"Acest BLOG este creatia integrala a doamnei Ruxandra Lungu , fosta presedinta OFRM 2009-2014 si a domnului Ing Florin Chiriac, simpatizant PRM.
In continuare vom publica articole de interes general, informatii despre PRM, comunicate de presa, primite direct de la "sursa", rubrica "Saptamana pe scurt" din revista Romania Mare, diverse materiale .

Va multumim pentru suportul acordat !"




Colectivul de administratori ai blogului http://www.corneliuvadimtudor.blogspot.com/




marți, 6 decembrie 2016

Săptămîna pe scurt - 30.11.2016

– Cenzurarea capodoperei „Şontîc, şontîc” – Politrucul Cioloş – Elena Udrea recunoaşte că s-a jucat de-a mama şi de-a tata cu Traian Băsescu – Pocăirea lui Sile Cămătaru şi a altor tovarăşi – Liga Companionilor – Nu mai luaţi plămînii de la gura românilor! – Unde s-a răsturnat, de fapt, căruţa cu pedelişti? – Guvernul zero – Plagiatul doamnei Kövesi – Păgubiţii lui Brâncuşi – Culmea fricii – La telefon, Parchetul! – Transplant de creier – Cei mai bolnavi dintre pămînteni – Discriminarea ţiganilor – A dat colţu’ şi Fidel Castro – Istoria necenzurată a românilor

– Ca să nu moară de plictiseală, chinezii au cenzurat cartea „Şontîc, şontîc”, a esteticianului Klaus Werner Iohannis, viitor laureat al Premiului Nobel pentru Tăcere Suspectă. Marele scriitor şi filosof, părinte al ţării fărădelegilor, n-a avut nimic de comentat, de adnotat sau de meditat, fiindcă şi-a însuşit arta tăcerii de la Deng Să Ţi-o Mping, fostul lor conducător spre comunismul biruitor. În contrapartidă, arta războiului a furat-o de la Alina Gorghiu-Dej. De aceea se învîrte pe scena lumii, precum Comitetul Olimpic Internaţional într-o căldare. – Românii s-au născut talente, dar vor muri speranţe. Nu toţi, numai ăia care ne conduc, ne promit, se apucă de treabă şi, după două-trei studii de fezabilitate şi desfrîu financiar, se lasă păgubaşi. De fapt, ne lasă păgubaşi, fiindcă lor le-a intrat mălaiul în conturi pentru proiecte care nu vor ieşi din sertare decît în caz de cutremur, cu epicentrul în zona DNA.
– Cioloş este un politruc ca oricare altul. E personaj principal în campanie. Ar fi fost mai cinstit să-şi asume orientarea liberală, să n-o mai lăbărească atît cu poveşti de adormit copiii proşti, trecuţi de prima tinereţe, că e tehnocrat, că nu se implică deloc, că boul bălţii… Această modalitate de a face politică a şters cu buretele falsa impresie că e un băiat de treabă, care adună de pe islazul comunal brusturi şi limba-vacii pentru puii de curcă. Zi, măi, Juliene, că eşti liberal, care-i problema? Ce, Relu Fenechiu, Vasile Blaga şi compania de aurolaci nu sînt tot urmaşi de-ai lui Crin Antonescu şi Vasile Blaga? Şi uite ce bine au ajuns! – La Radio France International, candidata independentă la parlamentare, prea-cu-rata şi prea terfelita Elena Udrea, a recunoscut că s-a jucat de-a mama şi de-a tata cu Traian Băsescu şi că, din această încrucişare între un bou şi o… pardon, scuze, reiau: …din această încrucişare împotriva firii dintre un pirat şi o petardă, a ieşit copilul handicapat PMP. Cît despre problemele cu justiţia, o doare-n paişpe, toată omenirea lumii ştie cît e de nevinovată, că e o victimă inocentă a sistemului mafiot, tot aşa cum ştie că Matrozul Chior nu pune alcool pe limba aia de şarpe cu clopoţei. – Sile Cămătaru s-a pocăit, Traian Băsescu nu mai bea, pesediştii nu mai fură, peneliştii s-au deşteptat! Cine credea că ar fi posibil aşa ceva?! – Ştiaţi că în localitatea Ciurea, din judeţul Iaşi, există un bulibaşă care răspunde de ,,toată galaxia”, başca şi de ,,toată Iuropa”, mare specialist în economiile altora? El le-a bătut obrazul (cel puţin aşa a crezut!) lui Băsescu şi Ponta, doi bulibaşi mai mici, că n-au schimbat leul românesc cu euro iuropean, ,,ca să mănîncă toată lumea”. Ceilalţi economişti din şatră, întorşi de la studii postuniversitare făcute pe la marile facultăţi aglomerate din Vest, e de acord că una e să furi sau să cerşeşti în lei, şi alta, în euro. – Giovanni Becali (7,4 ani), Victor Becali (5,8) şi Cristi Borcea (3,6) îşi vor prelungi cantonamentul la Poarta Albă, în urma hîrjonelii cu judecătoarea Geanina, care s-a pricopsit (şi ea) cu 5 ani de aprofundare practică a codului penal, normal şi oral. Cînd vor ieşi de la facultate, va începe şi Dinamo pregătirea pentru Liga Companionilor. Asta ar fi vestea bună. Vestea rea ar fi că mai e şi recursul. Şi nu recursul etapei. – G.V. Firea s-a revoltat că Voiculescu, de la Nesănătate, ,,ia plămînii românilor şi-i duce la străini, la Viena, unde a lucrat dl. ministru”. Vestea e incredibilă: după 26 de ani de terapie pesedistă, tot a mai rămas ceva de furat în ţara asta, şi tot pe ruta Voiculescu-Viena! Să te ţii scandal cînd va începe exportul de ştromeleaguri! Ce-o să fie la gura Gabrielei, mi-e şi frică să mă gîndesc cu memoria minţii din creierii capului! – S-a făcut mare tam-tam că bugetarii au 5 zile libere. În realitate, nu vor avea nici una peste perioada legală, întrucît 30 noiembrie şi 1 decembrie erau reglementate, iar ziua de 2 decembrie va fi recuperată pînă pe 17 decembrie. Cît despre zilele de weekend, mi se pare că erau libere demultişor.
– Tăriceanu, Ponta şi Dragnea au fost interzişi de Ciolannis la parada de 1 Decembrie. Cică-şi dădeau prea multe aere de stînga pe lîngă cazanele cu fasole, iar ăştia de dreapta se temeau ca nu cumva cei trei să fie mai iuţi de mînă şi să le şterpelească ciolanul. – Un ziarist polonez a fost pocnit la o televiziune din Rusia, deoarece a avut tupeul de a afirma că ruşii o duc mai prost decît românii. De data asta, ruşii au avut dreptate, noi sîntem români şi ştim bine care este adevărul.
– Gurile rele clevetesc că nu la Caracal s-a răsturnat căruţa cu pedelişti, ci la PNL. După cum arată sondajele de opinie, procentul de infractori din această gaşcă libertină s-a triplat, ceea ce înseamnă că nu toţi erau proşti. – „Nu există nimeni care să spună că i-a dat ceva lui Traian Băsescu”, susţine fosta consilieră prezidenţială Elena Udrea. Cu excepţia vreunei disperate cu ugerul la vedere, ca să cităm şi din Monstrul cu Barbă, laureat al Premiului Nobel pentru Ciorbă de Burtă. – Dacian Julien recunoaşte că a condus ,,Guvernul Zero: zero corupţie, zero populism, zero minciuni”. Zero realizări, ce s-o mai fîlfîim. – Ce e mai important: că L.C. Kövesi a plagiat 4,9% din lucrarea de doctorat, sau că a devenit spaima corupţilor? Oricum, experienţa academică i-a fost de folos, întrucît şi lupta anticorupţie este un plagiat, dar unul care ne place. – PNL a pus un neurochirurg pe listele de Bucureşti, ca să le facă un transplant de creier, locul fiind viran de cînd s-au stins Brătienii. Problema e că, de cînd a călcat în PNL, doctorul Leon Dănăilă a rămas în pielea politică goală, fiindcă nişte liberali din tată-n fiu i-au ciordit halatul. – După păgubiţii de la Caritas, FNI şi alte bordeluri cu matroane politice, avem şi păgubiţii de la Brâncuşi. Bine a zis cioplitorul de capodopere la întoarcerea în România: proşti v-am lăsat, proşti v-am găsit. De fapt, ca să respectăm adevărul istoric, mai proşti. Vă daţi seama ce şansă a ratat România de nu i-a pus prim-miniştri pe tehnocraţii Ioan Stoica (Caritas) şi S.O. Vântu (FNI)?! Nu ştim să ne preţuim valorile, mă şi mir cum a ajuns Julien premier! – La mitingul-omagiu închinat lui Cioloş s-au strîns 14 fani. Şi cu jandarmul zece, şi nu-i era, zău, nimănui, în piept inima rece. – Cred că aţi observat că PNL şi-a schimbat sloganul. A renunţat la cel ciordit de la PSD, care, la rîndul său, îl subtilizase de la Poporul Român, şi l-a tradus pe cel al lui Obama: Forward. Adică ,,Înainte”. Au dreptate: înainte era mai bine.
– În schimb, apreciem sinceritatea Elenei Udrea: ,,O femeie cu zece bărbaţi”! Dacă aşa-i place ei, să fie sănătoasă! – Culmea fricii: Dragnea se teme că alegerile vor fi fraudate. De alţii. – Cea mai nocivă cloacă politică penală – PTRU, boală! – a anunţat că toţi aceia care se vor înscrie în acel bordel pe 18 noiembrie vor primi telefoane gratuite de la infractorii mai înstăriţi, care au ceva vechime în partid. B.E.M.-Bucureşti s-a autosesizat, şi primul telefon l-au primit tocmai şmecherii care locuiesc în acel tomberon. La capătul celălalt al convorbirii, era Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bucureşti. – Românii sînt cei mai bolnavi oameni din Europa (şi nu mă refer la bolnavii care ne conduc!), fiind pe locul întîi la boli cronice, mortalitate infantilă, obezitate şi consum de alcool. Ne topim ca lumînările de ceară, fiindcă acceptăm să ne conducă pe ultimul drum numai bandiţi. – Tot pe primul loc sîntem şi la numărul de mame minore. O contribuţie însemnată o are comunitatea romilor. Care îşi obligă copiii să aibă copii, dar ţipă ca din gură de şarpe că sînt discriminaţi. De fapt, discriminarea o fac nemţii, francezii, englezii şi alte triburi europene, că nu-i lasă să-şi practice meseria tradiţională, bazată pe iuţeala proprie de mînă şi nebăgarea de seamă a celorlalţi. Dar parcă ei cer voie cuiva?! Realitatea e că urmaşii lui Parpanghel şi ai lui Mădălin Voicu ar trebui să ceară azil politic fiindcă, în România, le este interzis dreptul constituţional de a ciordi mai mult decît politicienii udemerişti, pesedişti, liber-schimbişti, fripturişti şi, ultimii pe listă, cu voia dvs., onanişti. – A murit Lorin Fortuna, revoluţionar timişorean care, cînd a înţeles că reptilienii au dat o lovitură de stat, s-a închis în lumea sa. Întoarcere lină pe planeta visătorilor! – A dat colţu’ şi Fidel Castro, revoluţionar de profesie. Culmea e că a murit în patul lui, deşi americanii s-au chinuit zeci de ani să-l trimită mai repede la tovarăşul Marx. În urma lui rămîne legenda. Şi un pumn de cenuşă. – A fost destul de tare cubanezul, dar nu se compară cu alde Traian şi Decebal. În urma lor a rămas Poporul Român. Dar n-a fost simplu deloc, ia să ne mai aruncăm un ochi în ,,Istoria necenzurată a românilor”, că n-are cum să ne dăuneze la pitpalacul inimii: ,,După pacea încheiată cu Domiţian, veselia cuprinsese Dacia. Părea că însuşi legendarul Burebista se întorsese, că Decebal conducea cam la fel. Numai cu viteza a cincea. Aşa că nu dură prea mult şi Dacia fu refăcută. «De-acu’, ţin-te de petreceri», îşi ziceau dacii, mari amatori de chilabauri. Dar nu prea avură parte de ele, căci jocul preferat al lui Decebal, ca şi al lui Bill Clinton, nu era «Ciuleandra», ci «hoţii şi vardiştii». Mereu găsea cîte ceva de făcut, fie în stînga, fie în dreapta Dunării. Era iute. Şi asta, în ciuda faptului că avea mai multe neveste. Ale lui, ale curtenilor, nu prea dădea importanţă amănuntelor de genul acesta. Parangheliilor făcute de daci nu li se găsiseră antidotul în lumea antică, iar Imperiul Roman, singurul în măsură să facă ceva, le dădea tranşă după tranşă. E drept că sperau să le ia înapoi cu Dacia cu tot, dar cum? Că dacii le rîdeau în nas cînd nu li-l tăiau de-a dreptul. Lucrurile se precipitară după anul 98, cînd la Roma ajunse mare mahăr Traian de la Betis Sevilla. Şugubăţ nevoie mare, merse de-a dreptul la Senat, îşi aranjă nodul de la cravată cu sabia, lipi guma de mestecat pe microfon şi cuvîntă despre proiectul său de Lege a Toleranţei. Spiciul i-a ridicat pe senatori în picioare. Unii au făcut-o din curiozitate, alţii de indignare, iar cei mai mulţi fiindcă au fost treziţi din somn de vacarmul pe care-l creaseră ceilalţi. Ca orator, Traian nu făcea două parale, dar are circumstanţe atenuante, dacă ne gîndim că nu se prea luptase cu cartea la viaţa lui. Citise, de fapt, o singură carte: «Selfie Forever». E adevărat că i s-a părut cam lungă şi nu a mai terminat-o, dar, orişicît, omul s-a străduit. O mare vină are aici Cornelia Catanga, mama lui, care nu dădea doi euro pe învăţătură şi nu s-a consumat deloc că fiul ei riscă să nu mai primească alocaţia de stat pentru neprezentare la cursuri: «Etete la ăştia cu ce mă ameninţă pe mine! Păi dacă Trăienel vrea de-asta de stat, o să-şi facă un stat numai al lui şi-o să-şi dea alocaţii cîte-o vrea, ce mare scofală….». Din cauza guristei ăsteia am rămas noi, românii, fără un scenariu clar al războaielor dintre strămoşii noştri. Şi ce mai film ar fi făcut Sergiu Nicolaescu! Dar să nu deraiem, vorba lui Traian Băsescu… Dacă predecesorii lui Traian – de-alde Cezar Ouatu, Octavianus şi alţii – îşi descriau, în opere complete, revăzute şi adăugite, faptele de arme, înflorindu-le pe ici, pe colo ca să se vîndă ca pîinea caldă, cuceritorul Daciei ne-a lăsat în ceaţă, nu pentru că nu era talentat, era săracu’, ci fiindcă îndeletnicirea scrisului i se părea mai grea decît asedierea Sarmizegetusei. Dar, viclean ca o vulpe – nu voia să se ştie secretul ăsta, că ţinea la imaginea publică -, le-a luat ochii tuturor, nu cu sabia, cum făcea necioplitul de Decebal, ci construind o columnă. Pe care a botezat-o după numele său, ca să se ştie cine a construit ceva pentru ţară, nu de alta, dar în campanie trebuie să ieşi în faţa cetăţenilor cu realizări, nu cu vorbe. «Chiombaţi-vă aici şi-o să vedeţi că n-a fost glumă în Dacia! Pipăiţi-o, e concretă! Că dacă scriam o carte, cine afla? Unul, doi, maxim trei şoareci de bibliotecă, iar ăştia nici nu înţelegeau ce făcusem eu acolo şi interpretau evenimentele cum voiau ei. Îmi puteau scoate faptele din context, iar viitorimea înţelegea că de capul meu n-a prea fost mare lucru. Ce, e un păcat să nu ştii jongla cu metaforele? Asta ne trebuie nouă, la prestigiul pe care-l avem? Să rîdă de noi toţi profesoraşii, toate bîzdîgăniile cu ochelari! Că dacii, dacă au fost conduşi în Tranziţie de tot felul de popi, geologi şi alţi oameni de ştiinţă, ba chiar şi de un filosof, ce mare scofală au făcut?! Le pieriseră cheful de viaţă, apetitul sexual, şi se gălbejiseră la faţă mai rău decît chinejii. Ce s-o mai lungesc, rîdeau de ei şi ţiganii, de Europa nu mai zic, nimeni nu mai voia să aibă de-a face cu dînşii, cu excepţia fraţilor Becali. Şi cine i-a scos din rahat, ştiţi? Vedeţi că nu ştiţi? Un avatar de-al meu, Decebal, care – martor mi-e Trogus Pompeius, sinucis cu otravă de daci – ştia carte pînă la genunchiul broaştei. E drept, spre deosebire de mine, ştia să se semneze, dar are o scuză, tac-su a fost filosof, nu ca mama…». Romanii au fost convinşi, dar pînă la zicerea acestor vorbe istorice va mai curge ceva apă pe Dunăre. De aceea, iubite cetitorule, ne vom întoarce pe brînci la scurtul, dar sugestivul discurs din Senat: «Tovarăşi, că altfel ar fi nedrept să vă zic, am venit să vă întreb: cît mai aveţi de gînd să dormiţi pe voi fără să produceţi legile necesare reformei? Cît mai sugeţi bugetul de austeritate pe care Decebal l-a făcut de rîsul Europei, în timp ce poporul visează cu ochii deschişi la o schimbare, o aventură, un loc unde să-şi defuleze înfrînările şi să-şi împlinească fanteziile? Că s-au săturat bărbaţii înarmaţi pînă-n dinţi să citească despre frumuseţile acestei ţări numai prin reviste deocheate. Deci, ca să închei,c-am obosit să vă tot explic: cît îi mai tolerăm pe daci?»”. – Promouşăn: Plină de suspans, intrigă şi erotism, lecţia următoare vă va lăsa paf. Veţi afla totul despre conturile lui Decebal şi veţi cunoaşte principalele personaje implicate în preludiul formării Poporului Român. E groasă rău…


CONTELE DE MONTE-CRISTO

http://romaniamare.info/saptamina-pe-scurt-93/