"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




miercuri, 19 octombrie 2016

Comunicat de presă - PRM

PRM a atins pragul de 5% în sondajele de opinie București, 18 octombrie 2016: 

Partidul România Mare (PRM) se află pe un trend vizibil crescător în sondajele de opinie, ajungând la pragul psihologic de 5%. În urmă cu cîteva luni, PRM se afla la 1,4 % și - începând cu luna august - și-a definitivat și a aplicat un program sever de reformă atât la nivelul organizării interne, cât și în ceea ce privește mesajul transmis către electorat. 

Partidul se află acum mai aproape de ținta de 11% pe care și-a propus s-o atingă la alegerile generale din 11 decembrie.

Rezultatul sondajului intern al PRM demonstrează că românii au înțeles că Partidul România Mare a fost, este și va rămâne singurul partid autentic naționalist din România.

'Dacă în luna septembrie PRM era cotat la 3%, în prezent ne aflăm foarte aproape de pragul de 5%, respectiv cu 4.3%, adică peste marja de eroare a sondajului. Venirea Lidiei Vadim Tudor alături de partidul fondat de tatăl ei, Corneliu Vadim Tudor, a făcut ca electoratul să devină atent la mesajele și acțiunile Partidului România Mare', a declarat Valentin Vasilescu, directorul de campanie al PRM, precizând că 'prezența Lidiei Vadim Tudor, mesajul clar de reformă și întinerire, precum și hotărârea de a lupta împotriva săraciei și a corupției, va duce Partidul România Mare acolo unde îi este locul, în Parlamentul României' .

PRM a efectuat, în perioada 12 — 16 octombrie 2016, un sondaj de opinie, pentru uz intern, cu privire la intenția de vot a românilor, în perspectiva alegerilor generale din 11 decembrie. Sondajul a fost efectuat telefonic, pe un eșantion de 2.031 cetățeni români, din mediu urban, la nivel național. Marja de eroare este de 3%.

Sondajul a avut o singură întrebare: Dacă duminica viitoare ar fi alegeri, cu care partid ați vota? Din totalul celor intervievați, un procent de 45% a declarat că nu va vota sau reprezintă indecișii. 

Din lotul celor care și-au exprimat opțiunea de vot, s-au centralizat următoarele rezultate:

1. PSD — 37,6%
2. PNL — 27,2%
3. USR — 7,2%
4. ALDE — 6%
5. UDMR — 5,2%
6. PRM — 4,3%
7. PMP — 4,1%
8. PRU — 1,5%
9. ANR — 1,2%
10. Altele — 5,7%

Biroul de Presă al PRM
 
 
http://www.agerpres.ro/comunicate/2016/10/18/comunicat-de-presa-prm-11-05-03
 
http://www.dcnews.ro/sondaj-intern-prm-cu-cat-sunt-cotate-psd-pnl-usr_519329.html
 
 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu