"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




vineri, 29 martie 2013

PATRIA ÎN PRIMEJDIE!



SCRISOARE DESCHISĂ

Adresată primului-ministru Victor Ponta,
ministru interimar al Justiţiei,
pe tema retrocedărilor ilegale

Domnule prim-ministru,

aşa după cum aţi fost informat, pentru anul 2014 se pregăteşte Diktatul de la Bruxelles împotriva României pus la cale de Ungaria împreună cu U.D.M.R. şi organizaţiile revizioniştilor neo-horthyşti. Acţiunile diabolice ale Ungariei şi ale ungurilor de pretutindeni au ca obiectiv declarat autonomia teritorială a Ardealului. După anul 1989, toate Guvernele post-decembriste au permis şi susţinut politica paşilor mărunţi a Ungariei şi a U.D.M.R., îndreptată împotriva Poporului Român şi a României. Ca urmare, este în mare pericol integritatea teritorială a ţării noastre! Ungaria şi U.D.M.R. pregătesc enclavizarea şi federalizarea României, acţionînd, precipitat, pe două direcţii principale, respectiv: 

1)   Acordarea gratuită a cetăţeniei ungare şi a paşaportului în Ungaria pentru cel puţin 3,5 milioane de români get-beget, care nu cunosc nici limba ungară, nici Constituţia Ungariei, nici istoria şi nici geografia ei.
Zilnic, în 920 de localităţi din Ungaria, pregătite special, se acordă cetăţenia ungară unui mare număr de români, care n-au nici o legătură cu etnia maghiară. Deja au obţinut cetăţenia ungară peste 2,5 milioane de cetăţeni români, care, astfel, au intrat în Spaţiul Schengen, iar pensionarii din România, după ce obţin dubla cetăţenie, primesc în Ungaria pensie de două-trei ori mai mare. Planul secret al Ungariei prevede ca, după ce 4,5-5 milioane de cetăţeni români vor obţine şi cetăţenia ungară, să se internaţionalizeze această nouă stare de lucruri şi să se ceară la Bruxelles recunoaşterea autonomiei teritoriale a Ardealului pe baza majorităţii etnice, dovedită cu acte.

2) Dobîndirea, pe toate căile şi prin toate mijloacele, a peste 50% din proprietăţile imobiliare aflate în Ardeal. Pe calea retrocedărilor în natură, din care cele mai multe sînt ilegale şi fanteziste, Ungaria a dobîndit aproape 20% din clădirile, terenurile agricole şi pădurile din Ardeal, cu ajutorul cultelor religioase maghiare. Bisericile ungureşti (romano-catolică, reformată, unitariană şi luterană), de regulă, pe bază de acte false au căpătat şi încă revendică sute de mii de imobile în Ardeal. La acestea se adaugă zeci de mii de clădiri, terenuri agricole şi păduri retrocedate ilegal către Statusul romano-catolic şi ordinele călugăreşti catolice maghiare, care niciodată nu au avut personalitate juridică şi nu au deţinut imobilele cu care sînt împroprietărite.
Conform legislaţiei din ţara vecină, proprietăţile pe care le-au dobîndit bisericile maghiare din străinătate, inclusiv Statusul romano-catolic, aparţin Ungariei. În perioada interbelică, Statul Român, Vaticanul şi Ungaria nu au recunoscut Statusul romano-catolic, o organizaţie politică maghiară îndreptată împotriva unităţii României. Organizaţia Statusul romano-catolic nu a fost aprobată prin nici o lege din Ungaria şi din România, nu a avut personalitate juridică şi nici proprietăţi. Retrocedările în natură către bisericile maghiare şi Statusul romano-catolic, bazate pe cărţi funciare inventate, pe fals şi uz de fals, nu au nimic religios în ele, totul este politic şi vizează anexarea Ardealului la Ungaria.

În faţa acţiunilor extrem de periculoase ale Ungariei şi revizionismului unguresc împotriva integrităţii teritoriale a României, Partidul România Mare vă solicită următoarele:

a) Să renunţaţi la angajarea răspunderii Guvernului şi să supuneţi dezbaterii publice şi parlamentare proiectul de lege privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist.
b) Să înfiinţaţi o Comisie specială de verificare, împreună cu Parchetul, a tuturor dosarelor de restituire şi a legalităţii soluţiilor date. Ce Dumnezeu, doar sînteţi procuror!
c) Să sesizaţi Consiliul Superior al Magistraturii şi pe procurorul general al României în legătură cu faptele penale comise în acţiunea hei-rupistă de împroprietărire a Statusului romano-catolic.
d) Să pledaţi ca în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării să se analizeze şi să se decidă o poziţie fermă cu privire la acţiunile Ungariei şi U.D.M.R. vizînd sfîrtecarea României şi obţinerea autonomiei teritoriale a Ardealului.
e) Să condiţionaţi continuarea retrocedărilor către bisericile maghiare de restituirea de către Ungaria a imobilelor şi fondurilor Fundaţiei Gojdu, a Bisericii Ortodoxe Române.

În funcţie de modul cum se va raporta la această „bombă cu ceas", fiecare om politic din România va face dovada loialităţii faţă de Patrie sau, dimpotrivă, a trădării de Neam şi Ţară. Nu subestimaţi: primejdia e mare!

Dr. CORNELIU VADIM TUDOR
Preşedintele Partidului România Mare
Membru al Parlamentului European
Bucureşti,
29 martie 2013


ZIARUL TRICOLORUL, nr. 2706, 29.03.2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu