În „comunism“, pasarea funcţiilor de conducere între cei
aflaţi în cercul agreat de conducerea ţării se numea „rotaţia cadrelor“. Nu ne
înţelegeţi greşit, în ultimii ani ai vechiului regim, criteriul profesional şi
capacitatea organizatorică aveau importanţa lor recunoscută, pe lîngă sistemul
de „pile“. Aici, la
Porţile Orientului, această meteahnă nu va dispărea
niciodată. Cu toate rigorile impuse de UE. Riscul de a-i contamina noi pe ei de
obiceiul bacşişului şi promovării pe criterii îndoielnice este mai mare decît
ca societatea noastră să se însănătoşească din punct de vedere moral. Pentru
că, nu-i aşa, obiceiurile rele se deprind mai uşor decît cele bune. Dar, să
revenim la subiect. Vom lua un singur exemplu, cunoscut de toată lumea: Ion
Iliescu. Oricine doreşte îi poate studia biografia. Punctul-cheie al acesteia,
înainte de 1989, este aşa-zisa cădere în dizgraţie, îndepărtare, persecutare
etc. a lui Ion Iliescu în raport cu ceea ce numeam atunci conducerea de partid
şi de stat. O „nenorocire“, deşi personajul rămăsese membru al Marii Adunări
Naţionale şi al CC al PCR cu mult timp după ce fusese trimis la „reeducare“, nu
la şaibă, nu la lopată, nu în vreun lagăr de muncă, nu în vreo puşcărie, aşa
cum se procedează şi azi în ţări nedemocratice cu opozanţii regimului.
Îndepărtat de la Bucureşti,
Ion Iliescu a exercitat funcţii de conducere în ţară
şi în diverse instituţii ale statului. Chiar şi la Editura Tehnică,
unde l-au surprins evenimentele din 1989, „opozantul“ regimului era director,
nu portar, nu pompier, nu şef peste femeile de serviciu. Acesta nu este un atac
(pentru că ar fi inutil) la adresa fostului preşedinte Ion Iliescu. Este doar
un exemplu de „rotaţie a cadrelor“, cu suişurile şi coborîşurile inerente unei
cariere din sfera puterii, indiferent de domeniu. Într-un acces de sinceritate,
Ion Iliescu a calificat modul de organizare a noii noastre societăţi
„democratice“ drept „capitalism de cumetrie“. În traducere liberă, cei care,
printr-un concurs de împrejurări, au intrat pe uşa din faţă sau din dos a
actualei conduceri a României, scindată, artificial, în Putere şi Opoziţie,
rămîn acolo pe veci, cu neamul lor cu tot. Noi nu vom fi atît de subtili ca Ion
Iliescu şi vom denumi această adunătură care ne conduce de 23 de ani încoace
aşa cum merită: o cloacă de hoţi, infractori şi profitori nedovediţi sau
scăpaţi de acuzaţii de sistemul judiciar pe care singură (ea, cloaca) şi l-a
creat şi aservit. Aşadar, dragi români, la ce v-aţi fi aşteptat voi, în
dezarmanta voastră naivitate? Ca şeful DNA, domnul Daniel Morar, să rămînă
şomer? Să se întoarcă de unde a venit, ca simplu procuror? S-o ia de jos? Sau,
dacă ne referim la doamna Kövesi, fost procuror general, la ce v-aţi fi
aşteptat? Să rămînă pe drumuri? Să intre în avocatură, unde concurenţa este
acerbă? În justiţie s-a produs o simplă „rotaţie a cadrelor“, în ciuda
speculaţiilor şi a declaraţiilor înfierbîntate ale politicienilor. Nu ne
interesează nici măcar dacă Bruxellesul a avut ceva de spus. Pentru că, în
România, funcţionează perfect „recuperarea“ alor noştri, bugetari de lux, ca nu
cumva să dea cu nasul de sistemul privat care cere performanţă şi disciplină.
Aşa s-a întîmplat şi cu actualul consilier prezidenţial Cristian Diaconescu,
rămas fără funcţiile de conducere promise de PSD-UNPR, că doar nu era să
trăiască pe spinarea economiilor soţiei, fosta directoare la Eximbank (ce familie
norocoasă!). Un caz similar este al liberalului Radu Stroe, rămas în 2008, în afara
Parlamentului. La primele alegeri dintr-un colegiu vacant, prietenii au avut
grijă şi l-au „băgat“ în Parlament, să nu moară omul de foame, iar acum e
ditamai ministru în Guvernul Ponta. Radu Stroe şi-a recuperat locul în
Parlament după plecarea ca viceguvernator al BNR (?!) a lui Bogdan Olteanu,
fost preşedinte al Camerei Deputaţilor. Că doar nu era să rămînă Bogdănel, fin
al lui Tăriceanu şi nepot al nomenclaturistei Gizella Vass, cerşetor pe
stradă... De aceea, aşa-zisele mişcări de pe scena politică românească nu ne
miră şi în nici un caz românul cu capul pe umeri nu ar trebui să fie influenţat
de speculaţiile presei, care are în vizor numirile din justiţie. Mafia
transpartinică, denumită azi cloacă, şantajabilă şi coruptă, nu lasă pe nimeni
pe drumuri, ca nu cumva să ciripească vreun nemulţumit pe unde nu trebuie.
Slavă Domnului, România este o ţară a
făgăduinţei pentru înalţii demnitari şi bugetarii de lux. Iar cu această
cloacă, patrioţii şi justiţiarii nu au de ce să se amestece.
RUXANDRA LUNGU,
Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu