"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




miercuri, 5 noiembrie 2014

Lovitură de maestru a Tribunului LIDERUL PRM A SEMNAT IERI, ALĂTURI DE VICEPREMIERUL GABRIEL OPREA, PROTOCOLUL DE SUSŢINERE A LUI VICTOR PONTA ÎN FINALA PREZIDENŢIALĂ!













PARTENERIAT POLITIC
DE SUSŢINERE ÎN TURUL AL II-LEA AL ALEGERILOR PREZIDENŢIALE DIN DATA DE 16 NOIEMBRIE 2014 A CANDIDATURII DOMNULUI VICTOR PONTA LA PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI

încheiat astăzi, 4 noiembrie 2014, între:

Partidul Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), cu sediul în Bucureşti, Str. Gheorghe Brătianu nr. 7, Sector 1, reprezentat prin domnul Gabriel Oprea, în calitate de preşedinte, Neculai Onţanu, în calitate de secretar general,
şi
Partidul România Mare (PRM), cu sediul în Str. Vasile Lascăr nr. 16, Sectorul 2, Bucureşti, reprezentat prin domnul Corneliu Vadim Tudor, în calitate de preşedinte.

Cele două partide consideră că România are nevoie de un proiect politic naţional de centru - stînga pe termen lung, credibil şi în măsură să consolideze actuala Strategie de dezvoltare a ţării, pe acele baze economice, morale şi instituţionale, de natură să transforme societatea românească într-o societate puternică şi prosperă. Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi Partidul România Mare (PRM) împărtăşesc valori comune şi o viziune comună, exprimată şi în programele lor politice, asupra viitorului României. Pornind de la aceste realităţi, Partidul Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi Partidul România Mare (PRM) încheie prezentul

PARTENERIAT POLITIC

DE SUSŢINERE ÎN TURUL AL II-LEA AL ALEGERILOR PREZIDENŢIALE DIN DATA DE 16 NOIEMBRIE 2014 A CANDIDATURII DOMNULUI VICTOR PONTA LA PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI

Articolul 1
Partidul Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi Partidul România Mare (PRM) au o viziune comună asupra procesului de transformare continuă a societăţii româneşti, pentru realizarea unui progres real şi durabil, a unei democraţii avansate, care să se armonizeze cu ansamblul celorlalte ţări ale Uniunii Europene.

Articolul 2
Partidul Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi Partidul România Mare (PRM) recunosc necesitatea de a se respecta preceptele bunei guvernări şi colaborării tuturor forţelor politice pentru a asigura protecţia socială a persoanelor defavorizate, locuri de muncă şi înfăptuirea unei juste distribuiri a bogăţiei naţiunii.

Articolul 3
Cele două partide împărtăşesc necesitatea realizării de proiecte comune pentru îmbunătăţirea activităţii şi maximizarea rezultatelor în domeniile sănătăţii, învăţămîntului, cercetării, culturii - domenii de cea mai mare importanţă pentru prezentul şi viitorul unei naţiuni.

Articolul 4
Partidul Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi Partidul România Mare (PRM) recunosc necesitatea respectării principiilor statului de drept şi au ca prioritate respectarea şi aplicarea legilor. Toţi cetăţenii români trebuie să fie egali în faţa legii.

Articolul 5
În problematica deosebit de complexă a relaţiilor internaţionale, Partidul Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi Partidul România Mare (PRM) pornesc de la realitatea incontestabilă că ţara noastră este o componentă importantă a lumii Secolului XXI, în care trebuie să joace un rol activ şi constructiv.

Avînd în vedere existenţa unui important set de valori comune pe care le împărtăşesc, precum şi dorinţa de a asigura dezvoltarea continuă a nivelului şi calităţii economiei şi societăţii româneşti, respectarea principiilor statului de drept, Partidul Uniunea Naţională pentru Progresul României (UIMPR) şi Partidul România Mare (PRM) au convenit asupra acestui PROTOCOL, în baza căruia ambele formaţiuni politice se angajează să susţină, prin toate structurile lor centrale şi locale, în turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale din data de 16 noiembrie 2014, candidatura domnului Victor Ponta la funcţia de preşedinte al României.

Ambele formaţiuni, Partidul Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) şi Partidul România Mare (PRM), consideră alegerea domnului Victor Ponta în funcţia de preşedinte al României ca un obiectiv de interes naţional, care va genera stabilitatea politică şi economică a ţării, creşterea bunăstării populaţiei şi a prestigiului său internaţional.

Semnat astăzi, 4 noiembrie 2014, fiecare parte beneficiind de cîte un exemplar original.




ZIARUL TRICOLORUL , Anul XI, nr. 3101, MIERCURI 5 NOIEMBRIE 2014



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu