"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




joi, 31 ianuarie 2013

LIBERALII ŞI ACTUALA PUTERE



Disputele din PNL dau satisfacţie celor care ar vrea ca USL să se destrame. Unii, din raţiuni politicianiste, alţii, pentru că şi-au dat seama că puterea absolută duce la abuzuri care nu pot fi taxate în societatea noastra „democratică“ şi că procentul aberant de 60-70% din voturile obţinute de actualii guvernanţi reprezintă maximum 25% dintre alegători, dintre care mulţi îşi dau deja cu pumnii în cap văzînd că politicile actualei Puteri continuă programele şi practicile din perioada Băsescu-Boc. Fără să intrăm în amănuntele istoriei recente a PNL, constatăm că din fostul partid istoric, reşapat după '89 din motive pe care nu ţinem să le dezvăluim, nu a fost niciodată mare lucru de capul său şi nici nu a întrunit, vreodată, un scor de luat în seamă, demn să-l trimită la guvernare prin forţe proprii. Alianţa DA a oferit PNL şansa nesperată de a avea şi un prim-ministru, cîtă vreme Traian Băsescu urma sa fie ales preşedinte. O înţelegere făcută la vîrf, între politicienii cu un cuvînt de spus din ambele partide. Din care a rezultat un conflict aiuritor între „Palate“. O convenţie asemănătoare s-a realizat şi în cadrul USL, unde PNL vrea să ocupe, cu orice preţ, fotoliul prezidenţial. Luat la bani mărunţi, PNL nu înregistrează mai mult de 10 -12%, motiv pentru care nici nu s-a realizat un sondaj serios care să vizeze doar această „aripioară frîntă“ a USL. Reprezentanţii săi, mai vocali, îi numărăm pe degete: cîţiva seniori idealişti, un preşedinte de partid obsedat să urce pe tronul lui Traian Băsescu, un fost prim-ministru frustrat şi înlăturat, pe nedrept, zicem noi, din fruntea PNL, un alt fost ministru care a contribuit din plin la devalizarea ţării în anii '90, un miliardar de carton, îmbogăţit peste noapte, mogul ratat de presă, urmărit de fisc şi contributor direct la înstrăinarea unor obiective economice importante ale României, care aparţineau întregii naţiuni, un primar apreciat de electoratul unui sector suficient de bogat ca să nu-şi pună întrebări legate de cheltuirea bugetului local, cîţiva parlamentari certaţi cu legea, „proaspătul“ „bătrîn liberal“ (sic!) George Becali, cîţiva europarlamenari şi... cam atît cu liberalismul din România. Fără doctrină, fără ideologie, fără onoare, fără viziune. Cu excepţiile de rigoare, sîntem siguri, dar care nu se vor regăsi niciodată în fruntea conducerii PNL cu putere decizională. Persoanele cu memoria scurtă se întreabă, probabil, ce ni s-a năzărit, tocmai acum. Anii 2004-2008 sînt consideraţi de diverşi analişti, rupţi de realitate, un succes al guvernării de atunci. Probabil, dacă este măsurat în termenii în care România a devenit o societate de consum a produselor străine, din import, nu din producţie proprie, iar cetăţenii ei, liberi să călătorească în UE, liberi să devină sclavi ai altor naţiuni, prea leneşe să-şi culeagă portocalele sau căpşunile, să-şi îngrijească bătrînii, să vîndă hamburgeri în vreo gară insalubră sau să cureţe toalete în localuri de lux. Naţiuni obişnuite să culeagă, pe nimic, resurse materiale şi umane preţioase din coloniile îndepărtate din lumea a treia. Pe care, teoretic, le-au pierdut, dar, în schimb, s-au ales cu o ditamai Europa de Est, stigmatizată şi culpabilizată din cauza „comunismului“ şi mult prea disponibilă să se ofere, gratis, pentru un loc, şi acela marginal, la masa bogaţilor. Revenind la binefacerile guvernării liberale „Tăriceanu“, presupunem că nimeni nu va evalua, corect, dezastrul produs de creditele cu buletinul, de exodul în massă al forţei de muncă active în alte ţări şi de creşterea inutilă a numărului de bugetari de lux, clienţi politici şi neamuri ale acestora, meniţi să umfle, artificial, electoratul simpatizant al PNL. Crin Antonescu a simţit impostura. Cel puţin aşa credem noi. A rămas pe locşorul călduţ din Senat şi nu s-a „băgat“ la guvernare în această perioadă neclară, confuză. În care economia duduia, dar criza bătea la uşă. După cum, credem că şi acum, Crin Antonescu simte că guvernarea USL începe să se erodeze pentru că dumnealor se află la butoane de mai bine de jumătate de an. Fără să ia măsuri economice menite să redreseze ţara, fără să ia măsuri demne de luat în serios pentru creşterea nivelului de trai al populaţiei. Fără să oprească procesele de privatizare care vor lăsa la dispoziţia străinilor ultimele resurse care aparţin Poporului Român. Dimpotrivă, avalanşa de taxe şi impozite, scumpirea alimentelor şi a utilităţilor vor spori concomitent cu nemulţumirea populaţiei care a votat fără să ia în seamă vechea zicală „lupu-şi schimbă părul, dar năravul, ba!“ , doar pentru a scăpa de un preşedinte zîmbăreţ care se plimbă cu snow-mobilul şi vrea imunitate pe viaţă. Conştient că următorii ani vor marca o cădere în gol spectaculoasă a USL, Crin Antonescu vrea să se asigure că va fi ales preşedinte. Că doar aşa le-a fost vorba, nu-i aşa? Numai că „verba volant“ şi „scripta“ - în România nu valorează doi bani. Protocoalele se fac şi se desfac precum elasticul unei lenjerii uzate de prostituată ieftină. Deja pisica se află în curtea lui Crin Antonescu. Dacă va da de pămînt cu cei care îl contestă, va fi considerat „dictator“ în propriul partid, iar Poporul Român este încă sensibil la acest gen de practici. Dacă nu, riscă să nu mai aibă calitatea de „prezidenţiabil“. Oricum ar fi, timpul curge în defavoarea liberalilor şi a lui Crin Antonescu. Eşecul suspendării preşedintelui ar fi trebuit să le fie lecţie pe viaţă. Au ignorat celelalte partide de pe eşichierul politic, deşi 2-3-4 procente contează extrem de mult cînd există o asemenea miză. S-au crezut pe cai mari cînd nu era cazul. Acum, probabil, îşi inchipuie că Poporul Român este fericit că are de hrănit 588 de parlamentari în loc de 300, iar facturile şi creditele  golesc buzunarele cetăţenilor. Probabil că mizează pe faptul că unii se complac să trăiască după „legea lui Ohm“: „Om trăi şi om vedea!“.

RUXANDRA LUNGU
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare


ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2665,  31.01.2013




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu