Interne Ioan Rus au plecat liniştiţi în concediu la Marea Neagră şi se simt foarte bine în vilele moştenite de la Regimul Ceauşescu.
Serialul „Balamucul“ continuă, iar o consecinţă bună a referendumului naţional din 29 iulie a.c. o constituie faptul că românii au aflat una dintre modalităţile importante de fraudare a alegerilor post-decembriste de către cei care s-au aflat sau se află la Putere.

Dr. GHEORGHE FUNAR,
Secretar general al PRM,
Preşedintele Filialei PRM Cluj

Ziarul TRICOLORUL , nr 2531 / 03.08.2012

miercuri, 1 august 2012

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (XCIII)


13 APRILIE 1990. Vinerea Mare. E ziua de naştere a lui tata. Face 77 de ani. Spre deosebire de alţii, cifra de 13 lui i-a purtat noroc: să fii născut pe 13 aprilie 1913 şi să scapi cu viaţă în luptele de la Odessa, după ce ai primit 6 schije în picior, e o favoare a destinului. Cuvînt pe care tata nu-1 foloseşte niciodată, fiindcă pentru el nu există decît Dumnezeu. „Credeţi că mie mi-e uşor ?“ - ne spune el, din cînd în cînd, oftînd din rărunchi, după mama. Îmi amintesc la cîte trucuri şi preparative am recurs noi, copiii, pentru a-1 anunţa, în acel decembrie blestemat, din 1988, că mama a trecut la Domnul. Abia în ziua înmormîntării, cînd ne-a văzut în negru, intrînd în camera lui pentru a-1 lua la cimitir, a înţeles tragedia. Dar, surprinzător, s-a ţinut mai tare decît noi. Mă felicit că, împreună cu doctorii, i-am adus împreună pînă la Nunta de Aur - în vara lui 1988 au împlinit 50 de ani de la căsătorie. Ce dar aş putea să-i fac astăzi acestui bătrîn minunat, care e mai bogat decît un miliard de oameni, fiindcă el este un sfint? Uneori mă gîndesc că, pentru creştini, genunchii de rugăciune sînt mai importanţi decît ochii din cap.
Azi-noapte, o căţeluşă a fătat pe preşul bătrînei de alături. M-am pomenit că pe la 3 dimineaţa m-au trezit scîncetele puilor mici. Ce semn îmi trimiţi, Doamne, în Săptămîna Patimilor? Maternitatea e vestitoare de belşug şi împlinire. Cel mai mare rău al comunismului e ateismul. Dumnezeu a bătut regimurile comuniste pentru că ele L-au prigonit. De fapt, evreimea, care a fundamentat şi aplicat comunismul, a avut grijă să-i îndepărteze pe ne-evrei de Isus Christos, dar ea şi-a păstrat credinţa în Iehova şi în Moise, în Tora şi Talmud. Pentru evrei, religia devenea Istorie. Da, dar mai există acum stirpea nobilă a evreilor din vechime ? Mă gîndesc la descendenţii regilor David şi Solomon, care prin „Psalmi“ şi, respectiv, „Pilde“ şi „Cîntarea Cîntărilor“, fac parte din galeria celor mai mari poeţi ai Umanităţii, fiind egali cu Homer, Horaţiu, Virgiliu, Dante, Shakespeare. Cît la sută e adevăr din teoria că aceia care s-au răspîndit astăzi în lume nu sînt evreii autentici, ci rasa asiatică a khazarilor, trecuţi la religia mozaică?
Nu scap de mizerii nici măcar în Vinerea Mare. Ne atacă în „Dreptatea“ ţărănistă un anume George Mihalache-Buzău, care îşi zice scriitor. Buzău? Nu zău! Uniunea Mondială a Românilor Liberi - Filiala Bucureşti, protestează faţă de retragerea vizei fostului rege Mihai. La Televiziune, un reportaj realizat la o cooperativă a invalizilor şi orbilor. Mă impresionează. Cît de greu cîştigă oamenii ăştia o pîine, din truda buricelor degetelor şi din sudoarea frunţii, ce frumoşi şi ce umani sînt în îndîrjirea lor de a rămîne cinstiţi! Şi în acest timp, ţiganii şi bişniţarii învîrt banii cu lopata. Doamne, de ce-ai lăsat atîta nedreptate pe lume?
Ţara mai ia cunoştinţă de existenţa unei tinere profesoare de filozofie, care face greva foamei în faţa Televiziunii. E soţie de ofiţer M.Ap.N. Pe pancarta pe care o arborează, un scris stìngaci, ca de copil, anunţă: „Greva Foamei, Primăria Capitalei şi-a însuşit locuinţele construite de Armată şi le vinde pe valută“. Asta cam aşa e.
Noaptea, văd seria a III-a a filmului „Isus din Nazareth“. Cred că e a 5-a oară cînd văd filmul. Şi tot nu mă satur. De ce impresionează existenţa lui Isus atît de mult, pînă la lacrimi, după 2.000 de ani? De ce este El atît de viu şi de prezent în viaţa fiecărui om şi a marilor colectivităţi? Cea mai bună dovadă a existenţei Sale istorice rămîne chiar opera Sa, adică răspîndirea extraordinară a creştinismului în următoarele decenii, care a culminat cu prăbuşirea Romei, în anul 410 (ocupaţia vizigoţilor). La sfirşit, TVR anunţă că preotul Isidor Martinica a fost... consultant! Consultant la ce? La un film documentar, realizat în ţară, ar fi putut să fie şi să intervină pe parcurs - dar la un film clasic? L-a consultat Zeffirelli pe acest preot?
Aceasta e ziua în care un tînăr tîmplar, acuzat că îşi spune Regele Iudeilor, a stat 6 ore bătut în cuie, pe cruce, de la 9 dimineaţa la 3 după-amiaza. Spînzurarea pe lemn era cea mai cumplită ocară a Antichităţii. De cîte ori văd scena coborîrii de pe cruce, în noroaiele acelei ploi înnnegurate, cu femeile care plîngeau de se cutremurau cerurile şi văile, am o pornire irepresibilă de a mă topi. Adică de a dispărea cu totul în fiinţa şi aura de lumină a lui Isus Christos. „Pot totul în Christos!“ - iată formula magică, sau mai degrabă sacrală, pe care o credincioasă din S.U.A., invocată de predicatorul Billy Graham, o repeta de mii de ori pe zi. (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Ziarul TRICOLORUL, nr 2529 / 01.08.2012

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE VICTOR PONTA ŞI CRIN ANTONESCU


În primul rînd, speram că le-aţi dat vînt pe scări (profesional, vorbind) consilierilor şi institutelor de sondare a opiniei publice care v-au luat bănuţul şi v-au intoxicat la modul cel mai infect cu putinţă. Dar, ca să nu fim interpretaţi greşit de către cetăţenii României, de simpatizanţii PRM sau de activul de partid, trebuie să precizăm cîteva lucruri, pentru început.
Regimul Băsescu a făcut mult rău PRM. L-a înlăturat, fraudulos, din Parlamentul României. A creat un embargou mediatic, de tip stalinist, fără precedent, împotriva liderului nostru şi împotriva conducerii centrale a PRM. Cînd scorul de la europarlamentare  a fost surprinzător pentru cei care se pregăteau să ne cînte prohodul, Regimul Băsescu a decis evacuarea partidului din sediul obţinut legal, doar-doar profitorii şi cîrtiţele infiltrate în partid vor preda armele şi PRM se va dizolva la comanda politică a Puterii. Atenţie, vorbim de „Regimul Băsescu”, nu neapărat de Traian Băsescu în persoană. Pentru că acest regim funest include o guvernare PNL-PDL-PC, apoi PNL-UDMR, cu sprijin PSD, o alianţă PSD-PDL şi nenumărate guvernări PDL-UNPR-UDMR, în frunte cu Emil Boc. PRM a fost ţinta persecuţiilor de toate felurile. De ce? Pentru că „animalul politic” Traian Băsescu a simţit pericolul. A simţit că se luptă cu un adversar pe măsură, care trebuia eliminat cu orice preţ. Traian Băsescu a înţeles că nucleul dur al românilor patrioţi nu poate fi răpus cu una, cu două. În ciuda sondajelor mincinoase. În ciuda manipulărilor din mass-media. Traian Băsescu a înţeles că PRM există şi a încercat prin toate mijloacele să-l desfiinţeze, inclusiv prin preluarea unor mesaje ale sale, pe care le-a adresat  românilor în nume propriu. Fără „ghilimele”. Acum, nici noi nu ne-am lăsat mai prejos. Publicaţiile PRM au făcut dezvăluiri uluitoare privind clica de joasă speţă din jurul preşedintelui. Privind jaful din bani publici. Privind privilegiile acordate clientelei politice. Privind uriaşul aparat de propagandă din presa aservită politic. Cine nu crede, să pună mîna să navigheze pe Internet, noi ne-am cam săturat să ne răcim gura degeaba.
De aceea, nu ni s-a părut surprinzător ca, într-un moment prielnic, PSD-PC-PNL (USL)-UNPR-UDMR să formeze o nouă majoritate parlamentară şi un nou Guvern. Am înţeles perfect nevoia ca preşedinţii celor două Camere să fie înlăturaţi, pentru ca, nu-i aşa, măsurile social-economice ale noii Puteri să treacă nestingherite prin Parlament, nivelul de trai să crească vertiginos şi „tot românul să prospere”. Nu credem că aţi dat o lovitură de stat în adevăratul sens al cuvîntului. Dar nici nu credem că preşedintele Traian Băsescu s-ar fi opus unor măsuri menite să ridice nivelul de trai al populaţiei, mai ales că mai avea de stat vreo 2 ani pe la Cotroceni, aparent nederanjat de nimeni. După cum nu credem în gargara găunoasă a PDL, cum că românii au ales între „Vest“ şi „Est”!
Însă dumneavoastră, domnilor lideri USL, nu v-a fost de-ajuns. Precum nişte poney în buiestru, aţi vrut totul sau nimic, îmbătaţi de rezultatele de la alegerile locale. Care nu au de-a face cu parlamentarele sau prezidenţialele. Sau cu vreun referendum, indiferent de miză. De ce? Consultaţi-i pe „analiştii” voştri de două parale ruginite. Consultaţi-i pe reprezentanţii institutelor de sondare a opiniei publice. Căci, în final, nu mai ştim nici noi: voi îi controlaţi pe ei sau ei vă controlează pe voi?
Primul lucru pe care aţi găsit necesar să-l transmiteţi opiniei publice, indiferent de trusturile media implicate în acest război, este faptul că în România nu mai pot fi luate în serios decît două forţe politice: USL şi PDL. Restul... nu există! Nu apar în sondaje, nu apar la televizor, nu apar în presa scrisă. Deci, nu le băgăm în seamă. Chiar dacă ele au un electorat care le susţine, indiferent de jocurile politice de la vîrf. O sumedenie de votanţi trebuie, însă, luaţi în seamă. Printre ei, şi un electorat naţionalist luminat, un nucleu dur, de cel puţin 15-20% există, domnilor de la USL! Chiar dacă prin diverse manevre este împiedicat să voteze, chiar dacă prin alte manevre i se fraudează votul, chiar dacă, din anumite motive, nu se prezintă la vot! A-l ignora reprezintă o greşeală politică gravă, impardonabilă pentru nişte pretinşi politicieni versaţi. Consiliaţi de un domn cu barbă, maestru, cică, în „cinci milenii de manipulare” şi de un domn sociolog la care banul este mai presus decît adevărul. Chiar aţi crezut în intoxicările „consilierilor” care dădeau UDMR cu 2% şi PRM cu 1%? Iar la categoria „Şi alţii” se mai strîngeau vreo 5%? Ce bune erau acum procentele acestea! Vă scuteau de multe dureri de cap, dar n-a fost să fie! Ce-a fost, totuşi, în capul vostru? Că aveţi 60-70%, şi gata, România vi se aşterne pe tavă? Că veţi cîştiga, detaşat, alegerile parlamentare? Vai, ce drum lung aveţi de parcurs. Mai ales dacă veţi fi singuri-singurei. La ce v-au folosit îndepărtarea şi înrăirea electoratului naţionalist? Chiar vă lua gura foc dacă aţi fi adresat un mesaj de bun-simţ şi acestor români? Români ca toţi ceilalţi. Români care nu privesc cu ochi buni vînzarea ţării. Cine v-a sfătuit să îi ignoraţi? Cine v-a sfătuit ca vocea lor să nu fie prezentă în mass-media? N-aţi avut nici măcar intenţia să-i „prostiţi” cumva (nu c-aţi fi reuşit, dar merita încercat) să-i atrageţi de partea USL, să mimaţi consultarea cu partidele extraparlamentare şi constituirea, pe viitor, a unui Guvern de Uniune Naţională, măcar pînă treceaţi puntea? Ce, vi se răcea gura? Crăpau Bogdan Teodorescu, Bogdan Chirieac, Mirel Palada sau Marius Pieleanu? Ce fel de politicieni pretindeţi că sînteţi? Vă prosteşte orice mercenar meşteşugit la vorbă? Acum, ghinion! Vă zbateţi ca peştii pe uscat să ne convingeţi că nu pragul electoral contează, ci numărul celor care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Ca să vezi, belea! Dar legea tîmpă prin care se cere prezenţa la vot a peste 50% dintre cei înscrişi pe listele electorale cine a iniţiat-o? Cine a votat-o? Nu tot nişte incompetenţi, neaveniţi, strecuraţi fraudulos în Parlament? Nu tot viitori - foşti colegi de-ai voştri? Dar să nu uităm să amintim prestaţia dvs. jalnică şi condamnată de mulţi români, domnule Victor Ponta, cînd, aflat în vizită preelectorală la Miercurea-Ciuc, aţi promis conducerii UDMR marea cu sarea. Numai că cetăţeanul maghiar de rînd, sărăcit şi umilit de proprii lideri eternizaţi, şi ei, la Putere de 22 de ani, ca şi liderii românilor, nu a mai ascultat vorbele voastre goale, fără substrat real. Nici acum nu pricepeţi că locuitorii Harghitei şi Covasnei vor demnitate, prosperitate şi o justiţie liberă, ca orice alt cetăţean al UE, indiferent de etnie?
Nu aţi citit avertismentele noastre, oferite, gratuit, în ziarul „Tricolorul”? Nici măcar pe cele din data de 28 iulie?
Văd că persistaţi, totuşi, în greşeli care vă fac de rîsul lumii. Unii reprezentanţi USL au dat vina pe caniculă. Dar în judeţele „fruntaşe” Olt, Vrancea, Teleorman, Mehedinţi ce-a fost? A bătut vîntul dinspre Polul Nord? Lăsaţi-o baltă, că nu sîntem atît de proşti! Alţii bat monedă pe faptul că 7 milioane de români au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Poate, dar cîţi dintre aceştia au votat fiind mituiţi, şantajaţi sau sub ameninţarea cu pierderea locului de muncă? Oare cîţi dintre ei sînt dispuşi să iasă în stradă, aşa cum, în mod nerealist, sînteţi dezinformaţi în continuare? Văd că nu vă potoliţi şi, mai nou, încercaţi să inoculaţi ideea că numărul de votanţi de pe listele electorale nu era actualizat. Păi, domniile-voastre ce au păzit? De ce nu aţi actualizat listele? Eraţi prea siguri de victorie, sau instituţiile pe care le controlaţi sînt conduse de incompetenţi paraşutaţi acolo pe criterii politice? Lăsaţi gîlceava şi luaţi rapid măsuri economice de efect, concrete, care să aibă ca urmare creşterea nivelului de trai al naţiunii noastre! Aveţi majoritate parlamentară, aveţi Guvern. Nu aveţi nici un fel de scuză dacă acordaţi prioritate ciondănelilor politicianiste. Mai ales că avem şi noi nenumărate dovezi legate de tentative de fraudare a acestui referendum. În ultimii 20 de ani, din victime am devenit experţi în depistarea tuturor acestor hoţii. Le-am simţit pe pielea noastră şi le mirosim de la o poştă! Doar nu credeaţi că am stat toată duminica sub plapumă, la televizor. Era căldură mare, monşer!

RUXANDRA LUNGU
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare

Ziarul TRICOLORUL, nr 2529 / 01.08.2012

marți, 31 iulie 2012

Jurnalul Revoluţiei, de la Crăciun la Paşte (XCII)


12 APRILIE 1990. De unde ţin eu minte ziua asta? Da, da, cred că ştiu: era 12 aprilie 1961 cînd, la modestul difuzor agăţat pe peretele de paiantă al căsuţei noastre, s-a anunţat că U.R.S.S. a trimis primul om în spaţiu, Iurii Gagarin. Eram în clasa a V-a şi îmi fusese dat în grijă un alt coleg, Lupulescu, care rămăsese repetent şi tot nu ţinea pasul cu noi, deşi era mai mare. Nu după multe zile, avea să se lanseze şlagărul lui Temistocle Popa, „Lalele“. Ce legătură are cu cosmonautica? Are, fiindcă, iniţial, cîntecul se numea „Gagarin“, dar, în ultima clipă, i-a fost schimbat textul. Cam tot pe atunci se auzea, tot mai des, cuvîntul „imponderabilitate“. Toată lumea îl folosea, deşi puţini îl înţelegeau. Aşa cum, de cîteva zeci de ori pe zi, auzeam la difuzor „Doctrina Eisenhower“, cam pînă în anii ’60, cînd a venit la putere Kennedy. Aşa mic cum eram, am crezut la început că e vorba de nevasta unuia Eisenhower.
Primăvara a intrat în drepturi, acum e de trai. În Şcheii Braşovului e o vorbă, veche de sute de ani, pe care o rostesc bătrînii, cu accentul lor inegalabil: „Dă, Doamne, drăguţule, s-aud sfînta surlă cînd mor!“. Cifrul e ăsta: surla (un fel de trîmbiţă) era scoasă din lăzile Junilor numai la Paşti, atunci se sufla în ea, de vuiau plaiurile Ţării Bîrsei; deci ruga avea în vedere să iasă omul din iarnă şi să mai apuce Învierea Domnului. Cît o mai fi pînă la Paşti? Cum cît? Astăzi e Joia Mare! Joia Dulce, de care scria John Steinbeck! Îmi petrec ziua cu mărunţişuri. Dar citesc, citesc pe rupte, pînă la orbire, ăsta e drogul vieţii mele. Aristotel avea o vorbă de spirit: „Trei lucruri am regretat în viaţă: 1) Că a trecut o zi fără să fac nimic; 2) Că am făcut o călătorie pe Mare, cînd puteam s-o fac pe uscat; 3) Că am încredinţat o taină unei femei“. În facultate, ne era prezentat după formula canonică a lui Karl Marx: „Cea mai cuprinzătoare minte a Antichităţii“. Şi totuşi, Platon, deşi a scris infinit mai puţin, mi se pare mai strălucit. De ce? Pentru că e iniţiatic şi, prin el, se reface veriga ruptă a lanţului de informaţii despre Atlantida.
Seara, aceeaşi distracţie mic-burgheză: televizorul. De fapt, el e cronicarul vremurilor moderne. A avut şi Evul Mediu propriul său televizor, la care oamenii căscau ochii, se simţeau bine şi apoi aţipeau: gura sobei. Acum, urmăresc un interviu pe care Emanuel Valeriu i-1 ia lui Sergiu Nicolaescu. Ţin la Sergiu, îl consider un profesionist de valoare. Ne-am legat sufleteşte la un Sfînt Nicolae, pe 6 decembrie (1985? 1986?), mai exact la sărbătoarea operatorului Nicolae Girardi, într-un bloc, peste drum de Biserica din Bd. Titulescu. Acolo, pe colţul unei mese de bucătărie, am mîncat fasole bătută, cu cîrnaţi tăiaţi cu barda şi cu murături roşietice, cum îmi plac mie, bînd şi nişte zaibăr rece. Girardi, un urmaş de condotier italian, a fost şi-a rămas un compagnon desăvîrşit, un om de caracter. Atunci mi-a spus Sergiu de o întîlnire misterioasă, pe care a avut-o în Germania cu şeful bandei care 1-a asasinat pe un alt Nicolae, adică Iorga. „Era Traian Boierul?“ - l-am întrebat. „Nu, nu era Traian Boieru. Dă-mi voie să nu-ţi spun, deocamdată“. Şi nu mi-a spus nici pînă în ziua de azi. Ciudat om, Sergiu! Dar interlocutor plăcut şi cultivat. „În profesia mea, nu am făcut concesii nici comunismului, nici regimului Ceauşescu“ - rosteşte, în seara asta, regizorul. Să-i crească nasul ca lui Morcoveaţă, ăluia de minte? Nici un film cu activişti pe şantiere, cu prim-secretari (ca „Explozia“), nici un spectacol festiv, în vara lui 1980, pe Stadionul Republicii (2050 de ani de la întemeierea statului dac condus de Burebista), în prezenţa lui Ceauşescu, cînd Nicolaescu apărea călare pe un cal alb, în chip de împăratul Traian, iar caii nu se bălegau în faţa conducerii superioare de partid şi de stat, fiindcă nişte veterinari zeloşi le făcuseră clismă înainte, cu nişte seringi-pistoane de calibru uriaş? Nu le-ai făcut pe-astea, Sergiule? Cum nu, doar la spectacol eram şi eu, scrisesem cîteva strofe „istorice“ la scenariu, despre marii voievozi, care înmuiaseră pînă şi inima regizorului Hero Lupescu! Dar, nu scriu astea cu răutate. Pînă şi în acele manifestări, actorul, regizorul şi animatorul Sergiu Nicolaescu a fost el însuşi. „Nu vreau să fac politică“ - mai zice el în interviu. Şulfa a bătrînă de Emanuel Valeriu prinde păsărica din zbor şi dă replica: „Atunci ce căutaţi la şedinţe?“. Răspuns: „Publicul mă iubeşte, sînt iubit pentru meseria pe care am făcut-o. (...) Am fost luat şi urcat pe tanc de mulţime!“. Aşa o fi. Ar fi putut fi Sergiu Nicolaescu sau Corneliu Mănescu şef de stat, în locul lui Ion Iliescu? Teoretic da, pentru că milioanele de români îi cunoşteau infinit mai bine. Practic nu, fiindcă nu avuseseră nici o tangenţă, nici cu Moscova, nici cu conspiraţia.
Emisiunile de azi devin din ce în ce mai distractive. Brusc, în camerele populaţiei pătrunde o familie de-a dreptul unică: Iosipescu-Zambra, mai precis fiu, mamă şi bunică. El conte, ele contese. Fac politichie înaltă, doar e Studioul Electoral. La un moment dat, distinsa de mă-sa îi dă junelui peste mînă, adică „taci, că nu-i aşa, fii atent ce spui, că te vede Ţara!“, ceea ce 1-a întărîtat pe nobilul plebeian, de i s-a zbîrlit mustăcioara abia mijită, de ziceai că-i o liţă de la contoar. După ei, apare în cadru barmanul Viezure, care conduce Partidul Muncii şi Dreptăţii Sociale. Acest Viezure dă pe gură nişte cugetări adînci, de se topeşte gheaţa-n casoletă şi intră frapiera în levitaţie: „Stăpînii noştri au fost foamea, sabia şi minciuna (...). Poporul Român să nu fie intrigat (?!) la luptă fratricidă!“. Ce mi-e instigat, ce mi-e intrigat, totuna, Viezure să trăiască! Dar nu oricum, ci în sînul comerţului: „Comerţul este, de fapt, structura unei ţări. (...) Sînt unul dintre cei persecutaţi de vechiul regim, nu am avut loc de muncă“. Hai că minţi, Viezure, nu erai şeful Barului de la „Mărul de Aur“? Atmosfera în care îşi lansează acest „politician“ programul reformator e de cîrciumă: el şi cu încă vreo cîţiva din partidul lor (printre care şi Cornel Stegaru, pe care îl ştiam om serios) s-au adunat să fie filmaţi la restaurantul Hotelului Dorobanţi (unde fusese celebra Grădină de Vară „Mon Jardin“, ce mai dansam aici cînd eram student!). Comedia televizată a luat sfîrşit noaptea, cînd crainicul Paul Şoloc a rostit cuvîntul „Ierusalism“ (?!). Ce-o fi asta, o nouă doctrină, ca socialismul? Dar, se poate întîmpla oricui, s-a şi întîmplat unor mari actori (aveau „pisici“ pe corzile vocale, cum spunea Irina Răchiţeanu -Şirianu). Închid televizorul. Trec la celălalt „război de ţesut“, presa. „Pro Europa“ se numeşte revista partidului condus de V. A. Vîţă. Nu se putea ca taman în Joia Mare să lipsească cel care se comparase pe sine cu Alexandru Macedon şi Isus Christos, care şi ei avuseseră, cîndva, vîrsta de 33 de ani, ca şi el. Interviul e antologic, închid ochii şi parcă îl văd pe Tolstoi: „Mi-a plăcut să stau de vorbă, agale, ardeleneşte, din creierul munţilor, cu ţapinarii, şi pînă în fundul minei, cu minerii şi, evident, cu oamenii de cultură. Totdeauna am fost un nonconformist, un reformator. Am reuşit să fac o mutaţie formidabilă, deocamdată în sînul acestui partid - adică am propus ca fiecare să se propună pe sine. Am şi aruncat o pastilă, în definitiv, sîntem colegi, sîntem oameni politici (?!), toţi vrem binele Naţiunii Această frondă e un bumerang care are un revers (?!). Chiar azi am sosit dintr-un pelerinaj prin cîteva zone ale Ţării“ etc. Nu te plictiseşti cu ăştia niciodată. Sînt mortali, ne lipseşte un Caragiale! Închei ziua citind un aforism splendid al polonezului S.J. Lec: „Şi-a pus pe cap cenuşa victimei“. Încerc să adorm. Am o stare bună. Treptat, m-am obişnuit cu noua mea condiţie. „Pensionar al propriei reputaţii“ - scria un clasic despre un scriitor. Prin geamul întredeschis al balconului vin palele răcoroase ale nopţii de aprilie. Zilele astea, a căzut o ploaie apăsată, bogată, care valorează cît Clauza naţiunii celei mai favorizate.
„Plouă-n mai, e mălai“ - spune o zicală populară. Numai că acum sîntem în altă lună. „Plouă-n aprilie, e vanilie“ - e bună rima pe care am găsit-o? „Plouă-n ianuarie, e avarie“. „Plouă-n iunie, e funie“ şamd. Pot să mă joc cu tot calendarul. „Witz“-urile lui Jean Paul m-au stimulat întotdeauna. Oh, Doamne, unde e vitalismul scrierilor mele din anii ’70? (Va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

Ziarul TRICOLORUL, nr 2528 / 31.07.2012