Mulțumesc tuturor celor care pe 11 decembrie ne-au acordat votul lor
și îi asigurăm că vom fi, ca și până acum, un partid care nu își va
schimba doctrina și ideologia. Partidul România Mare (PRM) va rămâne pe
mai departe singurul partid autentic patriotic din România. Nu îi vom
dezamăgi pe cei care ne-au votat și nici pe cei care nu ne-au votat.
Viitorul va demonstra că PRM va aduce României gloria pe care tot
românul o dorește pentru țara lui, precum și prosperitatea pe care alții
o tot promit de ani și ani, dar nimeni nu o dorește cu adevărat.
Alegerile recente au demonstrat că România se află într-o profundă
criză democratică. Se tot întâmplă și foarte puțini sunt cei care
sesizează că, în realitate, minoritatea dictează majorității. Dacă din
punct de vedere legal nu mă pronunț, din punct de vedere moral această
realitate este un vot de blam dat actualei clase politice care a tot
guvernat în ultimii 26 de ani. Când la vot se prezintă mai puțin de 40%
din români, cei care au de câștigat sunt exact cei care au făcut ca
acest lucru să se întâmple, ca românii să nu mai aibă încredere în clasa
politică și, implicit, în propriul lor vot. În acest sens, PRM are ca
obiectiv, pe termen mediu și lung, redarea încrederii românilor în forța
votului.
Nu am reușit să intrăm în Parlamentul Românei. Partidul România Mare
merge însă mai departe. Procesul de reconstrucție început acum câteva
luni continuă și ne pregătim pentru alegerile europarlamentare și
prezidențiale din 2019. Este timpul să mulțumim celor care participă
activ la acest proces și celor care au condus partidul până acum. Sunt
sigură că o schimbare la nivelul conducerii interimare a PRM este pe cât
de necesară, pe atât de urgentă. Îi mulțumesc domnului profesor Adrian
Popescu, cel care a a reușit să conducă interimar partidul de la moartea
tatălui meu, Corneliu Vadim Tudor, și așteptăm să predea ștafeta unei
alte conduceri, ca un exemplu al dorinței sale de a participa în mod
activ la reconstrucția, reformarea și întinerirea Partidului România
Mare.
PRM are nevoie urgentă de un lider, de o conducere aleasă de un
Congres și de o echipă al cărei obiectiv principal să fie ridicarea PRM
la nivel de forță politică dominantă în următorii ani. Suntem un partid
puternic, am depășit momentul 11 decembrie 2016 și anunțăm membrii și
simpatizanții PRM că partidul merge mai departe și își va recăpăta
gloria de altădată.
Biroul de Presă al PRM
https://www.agerpres.ro/comunicate/2016/12/13/declaratie-de-presa-prm-11-09-56
sâmbătă, 17 decembrie 2016
Declaraţie de presă - Lidia Vadim Tudor: Vom reda românilor încrederea în forţa votului
Etichete:
2016,
agerpres,
alegeri,
biroul de presa prm,
decembrie,
declaratie,
LIDIA VADIM TUDOR,
Presă,
prm,
Revista România Mare,
Romania,
Ziarul Tricolorul
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu