"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




sâmbătă, 9 iulie 2016

Săptămîna pe scurt - 07.07.2016

– Războiul Parlamentului cu poporul – Nu vă puneţi cu românii! – Prinţul Duda – Ministrul Bostan – Fenomene paranormale cu Ion Iliescu – Durerile Simonei Halep
– Bombonica de pe coliva democraţiei – Femei însărcinate cu Salam – Retragerea lui Messi – Cine a mai dat colţul…


– De cînd se votează uninominal, pe colegii electorale cumpărate direct de la prăvăliile politice mai ochioase, Casa Poporului fără coloană vertebrală a început să semene pînă la identificare cu Academia de Dansuri şi Bune Maniere de la Jilava. Fiecare dintre parlamentarii care nu au fost încă ridicaţi de mascaţi se gîndeşte cînd îi va veni şi lui rîndul pentru scheletele depozitate în dulapul confort 1 sporit, din castelul personal moştenit de la mătuşa Tamara. Cumplite chinuri pentru nişte inşi care-şi ispăşesc pedeapsa la locul de muncă făcînd legi pentru ca tot românul să prospere, să se simtă în siguranţă în ţara care, cîndva, a fost şi a lui. Cum să iasă ei din dilema asta existenţială, de vreme ce, de cînd cu U.E., cică trebuie să fim cam egali în faţa legii? Foarte simplu: elaborînd o lege doar pentru ei. Şi legea aia să aibă un singur articol: noi, parlamentarii penali, care am furat tot ce s-a putut, care am minţit şi am batjocorit electoratul, decretăm odată pentru totdeauna că justiţia din România nu ne poate atinge, din banalul motiv că sîntem deasupra celor lumeşti. Legile sînt pentru proştii de ne-au votat, să le respecte ei şi, o dată la 4 ani, să ne dea raportul. Dacă nu, desfiinţăm poporul şi ne alegem altul mai înţelegător, unul care să ştie că noi, locatarii din Casa Poporului, nu putem fi egali cu ăia de-au construit-o. N-aţi auzit de dreptul de proprietate? Noi, chiriaşii, sîntem stăpînii, voi cine sînteţi? Poporul? Să ziceţi mersi că nu vă punem taxe pe laşitate, că ne triplam averile. Războiul declanşat de Parlamentul Ruşinii poporului român, încă din ziua în care a fost ales, continuă cu şi mai mare înverşunare. Imunităţi nejustificate, pensii neruşinate, beneficii sfidătoare, dispreţ generalizat (,,Noi putem să facem ce lege vrem…”, afirma o proastă, care nici de curvă nu-i bună). Vă ţinem la curent, dacă nu se va aproba, între timp, vreun act normativ prin care poporul mioritic nu mai trebuie informat, că şi aşa nu pricepe nimic. El crede că aşa e lăsat de la Dumnezeu: acela de s-a cocoţat pe umerii lui în Parlament are dreptul, dacă nu chiar obligaţia, să-l scuipe zilnic în ochi. Ca să păstreze legătura dintre ales şi alegător. -Guvernarea tehnocratului Dacian Cioloş a reuşit rara performanţă de a scoate din buzunarul fiecărui român, din ţară sau din străinătate, aproximativ 350 de euro, deoarece vistieria înregistrează un deficit de aproximativ 7 miliarde de lei, în primele 5 luni ale acestui an. Performanţa este cu atît mai notabilă cu cît în anul precedent, în aceeaşi perioadă, se înregistrase un plus de 6,3 miliarde de lei. Aşadar, rămîne cum am stabilit; Dacian este un biet tractorist, între piloţii de curse cu doctoratele la zi. – La numai 86 de anişori, Bud Spencer, iubitul actor italian, a pus capăt filmului vieţii. În anul 1950, Piedone a înotat 100 de metri sub timpul de un minut, fiind primul italian care a făcut isprava asta. De altminteri, a reprezentat Italia la două olimpiade şi a practicat cu plăcere şi rugby. De ce vă spun toate astea? Pentru că habar nu aveaţi, că voi nu o ştergeaţi de la şcoală ca să-i vedeţi filmele. Cauza morţii a constituit-o scîrba care l-a cuprins cînd a aflat că un oarecare Cristian Popescu, un corupt obez cocoţat în funcţia de primar de sector, şi-a luat supranumele Piedone şi l-a tîrît prin tot Codul Penal. După care a turnat peste el detergent şi l-a topit în crematoriul de la Colectiv.
– Imperiul roman a venit cu tot Orientul peste noi şi s-a ales praful de el. La fel au păţit-o otomanii, austro-ungarii, ţariştii şi sovieticii. Iar dacă vă uitaţi ce se întîmplă cu U.E., la 9 ani după ce ne-au primit în gaşca lor, pe postul liber de cobai, ar trebui să fiţi mîndri că sînteţi români. Cine se pune cu noi, ales-bules, vorba reginei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. – Cît despre Casa Regală a României, e beton. Bufonii care conduc România pe ultimul drum i-au acordat consoartei neasemuitului prinţ Duda nişte parale, un fel de rentă viageră, ca să se joace de-a mama şi de-a tata prin cele mai întunecate cotloane ale Palatului Elisabeta. Şi cum minţile regale sînt foarte deschise, este posibil ca prinţul Duda să se joace, în privat, şi cu un Dud, joc numit în popor ,,lapte gros”. Totuşi, parcă a jucat mai bine în ,,Motanul încălţat”! E rolul ăla în care nu-l încălţa şi îmbrăca, pe daiboji, Statul Român. – Ministrul Comunicaţiilor cu Universul Interior, care posedă un bostan în loc de cap, a afirmat, cu lejeritatea specifică îmbuibaţilor, că gratuitatea învăţămîntului este o reminiscenţă a comunismului şi că părinţii ar trebui să contribuie financiar la educaţia copiilor proprietate personală. Dacă prostia ar durea, la şedinţele guvernului tehnoplat ar fi urlete non-stop. Măi, Bostane, că altfel n-avem cum să-ţi zicem, părinţii finanţează învăţămîntul prin taxele şi impozitele pe care le plătesc, ce e atît de greu de înţeles? Dar finanţează şi prostia voastră, a îmbuibaţilor, care nu sînteţi capabili să faceţi diferenţa între bine şi rău, care aţi dori ca analfabetismul să fie generalizat, ca să aveţi voi, clasele exploatatoare, forţă de muncă pe care să o plătiţi cu cîţiva firfirici. Pentru voi, poporul e carnea de tun pe care vreţi să o transformaţi în pastă de mici. Bostănache, dacă nu te ajută capul, fă-ţi un transplant! Înşurubează-ţi un dovleac! – Oamenii inteligenţi îi apreciază pe aceia care spun adevărul. Restul, nu. Dar cine are nevoie de resturi?! – Teoria Transpiraţiei a ajuns pe noi culmi de progres şi civilizaţie. După exploziile filmate de la 11 septembrie 2001, de la Turnurile Gemene, o siluetă s-ar fi ridicat deasupra molozului şi, plutind pe un norişor, ea însăşi nefiind materie, a întins-o într-o direcţie cît se poate de necunoscută. Un poliţist care nu-şi aspirase dosul mîinii confirmă prezenţa spiritului. După semnalmente (era un tip afro-american, probabil din cauza fumului), şi după ce Serviciile Speciale care-mi ţiuie în urechea dreaptă, aia mai bleagă, au analizat imaginile, enigma a fost elucidată. Norişorul de funingine era Ion Iliescu, care nu s-a putut abţine şi s-a dus să stingă vîlvătaia ce-i cuprinsese pe canibalii americani. De altfel, sînt cunoscute problemele existenţiale ale acestui afro-sovietic de Olteniţa cu prostata. – Un lucru bun, făcut de Cioloş şi de tehnocraţii săi. Nu vă miraţi, se mai întîmplă. A decis să se renunţe la copiile legalizate după documentele personale, la alergătura după cazierul judiciar şi la alte farafastîcuri care măcinau nervii oamenilor nevoiţi să bîntuie bezmetici din ghişeu în ghişeu numai pentru că în România cultul ştampilei se practică adesea cu mai multă rîvnă decît cultul fecundităţii. Soluţia este foarte simplă: confruntarea cu documentele originale şi certificarea, pe loc, ,,conform cu originalul”. Bravo, măi băiete! Acum, dacă te-ai pricepe oleacă şi la economie, ar fi tare bine! Dacă nu, fă şi tu ce poţi , numai nu-l mai lăsa pe ministrul Dragoş Pîslaru să deschidă gura în faţa presei, că face curent… – Codul Rutier va fi modificat din nou. Pregătiţi-vă buzunarele! Şi şoferii cu permisul luat la Piteşti (gen Piedone), şi poliţiştii şpăgari. – Simona Halep se codeşte să meargă la Olimpiadă, fiindu-i teamă că virusul Zika ar putea-o împiedica să procreeze. După cîte văd eu, nu pe virusul Zika îl mănîncă pielicica, ci pe Simonica. Oricum, cînd este vorba să joace în numele României, pe domnişoara o doare ba tendonul, ba călcîiul lui Ahile şi, foarte des, în cot. Cînd joacă doar pentru ea, o doare-n paişpe de toată lumea. Simono, banii înseamnă ceva, dar nu sînt totul pe lumea asta. Cel mai important lucru e respectul conaţionalilor tăi, al acelora care se bucură cînd cîştigi şi care sînt mai trişti decît tine cînd pierzi. Iar românii, popor paradoxal, iubesc şi urăsc cu aceeaşi patimă. Trec foarte uşor dintr-o extremă în alta. Aşa că lasă fandoselile de mironosiţă şi arată, în ceasul al doisprezecelea, că eşti o româncă adevărată şi că n-ai, în locul inimii, un portofel. Şi să ştii că ne-am prins şi că ai un orgoliu nemăsurat şi ai vrea să fii tu portstindardul României, la festivitatea de deschidere, deşi numărul 1 în lume, în domeniul ei, este Cristina Neagu. Dacă ăsta-i motivul principal, poţi să o rogi frumos să te lase să-i duci geanta. – În ţara lui Eminescu, Enescu şi Brâncuşi, televiziunile au intrat în fibrilaţii fiindcă mai multe paraşute susţin că au rămas însărcinate cu salam. Cu Florin Salam. Vor naşte, probabil, un parizer, dacă relaţiile au fost light – sau vreun babic sîrbesc, dacă au fost condimentate cu manele, Bregovici şi bătaie. Ceea ce este foarte posibil, întrucît la hartişti tradiţia se respectă din cap pînă-n picioare. – Sper că în vremea asta, Nicolae Guţă nu s-a culcat pe urechea aia bleagă şi (pro)creează altfel ales bules titlul de rege, pe care, iată, îl rîvnesc şi Salam, şi Duda. Nu te lăsa, mînca-ne-ai! – Românul, în nemărginita lui înţelepciune, are o vorbă: plagiezi, nu plagiezi, vremea plagiatului trece! Victor Ponta a aplicat cel mai bine acest aforism, pentru care ar merita titlul de doctor cu suspendarea susţinerii lucrării. – Actriţa Olivia de Havilland (Melanie din ,,Pe aripile vîntului”, pentru care a şutit Oscarul) a împlinit 100 de ani, la 1 iulie 2016. Se ţine bine puştoaica, chiar dacă e leat cu primul război mondial. Încă e piesă de colecţie pentru puştanii Neagu Djuvara şi Mihail Şora, şi ei născuţi tot înaintea erei noastre. – În semifinalele C.E. de fotbal va fi o bătălie între gali şi egali. Ăştia de la urmă locuiesc în Peninsula Iberică, mai harcana de Spania, şi li se mai spune şi portughezi, deşi au ajuns pînă în această fază fără să caftească pe nimeni în cele cîte 90 de minute regulamentare. E adevărat, nici nu i-a bătut nimeni. Culmea e că au în echipă un băiat gelat (zero mătreaţă, zero fotbal), care a dat pe lîngă minge aproape la fel de mult ca legendarul Chiricheş. În restul timpului se uita pe tabelă să vadă reluările cu el însuşi. Dacă UEFA i-ar fi permis să aibă o oglindă în portjartier, nu mai era nevoit să dea ochii peste cap după fiecare luft. Acestui lusitan cu apucături muiereşti i se spune Ronaldo. – Eliminarea Belgiei de către Ţara Galilor (cu 3 la 1) ne demonstrează că nu întotdeauna 11 vedete formează o echipă. Tot aşa cum nu pot face vreo brînză nici 11 prostănaci îmbrăcaţi în galben. O echipă de fotbal e ca o orchestră ce are un dirijor lucid, un solist autentic şi nişte artişti bine antrenaţi, care ştiu cum se cară un pian şi cum se umple golul din plasa adversarilor. România n-a trimis în teren pianistul, fiindcă dirijorul nu cunoştea partitura, preferînd un dans tribal, de genul ,,tot pe loc, pe loc, pe loc, să răsară busuioc…”. Dacă se putea să răsară gata sfinţit, poate băteam şi noi pe cineva. – Prin statutul PSD, mîncătorii de rahat sînt obligaţi să-i pupe mîna şoferului de pe vidanjă, dacă a fost avansat în funcţie. Startul a fost dat la Ploieşti, nu departe de Haimanale, unde s-a născut Caragiale. Nimic nu este întîmplător în lumea asta absurdă. – Jale mare! Gabriel Oprea, generalul interesului personal, cel care are un girofar în loc de creier, a anunţat că se retrage din politică la sfîrşitul acestui mandat. Nu este vorba de mandatul DNA, e doar o coincidenţă. Pur şi simplu l-au supărat corupţia şi batjocura din sistem. Pe care, din motive independente de voinţa lui, nu le mai poate coordona. – Nicolae Manolescu-Apolzan a luat-o demult pe arătură. Într-o compunere şcolărească intitulată ,,Tot despre Barbu şi Vadim”, privind realitatea într-o oglindă diformă, susţine, printre alte bazaconii şi fracturi de logică primară, că Vadim a fost redactor-şef la revista ,,Săptămîna”. N-a fost, mă, maestre, nici măcar angajat al celebrei reviste, doar a colaborat, el fiind redactor la Agerpres. Băiete, ai luat-o de multişor pe arătură, degeaba încerci să induci ideea de Gîgă, că actualii tăi contestatari ar fi tot un fel de Barbu şi Vadim. Nu sînt, pentru asta e nevoie de ceva mai mult talent. Apolzane, retrage-te în munţii tăi de bani, ridicolul ucide! – E bine să vă reamintim din cînd în cînd că România nu e condusă de măscăricii care se dau de-a dura pe ecranele tembelizoarelor, ci de o putere ocultă, care are drept scop ţinerea românilor în starea de sclavie. Cine nu e de acord să ridice două degete. Dar numai după ce şi le scoate din organul gîndirii. – Sir Bobby Charlton, celebrul fotbalist englez, campion mondial în 1966, a fost întrebat ce ar fi făcut echipa lui dacă ar fi înfruntat Islanda. ,,Am fi învins cu 1 la 0”. ,,Numai cu atît?!”, s-a mirat reporterul. ,,Totuşi, avem peste 70 de ani…” – Spre dezamăgirea lui Traian Băsescu, dovezile sînt concludente: pe Marte există apă. Doar apă…” – După ce a ratat la loviturile de departajare, şi Argentina a pierdut, pentru a doua oară consecutiv, finala Copa America, în favoarea statului Chile, Messi a anunţat că se retrage de la Naţionala care încă îl divinizează pe Maradona. Un val de isterie a cuprins Argentina: plîngeau toţi, de la ăl cu ţîţa-n gură pînă la cel cu barba sură. Cred că a plîns şi Papa Francisc, conaţionalul lor, deşi el e mai şugubeţ de fel. În orice caz, în semn de jale, şi-a pus cipilica pe cap şi s-a plimbat cu Loganul prin Armenia. Ce vreţi sacrificiu mai mare?! – Vi se pare corect ca un condamnat penal să ceară demisia ministrului Justiţiei, oricum ar fi el? Ba, mai mult, să conducă, prin interpuşi, treburile ţării? Asta-i bombonica de pe coliva democraţiei de cumetrie şi desfrîu. – Există români care consideră că neamul nostru e cel mai tare de pe mapamondul lumii, indiferent de prognoza meteo, care mai mereu ne prinde desculţi şi dezbrăcaţi în faţa istoriei. Adică îi batem la sistemul de operare pînă şi pe americani care, se ştie, sînt fascinaţi de stabilirea unor recorduri bizare. Aşa se face că noi deţinem primul loc la cea mai mare horă (13.828 de cheflii s-au învîrtit la Slatina), cea mai mare omletă ţărănească (s-au spart 30.000 de ouă, sub supravegherea academică a lui Adrian Năstase), cea mai mare pască (170 de kg), cel mai mare bulz (189 de metri), cea mai lungă scrisoare către Moş Crăciun (413 metri, dar pe care Moşul n-a citit-o, din obişnuinţă), cel mai mare monument dedicat cepei (6,5 m, la Oradea), cel mai lung şir de prezervative (3.300 metri) şi, evident, cel mai lung cîrnat (cîrnatul lui Oprescu). Nu a fost încă omologat recordul cu cei mai corupţi politicieni, întrucît se îmbunătăţeşte zilnic, şi nici acela cu cea mai mare alcoolemie din lume, deţinut de o preacinstită domniţă din Tîrgul Ieşilor care, din motive tactice, s-a oprit la 7,55 la mie. Cu alcoolemia asta îl putea face gelos şi pe Traian Băsescu, dacă fostul preşedinte prindea o zi mai proastă. – Dar nici n-am terminat de redactat textul de mai sus, că nişte arădeni au deschis şi ei Cartea Recordurilor Absurde şi s-au strecurat înăuntru cu cel mai lung şirag de dopuri din lume (peste 1 km). Dacă le scoteau şi p-alea din urechile guvernanţilor, mai măsurau şi acum la el. – Pînă în 1989, intram în Cartea Recordurilor cu mari realizări (Casa Republicii, devenită, sanchi, a Poporului, Transfăgărăşanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră ş.a.) şi cu producţiile record la hectar. Dar lumea e în permanentă schimbare. Ca mîine furăm prime-time-ul (aici chiar nu ne întrece nimeni!) cu ştirea neverosimilă că în România mai sînt oameni cinstiţi. Şi, pe deasupra, şi iubitori de patrie… – Ce-or mai fi făcînd cercetătorii britanici? Or fi descoperit că Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a ieşit din UE, sau încă mai studiază problema?! – A dat colţul Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1986), supravieţuitor al Holocaustului. El ,,a obligat umanitatea să acţioneze în numele suferinţei” (Barack Obama). Din păcate pentru o astfel de personalitate, scriitorul (57 de cărţi) şi filosoful născut la Sighetu Marmaţiei, la 30 septembrie 1928, a acuzat România că, în al II-lea război mondial ,,a ucis, a ucis, a ucis” (evrei), deşi era destul loc pentru nuanţe. Dar durerea omului căruia i-au murit la Auschwitz mama şi sora mai mică, iar în marşul spre lagărul Buchenwald, şi tatăl, l-a împiedicat să vadă că, în condiţiile date, România s-a împotrivit atît cît i s-a permis demenţei naziste, la care Ungaria aderase fără nici o remuşcare. Era membru de onoare al Academiei Române (2001) şi Mare Ofiţer al Ordinului Steaua României, decoraţie primită de la Ion Iliescu în 2002. A murit, la 3 iulie, în SUA, acolo unde se stabilise din 1963. Vestea proastă e că Iliescu se simte beton. – Ca de obicei, Germania a ajuns în semifinalele competiţiei fotbalistice la care România a fost sparing-partener, eliminînd, după cîte 9 lovituri de la 11 metri, Italia. Poate că nemţii îi lăsau pe macaronari să meargă mai departe, dar n-au vrut să-l supere pe Gary Lineker, fostul mare atacant englez, care a definit fotbalul ca fiind jocul dintre două echipe formate din cîte 11 jucători, dar pe care îl cîştigă întotdeauna nemţii. Să vedem ce părere au şi francezii…


CONTELE DE MONTE-CRISTO

http://romaniamare.info/saptamina-pe-scurt-72/